Partaj. Valoarea bunurilor supuse împărţelii judiciare

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (I)

Prin sentinţa civilă nr. 4835 din 7.12.2000 a Judecătoriei Turda, păstrată de Tribunalul Cluj prin decizia civilă nr. 158 din 8.02.2002, prin respingerea apelului pârâtei S.R.E., s-a admis acţiunea reclamantului B.I. şi, drept urmare: s-a stabilit masa bunurilor comune, compusă din mobile în valoare de 9.830.000 lei şi imobilul casă de locuit în valoare de 166.619.133 lei; s-a dispus partajul, atribuind reclamantului mobile în valoare de 2.185.000 lei şi pârâtei imobilul şi restul mobilelor în valoare de 174.264.133 lei; pârâta a fost obligată la sultă în valoare de 85.539.565 lei. Instanţele au reţinut la imobil valoarea tehnică, şi nu cea de circulaţie de 68 milioane lei, cu motivarea că expertiza efectuată la prima instanţă şi cea efectuată în apel nu sunt fundamentate.

Prin decizia civilă nr. 1437 din 27.06.2002, recursul pârâtei a fost în parte admis şi decizia a fost modificată, în sensul că s-a admis în parte apelul şi s-a schimbat în parte sentinţa, reţinându-se valoarea imobilului la 68.883.331 lei iar cuantumul sultei datorată de pârâtă a fost stabilit la 37.171.665 lei.

Instanţa de recurs a apreciat că împărţirea bunurilor se face la valoarea reală din momentul efectuării partajului, care se materializează în valoarea de circulaţie, şi nu valoarea tehnică. Expertiza efectuată la prima instanţă a reţinut valoarea de circulaţie, de piaţă, 68.883.331 lei, iar cea din apel 60.700.000 lei.

Prima instanţă a efectuat împărţirea bunurilor comune în temeiul art. 36 C. fam. şi art. 728 C. civ., în vigoare la data judecăţii. Aşa fiind, conform art. 735 C. civ., valoarea se stabileşte prin expertiză şi la adevăratul preţ.

Adevăratul preţ este valoarea de înlocuire, valoarea de circulaţie pe piaţa liberă la data judecăţii, şi nu valoarea tehnică care cuprinde valoarea materialelor şi preţul muncii, temei al răspunderii constructorului potrivit art. 494 C. civ.

La data judecăţii în apel erau în vigoare prevederile art. 673-67314 C. proc. civ. privind procedura împărţelii judiciare, de care instanţa de apel putea şi trebuia să ţină seama conform art. 297 alin. 1 C. proc. civ. şi, în consecinţă, să reţină valoarea reală de partaj, obiect al criticii în apel. Raportat la faptul că nici una din părţi nu a cerut atribuirea imobilului şi îşi dispută valoarea lui, calea legală era cea a vânzării de către executorul judecătoresc, vânzarea la licitaţie potrivit art. 673^11-673^12, precum şi art. 488 şi urm. C. proc. civ.

Potrivit art. 500 alin. 2 C. proc. civ., executorul va stabili preţul care reflectă valoarea de circulaţie.

Legea permitea ca părţile să convină a vinde ele imobilul, când preţul era cel al pieţii libere, respectiv preţul de circulaţie pe raza municipiului Turda.

C.A. Cluj, decizia civilă nr. 1437 din 27.06.2002

← Sechestru asigurător. Cale de atac  Partaj. Obligativitatea încheierii de admitere în principiu →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj. Valoarea bunurilor supuse împărţelii judiciare