Decizia comercială nr. 154/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Operator de date cu caracter personal 8428

DOSAR NR. (...)

DECIZIE CIVILĂ NR.154/2011

Ședința publică din data de 12 septembrie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. S. JUDECĂTOR: C. P. GREFIER: L. F.

S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta S. P. 3. G S. împotriva sentinței civile nr. 215 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui

B. N. în contradictoriu cu intimata S. B. I. S., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat consilier juridic B. M. pentru apelantă și avocat M. Ș. pentru intimată.

Procedura de citare este îndeplinită.

Apelul promovat este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2253 lei și timbru judiciar de 5 lei.

S-a făcut cauzei, după care se constată că, în data de 1 septembrie

2011, s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatei, din care un exemplar a fost comunicat reprezentantei apelantei.

Reprezentanta apelantei depune la dosarul cauzei dovada ce atestă achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 2253 lei și timbru judiciar de 5 lei și nemaiavând de formulat cereri în probațiune solicită cuvântul pe fond.

Reprezentantul intimatei arată că nu mai are de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune și solicită cuvântul pe fond.

Curtea, procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art.3 pct.2 C.pr.civ este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul apel și constatând că nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta apelantei solicită admiterea apelului, casarea hotărârii atacate și rejudecând pe fond admiterea acțiunii, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 72.377,39 lei, pentru motivele expuse pe larg în scris și susținute în fața instanței, cu cheltuieli de judecată.

În susținere, arată că instanța de fond a interpretat în mod greșit situația dedusă judecății, că nu a înțeles că anexele 1 și 2 reprezintă situații de lucrări suplimentare, parțial necuprinse în contract.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea apelului și menținerea sentinței atacate, pentru motivele expuse pe larg în scris și susținute în fața instanței, cu cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosar dovada achitării onorariului avocațial.

În susținere, arată că instanța de fond în mod corect a pronunțat hotărârea având în vedere că anexele 1 și 2 reprezintă faze ale lucrării.

De asemenea, arată că intimata nu mai are obligații față de reclamantă, lucru dovedit și prin actele depuse la dosar, că lucrările evidențiate la fila 59 sunt fictive, nu sunt semnate și că procesul verbal din data de 15 august a fost modificat, lucrările nefiind finalizate nici azi.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.215 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui

B. N. a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta SC P. 3. G S., împotriva pârâtei S. B. I. S., reclamanta fiind obligată să-i plătească pârâtei suma de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut în esență că între reclamantă în calitate de executant și pârâtă în calitate de beneficiar s-a încheiat contractul de execuție și prestări servicii nr. 446/(...) având ca obiect executarea de către reclamantă a lucrărilor de construcții montaj și execuție a lucrării „. U. lucrări constând în cofraje, armături placă, stâlpi, grinzi, preparare și turnare betoane, executat șarpantă, izolații exterioare, tencuieli interioare, faianțare, tâmplărie, zidărie, zugrăveli interioare.

Potrivit art. 2 din contract acesta a fost încheiat pe o perioadă de 90 de zile, respectiv de la data de (...) și până la data de (...) cu posibilitatea prelungirii lui prin act adițional cu acordul părților.

Conform art. 3 din contract valoarea lucrărilor ce fac obiectul acestuia este de 209.000 lei.

Ulterior părțile au încheiat și o anexă la contract intitulată A. I la contractul nr. 446/(...) cuprinzând lucrări suplimentare, constând în betoane, zidărie, armătură, cofraje și izolații în valoare totală de 23.045 lei, anexă semnată și ștampilată de ambele părți.

Construcția ce a format obiectul contractului a fost edificată de reclamantă, motiv pentru care părțile au încheiat procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr.11041 din (...) în care nu sunt trecute deficiențe și în care s-a menționat inițial ca valoare declarată a investiției suma de 276.045 lei și la A. 1 și 2. Procesul-verbal a fost semnat de ambele părți (f.12). Prin prezenta acțiune reclamanta a susținut că pârâta nu i-a achitat contravaloarea tuturor lucrărilor executate în cuantum de 279.644,16 lei în, mai rămânând un rest de plată în cuantum de 72.377,39 lei, reprezentând diferența facturii nr. 50/(...) în sumă de 377,39 lei și contravaloarea facturii nr. 156/(...) în sumă de 72000 lei reprezentând lucrările efectuate suplimentar (f.4-5).

Adăugat la această sumă reclamanta a mai solicitat și penalități de întârziere în cuantum de 72377,39 lei în baza art.7 din contractul încheiat de părți (f.7).

