Tranzacţie privind împărţeala bunurilor comune, încheiată în timpul căsătoriei. Fraudarea drepturilor creditorului personal al unuia dintre soţi. Nulitatea absolută a hotărârii de expedient. Admisibilitate
| Comentarii |
|
1. Prin tranzacţia consfinţită de instanţă, soţii, în cursul procesului de divorţ, au convenit cu privire la partajarea bunurilor comune, soţia dobândind ambele imobile, iar soţul arătând că înţelege să nu primească nicio sultă sau altă despăgubire pentru cota sa din bunurile codevălmaşe. Având în vedere că, după încheierea acestei tranzacţii, părţile s-au împăcat, învoiala soţilor cu privire la bunurile comune apare ca fiind realizată în timpul căsătoriei şi, conform principiului fraus omnia corrumpit (frauda corupe totul), precum şi în lumina prevederilor art 36 alin. (1) C. fam., este nulă absolut.
Tranzacţia dintre cei doi soţi este lovită de nulitate absolută şi fiindcă este făcută în fraudarea intereselor creditorului reclamant, căruia unul din soţi îi datorează suma de 10.000 lei, acesta din urmă devenind insolvabil în urma tranzacţiei.
2. în mod greşit prima instanţă a respins capătul din acţiunea principală privind constatarea nulităţii sentinţei civile prin care s-a luat act de tranzacţia părţilor, ca inadmisibil, apreciind că o hotărâre judecătorească nu poate fi reformată decât într-o cale de atac, având în vedere că, odată ce înţelegerea dintre soţi a fost anulată, şi hotărârea de expedient, care consfinţeşte această învoială, urmează acelaşi regim juridic.
Trib. Teleorman, Secţia civilă, decizia civilă nr. 184 din 10 octombrie 2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 768 din 14 mai2008 a C.A. Bucureşti, Secţia a Ut-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Partajul judiciar, p. 441
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 3514/87/2006 la Judecătoria Roşiorii de Vede, reclamantul C.I. a chemat în judecată şi personal la interogatoriu pe pârâţii C.A. şi C.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea sentinţei civile nr. 1317 din 10 octombrie 2006, nulitatea tranzacţiei dintre părţi încheiată tot la 10 octombrie 2006, să se dispună partajarea bunurilor codevălmaşe realizate de pârâţi în timpul căsătoriei, în cote de 1/2 pentru fiecare şi îndestularea creanţei reclamantului de 10.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea acţiunii sale, reclamantul a arătat că, prin contractul autentificat sub nr. 1285 din 24 martie 2004 la BNP M.T., 1-a împrumutat pe pârâtul C.A. cu suma de 20.000 lei, pe care s-a obligat să o restituie la data de 31 iunie 2004, că, întrucât pârâtul nu şi-a achitat obligaţia, reclamantul a formulat acţiune subrogatorie (oblică sau indirectă), solicitând, în locul debitorului său, care a rămas în pasivitate, partajarea bunurilor comune realizate în timpul căsătoriei sale cu C.L., că această acţiune a fost respinsă, ca lipsită de interes, prin sentinţa civilă nr. 499 din 19 aprilie 2006 a Judecătoriei Roşiorii de Vede, împotriva căreia reclamantul a declarat apel, că, după pronunţarea primei sentinţe, pârâţii i-au trimis suma de 14.500 lei, ceea ce reprezintă 10.000 lei din împrumut şi 4.500 lei actualizarea sumei din data de 1 iulie 2004, până în prezent, că a descoperit că pârâţii aveau pe rolul Judecătoriei Roşiorii de Vede dosarul civil nr. 2888/2006, cu termen de judecată la data de 14 noiembrie 2006, având ca obiect divorţ şi partaj bunuri comune, dosar în care a formulat cerere de intervenţie în interes propriu pentru partajarea bunurilor comune, cerere care nu i-a fost primită, deoarece capătul privind partajarea bunurilor comune a fost disjuns la 10 octombrie 2006, formându-se dosarul civil nr. 3514/292/2006 al Judecătoriei Roşiorii de Vede, care a fost soluţionat prin tranzacţie la aceeaşi dată, iar la 14 noiembrie 2006, pârâta C.L. a renunţat la acţiunea de divorţ în dosarul civil nr. 2888/2006.
