Societate. Retragere asociat. Înţelesul sintagmei „motive temeinice”
Comentarii |
|
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 46 din 19 ianuarie 2015
Prin sentinţa civilă nr. 1633, pronunţată la data de 30.04.2014 in dosarul nr. .../2013 al Tribunalului Maramureş, a fost admisă în parte acţiunea formulată de către reclamanţii T.I.V. şi T.T.E., în contradictoriu cu pârâţii SC D. SRL, C.E. şi C.I., Z.R. şi Z.V..
S-a încuviinţat retragerea reclamanţilor T.I.V. şi T.T. din SC D. SRL, Baia Mare.
S-a dispus modificarea structurii capitalului social al societăţii pârâte raportat la retragerea reclamanţilor din societate.
S-a dispus înscrierea la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Maramureş a menţiunilor privind modificarea structurii capitalului social ca urmare a retragerii reclamanţilor din societate.
A fost respinsă cererea reclamanţilor privind constatarea retragerii reclamantului T.I.V. din funcţia de administrator al SC D. SRL.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că reclamanţii şi pârâţii sunt asociaţi în cadrul SC D. SRL, societate ce a fost înfiinţată în anul 1997, iar structura capitalului social compus din 250 părţi sociale a câte 10 lei a fost repartizat după cum urmează: C.E.- 10 părţi sociale a câte 10 lei fiecare - 4 % din total; C.I. - 80 părţi sociale a câte 10 lei fiecare -32 % din total; Z.R. - 10 părţi sociale a câte 10 lei fiecare - 4 % din total; Z.V. - 70 părţi sociale a câte 10 lei fiecare -28 % din total; T.I.V.- 70 părţi sociale a câte 10 lei fiecare -28 % din total; T.T.E.- 10 părţi sociale a câte 10 lei fiecare - 4 % din total
Administrarea şi reprezentarea societăţii este asigurată conform dispoziţiilor art.7 din actul constitutiv, de către 3 administratori, în persoana asociaţilor C.I., T.I.V. şi Z.V., fiecare cu putere deplină în relaţiile cu terţii.
Reclamanţii au comunicat pârâţilor intenţia de a se retrage din societate, însă nu au obţinut acordul celorlalţi asociaţi.
Potrivit art. 226 alin1, lit. c din Legea 31/1990 asociatul in societatea nume colectiv , în comandită simplă sau în societatea cu răspundere limitată, atunci când nu se realizează acordul unanim, se poate retrage din societate pentru motive temeinice.
Ocrotirea libertăţii manifestării de voinţă implică şi recunoaşterea dreptului asociatului de a se retrage dintr-o societate, mai ales atunci când durata societăţii este nedeterminată. Acest drept trebuie să fie exercitat cu bună credinţă, în conformitate cu scopul pentru care este recunoscut de lege şi în corelaţie cu principiul executării cu bună credinţă a obligaţiilor asumate prin constituirea societăţii.
Buna credinţă este prezumată, iar pârâţii nu au reuşit să probeze reaua credinţă a reclamanţilor.
Aceştia din urmă au prezentat acte medicale care au caracter oficial şi care nu au fost combătute cu contraprobe, că starea sănătăţii lor este afectată de boli care presupun evitarea stresului şi care, în opinia instanţei, se circumscriu noţiunii de „ motive temeinice”cuprinsă în conţinutul art. 226 alin1, lit. c din Legea 31/1991(fila 82). Având în vedere şi neînţelegerile evidente dintre reclamanţi şi asociaţii-pârâţi, durata nedeterminată a funcţionării societăţii şi prezumţia de bună credinţă de care se bucură reclamanţii în ceea ce priveşte demersul lor de retragere din societate, instanţa a apreciat că se impune admiterea acţiunii sub aspectul petitelor având ca obiect modificarea structurii capitalului social şi înscrierea în evidentele ORC a menţiunilor privind această modificare. Instanţa a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea retragerii reclamantului T.I.V. din funcţia de administrator al SC D. SRL. Având în vedere prevederile art. 194 alin 1 lit. d din Legea 31/1990 instanţa a apreciat că numirea şi revocarea administratorului constituie atributul exclusiv al adunării generale a asociaţilor, astfel încât instanţa nu poate substitui voinţa acestui organ al societăţii pârâte.
Pentru aceste considerente instanţa a admis în parte acţiunea reclamanţilor, conform dispozitivului prezentei hotărâri.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii C.E., C.I., Z.R., Z.V., SC D. SRL prin care au solicitat admiterea apelului si, casarea in parte a sentinţei apelate si reţinând cauza spre rejudecare, pe fondul cauzei, respingerea acţiunii promovata de reclamanţii T.I.V. si T.T.E. ca netemeinica si nelegala.
În motivare se arată că prin cererea introductiva din acest dosar, reclamanţii asociaţi au solicitat ca instanţa sa încuviinţeze retragerea din societate cu consecinţa modificării structurii capitalului social al societăţii raportat la retragerea lor din societate, sa se dispună înscrierea la ORC Maramureş a menţiunilor privind modificarea capitalului social, obligarea SC D. SRL la plata către reclamanţi a drepturilor cuvenite ca urmare a retragerii; -in ceea ce priveşte reclamatul T.I.V. s-a solicitat sa se constate retragerea din funcţia de administrator al SC D. SRL si sa se dispună înscrierea la ORC a menţiunilor in acest sens.
Instanţa investita cu judecarea fondului, a disjuns petitul 5 privind drepturile pretinse de reclamanţi in Dosarul nr. .../2014, pana la soluţionarea cauzei din prezentul dosar.
Judecând cauza pe fond, instanţa a admis in parte acţiunea reclamanţilor, respectiv a incuviintat retragerea acestora din societate, a dispus modificarea structurii capitalului social al societăţii, a dispus înscrierea la ORC a menţiunilor privind modificarea structurii capitalului social ca urmare a retragerii.
Instanţa de fond a respins cererea reclamanţilor privind constatarea retragerii din funcţia de administrator a D-lui T.I.V..
Apreciază nelegala si nefondata soluţia instanţei de fond in ceea ce priveşte admiterea cererilor reclamanţilor pentru următoarele considerente:
1. In motivarea SENTINŢEI Civile nr. 1633/30.04.2014, potrivit art. 226, alin.l lit.c) din Legea nr. 31/1990, instanţa arata necesitatea ocrotirii libertăţii manifestării de voinţa a asociatului de a se retrage dintr-o societate, precizând ca acest act trebuie sa fie exercitat cu buna-credinta.
Mai apreciază instanţa de fond ca buna credinţa trebuie sa fie si este in speţa prezumata, deoarece paraţii, nu au făcut dovada contrarie si nu au probat reaua credinţa a reclamanţilor.
De asemenea, arătă ca instanţa de fond a pus accent si a fundamentat buna-credinta a reclamanţilor pe baza unor acte medicale, unele emise de medicul de familie a reclamantului T.I.V., care nu sunt opozabile , inclusiv arată ca sunt acte emise dupa promovarea acţiunii, pe parcursul lunii martie, 2014 ( scrisoarea medicala), ceea ce apreciază ca nu poate constitui un motiv real si legal de promovare si nici de admitere a acţiunii.
Desi se prevalează de anumite afecţiuni, indescifrabile din actele medicale, instanţa admiţând cererea reclamanţilor, omite a motiva in ce măsura aceste afecţiuni
afectează situaţia reclamantului T.I.V. in calitate de asociat, si de ce aceste afecţiuni medicale nu ii afectează calitatea de angajat al societăţii.
De altfel, instanţa de fond nu s-a pronunţat in motivarea hotărârii de probele multiple depuse de subscrisa la dosar prin notele de şedinţa din 04.03.2014, prin care fac dovada deplinei puteri de munca a reclamantului T.I.V. si a implicării sale in multe alte afaceri.
Se mai arată că nu a renunţat la calitatea de director economic, respectiv la cea de administrator, pe care le întruneşte pana la data prezentei.
Pentru aceste motive solicită anularea in parte a hotărârii instanţei de fond si respingerea cererii reclamantului T.I.V. de retragere din societate ca netemeinic si nelegal promovata.
Arată ca actele medicale depuse in probatiune se refera numai la reclamantul T.I.V., nu si la reclamanta T.T.E., iar instanţa de fond in mod nelegal si neîntemeiat a admis acţiunea pe aceleaşi considerente pentru ambii reclamanţi, motiv pentru care solicită anularea in parte hotărârii instanţei de fond si respingerea cererii reclamantei T.T.-Eusenia de retragere din societate ca netemeinic si nelegal promovata.
Privind Convocarea Adunării Generale a Asociaţilor făcuta de către reclamanţi la sediul Biroului Avocaţilor F. si Asociaţii o apreciază ca fiind ilegala, si îşi menţin părerea ca aceasta trebuia convocata la sediul societăţii conform prevederilor imperative ale art. 110, alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
De asemenea, arătă ca reclamanţii au promovat acţiunea din acest dosar, ignorând si incalcand prevederile art.l36/l din Legea nr.31/1990 privind exercitarea drepturilor asociaţilor, nerespectand drepturile si interesele legitime ale societăţii si ale celorlalţi asociaţi.
Anterior promovării acţiunii nu s-a avut in vedere si nu s-a uzitat de posibilitatea legala a cesionarii pârtilor sociale către ceilalţi asociaţi sau terţe persoane fizice sau juridice din afara societăţii.
Arătam ca reclamanţii nu au respectat pactul societar.
Prin cererea lor au accentuat riscul de lichiditate si cel reputational al societăţii in cadrul mediului de afaceri.
Astfel, arată ca demersurile reclamanţilor sunt dăunătoare societăţii atat din punct de vedere financiar, cat si al imaginii ei. Inclusiv martorul propus de către reclamanţi, in depoziţia sa a afirmat ca apreciază ca motiv al retragerii neînţelegerile strict personale dintre asociaţi, nu privind aspectele din SC D. SRL, iar instanţa de fond nu a ţinut cont de aceasta proba in aprecierea bunei-credinte a reclamanţilor. De altfel, atat timp cat exista neînţelegeri intre asociaţi, datorate intereselor membrilor de familie a acestora (a se vedea depoziţia martorului in acest sens) apreciază ca nu poate fi admisa legal prezumţia de buna -credinţa a reclamanţilor, motiv pentru care apreciază nelegala hotărârea instanţei de fond.
Motivaţia reala asupra retragerii celor doi asociaţi este faptul ca societatea la ora actuala nu mai este la fel de rentabila ca in anii precedenţi, neaducand profituri similare celor încasate anterior, aceştia încercând ca prin retragerea abuziva si nelegal solicitata sa realizeze venituri in mod discreţionar si detrimentul societăţii si a celorlalţi asociaţi.
Motivul retragerii din societate nu este cel al unor afecţiuni privind starea de sănătate, in cazul reclamantului T.I.V., motiv pentru care apreciază ca nu poate fi reţinuta buna credinţa a acestuia, iar in cazul reclamantei T.T. cererea ca fiind complet neîntemeiata, nefiind justificata prin nici un fel de probe sau alt temei de drept.
Prin întâmpinarea formulată T.I.V. şi T.T.E. au solicitat respingerea apelului
ca nefondat.
În motivare se arată că prin cererea de apel formulată, pârâţii apreciza sentinţa instanţei de fond ca fiind netemeinica si nelegala solicitând casarea sentinţei, reţinerea cauzei
spre judecata si respingerea acţiunii formulate. In motivarea apelului, pârâţii indica faptul ca motivele medicale invocate nu ar fi suficiente pentru a fi considerate motive temeinice si că în realitate reclamanţii ar fi fost de rea-credinta in promovarea prezentei acţiunii pentru ca nu ar fi încercat ieşirea din societate prin cesionarea pârtilor sociale.
Apelul este nefondat, iar argumentele invocate în susţinerea apelului nu au nici o legătura cu realitatea si înscrisurile depuse la dosarul de fond.
De asemenea, instanţa a reţinut corect ca intre parti exista neînţelegeri grave care se incadreaza în categoria motivelor temeinice.