Examinând pretențiile reclamantului instanța a constatat că suma solicitată prin acțiunea introductivă nu este susținută prin probatoriul administrat în cauză. Astfel, în primul rând s-a reținut că nu s-a contestat nici de reclamantă faptul că pârâta a achitat contravaloarea lucrărilor de construcție prevăzută în contract în cuantum de 209.000 lei.

Referitor la suma ce formează obiectul cauzei solicitată în plus pentru lucrările suplimentare celor prevăzute în contract, suma de 276.045 lei a fost adăugată ulterior semnării procesului-verbal de recepție a lucrărilor deoarece această sumă apare numai pe exemplarul depus de reclamantă la dosar, nu și pe exemplarul depus de pârâtă (f.12, f.31 verso din dosar, f. 41).

Facturile fiscale emise ce stau la baza pretențiilor deduse judecății nu au fost acceptate de pârâtă conform art. 43 Cod comercial, ele nu sunt însoțite de devize de lucrări mai mult factura nr. 156 a fost emisă în data de

15 ianuarie 2008, respectiv după procesul-verbal încheiat la terminarea lucrărilor în data de (...).

În aceeași ordine de idei, s-a mai reținut faptul că lucrările enumerate în anexele 1 și 2 se încadrează în lucrările ce formează obiectul contractului propriu-zis ele reprezentând în realitate faze de lucrări, aspect ce rezultă și din declarația unuia dintre martorii audiați în cauză (f.9-10 și 44).

De asemenea, din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat că în afară de sumele de bani achitate prin ordinele de plată depuse la dosar (f.27-

30) pârâta i-a mai achitat reclamantei și sume de bani în numerar, sume pe care aceasta nu dovedește că le-ar fi restituit, precum și faptul că pârâta i-a pus la dispoziție și materiale de construcții, lucru pe care și reclamanta îl recunoaște la interogatoriu (f. 40, 44, 49, 50).

Mai mult din declarațiile acelorași martori a rezultat că, deși s-a încheiat și semnat de părți procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, în realitate aceste lucrări nu sunt finalizate nici în prezent (f.49-50).

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta SC P. 3. G S., solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii ca fiind netemeinică și nelegală, rejudecarea pe fond a cauzei și admiterea acțiunii formulate, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 72.377,39 lei.

În motivarea apelului se arată că între apelantă în calitate de executant și

SC B. I. S. în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de execuție nr.

446/(...), având ca obiect executarea lucrărilor de construcții la brutăria „..

Valoarea lucrărilor executate a fost de 279.644,16 lei, conform facturilor emise și acceptate de debitoare, însă pârâta nu a achitat factura nr. 156/(...) în sumă de 72.000 lei reprezentând lucrări suplimentare și diferența facturii nr. 50/(...) în sumă de 377,39 lei.

Lucrarile au fost finalizate, la data de (...) acestea au fost receptionate, incheindu-se in acest sens procesul-verbal de receptie la terminarea lucrarilor cu nr.11041, proces-verbal intocmit in prezenta reprezentantului paratei, semnat si acceptat de catre acesta.

Prin urmare, instanta de fond in mod gresit a considerat ca declaratiile martorilor contrazic faptul ca aceste lucrari au fost finalizate, parata desfasurandu-si activitatea in spatiu inca de la acea data. Mai mult decat atat, nicicand apelanta nu a primit vreo reclamatie (notificare) de la parata in acest sens.

Prin concluziile depuse la dosar, a prezentat in detaliu situatiile de lucrari care au stat la baza emiterii facturilor fiscale, situatii acceptate si achitate partial.

De asemenea, instanta de fond in mod gresit a interpretat faptul ca A. 1 si 2, care reprezinta situatii de lucrari suplimentare, cuprind aceleasi tipuri de lucrari care sunt cuprinse si in contract. Intr-adevar, aceleasi categorii de lucrari, respectiv montat faianta, acoperis, betoane au fost cuprinse atat in contract, cat si in situatiile de lucrari suplimentare, fiind necesare lucrari suplimentare celor cuprinse in contract, insa prin lucrarile suplimentare s-au executat si alte lucrari, necuprinse in contract: instalatii termice, instalatii gaze naturale, instalatii electrice, instalatii apa-canal, grup sanitar, de care instanta se pare ca nu a tinut cont.

