Revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă. Condiţia triplei identităţi de elemente privitoare la existenţa aceleiaşi pricini, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate
| Comentarii |
|
Raţiunea reglementării motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 din codul de procedură civilă este aceea de a nu se încălca puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti.
Or, deşi în ambele procese obiectul a fost acelaşi (nulitatea unui testament şi a certificatului de moştenitor subsecvent), cauza juridică a celor două cereri de chemare în judecată a fost diferită, într-una invocându-se nulitatea pe considerentul lipsei de discernământ al testatoarei, iar în cealaltă pentru nemenţionarea de către notar a motivului care punea pe dispunătorîn imposibilitate de a semna actul juridic.
Fiind vorba deci de cauze diferite, care atrăgeau nulitatea actului, ele se constituie într-un fundament juridic diferit al cererii de chemare în judecată, făcând posibilă reluarea verificării jurisdicţionale asupra valabilităţii testamentului, dar din perspectiva altor motive.
(Decizia nr. 342 din 11 mai 2004 - Secţia a lll-a civilă)
Prin cererea înregistrată sub nr. 884 din 20.02.2004 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a lll-a civilă, G.C., G.V.M., P.V., P.E., C.M. şi C.P. au'chemat în judecată pe intimaţii B.S. şi P.A.M., solicitând ca în contradictoriu cu aceştia să se dispună revizuirea Deciziei civile nr. 2396 din 12.11.2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, a Deciziei civile nr. 1696/2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi a Sentinţei civile nr. 3221 din 29.03.2001, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.
în motivarea cererii, s-a arătat că la momentul soluţionării cauzei având ca obiect nulitatea unui testament, potrivit hotărârilor menţionate, nu s-a avut cunoştinţă despre existenţa unei expertize medico-legale, care stabilea lipsa de discernământ a testatorului.
Potrivit respectivului raport de expertiză medico-legală, într-un alt dosar al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti s-a pronunţat Sentinţa nr. 7941/2001, definitivă prin Decizia civilă nr. 1820/2002 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, prin care s-a constatat nulitatea testamentului.
S-a ajuns astfel la existenţa a două hotărâri contradictorii (una care aprecia în sensul valabilităţii testamentului întocmit de autoarea M.P., cealaltă care constata nulitatea aceluiaşi act întocmit pentru cauză de moarte).
S-a susţinut că existenţa unor astfel de hotărâri definitive potrivnice, referitoare la acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, chiar dacă privesc părţi diferite, este de natură să deschidă calea de atac a revizuirii.
în drept, au fost invocate dispoziţiile art. 322 pct. 5 şi 7 din Codul de procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimaţii au solicitat respingerea căii de atac, cu motivarea că nu se regăsesc în speţă cazurile de revizuire invocate.
Conform cererii precizatoare formulate ulterior, revizuenţii au arătat că solicită, prin invocarea dispoziţiilor art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă, revizuirea Deciziei civile nr. 1696 din 23.10.2002 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.
De asemenea, în privinţa temeiului revizuirii, reprezentat de dispoziţiile art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă, s-a arătat că hotărârile contradictorii supuse acestei căi de atac sunt Decizia civilă nr. 1696/2002 a Tribunalului Bucureşti-Secţia a V-a civilă şi Decizia civilă nr. 1820 din 17.09.2002 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
Faţă de aceste precizări, Curtea a pus în discuţia părţilor excepţia de necompetenţă materială în soluţionarea revizuirii formulate în condiţiile art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă.
Astfel, potrivit art. 323 alin. 1 din Codul de procedură civilă, cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere.
Cum hotărârea atacată pe această cale este o decizie a tribunalului, excepţia de necompetenţă materială a fost admisă.
Conform art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă, a fost declinată competenţa soluţionării revizuirii fondate pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă în favoarea Tribunalului Bucureşti.
în ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă, s-au constatat următoarele:
Invocând existenţa unor hotărâri potrivnice, care ar justifica motivul de revizuire menţionat, revizuenţii au făcut referire la Decizia civilă nr. 1696 din 23.10.2002 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi la Decizia civilă nr. 1820 din 17.09.2002 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
Potrivit Deciziei civile nr. 1696/2002, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a admis apelul formulat de reclamanţii G.Ş., G.M., P.V., P.E., C.M., C.P. împotriva Sentinţei civile nr. 3221/2002 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B.S. şi P.A.M. A fost anulată sentinţa atacată şi, evocându-se fondul, respinsă acţiunea, ca neîntemeiată.
