Divorţ. Stingerea acţiunii prin împăcarea părţilor, în orice fază a procesului. Condiţii
| Comentarii |
|
Din interpretarea dispoziţiilor art. 618 alin. 2 din codul de procedură civilă rezultă că prezenţa părţilor, personal, în faţa instanţei reprezintă o condiţie obligatorie pentru stingerea acţiunii ca urmare a împăcării soţilor.
în speţă, la depunerea memoriului prin serviciul registratură al instanţei nu s-a procedat la identificarea părţilor de către judecătorul de serviciu, iar la termenul acordat în acest sens nu s-a prezentat decât recurentul-pârât, astfel încât susţinerea acestuia în sensul împăcării părţilor nu a putut fi verificată şi, pe cale de consecinţă, nu operează stingerea acţiunii conform art. 618 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
(Decizia nr. 36 din 15 ianuarie 2003 - Secţia a IV-a civilă)
Prin acţiunea înregistrată la nr. 3170/2000 la Judecătoria Curtea de Argeş, reclamanta M.A. a chemat în judecată pe pârâtul M.M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună desfacerea căsătoriei încheiate între părţi la data de 15 martie 1974, din vina exclusivă a pârâtului, după desfacerea căsătoriei părţile să revină la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, reclamanta urmând a se numi pe viitor P., cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea cererii, reclamanta a susţinut că a intentat acţiunea de divorţ ca urmare a comportamentului pârâtului, violent atât fizic, cât şi verbal, comportament dificil ce făcea imposibilă convieţuirea celor doi.
Din căsătoria părţilor au rezultat doi copii majori la data sesizării instanţei.
Pentru motivele invocate, a mai solicitat desfacerea căsătoriei şi prin cererile adresate instanţei de judecată în anul 1993, în anul 1998, însă la stăruinţele şi promisiunile pârâtului de a-şi schimba comportamentul nu a mai insistat în acele acţiuni, reluând convieţuirea cu pârâtul.
Contrar promisiunilor făcute, pârâtul a continuat însă să aibă aceeaşi atitudine violentă faţă de reclamantă, adresându-i injurii, lovind-o, împrejurări în care pentru a se salva de agresiunea pârâtului, aceasta se refugia la rude sau la vecini.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Curtea de Argeş, solicitând declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Roşiorii de Vede, motivat de aspectul că cel din urmă domiciliu al soţilor a fost municipiul Roşiorii de Vede.
Judecătoria Curtea de Argeş, prin Sentinţa civilă nr. 2439 din 27.10.2000, a admis excepţia invocată şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Roşiorii de Vede.
Prin Sentinţa civilă nr. 924 din 12.04.2001 a Judecătoriei Roşiorii de Vede, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta M.A. împotriva pârâtului M.M. şi s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părţi la data de 15 martie 1974 şi trecute în registrul stării civile a comunei Putineiu sub nr. 5 din 15 martie 1974, din vina exclusivă a pârâtului.
S-a dispus ca părţile să-şi reia numele avut anterior căsătoriei, reclamanta numindu-se pe viitor P.
Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 1.203.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că părţile au locuit în Curtea de Argeş până în anul 2000, când s-au mutat în municipiul Roşiorii de Vede, iar, după aproximativ patru luni de la mutarea în acest municipiu, a intervenit despărţirea părţilor în fapt, reclamanta fiind nevoită să părăsească domiciliul şi să se reîntoarcă în Curtea de Argeş, ca urmare a violenţei pârâtului, care o lovea, martorii audiaţi la propunerea acesteia declarând că au văzut-o cu urme de lovituri.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel pârâtul M.M., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate pentru următoarele aspecte:
Nu a fost niciodată de acord cu desfacerea căsătoriei, solicitând respingerea acţiunii reclamantei. Nu există motive temeinice pentru desfacerea căsătoriei şi, chiar dacă ar exista, acestea sunt create de către reclamantă.
Reclamanta a fost cea care a părăsit domiciliul şi pe cei doi copii rezultaţi din căsătorie, după 29 de ani de convieţuire, în timp ce el nu are nici o vină, fiind numai o fire impulsivă.
Prin Decizia civilă nr. 758/A din 19 iulie 2001, pronunţată de Tribunalul Teleorman, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât M.M., pentru următoarele considerente:
Martorii propuşi de reclamantă şi audiaţi în cauză au declarat că au văzut-o pe aceasta cu urme de lovituri întrucât pârâtul o agresa fizic, a încercat să o izoleze de vecini şi de părinţi, o insulta şi o ameninţa.
Reclamanta a mai intentat două acţiuni de divorţ, la care a renunţat, întrucât pârâtul s-a angajat că-şi va schimba comportamentul faţă de ea şi familie.
