Acţiune în daune. Calitate procesuală pasivă. Imunitatea de jurisdicţie a statelor

Comentarii

0

C. proc. civ., art. 41

Imunitatea de jurisdicţie este o instituţie consacrată de dreptul internaţional, condiţiile aplicării fiind stabilite prin convenţii internaţionale. Statul străin, organele şi bunurile sale, personalul reprezentanţelor diplomatice şi alte categorii de personal, echipajul vaselor sau aeronavelor militare sunt exceptate de la acţiunile judiciare, în arbitraj sau administraţie, prevăzute de legislaţia statului de reşedinţă.

Decizia civilă nr. 71 din 15 aprilie 2009

Prin cererea înregistrată iniţial la data de 17.04.2007 şi ulterior completată, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtul statul german, prin Ambasada Republicii Federale a Germaniei, plata despăgubirilor materiale şi morale în cuantumul total de 600.000 euro.

Reclamantul a precizat în esenţă că solicita respectivele despăgubiri pentru prejudiciile cauzate pe o perioadă de şapte ani de grele suferinţe, pricinuite de o interdicţie nejustificată de intrare în spaţiul Schengen, respectiv pe teritoriul statului german, cât şi de pierderea dreptului la muncă pe teritoriul statului pârât, respectiv prin neacordarea vizei de lucru.

A susţinut reclamantul că, fiindu-i furat paşaportul şi fiind utilizat acest act de autorul flirtului, a primit interdicţia de a circula liber şi de a munci în spaţiul Schengen, de la statul german, al cănii azilant a fost.

Reclamantul a susţinut că s-a adresat înainte de a depune vreo cerere la instanţele judecătoreşti din România Consulatului German, care s-a rezumat a-i comunica doar că avea interdicţie, iar pe plan intern s-a adresat Ministe-mlui Administraţiei şi Internelor, pentru a declara pierderea paşaportului emis la 24.08.1995 de Serviciul pentru Probleme de Migrări şi Paşapoarte care, prin adresa nr. 5/19.01.2006, i-a comunicat că actul (paşaportul) a fost declarat pierdut, fiind publicat în Monitorul Oficial, partea a IlI-a, în anul 2001.

Reclamantul a susţinut că în anul 2006 s-a adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului care, după ce i-a solicitat toate datele, informaţiile şi documentele pe care le deţinea în legătură cu cererea sa, a decis că reclamantul nu ar fi epuizat toate cererile de recurs interne, conform exigenţelor impuse de art. 35 pct. 1 al Convenţiei drepturilor omului, iar la 13.02.2007 CEDO i-a comunicat că această decizie este definitivă şi nu putea face obiectul vreunui recurs în faţa Curţii.

Iniţial, reclamantul a înregistrat acţiunea sa pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, dar această instanţă şi-a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei, prin decizia nr. 2871/05.06.2007, deoarece obiectul acţiunii nu era unul de contencios administrativ şi mai ales nu intra în competenţa instanţei supreme, pentm judecarea în primă instanţă. S-a statuat prin decizia nr. 2871/2007 că cererea reclamantului, de obligare a statului german la acordarea de despăgubiri pentm pretinsele prejudicii cauzate, nu se circumscria obiectului unei acţiuni în contencios administrativ, aşa cum este definit prin dispoziţiile legale în materie, iar aceste prevederi speciale sunt de strictă interpretare şi aplicare. înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat competenţa instanţei de drept comun, în soluţionarea cererii şi a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Judecătoria Iaşi.

Cererea a fost înregistrată la Judecătoria Iaşi, dar la termenul de judecată din data de 23.10.2007 instanţa din oficiu a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Iaşi, reţinând că potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. h) C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie civilă, al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, necompe-tenţa judecătoriei fiind de ordine publică, potrivit dispoziţiilor art. 159 pct. 2 C. proc. civ., raportat la valoarea pretenţiilor reclamantului cu suma de

600.000 euro, la cursul B.N.R.

Prin sentinţa civilă nr. 11986/23.10.2007, Judecătoria Iaşi a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Iaşi, pusă în discuţia părţilor din oficiu, fiind declinată cauza la Tribunalul Iaşi.

Prin sentinţa civilă nr. 345/3.03.2008 a Tribunalului Iaşi, s-a respins cererea de chemare în judecată a reclamantului, în contradictoriu cu pârâtul statul german, prin Ambasada Republicii Germania la Bucureşti, iar prin decizia civilă nr. 101 din 4.06.2008 a Curţii de Apel Iaşi s-a admis apelul formulat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 345 din 3.03.2008 a Tribunalului Iaşi, sentinţă ce a fost desfiinţată, fiind trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului Iaşi.

în rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 2112 din 17.12.2008, Tribunalul Iaşi a respins acţiunea civilă formulată de reclamant în contradictoriu cu statul german.

Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut următoarele:

Reclamantul şi-a majorat pretenţiile la suma de 1.267.800 euro, reprezentând daune morale şi materiale (sumă rezultată din actualizarea pretenţiilor iniţiale de 600.000 euro, cu indicele preţurilor de consum, conform grilei nr. 2026/14.11.2008 a Institutului Naţional de Statistică -Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi, începând cu data de 19.09.2001 şi până la 10.12.2008).

Tribunalul a dispus citarea legală a statului german, văzând dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., potrivit notei nr. 499/11.12.2007 a Ambasadei Republicii Federale a Germaniei la Bucureşti, respectiv prin intermediul Ambasadei României în Germania, comunicarea fiind făcută către Ministeml Federal al Afacerilor de Externe al Germaniei. Tribunalul a constatat, văzând dispoziţiile legale în materie, că cererea reclamantului se impunea a fi respinsă şi că statul german nu putea fi chemat în judecată în faţa instanţelor române, întrucât beneficia de imunitate de jurisdicţie.

Tribunalul a reţinut că imunitatea de jurisdicţie este o instituţie consacrată de dreptul internaţional, potrivit căreia statul străin, organele şi bunurile, personalul reprezentanţelor diplomatice şi alte categorii de personal, echipajul vaselor sau aeronavelor militare sunt exceptate de la acţiunile judiciare, în arbitraj sau administrative, prevăzute de legislaţia statului de reşedinţă.

Condiţiile de aplicare a imunităţii de jurisdicţie se stabilesc prin convenţii internaţionale. Or, cadml juridic convenţional în această materie respectiv: Convenţia cu privire la relaţiile diplomatice încheiată la Viena, la 18.04.1961 (ratificată de România prin Decretul nr. 566/1968), Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare, încheiată la Viena în 1963 (ratificată de România prin Decretul nr. 481/1971), Convenţia cu privire la privilegiile şi imunităţile instituţiilor specializate, aprobată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 21 noiembrie 1947, la care România a aderat prin Decretul nr. 343/1970, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează şi imunitatea de jurisdicţie a statului german şi a reprezentanţilor acestuia.

Faţă de considerentele anterior expuse, tribunalul a respins cererea formulată de reclamant, constatând că pârâtul statul german beneficia de imunitate de jurisdicţie.

împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul, criticând-o ca netemeinică şi nelegală şi considerând că prima instanţă în mod greşit a reţinut că nu era competentă să soluţioneze cauza, întmcât pârâtul statul german beneficia de imunitate de jurisdicţie. Imunitatea de jurisdicţie, pentm a fi admisă, trebuie să fie invocată de cel care, potrivit convenţiilor şi tratatelor încheiate de România, ar putea să beneficieze de ea. Or, pârâtul statul german nu a invocat această excepţie, astfel că în mod greşit instanţa s-a pronunţat din oficiu cu privire la acest aspect.

Verificând actele şi lucrările dosarului, raportat la motivele de apel formulate şi la dispoziţiile legale incidente în cauză, curtea de apel a constatat următoarele:

Imunitatea de jurisdicţie este o instituţie consacrată de dreptul internaţional, condiţiile aplicării ei fiind stabilite prin convenţii internaţionale. Conform dreptului internaţional, instanţele au obligaţia asigurării imunităţii jurisdicţionale ale unui stat străin, din proprie iniţiativă.

Având în vedere cadml juridic convenţional în materie — Convenţia cu privire la relaţiile diplomatice (Viena 1961), Convenţia cu privire la relaţiile consulare (Viena 1963) şi Convenţia cu privire la privilegiile şi imunităţile instituţiilor specializate aprobată de Adunarea Generală a ONU în 1947, la care România a aderat - şi având în vedere că din perspectiva dreptului internaţional se aplică regimul imunităţii statelor şi patrimoniilor lor faţă de autoritatea instanţelor altor state, curtea a constatat existenţa unei necom-petenţe absolute a instanţei, pe care avea obligaţia să o invoce din oficiu, în vederea respectării obligaţiei impuse de dreptul internaţional, aceea de a asigura imunitatea jurisdicţională a statului străin, din proprie iniţiativă.

în aceste condiţii, având în vedere că potrivit dreptului internaţional, un stat nu poate fi reclamat la instanţele unui alt stat, referitor la procedurile sale publice sau suverane, corect Tribunalul Iaşi a constatat că statul german nu putea fi chemat în judecată în faţa instanţelor române, astfel că apelul reclamantului nu a putut fi primit.

în consecinţă, date fiind considerentele expuse şi având în vedere şi dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., curtea a respins apelul şi a păstrat sentinţa Tribunalului Iaşi ca temeinică şi legală.

<

Vezi şi alte speţe de drept civil: