Decizia comercială nr. 1765/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

Dosar nr. (...) R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1765/2011

Ședința publică de la 06 Mai 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE G.-A. N. JUDECĂTOR S. AL H. JUDECĂTOR M. H.

G.. A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. N. DE A. F. PRIN D. G. A F. P. M., împotriva sentinței civile nr. 153 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., privind și pe intimații OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ, SC F.-P.-I. S., D. G. A F. P. M., având ca obiect radiere.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4

C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.

După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat.

C U R T E A

Prin Sentința civilă nr. 153 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a admis cererea formulată de petentul Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin directorul O. R. C. de pe lângă Tribunalul Maramureș, în contradictoriu cu intimata SC „.-P.-I. S. cu sediul în L., nr.

683, județul M., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă

Tribunalul Maramureș sub nr. de ordine J(...), cu cod unic de înregistrare

3887501.

S-a dispus radierea intimatei SC „.-P.-I. din registrul comerțului în care a fost înregistrată sub nr. J(...).

S-a dispus înregistrarea mențiunii de radiere în registrul comerțului, comunicarea hotărârii părților, A. N. de A. F. din cadrul M.ui F. P. pe cale electronică și efectuarea publicității legale a prezentei sentințe inclusiv prin afișarea sentinței la sediul O. R. C. de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut căintimata societate comercială SC „.-P.-I. S. a fost dizolvată de drept conformart. 2 din L. nr. 314/2001 pentru nerespectarea obligației de majorare a capitalului social prevăzută de art. 1 din același act normativ.

Î. judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă

Tribunalul Maramureș de dizolvare a societății nr. 2587/ (...) a fost înscrisă în registrul comerțului.

Aceste constatări ale instanței rezultă din certificatul pe care Oficiul

Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș l-a atașat cererii.

Potrivit art. 3 alin. 5 din OUG nr. 1. „S. comerciale aflate sub incidența

Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situației unor societăți comerciale, cu modificările și completările ulterioare, în stare de dizolvare sau de lichidare, se radiază din registrul comerțului, prin sentință pronunțată de instanță";.

Societatea comercială intimată intră sub incidența acestor dispoziții legale, radierea operând de drept.

În consecință, instanța a constatat că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune radierea intimatei pe calea procedurii speciale declanșate în temeiul legii de către oficiul registrului comerțului.

Conform art. 3 alin. 7 din OUG nr. 1. se vor îndeplini formalitățile de publicitate reglementate de acest text de lege, hotărârea urmând a se publica pe pagina de internet a O. N. al R. C. și a se afișa la sediul O. R. C. de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâta A. N. DE A. F. prin

D. G. A F. P. M. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii solicitării ORCT M. privind radierea debitoarei SC F.-P.- I. S. L.

În motivare s-a arătat că:

Prin I. nr.2587/(...) pronuntata de judecatorul delegat de T. M. la ORC s-a constatat dizolvarea e drept a societatii, in temeiul L. nr.314/2001 modificata prin O. nr.1..

In evidentele organelor fiscale societatea figureaza cu obligatii restante catre bugetul de stat in suma de 100 lei conform adresei nr.1.107/(...) a Administratiei F. P. Viseu de S. pe care o anexează in copie.

Potrivit art.5 alin.6 din L. nr.314/2001 modificata prin O. nr.1. :

„in situatia in care este declarat recurs de creditor, iar debitoarea nu- si majoreaza capitalul social in termenul acordat, instanta va dispune ineperea procedurii de lichidare si numirea lichidatorilor";

Astfel, solicita respingerea cererii ORC M. de radiere a societatii, avand in vedere creanta fata de bugetul de stat neachitata pana in prezent de catre societate.

In drept s-au invocat prevederile art.304 pct.9 Cod procedura civila, L. nr.314/2001 modificata prin O. nr.1., L. nr.3., L. nr.85/2006.

Reclamantul intimat Oficiul Național al Registrului Comerțului,reprezentat prin D. A. L. - D. al O. R. C. de pe lângă Tribunalul Maramureș a formulat întâmpinare solicitând ca, prin hotărârea ce urmează să se pronunțe, să se dispună admiterea recursului si casarea hotărârii T.ui M., În acord cu dispozițiile art. 3 alin.(5) din Ordonanța de urgență a G. nr. 1. pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare În registrul comerțului aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 8..

În fapt, În urma verificării datelor înregistrate În registrul comerțului computerizat privind persoanele juridice a rezultat că prin Î. judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, s-a constatat dizolvarea de drept a S. F.-P.-I. S., dispusă prin încheiereajudecătorului delegat nr. 2587 din data de 1., în conformitate cu dispozițiile art. 2 L. nr. 314/2001 pentru reglementarea situației unor societăți comerciale, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, prin art.l al actului normativ anterior menționat s-a statuat că societățile comerciale care în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia nu își vor fi majorat capitalul social la nivelul minim stabilit de L. nr. 3. privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare sunt dizolvate de drept și intră în lichidare la această dată.

Prin art. 2 alin. (1) al aceluiași act normativ s-a prevăzut "Constatarea dizolvării de drept a societăților comerciale prevăzute la art. 1 se face prin Î. a judecătorului delegat la registrul comerțului, la sesizarea camerelor de comerț și industrie teritoriale sau a statului, prin Ministerul Finanțelor Publice și organele sale teritoriale, cu procedura necontencioasă, radierea din registrul urmând a se face din oficiu de către registrul comerțului. "

Având în vedere că, urmare a intrării În vigoare a Ordonanței de urgență a G. nr. 1. pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului, aprobată prin L. nr.8., se reține prin dispozițiile cuprinse în art. 3 alin.( 1) că "Cererile formulate de Oficiul

Național al Registrului Comerțului, prin oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale, care anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență erau în competența de soluționare a judecătorului delegat, se soluționează de instanță, prin încheiere", se impune să observați că, referitor la societățile comerciale dizolvate în temeiul Legii nr. 314/2001 sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin.(5) , din actul normativ anterior precizat prin care: "S. comerciale aflate sub incidenta Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situației unor societăți comerciale, cu modificările și completările ulterioare, în stare de dizolvare sau de lichidare, se radiază din registrul comerțului, prin sentință pronunțată de instanță."

Potrivit art. 3 alin. (7) din Ordonanța de urgență a G. nr. 1. pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 8. " S. instanței pronunțate în soluționarea cererilor de radiere prevăzute la alin. (4) și (5) se comunică persoanei juridice la sediul social, M.ui F. P. - A. N. de A. F., pe cale electronică, se publică pe pagina de internet a O. N. al R. C. și se afișează la sediul oficiului registrului comerțului în care este înregistrată persoana juridică. "

În raport de datele existente în registrul comerțului, solicită a se constata că S. F.-P.-I. S. s-a aflat sub incidența art.3 alin.(5), din Ordonanța de urgență a G. nr. 1. pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului aprobată cu modificări si completări prin

L. nr. 8., motiv pentru care s-a justificat admiterea cererii de radiere formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului prin O. R. C. de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, Curteaconstată următoarele:

Din economia dosarului rezultă că societatea comercială intimată a fost dizolvată prin încheierea judecătorului delegat de pe lângă Tribunalul

Maramureș nr. 2587 din (...) prin procedura prev. la art. 2 din L. nr.

214/2001.

Astfel conform art. 1 din L. nr. 314/2001 societățile comerciale care în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acestei legi, respectivdata de 26 iunie 2001, nu își vor fi majorat capitalul social la nivelul minim stabilit de nr. 3. privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 29 ianuarie 1998, sunt dizolvate de drept și intra în lichidare pe aceasta data iar conform art. 2 alin. 1 din aceeași lege, constatarea dizolvării de drept a societăților comerciale prevăzute la art. 1 se face prin încheiere a judecătorului delegat la registrul comerțului, la sesizarea camerelor de comerț și industrie teritoriale sau a statului, prin Ministerul Finanțelor Publice și organele sale teritoriale, cu procedura necontencioasă.