Facturile fiscale emise au fost semnate si acceptate la plata de catre parata in primul rand prin achitarea partiala a facturii 50/(...), iar in al doilearand prin situatiile de lucrari acceptate, factura 156/(...) fiind justificata prin anexele 1 si 2, care au fost de asemenea semnate si acceptate la plata.

Nu s-a facut de catre instanta un calcul al situatiilor de lucrari depuse in probatiune de catre apelantă, situatii care au fost acceptate, dar neachitate in intregime.

Intr-adevar, factura nr.156 a fost emisa la data de (...), insa anexele 1 si 2 in baza carora s-a emis aceasta factura au fost intocmite in luna iunie, contravaloarea acestora putand fi achitata chiar si numai in baza acestor anexe.

Conform intelegerii dintre parti, respectiv faptul ca administratorul paratei a solicitat amanarea emiterii facturii la o data la care va avea bani s-o achite, s-a ajuns la situatia ca aceasta factura sa fie emisa ulterior incheierii procesului-verbal de receptie la terminarea lucrarilor, fapt care nu reprezinta insa un motiv de respingere a pretentiilor acesteia fata de aceasta factura.

Instanța de fond a luat în considerare doar declarațiile martorilor propuși de pârâtă, motivând acțiunea doar în baza acestor declarații, contestând actele justificative depuse de apelantă, interogatoriul administratorului și declarația martorului I. I. propus de apelantă.

Intimata SC Binder I. S. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului reclamantei, menținerea hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării, intimata arată că sentința civilă nr.215/2011 pronunțată de T. B.- N. este legală și temeinică.

Reclamanta este de rea credință, nu a respectat obligațiile contractuale. Între pârâtă, în calitate de beneficiar, și reclamanta S. P. AL 3. G S., în calitate de executant s-a încheiat contractul de execuție și prestări servicii nr.

446/(...), având ca obiect executarea de către aceasta a lucrărilor de construcție și montaj a brutăriei "U." în valoare de 209.000 lei, conform pct.

IV, art. 3 al contractului. La aceeași dată, (...), a fost atașată la contract A. 1, care prevede valoarea unor elemente din obiectul contractului principal, respectiv: betoane, zidărie, armătură, cofraje și izolări, elemente care sunt prevăzute și la pct. II, art. I al contractului nr. 446.

Așadar, valoarea totală a acestora, în cuantum de 23.045 lei, prevăzută în A. 1, este inclusă în valoarea globală a lucrărilor de construcție ce figurează în contract, în cuantum de 209.000 lei.

Ulterior, la data de (...), a fost atașat la contract A. 2, care cuprinde lucrări suplimentare în valoare de 44.000 lei, care sunt incluse și în contract. Prin acțiunea formulată, reclamanta S. P. 3. G S. susține în mod nejustificat faptul că valoarea lucrărilor executate este de 279.644,77 lei, sumă care depășește contravaloarea lucrării prevăzute în contract și valoarea lucrărilor suplimentare din anexa 2.

Reclamanta pretinde plata lucrărilor prevăzute în obiectul contractului la pct. II, art. 1, cele care apar și în anexa 1, fiind menționate mai sus, atât prin suma globală de 209.000 lei, cât și separat, prin suma din anexa 1, respectiv suma de 23.045 lei. De fapt, aceasta nu reprezintă lucrări suplimentare, ci chiar obiectul principal al contractului de execuție și prestări servicii.

Solicită să se constate că reclamanta recunoaște că a achitat contravaloarea lucrărilor de construcție prevăzute în contract în cuantum de

209.000 lei.

Referitor la suma ce formează obiectul cauzei solicitată în plus pentru lucrările suplimentare celor prevăzute în contract, se observă că suma de

276.045 lei a fost adăugată ulterior semnării procesului-verbal de recepție alucrărilor, deoarece această sumă apare numai pe exemplarul depus de reclamantă la dosar nu și pe exemplarul depus de pârâtă. Facturile emise ce stau la baza pretențiilor deduse judecății nu au fost acceptate de pârâtă conform art. 43 Cod comercial, ele nu sunt însoțite de devize de lucrări, mai mult factura nr. 156 a fost emisă în data de 15 ianuarie 2008, respectiv după procesul-verbal încheiat la terminarea lucrărilor din data de (...).

Lucrările enumerate în anexele 1 și 2 se încadrează în lucrările ce formează obiectul contractului propriu-zis, ele reprezintă în realitate faze de lucrări, aspect ce rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză.

