Decizia comercială nr. 188/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 188/2011

Ședința ta de 12 O. 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.

S-a luat în examinare cererea formulată de petenții C. LOCAL AL M. C.-N. R. PRIN P. și M. C.-N. R. PRIN P., în contradictoriu cu intimata SC O. P. SRL, având ca obiect - suspendare provizorie a executării sentinței comerciale nr. 1445/2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petenții prin consilier juridic S. R., care depune la dosar delegație de reprezentare nr.

589/303/(...) și intimata prin avocat M. F.-L., care depune împuternicire avocațială nr. C. din (...).

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea formulată este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Reprezentanta intimatei depune la dosar întâmpinare, pe care o comunică și cu reprezentanta părților adverse.

Se relevă de către reprezentanta petenților că s-au formulat două cereri, prima având ca obiect acordarea unui termen de grație de 6 luni, înregistrată sub nr. (...) iar cauza a fost amânată pentru data de (...) și cea de a doua cerere, având ca obiect suspendarea provizorie a executării sentinței comerciale nr. 1445/2011 a T. C. C. până la soluționarea cererii de suspendare formulată în temeiul art. 6 al. 4 din OG nr. 2., face obiectul prezentului dosar. La interpelarea instanței reprezentanța petenților arată că prezenta cerere de suspendare are ca temei dispozițiile art. 6 al. 5 din OG nr. 2. iar din eroare la sfârșitul acțiunii a fost indicat ca temei dispozițiile art. 6 alin.2 și 4 din același act normativ. În acest context, susține că prezenta instanță este competentă să soluționeze cererea de suspendare formulată.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 7208 C.pr.civ. art. 282 al. 1 teza II C.pr.civ., coroborat cu dispozițiile OUG nr. 2., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Reprezentanta petenților depune copia cererilor ce fac obiectul dosarului nr. (...).

Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta petenților solicită admiterea cererii de suspendare provizorie a executării sentinței comerciale nr. 1445/2011 pronunțată de

Tribunalul Comercial Cluj până la soluționarea cererii de suspendare formulată potrivit art. 6 al. 4 din OG nr. 2. pentru motivele expuse în cererea introductivă. Arată că o continuare a executării silite începută îndosarul execuțional nr. 580/2011, înainte de epuizarea tuturor căilor de atac, ar duce la perturbarea activității instituțiilor, ar fi puse în imposibilitatea de a achita altor creditori, care au formulat cereri de executare mai înaintea intimatei, sume de bani la care au fost obligați prin hotărâri judecătorești. O atare situație ar crea imposibilitatea de a mai achita drepturile salariale ale angajaților și nici datoriile către executanți, furnizori și prestatorii de servicii. T. arată că nu solicită acordarea cheltuielilor judiciare.

Reprezentanta intimatei solicită respingerea cererii de suspendare a executării sentinței comerciale pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, formulată în temeiul dispozițiilor art. 6 al. 5 din OG nr. 2., pentru motivele arătate în întâmpinare. Susține că motivele invocate, respectiv insuficiența sumelor necesare executării titlului executoriu nu pot fi primite, nefiind dovedite prin nici un mijloc de probă. În plus art. 6 din actul normativ amintit prevede că o atare cerere se formulează în caz de urgență, condiție care în speță nu este îndeplinită.

De asemenea reprezentanta intimatei solicită respingerea alegațiilor petenților conform cărora s-a trecut la executarea silită fără respectarea prevederilor art. 3731 C.pr.civ. întrucât aceștia nu au indicat în concret care dintre dispozițiile articolului arătat ar fi fost încălcate și care ar fi incidența lor în aplicarea art. 6 al. 5 din OG 2..

Susține că nu poate fi primit nici scenariul realizat de petenți cu privire la o eventuală imposibilitate a întoarcerii executării silite, în situația admiterii căii de atac promovată și a schimbării sentinței apelate, scenariu care nu justifică urgența și necesitatea suspendării executării silite, cerute de art. 6 alin. 5 din OG nr. 2..

