Decizia comercială nr. 1482/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
Dosar nr. (...) R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1482/2011
Ședința publică de la 08 A. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE S. AL H. JUDECĂTOR G.-A. N. JUDECĂTOR L. U.
G. A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanta SC T. C. T. S. prin lichidator judiciar Z. M. împotriva sentinței civile nr. 4568 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. M., privind și pe intimata SC N. T. S., având ca obiect acțiune în revendicare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Se menționează de asemenea faptul că la data de 22 martie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei o precizare la recurs.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat. CURTEA Prin Sentința civilă nr. 4568 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a respins excepția de necompetență materialăfuncțională invocată de reclamanta SC T. C. T. S. - prin lichidator judiciar C. I. DE I. Z. M. S-a admis excepția de necompetență materială procesuală invocată de pârâta SC „. T. S. T.-M.. S-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea J. B. M. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța defond a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul T. M. la data de (...), sub nr. (...), reclamanta S. „. C. T. S. prin lichidator judiciar C. I. de I. Z. M. în contradictoriu cu pârâta S. „. T. S. a solicitat ca prin hotărârea pe care instanța o va pronunța să oblige pe pârâtă să predea reclamantei următoarele bunuri mobile: un încărcător frontal, trei bucăți autogredere, un repartizator asfalt, un plug mașina Mercedes, o pompă de betoane, un aparat de rectificat arbori cotiți, pe care le deține în baza unui proces-verbal de custodie semnat de ambele părți la (...) și pe care refuză să le predea. În motivarea cererii a susținut că împotriva S. „. C. T. S.R.L B. M. s-a deschis procedura insolvenței prin Î. civilă nr. 986/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...) la cererea administratorului statutar. L. judiciar, în exercitarea atribuțiilor sale a procedat la întocmirea inventarului bunurilor înscrise în evidența contabilă în vederea evaluării și valorificării lor în cadrul procedurii. Astfel s-a stabilit cu această ocazie că o parte din bunuri sunt depozitate la sediul S. „. T. S., situat în T.-M., nr. 944, județul M., în baza unui proces verbal de custodie semnat de ambele părți la (...). În urma verificării documentelor de proprietate ale acestora se constată că S. „. C. T. S. este proprietarul de drept al acestora în calitate de importator conform facturilor externe și declarațiilor vamale. Aceste documente împreună cu cele înscrise în procesul-verbal de custodie arată că în păstrarea S. N. T. S. sunt un număr de 8 utilaje cu o valoarea de 11.000 euro în prețuri din facturile externe. Din totalul bunurilor înscrise în procesul-verbal de custodie au fost valorificate de către proprietar 2 utilaje și anume un plug simplu și un plug pe mașina M. În vederea recuperării bunurilor lichidatorul a somat-o pe pârâtă prin notificarea nr. 1429/(...) să îi predea bunurile, convocând-o la conciliere directă. Pârâta a refuzat predarea lor prin adresa din dat de (...), în cuprinsul căreia recunoaște că i-au fost predate prin proces-verbal de custodie. L. împreună cu administratorul statutar al S. „. C. T. S.R.L s-au deplasat la sediul pârâtei la începutul lunii iunie și au constat că utilajele se găsesc în incinta sediului. Revenind ulterior cu un evaluator au fost găsite numai două dintre utilaje, iar la data de (...) nu mai exista nici unul. Cererea pârâtei de plată a cheltuielilor legate de transportul, paza și depozitarea bunurilor este nejustificată întrucât în procesul verbal de custodie clauze referitoare la plata depozitării sau a pazei care nu mai erau necesare dacă bunurile ar fi fost predate. Administratorul statutar a încercat în mod repetat pe cale amiabilă să intre în posesia bunurilor precum și apelând la justiție și executor judecătoresc, respectiv pe calea executării silite în dosarul execuțional nr. 197/(...). În drept s-au invocat prevederile art. 475, art. 485, art. 1074, art. 1080 și art. 1909 din Codul civil și art. 77, 80, 113, 114 și 116 din L. 85/2006. La termenul de judecată din data de (...) reclamanta a invocat competența judecătorului sindic de soluționare a cererii. Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepție necompetența materială a instanței, respectiv a judecătorului sindic, susținând că potrivit art. 11 din L. nr. 85/2006 cererea nu se circumscrie categoriilor de cereri prevăzute de acest text de lege, iar competenta revine judecătoriei. Pe fond pârâta se opune admiterii cererii cu motivarea că acțiunea este greșit calificată de lichidatorul judiciar ca fiind o cerere de revendicare, acesta putând solicita restituirea lor doar printr-o acțiune în executarea obligației de predare, având în vedere procesul-verbal de custodie din data de (...) pe care pârâta nu îl contestă. În esență pârâta își justifică poziția procesuală prin aceea că a condiționat restituirea bunurilor de plata integrală a contravalorii transportului utilajelor efectuat din Norvegia în România, plata chiriei pentru spațiul în care au fost depozitate și plata asigurării pazei. Prin adresa nr. 99/2007 l-a somat pe administratorul reclamantei ca până la data de (...) să ridice bunurile întrucât după această dată pârâta nu mai răspunde de existența lor. Cu adresa nr. 50/(...) a trimis o nouă somație pentru ridicarea bunurilor, fără a primi răspuns, astfel încât din martie nu a mai asigurat paza la acest punct de lucru. Instanța a soluționat cu precădere, potrivit art. 137 al. 1 Cod procedură civilă, excepțiile privind competența de soluționare a cererii, excepții absolute și peremptorii cu privire la care a reținut următoarele: S-a analizat mai întâi necompetența funcțională a completului prin prisma incidenței competenței speciale a judecătorului sindic. Cererea dedusă judecății are ca obiect exercitarea de către lichidatorul judiciar, desemnat în cadrul procedurii simplificate de insolvență, a unei acțiuni prin care se urmărește recuperarea bunurilor mobile descrise în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Nu este, prin urmare, o cerere întemeiată pe dispozițiile acestei legi speciale, prin cadrul procesual stabilit de către reclamantă fiind exclusă incidența dispozițiilor art.80 din L. nr.85/2006 care reglementează competența specială a judecătorului sindic pentru soluționarea cererilor în anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate. Normele de competență specială cuprinse în L. nr.85/2006 au caracter de excepție și sunt de strictă interpretare iar aplicarea lor nu poate fi extinsă prin analogie. Î. cauza cererii de chemare în judecată o reprezintă un raport juridic stabilit între două societăți comerciale iar în justificarea refuzului de restituire pârâta invocă împrejurări decurgând din acest raport,litigiul este de esență comercial conform art.4 C.com. Cererea în revendicare fiind evaluabilă în bani, competența de soluționare a cererii revine judecătoriei potrivit art.2 pct.1 lit.a) coroborat cu art.1 pct.1 C.pr.civ,valoarea bunurilor indicată în cerere fiind mai mică de 100.000 lei. Pentru aceste considerente, în temeiul art.158 și art.159 C.pr.civ instanța a admis excepția de necompetență materială procesuală și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea J. B. M. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC T. C. T. S. solicitând admiterea acestuia și să se constate că competența de soluționare a cererii este la Tribunalul Maramureș. În motivarea recursului, reclamanta a arătat că lichidatorul judiciar în exercitarea atribuțiilor sale prevăzute de art.25 din L. nr.85/2006, în vederea reîntregirii activului debitoarei aflate în procedura falimentului a formulat la Tribunalul Maramureș acțiune în revendicare mobiliară împotriva S. N. T. S. cu sediul în T. M.i nr.994, jud. M., cu solicitarea ca instanța să oblige pârâta la predarea bunurilor pe care le deține ilegal și refuză să predea și care aparțin SC T. C. T. S. dar aflate în custodia sa în baza unui proces verbal de custodie semnat de cele două părți. Aceste bunuri au fost inventariate ca făcând parte din activul debitoarei în baza documentelor de proprietate care au fost atașate acțiunii și care urmează în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006 să fie valorificate în cadrul procedurii de faliment pentru acoperirea pasivului debitoarei. La termenul din (...) pârâta a solicitat un nou termen pentru angajarea de apărător, iar la termenul din (...) pârâta a formulat întâmpinare în care invocă excepția de necompetentă materială a tribunalului și a judecătorului sindic de a soluția această cerere și solicită admiterea excepției și trimiterea cauzei spre soluționare J. B. M. L. judiciar prin documentele depuse la dosarul de faliment dar și în cel al cauzei, adică acte contabile și inventarul bunurilor întocmit în baza acestora și a verificărilor faptice, precum și a facturilor externe și declarațiilor vamale de import face dovada că aceste bunuri suntproprietatea SC T. C. T. S. care nu a renunțat niciodată la calitatea de proprietar ba dimpotrivă a încercat să intre în posesia lor fără rezultat întrucât administratorul S. N. T. S. refuză să le predea, atitudine pe care o are și în prezent. Mai face precizarea cu referire la cele susținute în întâmpinare în mod nereal că cererea reclamantei obiect al dosarului nr.(...) nu este judecată de judecătorul sindic ci de către C. comercial 12-fond. Acțiunea lichidatorului judiciar face parte din procedurile prevăzute de L. nr.85/2006 modificată pentru identificarea și valorificarea bunurilor debitoarei în cadrul procedurii de faliment și este potrivit prevederilor art.6 alin.1 în competența de soluționare a T. M. în raza căruia are sediul debitoarea. De asemenea soluționarea actelor în procedura de faliment de către tribunal așa cum este prevăzut de art.6 din lege generează și respectarea principiului celerității procedurii care guvernează aplicarea prevederilor Legii nr.85/2006, încercarea de strămutare a soluționării cauzei la o altă instanță ar conduce la prelungirea nejustificată a procedurii și întârzierea predării bunurilor proprietarului de drept. J. acțiunii, actele doveditoare și celelalte elemente legate de acțiune sunt descrise în acțiunea în revendicare depusă în dosarul nr.(...). Prin precizarea de acțiune reclamanta S. T. C. T. S. mai arată că acțiunea în revendicare materială a fost formulată în baza atribuțiilorlichidatorului judiciar prevăzute de prevederile art.25 lit.c, pentru reîntregirea activului debitoarei și valorificarea bunurilor în cadrul procedurii de faliment, prin urmare aceasta este o procedură prevăzută de lege și exercitată de lichidator în realizarea procedurii de lichidare a debitoarei. Acțiunea în revendicare a fost înaintată spre soluționare T. M. în baza prevederilor art.6 alin.1 din L. nr.86/2006 privind procedura insolvenței modificată prin L., care stipulează că „toate procedurile prevăzute de prezenta lege cu excepția recursului prevăzut de art.8, sunt de competența de soluționare a tribunalului";. Prin acțiunea în revendicare a solicitat obligarea pârâtei la restituirea bunurilor deținute în custodie, valoarea totală înscrisă este de 11.000 euro, reprezintă valoarea în vama la acea dată, iar pentru formularea prețului total așa cum a arătat în acțiune mai trebuie adăugat cheltuieli de transport, cheltuieli vamale, de depozitare, reparații, marja importator și TVA, și evaluate de evaluatorul desemnat în dosar pentru stabilirea valorii de circulație a bunurilor, prin urmare valoarea luată în considerarea stabilirii valorii utilajelor și a competenței materiale a instanței este una parțială. În concluzie reclamanta consideră că competența de soluționare a acțiunii este a T. M., motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate. Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele: Prin Sentința civilă nr. 4568 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a respins excepția de necompetență materialăfuncțională invocată de reclamanta SC T. C. T. S. - prin lichidator judiciar C. I. DE I. Z. M. S-a admis excepția de necompetență materială procesuală invocată de pârâta SC „. T. S. T.-M.. S-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea J. B. M. Scopul Legii nr 85/2006 este acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență. Pornind de la necesități de ordin practic, legate de maximizarea averii debitorului aflat în insolvență, maximizare care se poate realiza mai eficient în cadrul procedurii insolvenței sub controlul de legalitate aljudecătorului sindic, practica statornica a curtii este în sensul prorogării de competență în favoarea judecătorului sindic, respectiv în spetă în favoarea T. M. - instanță pe rolul căreia se găsește dosarul de faliment. In consecintă devin incidente dispozitiile art 80 din L. nr 85/2006. Față de cele ce preced curtea, potrivit art 312 rap la art 304 pct 9 cod pr civ va admite recursul declarat de SC T. C. T. S. împotriva sentinței civile nr. 4568 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. M., pe care o va modifica în sensul că va respinge excepția necompetenței materiale a T. M. și va trimite cauza T. M. în vederea continuării judecății. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de SC T. C. T. S. împotriva sentinței civile nr. 4568 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. M., pe care o modifică în sensul că respinge excepția necompetenței materiale a T. M.. Trimite cauza T. M. în vederea continuării judecății. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 08 aprilie 2011.{ F. | Președinte, S. Al H. Judecător, G.-A. N. Judecător, L. U. G., A. B. } Red.G.A.N/C.L 2 ex./(...) Jud.fond.M.H.
← Decizia comercială nr. 3106/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 3354/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|