Revizuire. înţelesul noţiunii de "lucru cerut"
Comentarii |
|
în sensul dispoziţiilor art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, prin "lucru cerut" trebuie să se înţeleagă numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia şi au stabilit obiectul pricinii supuse judecăţii.
Ceea ce caracterizează aceste cereri şi le delimitează faţă de toate celelalte, ce pot fi formulate de către părţi în proces, constă în aceea că, prin pronunţarea asupra lor, instanţa poate pune capăt litigiului, statuând prin admitere sau respingere, în acea parte a hotărârii care poate fi pusă în executare - dispozitivul.
Sub acest aspect, nepronunţarea instanţei asupra unei cereri de administrare a probelor, asupra unui motiv de apel sau motiv de casare nu se încadrează în noţiunea de "lucru cerut".
(Secţia a IlI-a civilă, decizia nr. 136/31.01.1997)
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, revizuentul GA.V. a solicitat, în contradictoriu cu intimata G.M.M., revizuirea deciziei civile nr. 129/1996, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a IV-a civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 32 pct. 2 Cod procedură civilă. în motivarea cererii, revizuentul susţine că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă şi nici asupra cererii sale de probe, depusă în faza recursului.
Cererea nu este fondată.
Aspectele invocate de revizuent în motivarea cererii, sale nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă. Textul de lege care constituie temeiul de drept al cererii se referă la nepronunţarea instanţei asupra unui "lucru cerut", iar această noţiune juridică are în vedere cererile principale, accesorii sau incidentale, prin care se fixează obiectul litigiului şi care delimitează cadrul procesual, iar nu orice cereri ale acestora, formulate în diversele faze procesuale.
Constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru revizuirea hotărârii instanţei de recurs, deoarece interpretarea art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă nu poate fi extinsă la situaţiile invocate de revizuent, cererea acestuia va fi respinsă, ca nefondată.
← Revizuire. înscrisuri doveditoare, în sensul art. 322 pct.5... | Revizuirea unei hotărâri pronunţate în soluţionarea unei... → |
---|