DIVORŢ. PĂSTRAREA NUMELUI COMUN DUPĂ DESFACEREA CĂSĂTORIEI. CONDIŢII.
| Comentarii |
|
împrejurarea că în urma pronunţării divorţului copiii minori rezultaţi din căsătorie i-au fost încredinţaţi soţiei pentru creştere şi educare, şi că soţia ar întâmpina dificultăţi de ordin administrativ în cazul schimbării actelor în care figura cu numele comun, nu pot să motiveze admiterea cererii formulată de aceasta pentru păstrarea numelui comun şi după pronunţarea divorţului, deoarece pentru încuviinţarea unor astfel de cereri este necesar ca motivele temeinice prevăzute de art. 40 alin. 2 Codul familiei, şi pe care instanţa trebuie să-şi întemeieze soluţia de admitere a cererii, să învedereze existenţa unui interes legat de reputaţia pe care soţia şi-a câştigat-o sub numele purtat în timpul căsătoriei.
Prin sentinţa civilă nr. 16507/21.10.1998, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea reclamantei S.M.M. împotriva pârâtului S.O.M., în contradictoriu cu Autoritatea Tutelară a Sectorului 1 şi a declarat desfăcută căsătoria încheiată la 25.05.1994, din vina exclusivă a pârâtului.
Totodată, instanţa i-a încredinţat reclamantei pe cei doi copii minori rezultaţi din căsătorie, cu obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere, iar în ce priveşte numele, i-a încuviinţat reclamantei să păstreze numele dobândit prin căsătorie.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 1963, pronunţată în şedinţa publică de la 7.09.1999, Tribunalul Bucureşti - secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul, motivând, în ceea ce priveşte capătul de cerere privitor la purtarea numelui comun, că acesta a fost soluţionat corect de prima instanţă.
împotriva deciziei civile nr. 1963/7.09.1999, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - secţia a IV-a civilă a declarat recurs pârâtul S.O.M., criticând-o sub aspectul greşitei interpretări a art. 40 alin. 2 Codul familiei, în sensul că nu au fost dovedite motivele temeinice pentru ca reclamanta intimată să poarte în continuare numele dobândit prin căsătorie.
Recursul este fondat.
Casarea hotărârii a fost cerută în mod corect în temeiul art. 304 pct. 9, instanţele aplicând greşit ârt. 40 alin. 2 din Codul familiei, printr-o interpretare în sens larg a noţiunii de „motive temeinice".
Textul are caracter de excepţie şi nu i se poate da decât o interpretare restrictivă.
împrejurarea că soţiei i-au fost încredinţaţi copiii spre creştere şi educare, şi dificultăţile de ordin administrativ ce vor fi întâmpinate cu ocazia modificării actelor, pot avea caracter frecvent sau permanent în astfel de situaţii, aşa încât nu pot constitui „motive temeinice", în înţelesul legii.
Legea s-a referit la un interes legat de reputaţia pe care soţul şi-a câştigat-o sub numele purtat în timpul căsătoriei.
Interpretarea restrictivă ocroteşte şi dispoziţia legală privind învoiala părţilor ca soţul care a purtat în timpul căsătoriei numele de familiei al celuilalt, să poarte în continuare acest nume şi după desfacerea căsătoriei, doarece, în caz contrar, această dispoziţie rămâne ineficientă.
Toate aceste considerente impun concluzia că recursul declarat de recurentul pârât este fondat şi, casând decizia, instanţa de recurs a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că s-a dispus reluarea de către intimata reclamantă a numelui purtat anterior căsătoriei. (Judecator Nicolae Craciun)
(Secţia a IV-a civiiă, decizia civilă nr. 2.883/1999)
| ← CERERE DE PARTAJ A BUNURILOR COMUNE INTRODUSĂ SEPARAT DE... | ÎNCREDINŢAREA MINORULUI ÎN CAZ DE DIVORŢ. CULPA SOŢIEI ÎN... → |
|---|
