Renunţare la succesiune
| Comentarii |
|
C. civ., art. 686, art. 689, art. 700
C. proc. civ., art. 247
Renunţarea la moştenire poate fi expresă sau tacită, fiind un act juridic solemn, ce produce efecte juridice numai dacă este înscrisă într-un registru special la biroul notarial competent. Declaraţia dată în instanţa de judecată, fiind o renunţare la drept, trebuie să rezulte dintr-o declaraţie expresă din partea beneficiarului dreptului sau din fapte neechivoce, a căror interpretare să ducă în mod necesar la o singură concluzie, aceea de renunţare.
Decizia civilă nr. 136 din 1 aprilie 2009
Prin sentinţa civilă nr. 1845 din 08.07.2008, Judecătoria Bârlad a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul G.R., în contradictoriu cu pârâţii G.V., V.M., G.C., G.M., P.N., având ca obiect acţiune în constatare dobândire drept de proprietate prin uzucapiunea de 30 ani, completare certificat de moştenitor şi ieşire din indiviziune. A constatat că defuncţii G.C. şi G.A., autorii reclamantului G.R. şi ai pârâţilor G.V., V.M., G.C. şi G.M., au dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 383 mp situat în Bârlad. A dispus completarea certificatului de moştenitor nr. 220 din 1.06.1994 eliberat de notariatul de Stat Bârlad, prin care s-au dezbătut succesiunile defuncţilor G.C. şi G.A., cu suprafaţa de 383 mp teren situat în Bârlad. A luat act de renunţarea pârâtei G.M. la cota sa de 1/5 din masa succesorală. A stabilit că valoarea totală a masei succesorale era de 194.508 lei, iar îmbunătăţirile efectuate de reclamantul G.R. la imobilul succesoral erau în valoare de 12.346 lei, fiecăruia dintre cei patru moştenitori (G.R., G.V., V.M. şi G.C.) revenindu-i bunuri în valoare de 45.540 lei.
A dispus ieşirea din indiviziune prin formare de loturi, stabilirea şi obligarea la plata sultelor a dreptului de creanţă menţionate în dispozitivul hotărârii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a stabilit pe baza probatoriului administrat calitatea de moştenitori, cota fiecărei părţi şi compunerea masei de împărţit, incluzând terenul cumpărat prin act autentic, cel dobândit prin înscris sub semnătură privată, suprafaţa totală deţinută fiind de 1.234 mp, din care 383 mp deţinuţi fără acte de proprietate, în perioada 1961-1993, pentru care a constatat dreptul de proprietate dobândit prin uzucapiune. îmbunătăţirile aduse de G.M. pe cheltuiala sa îi conferă un drept de creanţă.
în ceea ce priveşte ieşirea din indiviziune, instanţa de fond a avut în vedere că, potrivit certificatului de moştenitor mai sus amintit, au rămas ca moştenitori ai defunctei G.A. (singura moştenitoare a soţului ei, cu o cotă de 1/1 din masa succesorală a acestuia) descendenţii G.R., G.V., V.M., G.C. şi G.T., fii şi fiice ale defunctei, fiecare cu o cotă de 1/5 din moştenire. Cum la data de 16.06.2003 a decedat G.T., a fost citată în cauză G.M., soţia supravieţuitoare care, prin înscrisul depus la dosar, a arătat că renunţă la cota de 1/5 care i-ar reveni din moştenire în calitate de moştenitoare a numitului G.T.
Apelul declarat de pârâţii G.M. şi G.R. a fost admis prin decizia civilă nr. 162/A din 4.11.2008 pronunţată de Tribunalul Vaslui, care a schimbat în parte sentinţa cu privire la cote şi sultă, a constatat că moştenitorii deiunc-ţilor G.C. şi G.A. erau reclamantul G.R., pârâţii G.V., G.C., V.M., defunctul
G.T. reprezentat în proces de G.M., fiecare cu o cotă de 1/5 din moştenire; s-a constatat că valoarea cotei de 1/5 din moştenire era de 38.902 lei, iar pârâta G.M. a transmis cu titlu gratuit reclamantului G.R. contravaloarea cotei de 1/5 moştenită de soţul său G.T., astfel încât reclamantului îi revenea suma de 77.804 lei, corespunzător cotei de 2/5 din moştenire; au fost obligaţi pârâţii G.V., G.C. şi V.M. să îi plătească reclamantului împreună suma de 24.340 lei cu titlu de sultă în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, păstrându-se restul dispoziţiilor sentinţei care nu contraveneau deciziei.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a constatat că instanţa de fond a fost învestită şi cu capătul de cerere având ca obiect ieşire din indiviziune, ca urmare a dezbaterii succesorale a defuncţilor G.C. şi G.A. Soluţionarea acestei cereri a presupus, pe lângă stabilirea componenţei masei de împărţit, a moştenitorilor cu vocaţie succesorală şi stabilirea cotelor legale ce reveneau fiecărui moştenitor în parte. Acest ultim aspect nu a fost soluţionat de instanţa de fond prin dispozitivul sentinţei, deşi în considerente s-a făcut vorbire de aceste cote stabilite printr-un certificat de moştenitor eliberat în prealabil.
Stabilirea calităţii de moştenitor şi a cotelor din moştenire sunt chestiuni esenţiale care determină soluţionarea celorlalte capete accesorii partajului care vizează componenţa loturilor, sultă şi orice desocotire între moştenitori cu privire la moştenire.
Din considerentele şi dispozitivul sentinţei apelate, a rezultat că prima instanţă a calificat cererea pârâtei G.M., ca având caractenil unei renunţări la moştenire, concluzie greşită, deoarece moştenirea fusese acceptată irevocabil de soţul acesteia G.T., decedat ulterior părinţilor săi, iar cota sa a revenit în patrimoniul acestuia.
în consecinţă, nu erau îndeplinite condiţiile impuse de Codul civil pentru exercitarea dreptului de opţiune succesorală în sensul renunţării la moştenire. Prin cererea adresată instanţei, apelanta G.M. a arătat că înţelege să renunţe cu titlu gratuit la contravaloarea cotei sale de 1/5 în favoarea reclamantului, cerere care era valabilă, deoarece pentm transmiterea cotei nu era necesară cerinţa formei autentice, critica apelanţilor cu privire la greşita calificare din punct de vedere juridic a cererii apelantei G.M. fiind fondată.
Celelalte motive de apel formulate de reclamantul G.R. nu sunt întemeiate. Astfel, partajul masei succesorale a fost făcut de instanţă conform dorinţei exprese a apelantului care nu a avut obiecţiuni la raportul de expertiză. Reclamantul-apelant a fixat cadrul procesual cu privire la persoanele cu care înţelegea să se judece în capătul de cerere având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune. In aceste condiţii, critica sa privind neintroducerea în proces a moştenitorilor lui
D.A.I. nu este întemeiată. Tot el a fost cel care a învestit instanţa cu cele două capete de cerere, iar susţinerea în apel că primul capăt de cerere ar fi trebuit disjuns şi judecat separat nu este justificată, întrucât cele două cereri aveau o strânsă legătură şi corect au fost soluţionate împreună.
Instanţa de prim grad a recunoscut toate îmbunătăţirile enumerate de apelantul-reclamant în cererea aflată la dosar, iar cele pretinse prin cererea de apel nu au format obiectul judecăţii la fond, fiind cereri noi şi neputând fi valorificate direct în apel. întrucât pârâta G.M. a renunţat la contravaloarea cotei sale de 1/5 în favoarea reclamantului, tribunalul a constatat că acestuia din urmă îi revenea valoric din moştenire suma de 77.804 lei echivalentul cotei de 2/5, recalculând sultele.
împotriva deciziei Tribunalului Vaslui au formulat recurs pârâţii G.M. şi
G.R., criticând-o ca netemeinică şi nelegală.
Recurentul G.R. a susţinut că în mod greşit instanţele au admis capătul de cerere referitor la constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune de autorii părţilor, în condiţiile în care aceştia erau decedaţi la momentul introducerii acţiunii, chiar dacă el este cel ce a formulat acest capăt de cerere. Recurentul a mai susţinut că instanţa s-a pronunţat în contradictoriu cu o persoană care nu avea calitate procesuală pasivă, respectiv soţul lui P.M., care nu avea calitate de moştenitor al socrului său
D.A.I. Pe de altă parte, în cauză nu apărea ca pârât Consiliul local al municipiului Bârlad, deşi citarea acestuia era obligatorie într-o acţiune de constatare a prescripţiei achizitive.
A mai susţinut recurentul că în mod greşit instanţa nu a aplicat prevederile art. 244 C. proc. civ., care impuneau suspendarea judecării capătului de cerere privitor la partaj până la judecarea irevocabilă a celui privitor la uzucapiune.
Cât priveşte capătul de cerere privind completarea certificatului de moştenitor prin adăugarea la masa succesorală a suprafeţei de 383 mp situaţi în intravilanul municipiului Bârlad, acesta este inadmisibil, deoarece completarea certificatului de moştenitor nu se putea face decât cu bunuri care erau în patrimoniul celor doi decujus la data deschiderii succesiunii.
Recurenta G.M. a arătat că instanţa de fond şi cea de apel au aplicat greşit legea în ceea ce priveşte declaraţia acesteia de renunţare la dreptul asupra cotei din moştenire în favoarea reclamantului G.R. Recurenta a susţinut că expresia pe care a utilizat-o în declaraţia olografă de la dosarul de fond avea toate elementele pentru o renunţare la drept, renunţare care nu se putea face decât prin act autentic sau în faţa instanţei, potrivit prevederilor art. 247 alin. (3) C. proc. civ.
La termenul din 11.02.2009, instanţa de apel, raportat la declaraţia de recurs formulată de G.M. şi depusă la dosarul de recurs şi la dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., a invocat excepţia nulităţii recursului.
Verificând actele şi lucrările dosarului, raportat la motivele de recurs formulate şi la dispoziţiile legale incidente în cauză, curtea de apel a constatat următoarele:
Referitor la excepţia nulităţii recursului formulat de G.M., potrivit art. 301 „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii”, dacă legea nu dispune altfel. Având în vedere că pârâta G.M. a depus completările la motivele de recurs, la data de 7.01.2009, deci înlăuntrul termenului prevăzut de sus-menţionatul text de lege, şi că acestea se încadrau în dispoziţiile art. 304 pct. 8-9 C. proc. civ., curtea a constatat motivat recursul formulat de G.M.
Cât priveşte fondul recursului, curtea a reţinut că G.M. avea calitatea de soţie supravieţuitoare, venită la succesiunea defuncţilor G.C. şi G.A. în locul soţului său G.T., fiul acestora. Prin înscrisul de la dosarul de fond, recurenta a renunţat în favoarea lui G.R. la valoarea de 1/5 ce i se cuvenea din moştenire, Iară însă a se preciza cu claritate dacă era vorba de o renunţare la moştenire sau la contravaloarea cotei sale.
Renunţarea la moştenire nu putea fi decât expresă, ea fiind un act juridic solemn şi producând efecte juridice numai dacă era înscrisă într-un registru special la notariatul competent. Este adevărat că renunţarea poate fi făcută şi în faţa instanţei de judecată, dar având în vedere şi dispoziţiile art. 247 C. proc. civ., aflându-ne în situaţia renunţării la un drept, renunţarea trebuia să rezulte dintr-o declaraţie expresă din partea beneficiarului dreptului sau din fapte neechivoce a căror interpretare să ducă în mod necesar la o singură concluzie, aceea de renunţare.
In speţă însă, deşi recurenta-pârâtă nu a fost prezentă în faţa instanţei de fond pentru a fi interpelată cu privire la declaraţia de la dosanil de fond, atitudinea sa oscilantă manifestându-se şi în faza apelului, instanţa în mod greşit nu a depus diligenţele necesare pentru a clarifica poziţia procesuală a acesteia în funcţie de care ar fi putut stabili în mod corect efectele juridice ale cererii sale, cotele ce se cuveneau părţilor şi formarea loturilor.
în consecinţă, faţă de cele expuse anterior şi faţă de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., curtea de apel a constatat motivat recursul pârâtei, iar pe fond a desfiinţat decizia Tribunalului Vaslui şi a trimis cauza spre rejudecarea cererii de apel aceleiaşi instanţe.
§2. Drept procesual civil
2.1. Principii fundamentale ale procesului civil
| ← împărţeală judiciară. Calitate procesuală activă. Terţi... | Drept la apărare → |
|---|