Tot din declarațiile martorilor rezultă că în afara sumelor de bani achitate prin ordinele de plată depuse la dosar (f 27-30) pârâta i-a achitat reclamantei

și sume de bani în numerar, sume pe care aceasta nu dovedește că le-ar fi restituit, precum și faptul că pârâta i-a pus la dispoziție și materiale de construcții, lucru pe care și reclamanta îl recunoaște la interogatoriu (f.40,44,49,50).

Din declarațiile acelorași martori rezultă că, deși s-a încheiat și semnat de părți procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, lucrările în realitate nu sunt finalizate nici în prezent. Toate aceste împrejurări au fost dovedite cu certitudine cu ordinele de plată, facturile cu materialele de construcție, interogatoriu luat reprezentantului reclamantei și cei trei martori C. F. (f 49), C. E. ( f. 50) și Gorță Ș.-Cornel.

De asemenea, suma pretinsă de reclamantă ca fiind neachitată și care figurează în facturile menționate în acțiune, în cuantum de 72.377,39 lei, nu este justificată prin devize de lucrări care ar fi trebuit făcute de reclamantă pe tot parcursul executării contractului și care nu au fost întocmite. Prin urmare, nu cunoaște exact ce reprezintă suma respectivă, cu atât mai mult că factura

156 a fost emisă după încetarea contractului și după semnarea procesului verbal de recepție din (...). La art.4 din contract, executantul își asumă obligația de a întocmi la data de 30 a fiecărei luni situații de plată însoțite de cantități de lucrări aferente lunii respective și care trebuiau prezentate beneficiarului pentru verificare și semnare, decontarea lucrărilor executate urmând a fi realizate de către beneficiar pe baza situațiilor de lucrări lunare, a măsurătorilor prezentate de executant și confirmate de beneficiar, potrivit mențiunilor art.8.

Așa zisele situații de lucrări depuse de reclamantă în timpul procesului la instanța de fond sunt fictive, exemplu la fila 59, situația de lucrări, nu este semnată și parafată nici de reclamantă dar nici de pârâtă, astfel că susținerea reclamantei nu corespunde adevărului.

Pe de altă parte, în procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr.11041 din (...), semnat de cele două părți ale contractului nr. 446/(...), la pct. 4.4, valoarea declarată a lucrărilor efectuate de către reclamantă este de

209.000 lei, nefiind incluse și sumele prevăzute în anexe. Ulterior, în procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor depus de reclamantă la dosar, suma care figurează la pct. 4.4, reprezentând valoarea declarată a investiției este modificată în sensul adăugirii la suma inițială de 209.000 lei (așa cum a fost redactat procesul verbal în momentul întocmirii acestuia, în (...)), a sumelor de 23.045 lei și 44.000 lei, în final rezultând un total de 276.045 lei. Astfel se poate observa cu ușurință cum reclamanta a falsificat conținutul procesului verbal în privința valorii investiției din 209.000 lei (f 8 dosar. nr. (...)) în

276.045 lei (f 12 dosar (...)).

Analizând sentința apelată în limitele apelului formulat, în temeiul dispozițiilor art.295 și 296 C.proc.civ., instanța constată următoarele:

Litigiul dintre părți are ca obiect o sumă de bani în cuantum de

72.377,39 lei, care conform susținerilor reclamantei, ar reprezenta lucrări executate în temeiul contractului nr.446/(...), astfel cum rezultă din facturile nr.156/(...) și nr.50/(...).

Potrivit art.1 din contract, lucrările ce urmau a fi executate sunt enumerate limitativ la punctele 1 - 9, valoarea acestora fiind menționată în art.3 - 209.000 lei. Decontarea lucrărilor de către pârâtă urma a se face conform art.8, pe baza situațiilor de lucrări lunare, ce trebuiau întocmite la data de 30 a fiecărei luni, însoțite de listele de cantități de lucrări aferente lunii respective, semnate de pârâtă după verificare (art.4 teza finală).

Ipoteza lucrărilor suplimentare a fost prevăzută de părțile contractante în art.13, executantul având obligația de a prezenta un deviz cu valoarea acestora pe care părțile ar fi urmat să-l valorifice prin încheierea unui act adițional.

Rezultă deci că în executarea acestui contract nu se puteau onora plăți fără ca eventualele lucrări suplimentare să fi făcut obiectul unui act adițional la contract și nici fără a fi prezentate situații lunare de lucrări care să fi fost semnate de beneficiar.