In ultimii ani de activitate a societăţii neînţelegerile între asociaţi au fost tot mai preganante culminând cu refuzul de a se mai întâlni sau discuta direct problemele societăţii. Administratorul T.I. sau asociata T.T. nu au fost nici măcar consultaţi în ultimii ani, şi cu atât mai puţin au participat, la deciziile luate de către ceilalţi administratori si asociaţi în cadrul administrării Societăţii. Apreciază că vârsta, problemele medicale justificate cu actele ataşate si lipsa de orice fel de comunicare directa cu ceilalţi asociaţi si administratori sunt motive temeinice care se încadrează pe disp. art. 226 alin 1 lit c. din Legea 31/1990 pentru a solicita retragerea din societate.
Date fiind prevederile art. 7 din Actul Constitutiv si prin prisma disp. art. 197 alin 1 si 3 din Legea 31/1990 corborat cu disp. art. 75 din Legea 31/1990 care prevede că „Dreptul de a reprezenta societatea aparţine fiecărui administrator, afară de stipulaţie contrară în actul constitutiv", Administratorul T.I.V. avea posbilitatea din punct de vedere juridic sa convoace adunarea generală a asociaţilor având pe ordinea de zi aprobarea retragerii asociaţilor, stabilirea drepturilor cuvenite etc. Convocarea Adunării Generale a Asociaţilor putea fi efectuată doar de către Administratorul T.I.V., nefiind necesar acordul celorlalţi administratori. In argumentarea poziţiei apel, pârâţii confundă mecanismul de funcţionare al unui Consiliu Director în cazul societăţilor pe acţiuni si mecanismul de funcţionare al unei societăţi cu răspundere limitată condusă de mai mulţi administratori numiţi prin statut.
Prezumţia legală este aceea ca fiecare administrator are puteri depline, iar faptul că existăa mai mulţi administratori numiţi nu echivalează cu obligarea lor de a lua decizii sau de a efectua acte în numele societăţii cu unanimitate de voturi. în actul constitutiv al societăţii nu există o dispoziţie în acest sens. Dimpotrivă, din formularea alin 1 si alin 2 al art. 7 din Actul Constitutiv rezulta ca Administratorul poate angaja şi salariza personalul societăţii, gestionează societatea, poate încheia acte conform hotărârii AGA şi poate transmite dreptul său de Administrare în baza unei procuri speciale, etc.
Faţă de imposibilitatea retragerii asociaţilor in lipsa acordului pârâţilor, singura posbibilitate pentru reclamanţi este promovarea prezentei acţiuni conform disp. 226 alin 1 lft. c precum si alin 2 si 3 ale aceluiaşi articol din Legea 31/1990. Procedura convocării AGA s-a efectuat cu respectarea dispoziţiilor legale, respectiv în cuprinsul convocărilor au indicat faptul că T.I.V. are calitatea de Administrator al SC D. SRL conform art. 7 din Actul Constitutiv al societăţii. De asemenea, a indicat ca si temei al convocării art. 195 alin. 1 din Legea 31/1990. In ce priveşte posibilitatea convocării conform disp. art. 195 alin 2 din Legea 31/1990, arătăm că asociatul cu 28% din capitalul social are si calitatea de Administrator si prin urmare nu mai este necesară solicitarea către un Administrator de a convoca Adunarea Generala a Societăţii pentru ca deja are aceasta posibilitate conform calităţii conferite prin art. 7 din Actul Constitutiv.
Reclamanţii au dat dovada de buna credinţa, au încercat să rezolve litigiul pe cale amiabilă prin discuţii verbale si chiar au efectuat conform legii convocarea AGA pentru două date diferite. Nu inteleg de ce sunt acuzaţi de rea-credinta câtă vreme paraţii nu s-au prezentat la nici una din Adunările generale convocate si au refuzat orice întâlnire cu reclamanţii pentru a incerca rezolvarea litgiului pe cale amiabilă. Mai mult, daca ar fi lecturat atent convocatoarele AGA, ar fi observat ca pe ordinea de zi exista si un punct*privind
modalitatea de stabilire a noii structuri a asociaţilor inclusiv prin transferarea pârtilor sociale către ceilalţi asociati , pct. 3). Afirmaţia ca nu s-a avut în vedere posibilitatea cesionării părţilor sociale nu este adevărata.
Prin prisma dispoziţiilor art. 226 alin. 1 lit c. motivele temeinice care pot fundamenta hotărârea instanţei de retragere asociat nu se limitează doar la cele medicale. Instanţa de fond poate constata existenta unor motive temeinice determinate de neînţelegerile grave dintre asociaţi, aspecte ce afectează voinţa societară. Raportat la practica judiciara anexata la dosar, reprezintă motiv temeinic in sensul legii, atunci cand suntem in prezenta unei societăţi constituite pe termen nelimitat, iar asociaţii refuza nejustificat incuviintarea retragerii unui alt asociat. Conform art. 10 din actul constitutiv suntem in prezenta unei societăţi constituite pe termen nelimitat. Reclamanţii au fost de buna credinţa si au convocat AGA la doua date diferite in scopul de a se retrage din societate sau de a cesiona părţile sociale către ceilalţi asociaţi. Aceştia au refuzat categoric a se prezenta la AGA si a aproba retragerea, cesiunea pârtilor sociale sau chiar lichidarea societăţii, astfel cum rezulta din răspunsul la convocator anexat acţiunii introductive. Neînţelegerile dintre părţile asociaţi sunt evidente in acest sens.
De asemenea, din declaraţia martorului audiat in instanţa, a rezultat faptul ca din anul 2011 relaţiile dintre asociaţi au fost foarte reci si ca de atunci reclamanţii nu s-au mai implicat in activitatea societăţii. Practic din 2011 activitatea a fost condusa fără a fi consultaţi cu privire la vreun aspect al activităţii.
Apreciază ca prin prisma celor 3 elemente(motivele de sănătate, refuzul categoric de a aproba ieşirea din societatea constituita pe termen nedeterminat şi neînţelegerile, lipsa de comunicare din ultimii 3 ani privind activitatea economică a societăţii) instanţa de fond poate pronunţa o hotărâre prin care să încuviinţeze retragerea reclamanţilor din societate.
Analiza apelului declarat în raport de motivele invocate şi prevederile legale determinate ca incidente relevă următoarele :
Intimaţii reclamanţii si apelanţii -pârâţi sunt asociaţi în cadrul SC D. SRL .Societatea a fost înfiinţată în anul 1997 iar structura capitalului social compus din 250 parti sociale a cate 10 lei a fost repartizată după cum urmează: C.E. - 10 parti sociale a cate 10 lei fiecare
- 4% din total;C.I. - 80 parti sociale a câte 10 lei fiecare - 32% din total; Z.R. - 10 parti sociale a cate 10 lei fiecare - 4% din total; Z.V. - 70 parti sociale a câte 10 lei fiecare - 28% din total; T.I.V. - 70 parti sociale a câte 10 lei fiecare - 28% din total; T.T.E. - 10 parti sociale a cate 10 lei fiecare - 4% din total.
Administratrea si reprezentarea societăţii a fost asigurată conform dispoziţiilor art. 7 din Actul Consitutiv de către 3 administratori : C.I., T.I.V. şi Z.V., fiecare cu puteri depline în relaţiile cu terţi.
Reclamanţii au comunicat celorlalţi asociaţi faptul că doresc sa se retragă din societate întucât vârsta si starea de sănătate nu le mai permite continuarea unor activităţi economice ce implică un anumit nivel de stres si activitate susţinută. In concret asociaţii reclamanţi suferă de afecţiuni cardiace sau alte afecţiuni medicale ce intră în conflict direct cu activitatea economică derulata in cadrul societăţii.
La data de 31.07.2013 s-a emis prima convocare a Adunării Generale a Asociaţilor prin intermediul executorului judecătoresc sub nr. 46/N/31.07.2013. în aceasta convocare s-a indicat faptul că Adunarea Generala este convocată la cabinetul avocatului pentru data de 13 august 2013, ora 11, în Baia Mare, Str. ... nr. 59A/23, Judeţul Maramureş cu următoarea ordine de zi:
1. Aprobarea retragerii asociaţilor T.I.V. şi T.T. din Societate, pentru motive temeinice, respectiv vârsta si starea de sănătate a asociaţilor care nu le mai permit derularea activităţilor aferente calităţii de asociat.
2. Aprobarea retragerii din funcţia de Administrator al asociatului T.I.V., raportat la ieşirea acestuia din societate.
3. Stabilirea noii structuri a participării la capitalul social a celorlalţi asociaţi rămaşi în societate după retragerea asociaţilor T.I.V. şi T.T., fie prin transferarea părţilor sociale către asociaţii rămaşi în Societate si păstrarea capitalului social existent, fie prin reducerea numărului de părţi sociale si diminuarea corespunzătoare a capitalului social, potrivit prevederilor art. 226 alin. 1 lit. c din Legea 31/1990.
4. Stabilirea prin acordul asociaţilor a drepturilor patrimoniale cuvenite asociaţilor retraşi T.I.V. şi T.T., pentru părţile sociale deţinute ori daca se va considera necesar desemnarea unui expert pentru determinarea acestor drepturi. Costurile de evaluare vor fi suportate de societate aşa cum prevăd disp. art. 226 alin 3 din Legea 31/1990.
5. In lipsa acordului privind punctele 1, 2 si 3 indicate mai sus în prezentul Convocator, să se supună AGA aprobarea dizolvării SC D. SRL urmată de lichidarea acesteia şi stabilirea lichidatorului conform disp. art. 11 din Actul Constitutiv nr. 2916/27.02.2008.
6. Modificarea Actului Constitutiv al Societăţii după cum urmează: a. Modificarea Preambulului Actului Constitutiv al Societăţii prin eliminarea asociaţilor T.I.V. şi T.T.E., ca urmare a retragerii acestora din Societate; b. Modificarea art. 5 din Actul Constitutiv al Societăţii privind aportul si participarea asociaţilor la capitalul social în sensul celor stabilite la punctul 2 din prezentul Convocator; c.Modificarea art. 7 din Actul Constitutiv al Societăţii prin eliminarea administratorului T.I.V..
Convocarea a fost comunicată la data de 01.08.2013 cu toti asociaţii, iar la data de 05.08.2013 s-a primit un răspuns din partea asociaţilor convocaţi si din partea societăţii prin care se confirma recepţia convocării si ni se indică faptul ca nu vor da curs convocării înaintate pentru ca ei nu apreciază ca fiind legală convocarea efectuată.
Starea de fapt astfel decelată coroborat cu probatoriul administrat au determinat prima instanţă să admită, în parte cerea formulată de reclamanţi reţinând că starea sănătăţii lor este afectată de boli care presupun evitarea stresului şi care, în opinia instanţei, se circumscriu noţiunii de „ motive temeinice”cuprinsă în conţinutul art. 226 alin1, lit. c din Legea 31/1991 şi neînţelegerile evidente dintre reclamanţi şi asociaţii-pârâţi, durata nedeterminată a funcţionării societăţii şi prezumţia de bună credinţă de care se bucură reclamanţii în ceea ce priveşte demersul lor de retragere din societate.
Apelanţii au formulat critici referitoare la valoarea pe care prima instanţă a acordat-o ocrotirii libertăţii manifestării de voinţa a asociatului de a se retrage dintr-o societate, precizând ca acest act trebuie sa fie exercitat cu buna-credinta.
În literatura juridică s-a susţinut că” deşi buna credinţă este un concept juridic, el are la bază, totuşi, un concept sociologic sau chiar etic: bunul simţ comun. Ceea ce pentru omul obişnuit, ne-familiarizat cu conceptele juridice, este de bun simţ, trebuie să fie de bun simţ şi pentru jurist. Cel ce acţionează după bunul simţ comun, este de bună credinţă. Iar buna credinţă este starea normală a omului, care nu trebuie, deci probată, ci doar afirmată. Cel ce intenţionează să contrazică afirmarea bunei credinţe, trebuie să facă proba contrară, a relei-credinţe”.