Conform dispozițiilor art. 3 alin. 5 din OUG nr. 1. pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului așa cum a fost modificat prin L. nr. 8. societățile comerciale aflate sub incidența Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situației unor societăți comerciale, cu modificările și completările ulterioare, în stare de dizolvare sau de lichidare, se radiază din registrul comerțului, prin sentință pronunțată de instanță.

În vederea soluționării cererii de radiere demarată de reclamant, instanța de fond a citat în cauză conform art. 3 alin. 6 din același act normativ raportat la disp. art. 260 alin. 10 din L. nr. 3. (f. 7 dos. fond) atât recurenta cât și ANAF, iar acestea nu și-au delegat reprezentant în instanță și nici nu au depus la dosar întâmpinare.

Dintr-o altă perspectivă, Curtea reține că din înscrisul de la fila 4 nu rezultă cu certitudine daca creanța fiscală de 100 lei cu titlu de amendă era exigibilă la data radierii sau a fost exigibilă încă de la data constatării dizolvării de drept a societății comerciale intimate.

De asemenea, nu rezultă care este rațiunea pentru care recurenta susține că în cauză ar fi incident art. 3 alin. 6 din L. nr. 314/2001 și cum această susținere poate paraliza legalitatea și temeinicia sentinței recurate.

Dispozițiile art. 3 alin. 6 din L. nr. 314/2001 introdus prin OUG nr. 1. prevăd că: În situația în care recursul este declarat de creditorii societății, iar aceasta nu își completează capitalul social în termenul acordat, instanța va dispune începerea procedurii de lichidare și numirea lichidatorilor. H. instanței este definitiva și irevocabilă.

Textul are în vedere împrejurarea reglementată în art. 3 din lege, respectiv aceea ca în cadrul recursului intentat de creditorii sociali a fost în imposibilitate de a se conforma dispozițiilor art. 1 din lege i-a acordat societății comerciale un termen de cel mult 3 luni pentru completarea capitalului social iar în ipoteza neîndepliniri unui astfel de termen instanța urmează să dispună începerea procedurii de lichidare și numire a lichidatorilor.

Or, în speță nu s-a dovedit că recurenta din prezentul dosar a declarat recurs împotriva încheierii judecătorului delegat prin care a fost constatată dizolvarea de drept a societății comerciale nici că eventual admițându-se acel recurs instanța ar fi constatat imposibilitatea pârâtei societate comercială de a se conforma dispozițiilor art. 1 din lege și astfel i-a acordat societății comerciale un termen de cel mult 3 luni pentru completarea capitalului social și că raportat la ipoteza neîndepliniri acestui termen instanța a dispus începerea procedurii de lichidare și numire a lichidatorilor. O atare probă nu a rezultat din dosar și nici din înregistrările din registru.

În aceste condiții, recursul recurentei care tinde la paralizarea efectelor încheierii judecătorului delegat de constatarea dizolvării de drept cu consecința radierii societății conform art. 3 alin. 5 din OUG nr. 1. aprobatăcu modificări și completări prin L. nr. 8., nu poate fi admis. De aceea, în temeiul art. 3 alin. 6 parte finală din OUG nr. 1. aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 8. corelat cu art. 312 C.pr.civ. se va respinge recursul ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta A. N. DE A. F. prin D. G. A F. P. A J. M. împotriva sentinței civile nr. 153 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 6 mai 2011.

{ F. |

Președinte,

G.-A. N.

Judecător,

S. Al H.

Judecător,

M. H.

G., A. B.

}Red.G.A.N./dact.L.C.C.

2 ex./(...) Jud.fond: M. H.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 1765/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii