Tranzacţie. Cauză ilicită
| Comentarii |
|
La înfăţişarea unei tranzacţii, instanţa de judecată este datoare să verifice dacă învoiala părţilor nu urmăreşte un scop ilicit, fiind potrivnică legilor, intereselor statului sau ale terţilor.
în cauză, părţile, deşi au cunoscut că bunul nu mai era în patrimoniul lor, au dispus, prin conivenţă de el prin tranzacţie, ceea ce demonstrează ilicitatea scopului urmărit, respectiv tranzacţionarea în dauna intereselor terţului dobânditor.
De asemenea, părţile nu au adus la cunoştinţă instanţei care a luat act de tranzacţie împrejurarea că bunul asupra căruia s-a tranzacţionat nu mai era în patrimoniul acestora cu consecinţa consfinţirii tranzacţiei în aceste condiţii de către instanţă.
(Decizia nr. 845 din 26 octombrie 2004 - Secţia a lll-a civilă)
Prin cererea înregistrată la 31.01.2003 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, reclamanta SC "D.E." SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâţii D.F. şi S.V. să se constate nulitatea absolută a tranzacţiei încheiate la 5.07.1999 între pârâţi, consfinţită prin Sentinţa civilă nr. 6613 din 29.06.1999 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Prin Sentinţa civilă nr. 3172 din 2.06.2003, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis acţiunea, a constatat nulitatea absolută a înscrisului intitulat "tranzacţie" încheiat la data de 5.07.1999 între pârâţi, privind partajarea suprafeţei de teren de 223,80 mp situat în Bucureşti, şi a anulat Sentinţa civilă nr. 6613 din 29.06.1999 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, prin Sentinţa civilă nr. 3168 din 30.04.1997 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, a fost admisă acţiunea în revendicare formulată de pârâta D.F. privind imobilul în litigiu în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Ulterior, prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3011 din 4.08.1997, pârâta D.F. a vândut reclamantei imobilul în litigiu.
La aproape 2 ani de la acest contract, în cadrul unui alt dosar, nr. 6918/1999 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, având ca obiect partaj bunuri comune, s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 6613/1999 prin care instanţa a consfinţit învoiala intervenită între pârâţi, în sensul că S.V. a primit în natură terenul care face obiectul acţiunii, având o cotă de 100% la achiziţionarea sa, teren dobândit în timpul căsătoriei, iar preţul fiind achitat integral cu banii proprii ai lui S.V., în timp ce pârâta a declarat că nu are nici o contribuţie la achiziţionarea terenului şi că preţul de cumpărare a fost achitat integral de S.V. cu banii proprii.
în opinia primei instanţe tranzacţia este în primul rând lovită de nulitate absolută întrucât la data încheierii tranzacţiei pârâtul nu mai era cetăţean român, conform Hotărârii Guvernului nr. 320/1999, iar, potrivit art. 41 alin. (2) din Constituţie, cetăţenii străini nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor, indiferent dacă au sau nu domiciliul în România.
în al doilea rând, tranzacţia a fost apreciată de instanţa de fond ca fiind lovită de nulitate absolută pentru lipsă de cauză şi fraudă la lege, deoarece lipseşte scopul principal şi imediat pe care părţile şi l-au propus, prin contract, iar actul încheiat este o operaţiune speculativă fondată pe o cauză ilicită.
Astfel, la data încheierii tranzacţiei, nici una dintre părţi nu mai era proprietarul terenului, ambii pârâţi având cunoştinţă despre acest fapt. Pârâtul S.V. a cunoscut situaţia de fapt redată după cum rezultă din declaraţia acestuia în Dosarul de urmărire nr. 1213 din 8.01.2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.
Ameninţarea pentru semnarea tranzacţiei, pretinsă de pârâta D.F., nu a fost reţinută de prima instanţă, nefiind probată.
Susţinerea pârâtului potrivit căreia D.F. nu putea face acte de dispoziţie asupra întregului bun fără consimţământul său în raport de principiul unanimităţii nu a fost primită de prima instanţă, întrucât pârâtul avea posibilitatea să ceară anularea contractului de vânzare-cumpărare. Atâta timp cât acest contract nu a fost anulat, îşi produce efectele, este valid şi generează obligaţia pentru toate subiectele de drept de a respecta situaţia juridică creată prin acest înscris.