În final apărătorul intimatei apreciază cererea de suspendare provizorie a executării sentinței comerciale ca neîntemeiată și nelegală, iar pentru considerentele expuse solicită respingerea acesteia, cu acordarea cheltuielilor judiciare, așa cum acestea rezultă din chitanța atașată întâmpinării.

CURTEA

Prin cererea formulată la (...) de petenții C. LOCAL AL M. C.-N. și M. C.-N. s-a solicitat suspendarea provizorie a executării sentinței comerciale nr. 1445/2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj În dosarul nr. (...) până la soluționarea cererii de suspendare formulată potrivit art. 6 alin. 4 din OG nr. 2., cu modificările și completările ulterioare.

In sustinerea cererii, invederează instantei faptul ca bugetul municipiului nu permite achitarea sumei de 603.537,76 lei reprezentand debite, dobanda legala calculata asupra debitelor de la (...) pana la data de (...), cheltuieli de judecata si cheltuieli de executare silita, intrucat la capitolul bugetar 70.02.50 ( din care se achita obligatiile de plata stabilite prin titluri executorii) mai exista disponibila, pana la sfarsitul anului, suma de 473.157 lei.

In ipoteza in care institutiile petente ar achita suma de 473.157 lei SC

O. P. SRL, cu titlu de plata partiala, ar fi pusa in imposibilitatea de a achita altor creditori, care au formulat cereri de executare mai inaintea paratei din prezentul dosar sume de bani la care au fost obligati prin hotarari judecatoresti irevocabile.

Pe de alta parte, intrucat nu dispun de fonduri banesti necesare pentru stingerea in intregime a obligatiei prevazute in titlul executoriu,continuarea executării silite Înainte de epuizarea căilor de atac îi va pune În situația de a nu mai achita drepturile salariale ale angajatilor din aparatul de specialitate al primarului si din cadrul serviciilor publice aflate in subordinea C.ui local și nici datoriile către executantii, furnizorii si prestatorii de servicii cu care municipalitatea are incheiate contracte de achizitie publica, cu termene de plata expres prevazute. În felul acesta este perturbată nu numai activitatea institutiilor petente, ci, raportat la obiectul de activitate, lipsa fondurilor se va repercuta negativ asupra modului În care trebuie să administrăm bunurile din domeniul public si privat, Întreaga comunitate fiind astfel afectată.

Sunt astfel puși În situația de nu ne mai putea Îndeplini atribuțiile prevăzute lege, ceea ce i-a determinat să solicite sprijinul instanței pentru acordarea unui termen de grație. In acest sens, au formulat cerere de acordare a unui termen de grație de 6 luni pentru plata obligației, În temeiul art.6 alin. 2 din O.G. nr. 2. precum și cerere de suspendare a executării silite Începută Împotriva petentelor până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii privind acordarea termenului de grație solicitat pentru plata sumei datorate, În temeiul art. 6 alin. 4 din O.G. nr. 2..

Cererea face obiectul dosarului nr. (...) de pe rolul T. C. C. .

Așa cum au menționat mai sus, societatea creditoare a trecut deja la procedura de executare silită, cu încălcarea disp. art. 373 ind. 1 C.pr.civ., demararea formelor de executare silita creând premisele producerii unei pagube iminente, atât de natură materială, dar și de imagine.

În plus, în situația în care apelul petentelor va fi admis, iar sentința comercială nr. 1445/2011 ar fi desființată, ar putea Întâmpina mari dificultăți În procedura Întoarcerii executării silite În ipoteza În care creditoarea ar intra Între timp În faliment sau s-ar dizolva voluntar, sau pur și simplu și-ar Înstrăina bunurile din patrimoniu ulterior executării silite. Mai mult chiar, exista riscul ca societatea creditoare sa aiba si alti creditori ( privilegiati in raport cu institutiile petente ), fata de care sa aiba creante neachitate, creditori care ar putea să se îndestuleze din sumele de bani Î. de la institutiile petente În procedura de executare silită. Astfel, la finalizarea definitivă și irevocabilă a litigiului, există o mică probabilitate ca sumele de bani executate să se mai regăsească În patrimoniul pârâtei.

Prin urmare, solicita Onoratei Instante, in conformitate cu disp. art. 6 alin. 5 din O.G. nr.2., cu modificarile si completarile ulterioare, să se dispună printr-o incheiere, data fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare formulata in dosarul nr. (...).

În drept, își întemeiază cererea pe prevederile art.6 alin (2) și alin (4) și art.7 din OG nr.2. modificată și completată prin OUG nr.4/2011 și art.V din OUG nr.4/2011.

Intimata, legal citată, a depus întâmpinare prin care a solcitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Deliberând asupra cererii de suspendare, Curtea constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 1445/2011 pronunțată de Tribunalul

Comercial Cluj în dosarul nr. (...) a fost admisă cererea formulata de către

SC O. P. SRL și a fost obligat C. local si M. C.-N. la plata sumei de

499.974,50 lei cu titlu de daune interese compensatorii si a dobânzii legale in materie comerciala aferenta acestei sume.

Împotriva acestei hotărâri instituția publică a declarat apel, nesoluționat până la această dată de către Curtea de A. C.

Hotararea T. C. C. fiind executorie, intimata SC O. P. SRL a solicitat BEJ Cimpian Mihai R. punerea in executare a sentintei, sens in care a fost intocmit dosarul executional nr. 580/2011, somatia, procesul verbal si titlul executoriu fiind inregistrate la registratura generala sub nr. 261811/1/(...).

Autoritatea afirmă că, la capitolul bugetar 70.02.50 ( din care se achita obligațiile de plata stabilite prin titluri executorii) mai exista disponibila, pana la sfârșitul anului doar suma de 473.157 lei, insuficientă pentru a acoperi titlul în integralitatea lui.

În conformitate cu prevederile art. 1 din OG nr. 2.: "Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achita din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadreaza obligația de plata respectiva".

Coroborat cu prevederile art. 6. din același act normativ astfel cum a fost introdus prin OUG 4.

,, (5) În cazuri urgente, instanța prevăzută la alin. (4), la cererea instituției debitoare, poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare formulate potrivit alin. (4). Suspendarea se dispune fără plata unei cauțiuni. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac.,,

Curtea reține că sunt întrunite condițiile prevăzute de OG 2. în sensul că debitorul obligației de plată - C. Local C.-N. are dificultăți financiare, ceea ce rezultă și din înscrisurile depuse în probațiune, sumele cuprinse în bugetul aferent acestui an fiind insuficiente și menite a acoperi alte obligații de plată, anterioare hotărârii obținute de către creditoare.

Nu poate fi reținută o culpă a debitorului că nu a încercat să cuprindă în buget sumele datorate prin titluri executorii, câtă vreme la momentul întocmirii proiectului de buget și apoi a aprobării bugetului nu eram în prezența unei hotărâri irevocabile.

Este adevărat că în materie comercială hotărârea primei instanțe este executorie, aspect relevat și în prezenta cauză, dar nu pot fi omise două împrejurări particulare ale cauzei.

Față de aceste împrejurări, în baza art. art.6 alin (5) și art.7 din OG nr.2., Curtea va admite cererea și va dispune suspendarea provizorie a executării sentinței comerciale nr. 1445/2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C. până la soluționarea cererii de suspendare formulată potrivit art. 6 alin. 4 din OG nr. 2., în dosar nr. (...).

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE

Admite cererea formulată de C. LOCAL AL M. C.-N. în contradictoriu cu intimata SC O. P. S.

Dispune suspendarea provizorie a executării sentinței comerciale nr.

1445/2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C. până la soluționarea cererii de suspendare formulată potrivit art. 6 alin. 4 din OG nr. 2., în dosar nr. (...).

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din (...).

Red.M.H./dact.L.C.C.

2 ex./(...)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 188/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii