ÎNCREDINŢAREA MINORULUI ÎN CAZ DE DIVORŢ. CULPA SOŢIEI ÎN DESTRĂMAREA RELAŢIILOR DE FAMILIE. CONSECINŢE.

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (I)

Chiar dacă instanţa de judecată pronunţă desfacerea căsătoriei din culpa soţiei, ca urmare a relaţiilor extraconjugale ale acesteia, la încredinţarea minorului se va ţine seama exclusiv de interesul acestuia.

Prin acţiunea introdusă la data de 18.08.1997, reclamanta B.E. a chemat în judecată pe pârâtul B.D., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se declare desfăcută căsătoria încheiată între părţi la data de 8.06.1991, să-i fie încredinţată acesteia minora I.S., născută la 18.11.1991, pârâtul să fie obligat la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei şi să reia numele avut anterior căsătoriei.

Motivarea acţiunii a avut în vedere destrămarea relaţiilor de familie, datorită comportamentului pârâtului, care consuma exagerat băuturi alcoolice, provoca scandaluri, o lovea şi insulta pe reclamantă şi manifesta o gelozie aproape maladivă.

Pârâtul a formulat o cerere prin care a solicitat încredinţarea minorei spre creştere şi educare, susţinând că reclamanta este o femeie imorală, neavând condiţii pentru creşterea corespunzătoare a copilului.

Pe baza ansamblului probator administrat în cauză, Judecătoria Videle a pronunţată sentinţa civilă nr. 12/7.01.1992, prin care a fost admisă cererea, a declarat desfăcută căsătoria din vina ambelor părţi, a fost încredinţată minora reclamantei, iar pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 250.000 lei lunar.

împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul, nemulţumit de încredinţarea minorei reclamantei, soluţie pe care a apreciat-o netemeinică şi nelegală.

Tribunalul Teleorman a pronunţat decizia civilă nr. 1.183/3.06.1998, prin care a respins apelul, ca nefondat.

A reţinut instanţa de apel că interesul minorei este de a rămâne în îngrijirea mamei sale, concluzie trasă în urma aprecierii ansamblului probator aflat la dosar.

în termen legal, împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B.D., criticând hotărârea tribunalului pentru netemeinicie şi nelegalitate, pe considerentul că nu au fost apreciate probele administrate şi nici nu s-a ţinut seama de condiţiile materiale şi morale pe care la oferă fiecare dintre părinţi.

A susţinut recurentul că reclamanta şi concubinul său sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt, aceasta neavând un comportament imoral, întreţine relaţii intime cu diferiţi bărbaţi şi nu are asigurate condiţii materiale corespunzătoare pentru a asigura o creştere, educaţie şi îngrijire bună a minorei.

Analizând motivele de recurs invocate, ansamblul probelor aflate la dosar şi considerentele deciziei recurate, Curtea constată că, fără a fi motivat expres recursul, motivele acestuia se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 11 Cod procedură civilă, dar, din punct de vedere al temeiniciei lor, Curtea apreciază că motivaţiile nu au suport probator, hotărârile pronunţate de judecătorie şi tribunal fiind temeinice şi legale.

Acestea au avut în vedere condiţiile impuse de dispoziţiile art. 42 din Codul familiei, atunci când se soluţionează cereri privitoare la încredinţarea minorilor.

Instanţele au apreciat corect că este în interesul minorei I.S. ca aceasta să rămână în îngrijirea mamei sale, având în vedere vârsta acesteia şi sexul, interesele sale fiind mult mai bine apărate de mamă.

S-a dovedit, într-adevăr, că reclamanta are o relaţie de concubinaj cu un alt bărbat, dar acesta nu o poate califica drept o femeie imorală şi inaptă de a-şi creşte copilul.

Din punctul de vedere al încredinţării minorei, cele mai obiective probe au fost cele două anchete sociale efectuate la domiciliul părinţilor.

Dacă ancheta socială efectuată la domiciliul reclamantei concluzionează că este în interesul minorei ca aceasta să fie îngrijită de mama sa, concluziile celeilalte anchete sunt complet defavorabile recurentului, singurii care pot întruni condiţii optime pentru minoră fiind părinţii acestuia şi nu tatăl minorei.

în aceste condiţii, soluţiile pronunţate de cele două instanţe au fost temeinice şi legale, ele urmărind să protejeze interesele minorei.

Constatând că recursul este nefondat, Curtea va dispune respingerea acestuia. (Judecator Rodica Susanu)

(Secţia a IV-a civilă, decizia civilă nr. 13/1999)

← DIVORŢ. PĂSTRAREA NUMELUI COMUN DUPĂ DESFACEREA CĂSĂTORIEI....  PENSIE DE ÎNTRETINERE. COPIL MAJOR AFLAT ÎN CONTINUAREA... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ÎNCREDINŢAREA MINORULUI ÎN CAZ DE DIVORŢ. CULPA SOŢIEI ÎN DESTRĂMAREA RELAŢIILOR DE FAMILIE. CONSECINŢE.