Astfel cum rezultă din întreg materialul probator administrat, s-a făcut dovada existenței a două anexe la contract, prima nefiind datată, iar a doua încheiată la data de 0(...), ce cuprind lucrări suplimentare în valoare de

23.045 lei, respectiv 44.000 lei.

Există, de asemenea, un proces - verbal de recepție la terminarea lucrărilor, întocmit în două exemplare și semnat fără obiecțiuni la data de (...)

(ulterior deci încheierii anexelor la contract). Nu se face vreo mențiune cu privire la neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a vreuneia din lucrările convenite de părți prin contract sau prin actele adiționale. Mai mult însă, după cum a observat și prima instanță, exemplarele prezentate de părți nu sunt identice, pe cel al reclamantei fiind menționată suplimentar la pct.4.4 valoarea lucrărilor ce fac obiectul celor două anexe, mențiune ce lipsește de pe exemplarul prezentat de pârâtă.

Reclamanta a mai depus o serie de situații de lucrări pentru lunile mai - august și o serie de facturi emise anterior încheierii procesului verbal de recepție, iar pârâta a făcut dovada achitării unor sume de bani aferente acestor facturi, astfel cum rezultă din ordinele de plată depuse. De asemenea, administratorul reclamantei a recunoscut primirea unei sume de 30.000 lei în numerar, susținând că i-a restituit ulterior. Martorii audiați nu au putut furniza nicio informație utilă cu privire la acest aspect, declarațiile fiind vagi, contradictorii și neconcludente.

Cu respectarea principiului disponibilității, instanța va analiza cele două facturi invocate de reclamantă raportat la cele reținute în considerentele ce preced.

Astfel, reclamanta a solicitat numai suma de 377,39 lei din factura nr.50/(...), care are ca obiect suma totală de 13.981,51 lei, reprezentândcontravaloare situații lucrări luna iulie 2007 conform anexă la contract și raport producție acceptat. Din această explicație dată sumei nu rezultă cu certitudine la care anume anexă face referire sau care anume situație de lucrări esteavută în vedere, mai ales că singura situație de lucrări pe luna iulie 2007 depusă (fila 54) este în valoare de 81.168 lei și conține și numeroase calcule fără nicio explicație aferentă.

Cu privire la factura nr.156/(...), curtea reține, în acord cu prima instanță, că a fost emisă ulterior încheierii procesului verbal de recepție. Mai mult, conform mențiunilor înscrise în cuprinsul acesteia, suma de bani în cuantum de 72.000 lei ar reprezenta contravaloarea situațiilor de lucrări suplimentare la „. U., fără a se specifica exact care anume situații sunt facturate sau a se detalia/ arăta modul de calcul, în cazul în care reprezintă diferențe anterioare de bani neachitate. Factura astfel emisă nu respectă clauzele contractuale menționate, iar semnătura de primire aplicată la rubrica corespunzătoare nu poate valora acceptare la plată, astfel cum a susținut reclamanta.

În urma administrării probei cu martori, societatea executantă a lucrărilor și-a nuanțat susținerile, admițând faptul că a primit anumite materiale de construcții în contul unei părți din valoarea totală a lucrărilor și în final a susținut au rămas de achitat numai lucrările suplimentare cuprinse în cele două anexe, adică exact factura nr.156/(...) și o parte din factura nr.50/(...). Abia în apel reclamanta a susținut că între părți a intervenit un acord cu privire la emiterea facturii nr.156 la o dată ulterioară, întrucât pârâta nu avea disponibilități bănești, însă instanța nu poate reține simple afirmații ce sunt în contradicție cu clauzele contractuale (acordul scris al părților), raportat inclusiv la cele reținute mai sus cu privire la lipsa unor explicații pertinente din cuprinsul facturii.

Având în vedere considerentele expuse, curtea constată că prima instanță a făcut o corectă apreciere a stării de fapt și de drept, astfel că, în temeiul art.296 C.proc.civ., va respinge apelul ca neîntemeiat, cu consecința menținerii sentinței atacate.

La solicitarea intimatei, în temeiul art.274 alin.1 C.proc.civ., apelanta va fi obligată să-i plătească acesteia suma de 2.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariul avocațial achitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge apelul declarat de reclamanta SC P. 3. G S. împotriva sentinței civile nr.215 din (...) pronunțate în dosarul nr.(...) al T.ui B. N., pe care o menține în întregime.

Obligă apelanta să plătească intimatei suma de 2.500 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 12 septembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER M. S. C. P. L. F.

Red.C.P./Dact.GC

4 ex

Jud. primă instanță: V. C.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 154/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii