Acţiune în anularea testamentului. Lezarea dreptului de proprietate al reclamantului. Nulitate relativă. Prescripţie
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 21 ianuarie 2008, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamantul P.R. a chemat în judecată pe pârâta M.V., solicitând ca, în urma hotărârii ce se va pronunţa, instanţa să dispună anularea testamentului autentificat de notariatul de Stat Local al Sectorului 8 (actualmente Sectorul 1) Bucureşti.
în motivare, reclamantul a arătat că, la data de 6 iunie 1970, P.G. a încheiat şi semnat la Notariatul de Stat Local al Sectorului 8 Bucureşti testamentul a cărui anulare reclamantul o solicită. A arătat că testamentul amintit îl lezează în dreptul său de proprietate pe care i l-a lăsat P.E., ca soţie a defunctului P.G., prin testamentul autentificat la Notariatul de Stat Local al Sectorului 8 Bucureşti.
Reclamantul a învederat că testamentul pe care îl atacă este întocmit cu încălcarea legilor în vigoare cu privire la dreptul de proprietate al soţiei supravieţuitoare.
Prin sentinţa civilă nr. 4815/11 aprilie 2008, Judecătoria Sectorului
1 Bucureşti a admis excepţia prescripţiei şi a respins acţiunea ca fiind prescrisă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, din conţinutul sentinţei civile nr. 15896/22 decembrie 1995, definitivă prin decizia nr. 1754/30 septembrie 1996, pronunţată de Tribunalul Municipiului Bucureşti şi rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, prin decizia civilă nr. 390/21 martie 1997, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, a reieşit că, prin testamentul autentic din 6 iunie 1970, P.G. a dispus ca, după decesul său, nuda proprietate a averii ce se va găsi în patrimoniul său să revină fiicei sale, M.V., iar uzufructul averii succesorale soţiei sale, P.E.
A mai rezultat că P.G. a decedat la data de 7 mai 1980, iar a doua soţie, P.E., a decedat la data de 6 octombrie 1993, iar, la scurt timp după decesul acesteia din urmă, s-a descoperit testamentul menţionat, a cărui anulare se cere prin prezenta cerere.
Instanţa de fond a reţinut că reclamantul P.R. a fost parte în litigiul soluţionat prin sentinţa civilă nr. 15896/22 decembrie 1995, definitivă şi irevocabilă, aceasta fiindu-i opozabilă, astfel că este de necontestat faptul că, la acea dată, reclamantul aflase de existenţa testamentului autentificat de Notariatul de Stat Local Sector 8 Bucureşti, acest moment marcând şi începutul curgerii termenului general de 3 ani de prescripţie a acţiunii în anularea respectivului testament.
Soluţia a fost menţinută în căile de atac.
| ← Succesiune vacantă. Plata cheltuielilor de întreţinere... | Testament autentic. Revocare voluntară. Nerelevanta ascunderii... → |
|---|
