Sechestru asigurător. Cale de atac

Prin sentinţa civilă nr. 8199/2001 a Judecătoriei Cluj-Napoca, păstrată de Tribunalul Cluj prin decizia civilă nr. 1944 din 4.12.2001, prin respingerea apelului pârâţilor B.P şi B.D., s-a admis acţiunea reclamanţilor C.G. ş.a., împotriva pârâţilor-apelanţi dispunându-se înfiinţarea sechestrului asigurător asupra imobilului proprietatea pârâtului B.P., pentru echivalentul în lei a 9.090 dolari SUA la data plăţii şi a dobânzii de 28% pe an.

în motivarea hotărârilor s-au reţinut următoarele.

Imobilul în litigiu a fost vândut succesiv prin acte autentice (ultimii cumpărători fiind reclamanţii), a căror nulitate absolută s-a constatat prin sentinţa civilă nr. 4357/1999 a Judecătoriei Cluj-Napoca. Prin acţiunea înregistrată în dosarul nr. 4560/2001, reclamanţii îi cheamă în judecată pe pârâţi, în vederea restabilirii situaţiei anterioare şi obligării la plata sumei de 9.090 dolari SUA cu dobânzi legale. Fiind îndeplinite cerinţele art. 591 C. proc. civ., cererea a fost admisă.

Prin decizia civilă nr. 1090 din 15.05.2002, recursul pârâtei B.D. a fost admis şi decizia a fost casată cu trimitere aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea recursului.

Curtea a reţinut că, potrivit art. 592 alin. 2 C. proc. civ., cererea de sechestru asigurător se soluţionează prin încheiere executorie, supusă numai recursului, în termen de 5 zile de la comunicare, ceea ce prevede şi art. 725 C. proc. civ. Recursul se judecă de tribunal, conform art. 2 C. proc. civ., în complet de trei judecători.

Unul din principiile aplicării în timp a normelor de procedură civilă este acela al imediatei aplicări, consacrat şi de alin. 1 al art. 725 C. proc. civ.; în alin. 3 se prevede că, în caz de casare cu trimitere, dispoziţiile legii noi sunt aplicabile, cât priveşte la competenţa, implicit şi in materia căii legale de atac.

C.A. Cluj, decizia civilă nr. 1090 din 15.05.2002

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sechestru asigurător. Cale de atac