Reclamantul a considerat că sentinţa civilă nr. 1317/10/102006 a Judecătoriei Roşiorii de Vede este lovită de nulitate absolută, întrucât tranzacţia celor doi soţi C.A. şi C.L. putea interveni în următoarele condiţii: concomitent cu divorţul; chiar în timpul procesului de divorţ, dar învoiala nu-şi producea efecte decât dacă se desface căsătoria; după rămânerea definitivă a hotărârii de divorţ. Or, în dosarul civil nr. 2888/2006, C.L. a renunţat la divorţ, iar tranzacţia (învoiala) soţilor în timpul căsătoriei asupra bunurilor comune este nulă, motiv
pentru care solicită să se constate că sentinţa civilă nr. 1317 din 10 octombrie 2006 a Judecătoriei Roşiorii de Vede este lovită de nulitate absolută. Totodată, reclamantul a solicitat să se constate că şi tranzacţia dintre cei doi soţi pârâţi, C.A. şi C.L., este lovită de nulitate absolută, fiind încheiată în fraudarea intereselor sale. Reclamantul a mai solicitat partajarea bunurilor comune a pârâţilor în baza art. 33 alin. (2) C. fam., întrucât din împrumutul acordat de 20.000 lei, mai au o creanţă de 10.000 lei, şi anume a apartamentului situat în Roşiorii de Vede, str. Dunării, bl. D10, sc. A, et. 1, ap. 5, a cărui valoarea este de 1,2 miliarde lei (ROL), obligarea la sultă către reclamant în sumă de 10.000 lei şi actualizarea sumei până la achitarea ei în întregime.
Şi-a întemeiat, în drept, acţiunea pe dispoziţiile art. 36 alin. (1) C. fam., art. 966 şi urm. C. civ. şi pe principiul fraus omnia corrumpit.
în dovedirea acţiunii, s-a depus la dosar: contractul de împrumut autentificat sub nr. 1285 din 24 martie 2004 la BNP M.T.
Pârâtul C.A., citat cu menţiunea la interogatoriu, nu s-a prezentat la niciun termen de judecată.
Pârâta C.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, ca nefondată, întrucât consideră că nu are nicio datorie către reclamant, acţiunea fiind introdusă cu rea-credinţă.
Aceeaşi pârâtă a formulat şi cerere reconvenţională, solicitând ca reclamantul şi avocaţii acestuia, C.F. şi C.G., să fie obligaţi la plata daunelor morale şi materiale de 200.000 lei, depunând mai multe înscrisuri. La termenul de judecată din 14 decembrie 2006, pârâta şi-a precizat cererea reconvenţională, în sensul că solicită daune morale de 200.000 lei numai de la reclamant.
Instanţa i-a pus în vedere să-şi timbreze cererea. Reclamantul a formulat întâmpinare la cererca reconvenţională a pârâtei, solicitând respingerea acesteia, ca inadmisibilă, întrucât fiind pe tărâmul dreptului civil nu există temei legal pentru acordarea daunelor morale. Prin aceeaşi întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea cererii reconvenţionale, ca nefondată, întrucât prin acţiune nu i-a cauzat pârâtei niciun prejudiciu moral, deoarece pârâtul C.A. mai are să-i plătească suma de 10.000 lei, în felul acesta, reclamantul justificând interesul în promovarea acţiunii de faţă, care nu constituie un abuz de drept.
în vederea soluţionării cauzei, instanţa a dispus ataşarea dosarelor civile nr. 2888/292/2006 şi nr. 3154/292/2006.
în dovedirea acţiunii şi în apărare, s-au încuviinţat probele cu interogatorii şi acte, luându-se interogatorii reclamantului şi pârâtei.
Prin sentinţa civilă nr. 594 din 3 mai 2007, Judecătoria Roşiorii de Vede a admis, în parte, acţiunea; a constatat nulitatea absolută a tranzacţiei încheiate de pârâţi la 10 octombrie 2006 şi consfinţite prin sentinţa civilă nr. 1317 din 10 octombrie 2006 a Judecătoriei Roşiorii de Vede privind partajarea bunurilor comune realizate în timpul căsătoriei, cu următorul cuprins: „Eu, reclamanta C.L., primesc apartamentul situat în Roşiorii de Vede, str. D. şi apartamentul situat în Roşiorii de Vede, str. R. Eu, pârâtul C.A., înţeleg să nu primesc nicio sultă sau altă despăgubire pentru cota mea din bunurile codevălmaşe realizate de noi în timpul căsătoriei". A respins capătul din acţiunea privind constatarea nulităţii sentinţei civile nr. 1317 din 10 octombrie 2006 a Judecătoriei Roşiorii de Vede, ca inadmisibilă; a luat act că s-a dispus, prin încheierea din 19 aprilie 2007, disjungerea capătului privind partajarea bunurilor codevălmaşe realizate de pârâţi în timpul căsătoriei în cote de 1/2 şi îndestularea creanţei reclamantului de 10.000 lei; a obligat pârâţii să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 474 lei, din care 24 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi 450 lei onorariu de avocat.
