Servitute de trecere. Stabilirea despăgubirilor prin acordarea de teren echivalent. Admisibilitate
Comentarii |
|
Reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul, ca acesta să o despăgubească cu o suprafaţă de teren egală cu terenul afectat de servitutea de trecere instituită în favoarea lui. în motivarea acţiunii, s-a arătat că, prin hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, s-a creat în favoarea pârâtului o servitute de trecere pe terenul proprietatea reclamantei, ce măsoară 96 mp.
Judecătoria a admis acţiunea şi 1-a obligat pe pârât să o despăgubească pe reclamantă cu suprafaţa de 96 mp, teren identificat în varianta I a raportului de expertiză tehnică, întocmit în cauză. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, o dată cu stabilirea servitutii de trecere pe terenul reclamantei, în suprafaţă de 96 mp, nu s-au stabilit şi despăgubirile anuale în temeiul art. 616 Cod civil, astfel că s-a procedat la admiterea acţiunii.
Pârâtul a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, iar Tribunalul a admis apelul şi a schimbat în totalitate sentinţa, în sensul că a respins acţiunea, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. în esenţă, instanţa de apel a reţinut că textele legale care privesc servitutea de trecere nu prevăd posibilitatea despăgubirii proprietarului fondului aservit cu un teren echivalent şi că dispoziţiile art. 616 cod civil nu vizează compensarea cu un teren echivalent ci numai cu o despăgubire în proporţie cu pagubele ce s-ar ocaziona.
Recursul reclamantei vizează nelegalitatea deciziei şi greşita aplicare a prevederilor art. 616 Cod civil. Curtea a admis recursul, a modificat decizia, în sensul admiterii apelului declarat de pârât şi a schimbării sentinţei în parte, reducând întinderea terenului atribuit în folosinţă reclamantei în despăgubirea suprafeţei ocupată de drumul de trecere, instituit în favoarea pârâtului, de la 96 mp la 47,91 mp, conform schiţei din raportul de expertiză tehnică, întocmit în dosarul de partaj a aceloraşi părţi. Totodată, intimatul-pârât a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.
în considerentele acestei decizii, curtea a reţinut că, potrivit art. 616 Cod civil, despăgubirile acordate trebuie să fie proporţionale cu prejudiciul suferit, iar acoperirea acestui prejudiciu se poate face şi prin acordarea proprietarului fondului dominant a unei suprafeţe de teren în echivalent cu cea ocupată de drumul de trecere, în condiţiile în care în imediata vecinătate, pârâtul are teren proprietatea sa, iar servitutea afectează grădina reclamantei, trecând chiar prin mijlocul acesteia. în felul acesta se acoperă pagubele cauzate prin modul de stabilire al servituţii de trecere. întinderea şi limitele terenului afectat de despăgubire au fost stabilite conform expertizei tehnice efectuate cu ocazia soluţionării partajului dintre aceleaşi părţi.
Cum, în mod nelegal tribunalul a respins acţiunea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul a fost admis în modalitatea prezentată.
Curtea de Apel Piteşti, decizia civilă nr. 97l/R din 30 mai 2003
← Servitute de trecere | Uzucapiune. Determinarea legii aplicabile în funcţie de data... → |
---|