Suspendarea judecăţii în temeiul art. 155^1 din Codul de procedură civilă. Perimare
| Comentarii |
|
Dacă litigiul a fost suspendat în temeiul art. 155^1 din Codul de procedură civilă, iar reclamanta a lăsat în nelucrare cauza, fără a se conforma solicitărilor instanţei în termen de 1 an, sancţiunea perimării intervine de drept, conform art. 248 din Codul de procedură civilă.
Cererea de repunere pe rol a cauzei şi depunerea la dosar a înscrisurilor solicitate, formulate ulterior împlinirii termenului de perimare, nu pot întrerupe cursul acestui termen, cât timp aceste acte de procedură nu au fost îndeplinite înlăuntrul termenului de perimare.
(Decizia nr. 735 din 13 octombrie 2004 - Secţia a IV-a civilă)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 714/2002, reclamanta I.D. a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Primăria Municipiului Bucureşti, prin primarul general, să se dispună, prin hotărârea ce se va pronunţa, obligarea pârâtelor să întocmească şi să elibereze dispoziţie de restituire şi proces-verbal de punere în posesie pentru imobilul proprietatea sa, situat în Bucureşti, cu plata de penalizări de întârziere de 1% pe zi din valoarea imobilului până la soluţionarea definitivă a prezentului litigiu, obligarea pârâtelor de a pune în posesie pe reclamantă cu suprafaţa de teren liberă, în cazul în care terenul este ocupat.
La termenul din 20.06.2002, cauza a fost suspendată, iar prin Sentinţa civilă nr. 608/2003, prima instanţă a constatat perimată cererea, în temeiul art. 248 din Codul de procedură civilă.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că părţile au lăsat în nelucrare pricina mai mult de 1 an.
împotriva menţionatei sentinţe a formulat şi motivat recurs în termen legal reclamanta, criticând-o pe aspecte de nelegalitate întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
în dezvoltarea acestora, s-a arătat că prima instanţă nu a avut în vedere că termenul de perimare a fost întrerupt. Astfel, la data de 19.08.2003, au fost completate lipsurile pentru care cauza a fost suspendată, fiind depuse înscrisurile solicitate de instanţă în vederea comunicării.
Analizând recursul formulat, în raport de dispoziţiile art. 316 coroborat cu art. 295 şi următoarele din Codul de procedură civilă, Curtea a apreciat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prezenta cauză a fost suspendată în temeiul art. 1551 din codul de procedură civilă la termenul din 20.06.2002.
Sancţiunea perimării intervine şi în acest caz, aşa cum rezultă din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedură civilă, care reglementează expres cazurile de suspendare a termenului de perimare.
Reclamanta a lăsat în nelucrare cauza, fără a se conforma solicitărilor instanţei în termenul de 1 an, termen după care sancţiunea perimării intervine de drept, conform art. 248 din Codul de procedură civilă.
Cererile de repunere a cauzei pe rol, respectiv cea dispusă din oficiu de instanţă la data de 10.07.2003, în vederea discutării perimării, cât şi cea formulată de reclamantă la data de 19.08.2003, sunt ulterioare datei împlinirii termenului de prescripţie, respectiv 20.06.2003, astfel încât criticile privind întreruperea cursului termenului de prescripţie, prin formularea cererii de repunere pe rol şi depunerea la dosar a înscrisurilor solicitate de instanţă, sunt nefondate, cât timp aceste acte de procedură nu au fost îndeplinite înlăuntrul termenului de perimare.
De asemenea, în cauză nu a fost invocată sau dovedită vreo cauză mai presus de voinţa părţii care să o împiedice să stăruie în judecata pricinii.
Constatând că aplicarea sancţiunii perimării este legală, pentru motivele expuse, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat recursul.
| ← Suspendarea judecăţii în temeiul art. 244 alin. 1 din Codul... | Suspendarea judecăţii în temeiul art. 155^1 din Codul de... → |
|---|