în motivarea sentinţei, s-a reţinut că, prin tranzacţia consfinţită, s-a convenit cu privire la partajarea bunurilor comune, pârâta C.L, primind apartamentul situat în Roşiorii de Vede, str. D., apartamentul situat în Roşiorii de Vede, str. R., iar pârâtul C.A. înţelegând să nu primească nicio sultă sau altă despăgubire pentru cota sa din bunurile codevălmaşe realizate de cei doi soţi în timpul căsătoriei, că având în vedere că, după încheierea acestei tranzacţii, părţile în dosarul civil nr. 2888/2006, având ca obiect divorţ, s-au împăcat, învoiala soţilor apare ca fiind în timpul căsătoriei cu privire la bunurile comune şi, conform principiului fraus omnia corrumpit (frauda corupe totul), este nulă absolut.
Judecătoria a reţinut în continuare că această tranzacţie dintre cei doi soţi este lovită de nulitate absolută, întrucât este făcută în fraudarea intereselor creditorului reclamant, căruia pârâtul C.A. îi datorează suma de 10.000 lei; prin tranzacţia încheiată, pârâtul nu a primit nici o sumă de bani drept sultă, nici unul din cele două apartamente, devenind astfel insolvabil; este bazată pe o cauză ilicită - îmbogăţirea fără just temei - art. 966 şi urm. C. civ.; este făcută în timpul căsătoriei, nefiind urmată de divorţ, cerere cu privire la care părţile s-au împăcat;
tranzacţia soţilor nu putea interveni decât odată cu pronunţarea divorţului, conform art. 36 alin. (1) C. fam. sau chiar în timpul procesului de divorţ, dar învoiala nu-şi putea produce efecte decât după rămânerea definitivă a hotărârii de divorţ; soţii au ascuns că aveau pe rolul Tribunalului Teleorman dosarul nr. 3588/2006, cu termen la 3 noiembrie 2006.
Instanţa a respins capătul din acţiunea principală privind constatarea nulităţii sentinţei civile nr. 1317 din 10 octombrie 2006, ca inadmisibil, apreciind că o hotărâre judecătorească nu poate fi reformată decât într-o cale de atac.
împotriva acestei sentinţe şi a încheierii din 19 aprilie 2007, au declarat apel pârâta C.L. şi reclamantul C.L, acesta din urmă criticând sentinţa numai cu privire la omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra nulităţii sentinţei civile nr. 1317 din 10 octombrie 2006 a Judecătoriei Roşiorii de Vede.
Pârâta, în motivele de apel, a criticat încheierea, întrucât nu s-ar fi consemnat că partea adversă a renunţat la una dintre pretenţii, iar în ceea ce priveşte sentinţa, întrucât, faţă de probele administrate, instanţa trebuia să menţină sentinţa nr. 1317 din 10 octombrie 2006 a Judecătoriei Roşiorii de Vede, prin care părţile si-au împărţit bunurile conform tranzacţiei, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu trebuia să disjungă capătul de cerere privind ieşirea din indiviziune, deoarece ea a achitat debitul reclamantului şi, în această situaţie, cererea nu mai avea obiect.
Prin decizia civilă nr. 184A din 10 octombrie 2007 a Tribunalului Teleorman, Secţia civilă, a fost admis apelul, a fost schimbată sentinţa, în sensul că a fost constatată nulitatea şi a sentinţei civile nr. 1317/2006 a Judecătoriei Roşiorii de Vede, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta C.L.
în motivarea deciziei, s-a reţinut, în ceea ce priveşte apelul reclamantului că, odată ce tranzacţia dintre soţii C. a fost anulată şi sentinţa nr. 1317/2006, care consfinţeşte această învoială, trebuia anulată.
Referitor la apelul pârâtei, s-a reţinut că, din probele administrate, nu a rezultat că reclamantul C.I. ar fi recunoscut că suma pe care a împrumutat-o soţului său C.A. ar fi fost achitată integral, pe de o parte, iar, pe de altă parte, sentinţa apelată este temeinică şi legală, întrucât, atât timp cât s-a dovedit că această tranzacţie a fost făcută în dauna creditorului C., aceasta este nulă, mai mult soţii C. nu sunt divorţaţi, acţiunea de divorţ fiind suspendată (aşa cum rezultă din
probele dosarului). Referitor la disjungerea capătului de cerere privind partajul bunurilor comune ale soţilor C., solicitat de creditorul C.I., s-a constatat că această măsură este legală şi îndreptăţită, întrucât această fază procesuală presupune administrarea de probe cu acte, martori, interogatorii, expertiză, care ar prelungi mult durata procesului de faţă.
| ← Antecontract de vânzare-cumpărare pentru un imobil bun... | Căsătorie fictivă. Condiţii → |
|---|
