Revocare judecătorească. Legat cu sarcină. Revocare pentru neexecutarea sarcinii. Momentul de la care curge termenul de prescripţie. Sarcina probei
| Comentarii |
|
C. civ., art. 830, art. 833, art. 930
I. Tribunalul a reţinut că, în speţă, aşa cum rezultă din conţinutul testamentului olograf întocmit de defunctul M.Ş. în anul 1943, acesta a instituit un legat cu titlu particular în favoarea lui A.C., autoarea pârâtului, şi cu sarcină în favoarea soţiei testatorului, E.Ş. (legat dublu).
Potrivit art. 930 coroborat cu art. 830 C. civ., persoanele interesate -terţul beneficiar al sarcinii, creditorii lui, executorul testamentar - pot cere executarea silită, dar moştenitorii legali, legatarii universali cu titlu universal şi chiar cu titlu particular pot cere revocarea judecătorească a legatului pentru neîndeplinirea sarcinii.
Trebuie făcută aici precizarea că, în speţă, revocarea poate fi cerută inclusiv de terţul beneficiar, în acelaşi timp şi moştenitor legal al defunctului, în calitate de soţie supravieţuitoare, după cum corect a
reţinut prima instanţă şi faptul că moştenitorii acesteia puteau iniţia acţiunea în revocarea legatului.
Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că, atâta timp cât E.Ş. şi surorile sale nu au acţionat în timpul vieţii lor, dreptul material la acţiunea în revocare s-a prescris.
Cum, în cauză, terţul beneficiar este şi moştenitor legal al defunctului şi cum în această din urmă calitate, este şi titular al acţiunii în revocare, trebuie admis că, aplicând prin analogie prevederile art. 833
C. civ., termenul de prescripţie poate curge şi de la data când aceasta ori moştenitorii săi a/au cunoscut sau trebuia(u) să cunoască neexe-cutarea sarcinii.
Pentru a fi cunoscut neexecutarea sarcinii, trebuia însă ca terţul beneficiar ori moştenitorii acestuia să fi avut cunoştinţă de însăşi existenţa testamentului şi, deci, a sarcinii.
Cum proba unui fapt negativ nu este posibilă şi, întrucât sarcina probei revine celui ce afirmă, revenea pârâţilor sarcina de a dovedi faptul pozitiv, respectiv că E.Ş. ori moştenitorii acesteia a/au cunoscut şi momentul în care au luat cunoştinţă de legatul cu sarcină.
Cum o astfel de probă nu a fost făcută, având în vedere că legatarul nu a executat, conform susţinerilor pârâţilor, sarcina, cum legatarul nu a făcut acte sau fapte de acceptare tacită, nu se poate susţine că E.Ş. a avut cunoştinţă sau putea cunoaşte existenţa legatului cu sarcină şi, deci, neexecutarea silită.
II. Curtea a găsit întemeiat recursul, instanţa de apel justificându-şi decizia, reţinând că E.Ş. avea nu numai calitatea de terţ beneficiar al sarcinii testamentare, dar şi de moştenitor legal al soţului său, astfel încât termenul de prescripţie poate curge şi de la data când aceasta ori moştenitorii acesteia au cunoscut sau trebuiau să cunoască neexecutarea sarcinii şi, implicit, existenţa testamentului.
Curtea a considerat greşit acest raţionament, atâta vreme cât pentru E.Ş., reclamantul-apelant nu a făcut dovada calităţii de moştenitor al acesteia, faţă de succesiunea soţului său. Autoarea E.Ş. nu a acceptat moştenirea ce i s-ar fi cuvenit în calitate de moştenitor legal de pe urma soţului său, nici expres şi nici tacit.
| ← Testament autentic. Revocare voluntară. Nerelevanta ascunderii... | Legat. încălcarea rezervei succesorale. Reducţiune.... → |
|---|
