Taxe judiciare de timbru. Acţiune în revendicare. Renunţare la judecată

Comentarii

0

Restituirea taxelor judiciare de timbru se dispune numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute în art. 23 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, ce nu include şi acţiunile în revendicare la judecata cărora s-a renunţat.

Decizia civilă nr. 461 din 28 octombrie 2009

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi la data de 30.03.2009, reclamata a învestit instanţa cu acţiune în revendicarea suprafeţei de cca.

2.000 mp situată în municipiul Iaşi, teren pretins deţinut de pârâţi. Reclamanta a evaluat imobilul la suma de 500.000 lei, pentru care a achitat taxa judiciară de timbm în cuantum de 8.256,52 lei.

La data de 29 mai 2009, prin cererea depusă la dosar, reclamanta, în conformitate cu art. 246 alin. (1) C. proc. civ., a declarat că renunţă la judecată conform art. 246 alin. (2) C. proc. civ. Reclamanta a solicitat prin aceeaşi cerere, în aplicarea art. 23 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, restituirea taxei judiciare de timbru.

Tribunalul Iaşi prin încheierea din 15.06.2009, în baza art. 246 C. proc. civ., a luat act de renunţarea la judecată a reclamantei şi a respins cererea având ca obiect restituirea taxei de timbru.

Prima instanţă a constatat că, potrivit art. 23 alin. (1) C. proc. civ., „sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiţionarului, în următoarele cazuri: când taxa plătită nu era datorată, când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal, când acţiunea sau cererea rămâne fără obiect în cursul procesului, ca urmare a unor dispoziţii legale, când, în procesul de divorţ, părţile au renunţat la judecată ori s-au împăcat şi când contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă”.

Tribunalul a reţinut că cererea reclamantei nu îndeplinea condiţiile cerute de lege pentru a se dispune restituirea, nefiind întemeiată.

împotriva hotărârii tribunalului, prin cererea înregistrată la 6.07.2009, reclamanta a declarat recurs, încadrând motivele în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în aplicarea şi interpretarea art. 24 din Legea nr. 146/1997, că nu se restituie taxele judiciare de timbru plătite prin aplicarea de timbre fiscale mobile, astfel că în toate celelalte cazuri, inclusiv renunţările la acţiune, taxa de timbru se restituie. Recurenta a susţinut că acţiunea avea un obiect funciar, fiind chemaţi în judecată, alăturat persoanelor fizice, Primarul municipiului Iaşi, Comisia judeţeană de fond funciar, Comisia locală de fond funciar, formulând capete de cerere în constatarea nulităţii titlului emis pârâţilor.

în dezvoltarea motivului de recurs au fost analizate şi interpretate dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 1/2000, ale art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, dispoziţie vizând scutirea de taxă de timbm, obiectul acţiunii fiind cerere introdusă de proprietar pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau alte persoane juridice, în perioada 06.03.1945 - 22.12.1989, scutire ce se aplica şi pentru cererile accesorii şi incidente.

Cu privire la calea de atac, recurenta a arătat că în procedura reglementată prin art. 23 din Legea nr. 146/1997 şi Normele metodologice de aplicare aprobate prin Ordinul nr. 760/C/1999 al Ministrului Justiţiei nu era prevăzută, fiind stabilit numai termenul în care putea fi făcută cererea, plata făcută nefiind datorată.

Recursul nu este întemeiat, procesul civil fiind guvernat de principiul disponibilităţii, reclamantul având obligaţia impusă prin art. 112 pct. 3 C. proc. civ. de a indica obiectul cererii şi valoarea, după preţuirea sa.

în conformitate cu art. 1 şi 2 din Legea nr. 146/1997, acţiunile şi cererile introduse la instanţe judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru. în faza judecăţii în primă instanţă, în aplicarea criteriului valoric (art. 2 C. proc. civ.), reclamanta a indicat obiectul acţiunii în revendicare, ce avea caracter patrimonial, a indicat valoarea şi a plătit taxa de timbm calculată conform art. 2 din Legea privind taxele judiciare de timbru. Faptul că acţiunea avea şi alte capete de cerere pentru care nu se datorau taxe judiciare de timbra, nu înlătura obligaţia de plată a taxei în capătul de cerere prin care se solicita revendicarea.

în cauză erau incidente dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 146/1997 care prevăd: „Când o acţiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbra se datorează pentm fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepţia cazurilor în care prin lege se prevede altfel”.

în faza judecăţii în primă instanţă reclamanta-recurentă nu a contestat cuantumul taxei de timbru în termenul şi modalitatea prevăzute de legea specială şi de normele metodologice de aplicare, critica fiind formulată pentru prima dată în calea de atac.

în căile de atac, în aplicarea art. 316 şi art. 294 C. proc. civ., nu se pot l.ice alte cereri noi, controlul judiciar, în limitele cererii, având ca obiect stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de prima instanţă.

în art. 23 din Legea nr. 146/1997 sunt prevăzute expres şi limitativ în alin. (1) cazurile în care se restituie, la cererea petiţionarului, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru şi anume: când taxa plătită nu era datorată; când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal; când acţiunea sau cererea rămâne fără obiect în cursul procesului, ca urmare a unor dispoziţii legale; când în procesul de divorţ, părţile au renunţat la judecată ori s-au împăcat; când contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă.

