Decizia comercială nr. 1/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA C.,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
Decizia civilă nr. 1.
Ședința din data de 28 M. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. B. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta B. C. R. - S. S. împotriva sentinței civile nr. 3689 din data de (...) pronunțată de Tribunalul
Sălaj în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamantul L. L. F., având ca obiect - ordonanță președințială.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23 martie 2011, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru când s-a dispus amânarea pronunțării la data de 24 martie 2011,apoi la data de (...) și la data de (...).
CURTEA
Prin Sentința civilă nr. 3689 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-a admis cererea de ordonanță președințială formulată de petentul L. L. F. și s-a dispus suspendarea obligației de plată a ratelor scadente și dobânzii aferente rezultate din contractul de credit nr.2792 încheiat de petent cu intimata B. C. R., S. S.
P. a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art.581 Cod procedură civilă, instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei cauze iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Din analiza acestui text legal rezultă că cererea de ordonanță președințială trebuie să îndeplinească trei condiții de admisibilitate : urgența, vremelnicia și neprejudecarea asupra fondului cauzei.
Instanța a reținut că cererea de ordonanță președințială formulată de către petentul L. L. F., îndeplinește toate cele trei condiții de admisibilitate stipulate de art.581 Cod procedură civilă.
Astfel, cererea îndeplinește condiția urgenței datorită faptului că petentul se află în imposibilitate de a-și achita obligațiile față de intimată, datorită majorării obligațiilor sale financiare față de bancă prin obligarea sa să semneze actul adițional prin care a fost dublat cuantumul pretențiilor bănești ale băncii intimate față de petent.
Condiția vremelniciei este îndeplinită de cererea petentului prin aceea că s-a solicitat instanței ca suspendarea obligațiilor de plată ale petentului să fie făcută până la tranșarea fondului cauzei de către o instanță de judecată.
Neprejudecarea fondului cauzei este evidentă în situația în care soluția instanței de judecată din această cauză nu împietează asupra soluționării fondului cauzei în nici un fel.
Dat fiind faptul că toate cele trei condiții de admisibilitate stipulate de art.581 Cod procedură civilă în cazul ordonanței președințiale sunt îndeplinite de prezenta cerere, aceasta apare ca fondată, și a fost admisă de către instanța de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta B. C. R. S.A,solicitând modificarea in tot a hotararii atacate, in sensul respingerii cererii de ordonanta presedintiala.
P. solutionarea cererii de ordonanta presedintiala, instanta de fond trebuia sa verifice daca sunt indeplinite toate cerintele art. 581 alin. 1 al
C.ui de procedura civila. Prin pronuntarea solutiei de admitere a cererii de ordonanta președintiala, instanta de fond stabileste in mod eronat ca ar fi indeplinite cumulativ conditiile de urgenta a luarii masurii, vremelnicia masurii si neprejudecarea fondului cauzei.
Solicită instanței de recurs sa observe ca, inafara conditiei de vremelnicie a măsurii, niciuna dintre celelalte conditii de admisibilitate a cererii de ordonanta președințială nu sunt indeplinite.
Față de motivarea cererii de fond, solicită instanței a avea in vedere ca solicitarea pe cale de ordonanta presedintiala, de a se suspenda plata ratelor contractuale de către imprumutat, nu are justificarea legala ceruta de art
581 C. pr. civ. menționat mai sus. Desi a arătat acest lucru si in fata instantei de fond, aceasta a apreciat in mod greșit starea de fapt si de drept
și a admis cererea.
Cererea de ordonanță președintială a fost motivata ca urgenta a masurii, prin faptul ca banca ar fi majorat in mod abuziv ratele creditului, rezultand astfel ca prin admiterea cererii de ordonanta presedintiala s-ar stopa un abuz al băncii. Or, solicită instanței a observa ca ratele de rambursare a creditului nu pot fi majorate in mod unilateral de catre banca, fiind stabilite de parti prin graficul de rambursare. A., obligatiiile lunare de plata a dobanzilor sunt stabilite in baza clauzelor contractuale acceptate de imprumutat prin semnarea contractului de credit, fiind adaugate ratei de credit din fiecare luna. Doar obligatiile de plata a dobanzii sunt variabile (conform clauzelor privitoare la modificarea dobanzii), ratele de credit ramanand cele convenite prin contract si cuprinse in graficul de rambursare. Nu exista nici un argument in baza caruia, aplicarea unor clauze contractuale, asa cum a aratat mai sus, sa poata fi considerata drept un abuz al unuia dintre contractanti, iar a considera acest lucru drept un abuz al bancii, inseamna o antepronuntare a instantei investite cu judecarea cererii de ordonanta presedintiala asupra fondului litigiului, ceea ce este contrar legii.
Este greu de dedus in ce fel instanta de fond a putut ajunge la concluzia ca derularea normala a contractului de credit ar crea pericolul pierderii vreunui drept ori pericolul unei pagube iminente care nu s-ar putea repara ulterior, mai ales ca intimatul-reclamant nu a argumentat in nici un fel acest lucru. Este evident ca acesta are la indemana calea dreptului comun pentru recuperarea eventualelor prejudicii suferite din derularea contractului de credit, cale pe care dealtfel a si urmat-o prin promovarea cererii in pretentii impotriva bancii.
Pe de alta parte, nici aparenta dreptului nu putea fi considerat de catre prima instanta ca ar fi in favoarea reclamantului, pornind si numai de la considerentul ca suma creditului acordat trebuie restituita bancii si nucrede ca poate exista vreo obiecțiune a reclamantului in acest sens. Ceea ce se pune in discutie in acțiunea in pretenții este doar dinamica dobanzii aferente creditului si numai sub aspectele modului de interpretare a clauzelor care sunt aplicabile modificarii pe parcurs a dobanzii, si/sau daca aceste clauze ar putea fi considerate ca fiind clauze abuzive in sensul Legii
193/2000.
In acest context, admițând cererea de ordonanță președintiala si dispunând suspendarea plăților in cadrul contractului, prima instanta a dat dovada de o mare ușurință in tratarea unui element esențial al circuitului juridic in domeniul financiar- bancar si comercial si anume restituirea imprumuturilor contractate. In acest fel se incalca principiul conform caruia obligatia asumata trebuie indeplinita, respectiv imprumutul obtinut este obligatoriu a fi restituit astfel cum s-a convenit in contract/grafic de rambursare. A. mod de solutionare a unor astfel de cereri, daca ar fi generalizat, ar duce la blocaje masive în acest domeniu si ar avea efecte destabilizatoare asupra întregului angrenaj economic si social.
Analizând recursul declarat, Curtea constată că el este fondat pentru următoarele considerente:
Prin sentința recurată a fost admisă cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul L. L. F. în contradictoriu cu pârâta BCR SA - S. S., dispunându-se suspendarea obligației de plată a ratelor scadente și dobânzii aferente rezultate din contractul de credit nr. 2792.
P. a dispune astfel, s-a reținut în esență că cererea formulată îndeplinește cele 3 condiții de admisibilitate stipulate de prev. art. 581
C.pr.civ., reclamantul fiind în imposibilitate de a-și achita obligațiile față de pârâtă, datorită majorării ratei lunare, urmare a obligării sale la semnarea unui act adițional prin care a fost dublat cuantumul pretențiilor bănești ale unității bancare.
Condiția vremelniciei s-a considerat îndeplinită, urmând ca suspendarea să opereze până la tranșarea fondului cauzei, tribunalul apreciind și că este evident că soluția dată nu împietează asupra fondului litigiului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC BCR SA B., solicitând modificarea ei, în sensul respingerii cererii și contestând, în esență, considerarea ca îndeplinite a celor 3 condiții de admisibilitate, cu referire specială la cele ale urgenței și neprejudecării fondului.
În cadrul dezbaterilor din recurs și ca urmare a depunerii unui memoriu prin care motivele de nelegalitate invocate inițial au fost dezvoltate de către recurentă, Curtea constată că este necesar să tranșeze câteva chestiuni preliminare.
Prima dintre acestea se referă la legitimarea BCR SA B., societatea mamă, de a declara recurs împotriva unei hotărâri pronunțate în contradictoriu cu o sucursală a acesteia.
Conform lămuririlor solicitate părții pe marginea acestor aspecte,
Curtea reține că demersul promovat de recurentă este admisibil, iar pentru a dispune astfel, au fost apreciate ca relevante prev. art. 43 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, prin raportare la regulamentele interne ale BCR.
Astfel, chiar dacă prin recursul declarat nu au fost formulate critici în ceea ce privește cadrul procesual de la fond, acesta fiind configurat în conformitate cu prev. art. 41 alin. 2 C.pr.civ., se constată că, în baza Ordinului Președintelui executiv al BCR nr. C(...), în vigoare până la (...), singura entitate funcțională din cadrul BCR SA care poate promova căi de atac, în reprezentarea intereselor unităților fără personalitate juridică dincadrul rețelei băncii, este Direcția juridică (anexa 1.5 pct. 1), constituită la nivelul sediului central.
A doua chestiune preliminară este cea legată de motivul de recurs de ordine publică invocat prin completarea memoriului de recurs, privitor la încălcarea de către prima instanță a prev. art. 304 pct. 3 C.pr.civ., apreciindu-se că hotărârea pronunțată este lovită de nulitate, în condițiile în care fondul cauzei intră în competența de soluționare a J. Z.
În susținerea acestui motiv, s-a relevat că, deși reclamantul a înregistrat atât acțiunea de fond, cât și cererea de ordonanță președințială, pe rolul T. S., această instanță, după pronunțarea hotărârii recurate, în cadrul dosarului ce privește fondul raporturilor juridice litigioase dintre părți, și-a declinat competența materială în favoarea J. Z. Ca atare, recurenta apreciază că în cauză devin incidente prev. art. 581 alin. 2
C.pr.civ.
Deși intimatul a arătat prin întâmpinare că acest motiv de nelegalitate ar fi fost invocat tardiv, raportat la termenul de motivare a recursului, instanța va înlătura aceste susțineri, constatând că el intră sub incidența prev. art. 306 alin. 2 C.pr.civ., în cauză fiind incidente și prev. art. XXII din Legea nr. 202/2010.
În ceea ce privește fondul acestei probleme, Curtea apreciază că motivul de recurs nu poate fi validat, iar pentru a dispune astfel, s-a raportat la situația existentă la momentul pronunțării hotărârii recurate, fiind de notorietate că legalitatea acesteia trebuie analizată prin prisma stării de fapt și de drept existente la acel moment. Chiar dacă în materia specială a ordonanței președințiale, în doctrină s-a relevat că, datorită specificității raporturilor juridice deduse judecății, este necesară circumstanțierea acestui principiu, neputând fi ignorate schimbările intervenite între momentul pronunțării hotărârii de fond și cel al analizării recursului, nu este mai puțin adevărat că aceste aprecieri au fost făcute în legătură cu starea de fapt.
Pe de altă parte, instanța de control judiciar nu se poate raporta în analiza acestui motiv de recurs, exclusiv la pronunțarea unei încheieri de dezinvestire de către Tribunalul Sălaj, fiind necesară o analiză proprie cu referire la chestiunea competenței, făcută în limitele permise în materia specială a ordonanței președințiale.
Astfel, în opinia Curții, dispozițiile art. 581 alin. 2 C.pr.civ. trebuie interpretate și aplicate în sensul stabilirii instanței competente să se pronunțe cu privire la fondul dreptului, independent de împrejurarea că, pe parcursul derulării unui proces, este posibil ca instanțele sesizate să aprecieze că nu sunt competente să soluționeze cauza.
Plecând de la aceste premise, se constată că în dosarul de fond, înregistrat de către reclamant sub nr. (...) pe rolul T. S., s-a pronunțat sentința civilă nr. 281 din 21 ianuarie 2011, prin care s-a declinat competența în favoarea J. Z., pe considerentul că s-a apreciat că petitul principal în funcție de care instanța își verifică competența îl reprezintă cel privitor la constatarea existenței, în contractul de credit, a unor clauze abuzive, care să atragă atât modificarea lui, cât și sancționarea contravențională a pârâtei.
În condițiile în care capătul de cerere privitor la repararea prejudiciului cauzat reclamantului este subsecvent și accesoriu celui principal, s-a constatat că sunt aplicabile prev. art. 17 C.pr.civ., prin raportare la prev. art. 12 și 13 din Legea nr. 193/2000, instanța competentă fiind judecătoria în cărei rază teritorială s-a săvârșit fapta sau unde contravenientul își are domiciliul sau, după caz, sediul.
Un prim aspect care trebuie subliniat în acest context este cel legat de interpretarea diferită dată în doctrină prev. art. 17 C.pr.civ., existând două opinii contradictorii, legate de posibilitatea prorogării legale de competență, în situația în care s-ar încălca astfel norme imperative de competență. Unii autori apreciază că este admisibilă prorogarea de competență, chiar și într-o astfel de situație, întemeindu-și opinia pe caracterul special și derogator al acestei norme de procedură, în timp ce alții nu admit această teză, dând prevalență caracterului imperativ al normelor care stabilesc competența instanțelor judecătorești, în situația de față interesând competența materială.
Curtea apreciază că, în contextul unor astfel de dispute teoretice, este preferabil să nu tranșeze această chestiune într-un recurs declarat împotriva unei ordonanțe președințiale, caracterul sumar al acestei proceduri nefiind compatibil cu o astfel de analiză, de natură să prejudicieze în mod evident fondul raporturilor juridice litigioase.
Ca atare, s-a constatat că, la momentul pronunțării hotărârii recurate,
Tribunalul Sălaj era sesizat și cu acțiunea de fond, motiv pentru care există
„aparența"; de legalitate a hotărârii, din perspectiva prev. art. 581 alin. 2
C.pr.civ.
Pe de altă parte, o astfel de abordare se apreciază că este în acord și cu principiul judecării cauzei într-un termen rezonabil, o eventuală soluție de casare cu trimitere, pronunțată în baza prev. art. 312 alin. 6 C.pr.civ., prejudiciind interesele ambelor părți, prin prelungirea excesivă a duratei unei proceduri, reglementată de către legiuitor în mod imperativ ca fiind urgentă.
De asemenea, Curtea a luat act și de faptul că, în practica instanțelor judecătorești, astfel de cereri au fost soluționate, cu precădere, de către tribunale, care s-au considerat competente, în condițiile în care au statuat fie că este vorba despre cereri neevaluabile în bani, fie că litigiul pe fond are caracter comercial, evaluabil în bani, prin raportare la folosul practic urmărit de către reclamant, constând în sumele de care urmărește să fie exonerat, ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor care conferă băncii dreptul de a majora dobânda.
Pe de altă parte, modul în care a interpretat tribunalul prev. art. 12 și
13 din Legea nr. 193/2000 în cadrul dosarului de fond, nu este la adăpost de critici, însă, date fiind toate cele mai sus expuse, Curtea ia act de faptul că acestea nu pot fi dezvoltate în prezentul cadru procesual, toate acestea fiind motive în baza cărora urmează a constata că în cauză nu este incident textul art. 304 pct. 3 C.pr.civ.
Pe fondul cauzei, în fapt, între reclamant și pârâtă BCR SA S. S., a fost încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2792 din (...), pe o perioadă de 25 de ani. În legătură cu executarea acestuia, reclamantul a promovat o acțiune în pretenții împotriva băncii pentru suma de 100.000 euro, motivată prin inserarea unor clauze abuzive, majorarea în mod nejustificat a dobânzii, prin încălcarea principiului consensualismului, dosarul de fond fiind înregistrat sub nr. mai sus arătat, pe rolul T. S.
Din cuprinsul înscrisurilor depuse în recurs rezultă că reclamantului i s-a acordat un credit imobiliar pentru achiziționarea unui imobil, în valoare de 57.000 euro, iar conform prevederilor pct. 6 din contract, la data încheierii acestuia, dobânda curentă era de 6,4% pe an, fiind fixă în primul an de creditare și variabilă ulterior. După primul an, respectiv începând cu
(...), dobânda curentă era formată din dobânda de referință variabilă, care seafișează la sediile BCR, respectiv 8,9%, la care se adaugă 1,90 puncte procentuale, în total 10,8% pe an.
Prin cererea de credit înregistrată la (...), reclamantul și soția acestuia, care a semnat contractul în calitate de coplătitor, au solicitat băncii refinanțarea creditului inițial, cuantumul refinanțat fiind de 56.395 euro, pentru o perioadă de 360 de luni. În acest sens, s-a încheiat între părți actul adițional nr. 2792/A din (...), iar conform prev. pct. II) 3. din actul adițional, la data încheierii acestuia, dobânda curentă era de 4,95% pe an, fiind fixă în primele 6 luni de creditare, până la (...), crescând la 7,95% pe an, până la (...). Ulterior, dobânda curentă se raportează la dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 0,0 puncte procentuale, pârâta relevând că, la momentul actual, dobânda valabilă este de 8,9% pe an.
Ca atare, se subliniază că, prin refinanțarea creditului, reclamantul a obținut reducerea dobânzii variabile de la 10,8% pe an, la 8,9% pe an.
Din cuprinsul graficelor de rambursare depuse la dosar urmare a solicitării instanței de recurs, rezultă că nu sunt reale susținerile reclamantului, preluate ca atare de către tribunal, conform cărora rata lunară, percepută în baza acestui contract, s-ar fi dublat, fiind vorba despre o creștere de la 301,02 euro, la 478,85 euro lunar.
Chiar așa fiind, Curtea apreciază că, raportat la veniturile realizate de familia reclamantului la momentul actual, respectiv de cca. 2.500 lei lunar, această majorare este de natură să justifice condiția urgenței, în condițiile în care cea mai mare parte a acestei sume este afectată plății creditului, cu atât mai mult cu cât reclamantul are în întreținere și doi minori.
Pe de altă parte însă, nu este mai puțin adevărat că potrivit art. 581 alin. 1 C.pr.civ., instanța va putea să ordone măsuri vremelnice, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor se s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Astfel, pentru admisibilitatea cererii de ordonanță președințială trebuie întrunite cumulativ trei condiții care rezultă din dispozițiile legale care reglementează o astfel de cerere, și anume: vremelnicia, neprejudecarea fondului și urgența, condiție care, în absența unei definiții date de C. de procedură civilă, se circumscrie doar într-una din cele trei situații enumerate de alin. 1 al art. 581 C.pr.civ.
Chiar dacă nu se contestă că cerința vremelniciei este îndeplinită, iar cu privire la urgență, Curtea s-a pronunțat conform celor mai sus arătate, în ceea ce privește condiția neprejudecării fondului, tribunalul a reținut că aceasta este prezentă, fără a indica însă niște repere pertinente care să justifice măsura dispusă.
Dreptul dedus judecății de către acesta a fost contestat, astfel că măsura solicitată a fi dispusă pe calea ordonanței președințiale putea fi luată numai dacă aparența dreptului era de partea acestuia.
Astfel, în urma unui examen sumar al litigiului, care este autorizat de lege și chiar indispensabil, pentru ca instanța să poată aprecia care dintre părțile litigioase are în favoarea sa aparența unei situații juridice legale și justifică un interes legitim pentru a menține o anumită stare de fapt, prima instanță a apreciat că aparența dreptului este în favoarea reclamantului.
Din examinarea cauzei prin prisma apărărilor reciproce ale părților a rezultat însă că reclamantul nu are în favoarea sa aparența unei situații juridice legale care să justifice interesul legitim de a obține suspendarea plății ratelor lunare, în mod integral și fără nici o circumstanțiere.
În mod incorect a reținut prima instanță că aparența dreptului este în favoarea reclamantului. P. a statua astfel, Curtea a constatat că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, fără a lua în considerare că acesta s-a limitat la simple afirmații referitoare la abuzul de drept săvârșit de către pârâtă, faptele concrete expuse nefiind în măsură să justifice condiția neprejudecării fondului.
Intimatul a relevat în cuprinsul cererii de chemare în judecată că a fost forțat să semneze contractul de refinanțare, al cărui conținut nu i-a fost explicat și că s-a procedat la majorarea ratei dobânzii fără a-i fi comunicat acest aspect, fiindu-i calculate penalități de întârziere pentru neplata la timp a diferenței rezultate în urma majorării dobânzii.
Aceste afirmații au fost preluate ca atare de către prima instanță, care nu s-a preocupat însă de stabilirea corectă a stării de fapt, în urma unei analize echidistante a tuturor susținerilor părților.
Astfel, nu s-a dovedit și nu au fost produse probe pertinente în sensul în care reclamantul ar fi fost „obligat"; să semneze contractul de refinanțare, afirmațiile recurentei în sensul în care această refinanțare s-ar fi produs la inițiativa reclamantului și îi este favorabilă acestuia, ca urmare a reducerii ratei curente a dobânzii, nefiind combătute în nici un mod.
În ceea ce privește celelalte susțineri din cererea introductivă, examinând doar valabilitatea formală a contractului de credit încheiat între părți, instanța constată că în cauză aparența dreptului este de partea pârâtei, reclamantul achiesând, la data semnării acestuia, la condițiile de creditare, inclusiv la modalitatea și termenele de plată a ratelor. Totodată, validarea acestor apărări presupune analiza modului în care părțile și-au îndeplinit obligațiile contractuale până în prezent, respectiv dacă reclamantul a fost sau nu încunoștiințat cu privire drepturile și obligațiile sale, fapt ce echivalează cu o prejudecare a fondului.
În aceste condiții, Curtea apreciază că situația litigioasă dedusă judecății nu poate fi dezlegată în limitele impuse de textul art. 581 C.pr.civ., întrucât starea de fapt și de drept legată de contractele de credit semnate de reclamant este una contestată, iar pe calea acestei proceduri sumare nu pot fi luate măsurile drastice solicitate prin cererea introductivă, cu consecința suspendării, chiar temporare, a plății ratelor aferente acestora.
Aceste considerente sunt cu atât mai valabile cu cât probațiunea administrată de către pârâtă, care atestă faptul că încasarea sumelor lunare datorate de către reclamant se realizează în temeiul unui act consensual, creează o puternică aparență de drept în favoarea sa.
Or, atunci când rezolvă o cerere de ordonanță președințială, instanța nu are de cercetat fondul dreptului disputat între părți, dar, pentru ca soluția să nu fie arbitrară, este ținută de analiza aparenței acestuia. Astfel, dacă pârâtul opune pretențiilor reclamantului un titlu, instanța, fără a cerceta în fond valabilitatea lui, trebuie să se limiteze la examinarea validității formale a actului, a eficacității sau inopozabilității lui. Eventualele apărări de fond pot fi valorificate numai pe calea dreptului comun, condiția specifică de admisibilitate a neprejudecării fondului fiind fundamentală, deoarece starea de fapt a unui proces se împletește totdeauna indisolubil cu cea de drept și părțile, atunci când solicită judecătorului să dispună o măsură provizorie, trebuie să îl convingă că aceasta este una justă și conformă cu principiile de drept.
Chiar dacă, de principiu s-a admis admisibilitatea dispunerii unei obligații de a face/nu face pe calea ordonanței președințiale, în doctrină și practică s-a relevat că o astfel de măsură poate fi luată numai cu caracterprovizoriu și numai când este necesară pentru protecția unui drept, prin înlăturarea abuzului, în conformitate cu art. 723 C.pr.civ.
Așa fiind, prin prisma tuturor celor mai sus expuse, abuzul de drept reclamat de către intimat nu este, în opinia instanței, suficient de „., pentru a justifica admiterea cererii, el putând fi relevat numai în urma unei analize complexe a modului de derulare al raporturilor juridice dintre părți, analiză care nu este compatibilă și nu poate fi realizată în acest cadru procesual.
P. considerentele de fapt și de drept anterior expuse, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 312 alin. 1 și art. 582 C.pr.civ., Curtea va admite recursul promovat, cu consecința modificării în tot a hotărârii de fond, în sensul respingerii cererii promovate de reclamant.
Totodată, se va lua act de faptul că recurenta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
P. ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta B. C. R. SA împotriva sentinței civile nr. 3689 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. S. pe care o modifică în tot, în sensul că respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul L. L.-F. în contradictoriu cu pârâta B. C. R. SA - S. S.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 martie 2011.
Red.M.B./dact.L.C.C.
3 ex./(...) Jud.fond: C. N. C.
| ← Decizia comercială nr. 3/2010, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu... | Decizia comercială nr. 574/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
|---|