Conform considerentelor deciziei, acţiunea promovată de reclamanţi a avut ca obiect constatarea nulităţii absolute a Testamentului nr. 124 din 29.01.1999, întocmit de M.P. (şi a actului subsecvent, respectiv certificatul de moştenitor eliberat în baza testamentului), pentru nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 36/1995, referitoare la nemenţionarea de către notar a motivului pentru care testatoarea nu a putut semna, în condiţiile în care în locul semnăturii a fost aplicată amprenta digitală a acesteia.
Cererea a fost apreciată ca neîntemeiată, reţinându-se că în încheierea de autentificare există indicat motivul pentru care actul nu a putut fi semnat (testatoarea fiind bolnavă şi nedeplasabilă).
în privinţa celeilalte decizii, nr. 1820/2002, a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, soluţia pronunţată a fost de respingere, ca nefondat, a apelului declarat de pârâţii B.S. şi B.M.A. împotriva Sentinţei civile nr. 7941/2001 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, în contradictoriu cu intimaţii B.E. şi A.E.H.
A fost menţinută astfel hotărârea primei instanţe, potrivit căreia s-a apreciat ca întemeiată pretenţia reclamanţilor privind constatarea nulităţii absolute a testamentului autentificat sub nr. 124/1999, aparţinând autoarei M.P. Cauza de nevalabilitate a actului juridic, reţinută în speţă, a fost inexistenţa unui consimţământ valabil al testatoarei, în condiţiile în care acesteia i-a lipsit discernământul.
Rezultă că cele două speţe, soluţionate în apel prin deciziile invocate ca fiind potrivnice, nu întrunesc exigenţele art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă, pentru a deschide calea de atac a revizuirii.
Potrivit textului menţionat, este necesar ca hotărârile să fi fost pronunţate în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate, raţiunea reglementării acestui motiv de revizuire fiind aceea de a nu se încălca puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti.
Or, deşi în ambele procese obiectul a fost acelaşi (nulitatea unui testament şi a certificatului de moştenitor subsecvent), cauza juridică a celor două cereri de chemare în judecată a fost diferită.
Astfel, într-o cerere invocarea nulităţii s-a făcut pe considerentul lipsei de discernământ al testatoarei, iar în cealaltă pentru nemenţionarea de către notar a motivului care-l punea pe dispunătorîn imposibilitate de a semna actul juridic.
Fiind vorba deci de cauze diferite, care atrăgeau nulitatea actului, ele se constituie într-un fundament juridic diferit al cererii de chemare în judecată, făcând posibilă reluarea verificării jurisdicţionale asupra valabilităţii testamentului, dar din perspectiva altor motive.
Este posibil ca, apreciindu-se asupra valabilităţii unui act juridic din perspectiva neîndeplinirii unei anumite condiţii de fond sau formă invocate, să se constate totodată, într-o altă judecată, nulitatea aceluiaşi act pentru nerespectarea unei alte cerinţe.
Temeiul pretenţiei fiind diferit şi presupunând alte verificări, nu se poate susţine că s-ar opune puterea de lucru judecat a primei hotărâri la promovarea unei a doua cereri de chemare în judecată.
Totodată, judecata în cele două procese s-a desfăşurat între părţi diferite.
Astfel, nulitatea a fost opusă într-un proces de reclamanţii G.C., P.V. şi C.M. pârâţilor B.S. şi P.A.M., iar în celălalt nulitatea a fost invocată de către reclamanţii B.E. şi A.E.H., în contradictoriu cu pârâţii B.S. şi P.A.M.
în condiţiile în care între reclamanţii dintr-un proces şi cei din al doilea nu există nici un fel de legătură juridică (de exemplu, succesori) care să ducă, chiar şi în absenţa unei identităţi fizice a persoanelor, la concluzia identităţii (juridice) de părţi, este evident că nici acest element prevăzut de dispoziţiile art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă nu se regăseşte în speţă.
Rezultă, faţă de considerentele expuse, că soluţionarea diferită a celor două cereri vizând nulitatea aceluiaşi act nu s-a făcut prin hotărâri potrivnice, câtă vreme instanţele au avut a se pronunţa asupra unor pretenţii cu fundament juridic diferit, puse în dezbaterea contradictorie a unor părţi diferite.
De aceea, condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă nefiind întrunite, cererea de revizuire promovată a fost respinsă ca inadmisibilă. (Judecator Adina Nicolae)
| ← Suspendarea judecăţii în temeiul art. 155^1 din Codul de... | Revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 din... → |
|---|