Aşadar simpla afirmare a bunei credinţe este suficientă iar teza apelantei că singurul argument pentru care instanţa a admis acţiunea a fost validarea conţinutului documentelor medicale pe care pârâţii îl contestă , nu poate fi validată .
Dacă este suficientă afirmarea bunei credinţe pentru a răsturna această prezumţie partea care urmăreşte acest deziderat trebuie să dovedească cu elemente concrete , ceea ce nu se poate reţine că s-a realizat în cauză .
Doar contestarea documentelor medicale nu poate fi apreciată ca fiind dovada deplină a relei credinţe a părţii .
De altfel verificarea condiţiilor necesare pentru validarea demersului judiciar declanşat de reclamanţi nu a fost realizată de prima instanţă doar din această perspectivă, fiind doar un argument în ansamblul considerentelor .
Prima instanţă a reţinut că ocrotirea libertăţii manifestării de voinţă implică şi recunoaşterea dreptului asociatului de a se retrage dintr-o societate, mai ales atunci când durata societăţii este nedeterminată. Acest drept trebuie să fie exercitat cu bună credinţă, în conformitate cu scopul pentru care este recunoscut de lege şi în corelaţie cu principiul executării cu bună credinţă a obligaţiilor asumate prin constituirea societăţii.
Este adevărat că au existat unele interpretări mai restrictive cu privire la posibilitatea asociatului de retragere din societate invocându-se principiul forţei obligatorii a contractului din care derivă regula simetriei în contracte .
Opinia majoritară în doctrină a fost cea care s-a fundamentat pe principiul libertăţii asociere , principiu care se validează şi la momentul exprimării acordului de asociere dar şi la momentul exercitării dreptului de retragere .
Motivul fundamental pentru care s-a apreciat că se impune aplicarea principiului în mod simetric a fost faptul că în relaţie cu durata nedeterminată de funcţionare omisiunea validării aplicării principiului ar echivala cu încălcarea unui principiu fundamental , cel al libertăţii de asociere .
Interpretarea textelor legale incidente în materie din legislaţia specială art 226 potrivit cărora asociatul în societatea cu răspundere limitată se poate retrage din societate: în cazurile prevăzute în actul constitutiv; în cazurile prevăzute la art. 134; cu acordul tuturor celorlalţi asociaţi; în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, supusă numai apelului , relevă că legiuitorul a introdus dispoziţii exprese pentru a confirma posibilitatea asociatului de se retrage din societate .
Omisiunea consemnării în actul constitutiv al condiţiilor de retragere din societate mu poate paraliza aşadar dreptul asociatului de se retrage aşa cum încearcă să acrediteze apelanţii devenind incidente prevederile art 226 alin1 c)potrivit cărora în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, supusă numai apelului.
Motivele temeinice nefiind circumstanţiate de către legiuitor acestea au rămas a fi determinate de asociaţi în ipoteza în care retragerea are loc pe cale amiabilă sau de către instanţă , în situaţia în care retragerea este una judiciară .
Instanţa a fost investită cu o acţiune în autorizarea retragerii , reclamanţii evidenţiind că demersurile extrajudiciare de obţinere a acordului celorlalţi asociaţi pentru retragere au eşuat .
Apelanţii au înţeles să acorde o pondere importantă în cadrul apelului criticilor care vizează aspecte de nelegalitate în viziunea lor cu privire la demersurile realizate de reclamanţi în convocarea adunării generale .
Instanţa de fond şi instanţa de apel nu sunt investite cu soluţionarea vreunei acţiuni în anularea hotărârilor adunării generale astfel că toate criticile formulate din această perspectivă sunt străine de cauză şi nu pot primi valenţele dorite de apelanţi .
Prezentarea documentelor criticate de apelanţi s-a realizat doar în justificarea parcurgerii procedurii amiabile anterior investirii instanţei , pentru justificarea demersului judiciar şi evidenţierea încercării soluţionării pretenţiilor pe cale amiabilă .
Textul care fundamentează demersul judiciar al reclamanţilor , art 226 alin 1 lit c statuează că în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, supusă numai apelului.
Expunerea motivelor de fapt şi drept coroborată cu documentele prezentate a relevat că doar în raport de caracterul subsidiar al acţiunii derivat din textul evocat a fost necesară prezentarea convocatoarelor pentru adunarea generală iar criticile referitoare la legalitatea acestora nu pot fi examinate de către instanţa investită cu acţiunea în autorizarea retragerii decât din perspectiva parcurgerii acestei etape .
Corect a reţinut instanţa de fond că art. 10 din actul constitutiv confirmă existenţa unei societăţi constituite pe termen nelimitat , iar reclamanţii au fost de buna credinţa si au convocat AGA la doua date diferite in scopul de a se retrage din societate sau de a cesiona părţile sociale către ceilalţi asociaţi iar aceştia au refuzat categoric a se prezenta la AGA si a aproba retragerea, cesiunea pârtilor sociale sau chiar lichidarea societăţii, astfel cum rezulta din răspunsul la convocator anexat acţiunii introductive, concluzionând că neînţelegerile dintre asociaţi sunt evidente in acest sens.
Instanţa investită cu acţiunea în autorizarea retragerii este îndreptăţită să verifice existenţa motivelor temeinice iar în lipsa oricărei circumscrieri legale a acestora este chemată ca în raport de circumstanţele cauzei să determine şi conţinutul motivelor temeinice .
Determinarea conţinutului sintagmei „ motive temeinice” se realizează atât din perspectiva interesului asociatului cât şi prin raportare la interesul social, echilibrul între acestea fiind însă esenţial .
Apelanţii au învederat că deşi reclamanţii s-au prevalat de anumite afecţiuni, indescifrabile din actele medicale, instanţa admiţând cererea reclamanţilor,a omis a motiva in ce măsura aceste afecţiuni afectează situaţia reclamantului T.I.V. in calitate de asociat, si de ce aceste afecţiuni medicale nu ii afectează calitatea de angajat al societăţii.
Curtea apreciază că împrejurarea că reclamanţii au prezentat documente medicale în justificarea motivelor pentru care nu mai doresc să fie asociaţi şi înţeleg să îşi exercite dreptul de a se retrage din societate nu poate fi corelată cu maniera în care aceleaşi persoane exercită alte drepturi sau obligaţii pe care le-au dobândit din calitatea lor de administrator sau chiar asociat în alte entităţi .
Singurii în măsură să aprecieze care din drepturi şi obligaţii doresc să le păstreze în echilibru cu starea lor de sănătate sunt reclamanţii interesul lor fiind în primul rând ocrotit prin această procedură de către legiuitor .
Motivele temeinice nu au fost evaluate de către prima instanţă doar prin raportare la documentele medicale ci şi în relaţie cu raporturile existente între asociaţi .
Existenţa neînţelegerilor dintre asociaţi este un motiv temeinic atât pentru retragere cât şi pentru excludere iar acestea suprapuse peste situaţia personală a reclamanţilor au justificat admiterea acţiunii de către prima instanţă
Toate demersurile apelanţilor în etapa de încercare de soluţionare amiabilă a conflictului ivit , poziţia procesuală a acestora în faţa primei instanţe şi exercitarea apelului confirmă că între asociaţi există neînţelegeri suficient de grave pentru a se impune modificarea structurii persoanei juridice , prin autorizarea retragerii reclamanţilor , nefiind nici în interesul societăţii desfăşurarea activităţii sub aceste auspicii .
Considerentele evidenţiate au relevat că apelul declarat apare ca fiind nefondat , criticile formulate de apelanţi neputând fi validate astfel că reţinând că prima instanţă a reţinut în mod corect starea de fapt şi a aplicat judicios normele legale incidente , Curtea în baza art . 480 NCPC , va respinge apelul declarat de apelanţii C.E., C.I., , Z.R., , Z.V., SC D. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1633, pronunţată la data de 30.04.2014 in dosarul nr. .../2013 al Tribunalului Maramureş pe care o menţine in întregime.
← Societate. Radiere din Registrul comerţului. Condiţii | Excepţie de neexecutare a contractului. Condiţii. Prestări... → |
---|