Suspendarea judecăţii. Aplicabilitate - art. 47 din legea nr. 10/2001.

Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 7 ianuarie 2002, Tribunalul Vrancea a dispus suspendarea soluţionării cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 47 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, reţinându-se că pe rolul Judecătoriei Panciu se află în curs de soluţionare dosarul nr. 2084/2002 având ca obiect nulitate act juridic.

Recursul declarat de reclamanţii B.T. şi I.E. a fost admis dispunându-se casarea încheierii de şedinţă respective şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii.

Potrivit art. 47 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită poate alege calea acestei legi renunţând la judecarea acţiunii în curs formulată pe dreptul comun sau poate cere suspendarea judecării acesteia.

In condiţiile în care reclamanţii au arătat că nu sunt de acord să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a ignorat dreptul de dispoziţie al acestora prin suspendarea judecăţii acţiunii.

( decizia civilă nr. 1216/R/01.10.2002 )

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Suspendarea judecăţii. Aplicabilitate - art. 47 din legea nr. 10/2001.