Şi martorul audiat în cauză şi propus de către pârât, S.M., a declarat că reclamanta i s-a plâns că nu se înţelege cu soţul său şi atât acesta, cât şi martorul I.M., unchiul pârâtului, au arătat că reclamanta nu avea vicii, se ocupa de gospodărie, singurul lucru pe care îl reproşau acesteia fiind acela că a părăsit domiciliul conjugal.
S-a constatat deci, că din probele administrate în cauză rezultă că relaţiile dintre soţi sunt grav şi iremediabil vătămate, singurul vinovat de destrămarea relaţiilor de familie fiind apelantul-pârât, care prin atitudinea sa violentă a determinat-o pe intimata-reclamantă să părăsească domiciliul conjugal.
Faptul că apelantul-pârât se opune la desfacerea căsătoriei nu are relevanţă în cauză, atâta timp cât s-a făcut dovada violenţei pârâtului şi a vătămării grave şi iremediabile a relaţiilor dintre soţi.
în ce priveşte pe cei doi copii rezultaţi din căsătoria părţilor s-a constatat că aceştia sunt majori, aşa încât reclamantei nu i se poate reproşa faptul că şi-a abandonat copii, cum s-a susţinut în motivele de apel.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul M.M., criticând-o pentru nelegalitate pentru următorul considerent.
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, încadrarea în drept a acestui motiv de recurs fiind făcută de către instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. 3 din Codul de procedură civilă, decizia recurată a fost dată de instanţă cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în sensul că apelul s-a soluţionat cu lipsă de procedură, întrucât procedura de citare a acesteia nu s-a îndeplinit, din procesul-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea citaţiei rezultând că nu s-a indicat numărul apartamentului, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 85 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel.
în cauză, prin memoriul depus la 6.11.2001 la dosarul recurs, intimata-reclamantă a pus concluzii de menţinere a hotărârii judecătoreşti recurate.
Prin memoriul depus, prin serviciul registratură la 31.10.2002, formulat în numele ambelor părţi, s-a solicitat repunerea cauzei pe rol şi să se ia act de împăcarea părţilor, fără însă a se proceda la identificarea petenţilor cu CI sau Bl pentru a verifica dacă aceştia s-au prezentat personal.
La termenul din 11 decembrie 2002, instanţa a acordat un nou termen pentru ca părţile să se prezinte în instanţă şi după identificare să se ia act de poziţia acestora cu privire la faptul că s-au împăcat pentru a se dispune stingerea acţiunii de divorţ prin împăcarea părţilor conform dispoziţiilor art. 618 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
în atare situaţie, memoriul depus la 31.10.2002 nu îşi produce efectele juridice, atât pentru considerentul arătat mai sus, cât şi pentru faptul că procedând la verificarea semnăturilor intimatei-reclamante de pe memoriile din 6.11.2001 şi, respectiv, 31.10.2002, a rezultat că acestea nu sunt identice, ceea ce conduce la concluzia că la data de 31.10.2002 intimata-reclamantă nu s-a prezentat în faţa judecătorului de serviciu.
Aşa fiind, nu au putut fi primite susţinerile recurentului-pârât, în sensul că instanţa a luat act de împăcarea părţilor, aşa cum rezultă din cererea ce poartă viza judecătorului de serviciu, formulată cu ocazia dezbaterilor, aceasta fiind o altă încercare a pârâtului-recurent de a se opune desfacerii căsătoriei, care nu este aptă a produce consecinţe juridice.
în ceea ce priveşte motivul de recurs privind nelegalitatea deciziei recurate, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
în cazul în care citarea intimatei-reclamante s-a făcut cu neobservarea formelor legale, nulitatea care o sancţionează, nefiind de ordine publică, se poate declara numai la cererea părţii care are interes să o invoce - art. 108 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă.
în speţă, apelul pârâtului fiind respins ca nefondat, acesta a declarat recurs, pe motiv că instanţa a soluţionat apelul cu lipsă de procedură faţă de intimata-reclamantă, a cărei adresă nu a fost corect indicată în citaţie.
Critica este nefondată întrucât este de principiu că partea căreia i s-a respins apelul nu este îndreptăţită să invoce în favoarea sa nulitatea relativă de care se poate prevala numai cealaltă parte, adică, în speţă, intimata-reclamantă.
Aşa fiind, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 296 din Codul de procedură civilă raportat la dispoziţiile art. 316 din Codul de procedură civilă, a dispus respingerea recursului declarat de recurentul-pârât M.M., ca nefondat.
| ← Divorţ cu elemente de extraneitate. Competenţa generală a... | Divorţ. Păstrarea numelui avut în timpul căsătoriei în... → |
|---|