Aşadar, în cauză, părţile au tranzacţionat asupra unui bun care la data încheierii tranzacţiei nu se afla în proprietatea nici uneia din părţile contractante, astfel încât, prin scop şi efecte, actul a urmărit violarea unor dispoziţii imperative de ordin general (art. 948 din Codul civil, art. 41 alin. (2) din Constituţie, art. 3 din Legea nr. 54/1998, art. 1706 şi 1716 alin. 2 din Codul civil), care atrag nulitatea absolută a actului.
Chiar dacă tranzacţia produce în principiu efecte retroactive, ea este inopozabilă faţă de terţii care înainte de tranzacţie au dobândit dreptul asupra bunului litigios.
Prin Decizia civilă nr. 1778 din 8.10.2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia a lll-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul S.V. în considerentele deciziei, tribunalul a reţinut că, deşi apelantul a susţinut că terenul a fost proprietatea sa exclusivă, nu a produs nici o dovadă a acestui fapt. Faptul că, în considerentele Sentinţei civile nr. 3168 din 30.04.1997, se menţionează dobândirea de către reclamantă împreună cu soţul ei nu are nici o relevanţă, din moment ce instanţa de fond a admis acţiunea formulată de reclamantă.
Respectând tocmai regula unanimităţii, dacă terenul ar fi fost proprietate codevălmaşă, acţiunea trebuia respinsă. Chiar dacă, din eroare, instanţa a restituit terenul unui singur coproprietar, apelantul trebuia să ceară să se constate că terenul este al său şi să facă şi această dovadă.
în condiţiile în care imobilul a fost restituit numai intimatei D.F., acesta nu mai poate face obiectul tranzacţiei, cu atât mai mult cu cât fusese înstrăinat intimatei-reclamante şi nu în ultimul rând, în condiţiile în care apelantul, ca parte contractantă în tranzacţie, ştia că imobilul fusese înstrăinat.
Deşi motivul referitor la aprecierea cetăţeniei ca impediment în efectuarea tranzacţiei este întemeiat, el nu modifică hotărârea, aceasta rămânând legală şi temeinică pe fond.
împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs pârâtul S.V., criticând-o sub aspectul motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 din Codul de procedură civilă.
în dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susţinut că hotărârea instanţei de apel este dată cu aplicarea greşită a legii datorită ignorării aspectelor referitoare la calitatea de bun codevălmaş a terenului în litigiu şi a celor referitoare la răsturnarea prezumţiilor de existenţă şi de valabilitate a cauzei actului juridic civil instituite de art. 967 din Codul civil în privinţa tranzacţiei.
S-a ignorat actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13158/1971, prin care recurentul a cumpărat de la V.M. terenul în litigiu, preţul fiind achitat integral din resurse proprii.
Recurentul a arătat că în 1974 a divorţat de pârâta D.F., divorţul nefiind urmat de partajul bunurilor comune, astfel că regimul matrimonial al comunităţii de bunuri a încetat odată cu desfacerea căsătoriei, proprietatea comună continuând însă a-şi păstra caracterul devălmaş şi după divorţ din moment ce nu a intervenit partajul.
Reclamanta-intimată a cunoscut în momentul cumpărării situaţia juridică exactă a terenului, întrucât în cuprinsul Sentinţei civile nr. 3168/1997 se reţine că terenul a fost dobândit de D.F. împreună cu soţul, astfel încât nu se poate prevala de bună-credinţă şi de aparenţă, acesta nefiind un bun propriu al vânzătoarei, ci un bun asupra căruia aceasta avea un drept de proprietate codevălmaşă.
Faţă de regula consacrată a unanimităţii, este limpede că intimata D.F. nu putea face acte de dispoziţie asupra întregului bun fără consimţământul recurentului. Dacă, totuşi, astfel de acte de dispoziţie au fost făcute, valabilitatea lor depinde de rezultatul partajului, astfel că în cazul atribuirii exclusive a terenului către recurent, actul de vânzare-cumpărare al reclamantei este desfiinţat retroactiv, fiind practic un act încheiat sub condiţie rezolutorie.
Recurentul a mai arătat că cele două instanţe au reţinut că acesta ar fi cunoscut că terenul ieşise din patrimoniul cocontractantei D.F., pe baza unui material probator insuficient şi contradictoriu.
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă SC "D.E." SRL şi intimata-pârâtă D.F. au solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârilor pronunţate anterior.
Examinând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate în raport cu criticile formulate şi actele dosarului, Curtea a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel, deşi a constatat în mod greşit că bunul în litigiu, la data cumpărării lui de către intimata-reclamantă se afla în proprietatea exclusivă a intimatei-pârâte D.F., a reţinut şi apreciat corect în speţă incidenţa cauzei de nulitate absolută întemeiată pe cauză ilicită.
în considerentele Sentinţei civile nr. 3168 din 30.04.1997 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, se menţionează că terenul în litigiu a fost dobândit de intimata D.F. cu soţul său (recurentul) prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13158 din 26.11.1971.
Această menţiune nu a fost combătută prin probele administrate în sensul dovedirii dreptului de proprietate exclusiv al intimatei D.F. asupra terenului în litigiu, după cum şi susţinerea recurentului privind dobândirea bunului în timpul căsătoriei dar cu contribuţia sa exclusivă este lipsită de suport probator.
Dată fiind natura juridică a acţiunii în retrocedare, care nu reprezintă o acţiune în revendicare clasică, ea având ca scop recunoaşterea dreptului de proprietate asupra unui bun preluat abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, prin Sentinţa civilă nr. 3168/1997, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis acţiunea în retrocedare a intimatei-pârâte D.F., care a exercitat-o, hotărârea având efect retroactiv, constatând un drept preexistent al intimatei D.F.
Recurentul nu se poate prevala şi nu poate invoca însă efectul juridic al încălcării regulii unanimităţii faţă de obiectul acţiunii prin care se contestă valabilitatea tranzacţiei, iar nu a contractului de vânzare-cumpărare al terţului dobânditor.
Susţinerea de către recurent a teoriei legate de nerespectarea regulii unanimităţii nu împiedică cercetarea valabilităţii tranzacţiei intervenite între pârâţi, întrucât tranzacţia este un contract supus aceloraşi condiţii de valabilitate ale oricărui act juridic civil. Ceea ce se pune în discuţie în cauză este tocmai modalitatea de soluţionare a partajului prin respectiva tranzacţie, iar nu efectul partajului.
Tot astfel, analiza bunei sau relei-credinţe a intimatei-reclamante la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu are relevanţă în cauză, cât timp instanţa nu a fost sesizată cu examinarea valabilităţii contractului de vânzare-cumpărare.
în raport de probatoriul administrat şi care este concludent sub aspectul atitudinii subiective a părţilor la încheierea tranzacţiei, în mod corect instanţele anterioare au stabilit că tranzacţia intervenită între recurent şi intimata D.F. se întemeiază pe o cauză ilicită.
La înfăţişarea unei tranzacţii instanţa de judecată este datoare să verifice dacă învoiala părţilor nu urmăreşte un scop ilicit, fiind potrivnică legilor, intereselor statului sau al terţilor.
în cauză nu s-a făcut dovada că părţile au adus la cunoştinţa instanţei care a luat act de tranzacţie împrejurarea că bunul asupra căruia s-au învoit nu mai era în patrimoniul acestora, cu consecinţa consfinţirii tranzacţiei în aceste condiţii de către instanţă.
Atât intimata D.F., care a încheiat vânzarea cu intimata-reclamantă, cât şi recurentul (conform declaraţiei date în faţa organului de urmărire penală la 27.11.2000), deşi au cunoscut că bunul nu mai era în patrimoniul lor, au dispus prin conivenţă de el prin tranzacţie, ceea ce demonstrează ilicitatea scopului urmărit, respectiv tranzacţionarea în dauna intereselor terţului dobânditor.
în consecinţă, pentru considerentele expuse, Curtea a menţinut ca legală şi temeinică decizia recurată, respingând recursul ca nefondat.
întrucât intimata SC "D.E." SRL nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată în recurs, a respins cererea acesteia de plată a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. (Judecator Doina Popescu)
| ← Tranzacţie. Condiţii de valabilitate | Titlu executoriu. Aplicarea art. 720^9 din Codul de procedură... → |
|---|