Alineatul 2 al art. 23 din lege reglementează cuantumul în care taxa de timbru se restituie, numai în anumite cazuri, teza I, în procesele de divorţ, lit. d), şi anume jumătate din taxa plătită, iar în cazul de la lit. e) teza a Il-a, taxa se restituie proporţional cu admiterea contestaţiei. Legea taxelor judiciare de timbru nu include, între cazurile reglementate prin art. 23 alin. (1), şi pe acela al renunţării la judecată, în acţiunea în revendicare. Restituirea taxelor se dispune numai în procesul de divorţ pentru împăcarea părţilor şi, respectiv, renunţarea la judecată.

în alin. (21) al art. 23 din Legea nr. 146/1997, introdus prin O.U.G. nr. 212/2008 din 04 decembrie 2008, se prevede: „(21) în cazul în care părţile se împacă înainte de prima zi de înfăţişare, suma achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru se restituie în întregime, iar în cazul împăcării ulterior primei zile de înfăţişare, se restituie până la jumătate din suma achitată, proporţional cu actele procesuale îndeplinite”.

Prima instanţă a constatat prin încheiere, dată fără drept de apel, că reclamanta a renunţat la judecată, conform art. 246 alin. (1) C. proc. civ., după comunicarea cererii de chemare în judecată.

în speţă, nu a avut loc o împăcare a părţilor, în sensul stingerii procesului prin învoiala părţilor [art. 271 alin. (1) C. proc. civ.], renunţarea fiind rezultatul exercitării dreptului de dispoziţie al reclamantei, a manifestării sale de voinţă unilaterală, prin cerere scrisă în cursul judecăţii, în primă instanţă.

Deşi declaraţia de recurs nu a fost motivată expres pe O.U.G. nr. 212/2008 pct. 8, s-a impus analiza textului de lege ca urmare a încadrării motivelor în art. 304 pct. 9 şi a criticilor formulate în aplicarea greşită a art. 23 din Legea nr. 146/1997 cu modificările şi completările ulterioare, ce include şi alin. (21), text în vigoare la 29 mai 2009, dată la care s-a renunţat la judecată.

Cererea de chemare în judecată nu a fost motivată în drept, aşa cum impun dispoziţiile art. 112 C. proc. civ., obiectul a fost însă precizat şi evaluat pentru capătul principal de cerere „revendicare”, pentru care s-a calculat şi achitat taxa de timbru, ce a impus şi competenţa tribunalului ca instanţă de prim grad.

Procesul nu era funciar în totalitate, conform definiţiei din art. 1 din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005 - Accelerarea judecăţilor în materia restituirii proprietăţilor funciare - acţiunea în nulitate titlu de proprietate fiind scutită de plata taxelor judiciare de timbru numai în capetele de cerere cu acest obiect (art. 2 din Legea nr. 1/2001). Taxele judiciare de timbru nu s-au achitat în speţă în capetele de cerere accesorii, ci numai pentm revendicare.

Fiind corect calculate şi datorate în capătul de cerere ce avea ca obiect revendicare conform art. 1 şi 2 din Legea nr. 146/1997, pentm considerentele expuse cererea de restituire nu se încadra în art. 23 lit. a) din Legea nr. 146/1997.

în cauză nu erau incidente dispoziţiile art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997 care prevăd că sunt scutite de plata taxei judiciare de timbm „orice acţiuni, cereri sau acte de procedură pentm care se prevăd prin legi speciale, scutiri de taxă judiciară de timbm”. Scutirea în totalitate de plata taxelor de timbm este o cerere nouă, invocată în calea de atac, nu s-a formulat o astfel de apărare la fond, tribunalul nu trebuia şi nici nu s-a pronunţat asupra acesteia, astfel că nu putea fi obiect al controlului judiciar.

Aşa cum s-a reţinut, scutirea din legea specială a operat numai în capetele de cerere accesorii ce puteau fi încadrate ca proces funciar, nu şi pentm revendicare.

în motivarea în fapt a acţiunii, reclamanta a solicitat compararea titlurilor de proprietate, arătând că pârâţii aveau drept de proprietate constituit, în alt proces acţiunea în nulitate a titlului de proprietate a pârâţilor pe care a promovat-o a fost respinsă prin hotărâre irevocabilă, ceea ce a permis încadrarea în drept în art. 480 C. civ.

Astfel fiind, nu erau incidente nici dispoziţiile Legii nr. 18/1991 modificate prin Legea nr. 247/2005, invocate în dezvoltarea motivelor de recurs privind scutirea de plata taxei judiciare de timbm.

în cauză nu erau aplicabile nici prevederile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, acţiunea nea vând ca obiect restituirea imobilului preluat de stat în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989. în acţiunea în revendicare s-a cerut obligarea pârâţilor de a preda reclamantei terenul în litigiu, pentru care aveau drept de proprietate stabilit în condiţiile legii fondului funciar, recurenta invocând că titlul său era preferabil.

Criticile formulate cu privire la încălcarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 în procedura de soluţionare a cererii nu sunt întemeiate. Restituirea taxei de timbm fiind formulată prin aceeaşi cerere de renunţare la judecată, instanţa avea competenţa şi obligaţia de a o soluţiona prin acelaşi act de procedură, ce nu deroga de la dreptul comun.

încheierea atacată, redactată conform art. 255 şi art. 261 C. proc. civ., cuprindea considerentele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei în darea soluţiei, cu referire şi la art. 23 din Legea nr. 146/1997.

<

Vezi şi alte speţe de drept civil: