Decizia comercială nr. 3354/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA C.Ă,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 3354/2011

Ședința data de 21 septembrie 2011

Instanța constituită din : PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR M. B. GREFIER D. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC M. G. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 3309 din data de (...), pronunțată de

Tribunalul Comercial Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin O. R. C. de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ și intimata D. G. A F. P. A J. C., având ca obiect - dizolvare societate.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza a fost repusă pe rol în vedere discutării perimării recursului declarat.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 249 și art. 252 C.pr.civ., invocă excepția perimării recursului promovat, iar în temeiul dispozițiilor art. 150

C.pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

CURTEA

Prin Sentința comercială nr. 3309 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C. s-a admis cererea formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B. reprezentat prin directorul O. R. C. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ în contradictoriu cu pârâta SC M. G. SRL și, în consecință:

S-a dispus dizolvarea SC M. G. SRL, în temeiul dispozițiilor art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 republicată cu modificările și completările ulterioare.

S-a dispus comunicarea hotărârii cu O. R. C. C., D. G. a F. P. C. și publicarea ei în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC M. G. SRL B.

În ședința publică din data de (...), Curtea de A. C. a dispussuspendarea judecarea cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2

C.pr.civ., reținând că părțile, deși legal citate, nu s-au înfățișat la dezbateri și nici nu au solicitat judecata în lipsă.

Având în vedere că de la data suspendării pe temeiul art. 242 pct. 2

C.pr.civ., nici una dintre părți nu a îndeplinit niciun act de procedură susceptibil să întrerupă cursul perimării, dosarul rămânând în nelucrare din vina părților mai mult de șase luni, fiind repus pe rol din oficiu de către

Curte, în temeiul art. 248, art. 252 alin. 2 C.pr.civ., Curtea, la termenul de judecată din data de (...) a invocat din oficiu excepția perimării cererii de recurs, rămânând în pronunțare asupra acesteia.

Constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textele de lege invocate mai sus, care reglementează instituția perimării, Curtea va admite excepția invocată, luând act de faptul că cererea de recurs s-a perimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de SC M. G. SRL împotriva sentinței civile nr. 3309 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 21 septembrie 2011.

Red.M.B./dact.L.C.C.

2 ex./(...)

Jud.fond: S.na Ivănescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 3354/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii