Decizia comercială nr. 185/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

Comentarii

0

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A C., DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 185/2011

Ședința la 07 O. 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE M.-I. I.

Judecător G.-A. N.

Grefier A. B.

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - apelul declarat de reclamanta SC G. T. S. împotriva sentinței civile nr. 3. pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimat SC T. SA, intimat SC K&R I. I. S., având ca obiect constatare nulitate act .

Se constată că la data de 6 octombrie 2011 s-au înregistrat la dosar concluzii scrise formulate de apelantă.

Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 30 septembrie 2011, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.

CURTEA

Prin sentința comercială nr. 3338 din (...) pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis excepția inadmisibilitatii și în consecință s-a respins in intregime actiunea comerciala formulata de catre reclamanta SC G. T. S. impotriva paratelor SC T. S.A. si SC K & R I. I. S.

A fost obligată reclamanta sa plateasca paratei SC T. S.A. suma de

31.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata si paratei SC K & R I. I. S. suma de 31.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținuturmătoarele:

Exceptia insuficientei timbrari a actiunii a fost respinsa de catre instanta ca fiind nefondata, intrucat cel de-al doilea petit al cererii il constituie obligarea paratei SC T. S.A. sa incheie contractul de vanzare-cumparare cu privire la imobilul in litigiu, cerere care nu poate fi incadrata in categoria cererilor patrimoniale evaluabile, respectiv a celor care intra sub incidenta dispozitiilor art. 3 indice 1 din L. nr. 146/1997.

Prin urmare, ceea ce tinde reclamanta sa obtina nu este o hotarare care sa tina loc transferului dreptului de proprietate, ci o hotarare care sa instituie in sarcina paratei SC T. S.A. o obligatie personala de a face care ar putea fi executata silit conform art. 580 indice 3 C.pr.civ..

Exceptia inadmisibilitatii actiunii este insa fondata, și a fost admisa de catre instanta pentru considerentele ce vor fi expuse in cele ce urmeaza.

Este fara putinta de tagada faptul ca litigiul dintre parti este de natura comerciala, toate partile fiind societati comerciale, imobilul vandut de catre parata SC T. S.A. paratei SC K & R I. I. S. facand parte din fondul de comert al paratei de randul 1. De altfel, aceasta chestiune a fost transata irevocabil prin sentința civilă nr.125/2011 pronunțată la data de 11 februarie 2011 în dosarul nr.(...) de catre Tribunalul Cluj.

Potrivit disp.art.720 indice 1 din C.proc.civ, în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii, reclamantul va incerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte. Dispozitiile anterior mentionate au un caracter imperativ și în ceea ce privește reglementarea modului de efectuarea procedurii concilierii directe, reclamantul având obligația să convoace partea adversă și să-i comunice în scris pretențiile sale și temeiul lor legal, precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea.

Convocarea se face prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire, prin telegramă, telex, fax, sau orice alt mijloc de comunicare, care să asigure transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia, data convocării pentru conciliere directă, neputând să fie fixată mai devreme de

15 zile de la data primirii actelor comunicate.. mult decât atât, rezultatul concilierii trebuie consemnat într-un înscris cu arătarea pretențiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului și a punctului de vedere al fiecărei părți.

Rațiunea reglementării menționate prin instituirea procedurii prealabile (nu doar in aceasta materie) a rezultat din necesitatea de a se degreva rolul instanțelor și de a simplifica procedura soluționării cauzelor având ca obiect pretenții de natură bănească, cauze care pot fi soluționate pe cale amiabilă și într-un termen rezonabil, astfel încât să se dea prioritate voinței părților în ceea ce privește soluționarea litigiilor pe cale judecătorească.

Prin modificarile aduse de L. nr. 2. C. de procedura civila nu s-a renuntat la instituirea acestei proceduri, insa legiuitorul a facut concesii in acest sens, modificand dispozitiile art. 109. Conform acestor modificari, sesizarea instantei se face doar dupa indeplinirea procedurii concilierii prealabile, daca legea prevede expres aceasta, iar exceptia inadmisibilitatii nu poate fi invocata decat de parat prin intampinare, sub sanctiunea decaderii.

In cauza dedusa judecatii, tribunalul a reținut ca paratii au invocat prin intampinare aceasta exceptie, intampinare depusa in termenele legele.

De asemenea, legea, repsectiv art. 720 indice 1 C.pr.civ., prevede expres obligatia urmarii procedurii prealabile.

Din probele administrate in cauza nu rezulta insa ca reclamanta ar fi urmat aceasta procedura. Sustinerea reclamantei in sensul ca cererea sa principala nu este evaluabila in bani, fiind nepatrimoniala, este vadit nefondata, asa cum este si cea conform careia nu ar fi avut eficienta o astfel de procedura, acestea nefiind de natura sa inlature obligatia stabilita in sarcina sa prin dispozitiile legale anterior mentionate.

Aceeasi reclamanta a facut apel si la jurisprudenta C. E. a D. O., afirmand ca aceasta procedura este iluzorie si lipsita de eficienta si ii incalca dreptul de acces la instanta.

Analizand sustinerile reclamantei din aceasta perspectiva, tribunalul a reținut ca prin jurisprudenta C. E. a D. O. s-a recunoscut faptul ca dreptul de acces la instanta nu e absolut, acesta avand doua trasaturi fundamentale: el trebuie sa fie un drept efectiv, fara a fi insa un drept absolut .

In hotararea Golder c. Marii Britanii, Curtea a aratat ca: „pot fi aduse restrictii exercitiului acestui drept intrucat dreptul de acces, prin chiar natura sa, cere o reglementare din partea statului, reglementare care poate varia in timp si spatiu in functie de resursele comunitatii si de nevoile indivizilor";. Limitarile astfel aduse trebuie sa respecte cateva principii. Eletrebuie sa urmareasca un scop legitim si sa nu afecteze substanta insasi a dreptului. De asemenea, este necesara asigurarea unui raport rezonabil de proportionalitate intre scopul urmarit si mijloacele alese.

In hotararea pronuntata in Cauza Lupas si altii impotriva Romaniei, Curtea a reiterat: „D.gur, dreptul de acces la o instanta nu este absolut. El poate da ocazia unor limitari implicit admise, deoarece el reclama prin insasi natura sa o reglementare din partea statului. In elaborarea unei astfel de reglementari, statele se bucura de o anumita marja de apreciere. Cu toate acestea, limitarile aplicate nu pot restrange accesul deschis individului de o maniera sau intr-o asemenea masura incat dreptul sa fie atins in insasi substanta sa. Mai mult decat atat, ele nu se conciliaza cu art. 6 § 1 decat daca urmaresc un scop legitim si daca exista un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul vizat .";

Or, ,,limitarile"; prevazute de art. 720 indice 1 C.pr.civ. respecta aceste exigente, incercarea de solutionare a litigiului patrimonial pe cale amiabila, nefiind de natura sa anihileze dreptul reclamantei de acces la instanta, neaducand vreo atingere acestui drept, aceste dispozitii fiind compatibile cu jurisprudenta C. E. a D. O..

In plus, dispozitiile anterior mentionate sunt suficient de clare, astfel ca reclamanta nu poate sustine ca nu le-ar fi cunoscut sau ca acestea ar fi avut un continut echivoc si interpretabil.

Fata de toate aceste considernete, avand in vedere faptul ca art. 720 indice 1 C.pr.civ. edicteaza o norma imperativa, de ordine privata, ca nerespectarea acestea a fost invocata de parati in conditiile art. 108 alin. 3 si art. 136 C.pr.civ., ca reclamanta nu a facut dovada ca ar fi încercat soluționarea litigiului prin conciliere directă cu pârâtele, tribunalul a admis exceptia inadmisibilitatii și în consecință a respins in intregime actiunea comerciala formulata de catre reclamanta SC G. T. S., impotriva paratelor SC T. S.A si SC K & R I. I. S.

Aplicand dispozitiile art. 274 C.pr.civ. a fost obligata reclamanta O. reclamanta sa plateasca paratei SC T. S.A. suma de 31.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata si paratei SC K & R I. I. S. suma de 31.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, sume ce reprezinta onorariu avocatial (f. 91-108).

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC G. T. S. solicitând admiterea apelului, in baza art.297 Cod P. C., desfiintarea sentintei atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante, intrucat, in mod gresit prima instanta a rezolvat procesul fara a intra in cercetarea fondului.

În motivare s-a arătat că:

IN FAPT,

Reclamanta SC G. T. S., in calitate de reclamanta in D. nr.144/l17/2011, a formulat o cerere de chemare in judecata aparatelor SC

T. SA si SC K&R I. I. S., prin care a solicitat T. C. urmatoarele:

1. Sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare aut. sub nr.2692/(...) incheiat intre SC T. SA in calitate de vanzatoare si SC K&R I. I. S. in calitate de cumparatoare, privind imobilele din str. F. nr.93-103 C.-N., contractul fiind incheiat cu fraudarea in complicitate de catre cele doua parate a dreptului de preferinta la cumparare al subscrisei reclamante.

2. Sa fie obligată parata SC T. SA la respectarea "obligatiei de a face" - anume P. de preferinta continut in art.28 din Contractul de inchiriere nr.355/(...) incheiat cu reclamanta, vizand dreptul său de prima optiune la cumpararea imobilului din str. F. nr.93-103 C.-N., in conditiile in caredreptul nostru de preferinta la cumparare a fost exprimat si incalcat de parata SC T. SA.

Prin intampinarea comuna depusa la dosar paratele au invocat, alaturi de apararile de fond, o serie de exceptii: 1. Exceptia de necompetenta functionala a T. C., considerand competent Tribunalul Comercial Cluj; 2. Exceptia insuficientei timbrajului actiunii; 3. Exceptia prematuritatii cererii de chemare in judecata determinata de neindeplinirea procedurii concilierii prealabile.

Prin S. C. nr. 3338/(...) Tribunalul Comercial Cluj a admis exceptia inadmisibilitatii actiunii si in consecinta a respins in intregime ca neintemeiata actiunea comerciala formulata de reclamantă impotriva paratelor. Instanta a obligat reclamanta la plata catre parata SC T. SA a sumei de 31.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, precum si fata de parata K& R I. I. S. la plata aceleiasi sume de 31.000 lei, tot cu titlu de cheltuieli de judecata.

Considera ca S. C. nr. 3338/(...) pronuntata de catre Tribunalul

Comercial Cluj este profund nelegala si netemeinica, instanta admitand in mod eronat exceptia inadmisibilitatii actiunii. Intrucat instanta a rezolvat procesul fara a proceda la judecata fondului cauzei, invoca in sustinerea prezentul apel dispozitiile art.297 Cod P. C. si considera ca singura solutie care se impune este desfiintarea sentintei atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instantei.

Felul in care a decurs acest proces pana la momentul prezentului apel, este marcat de multiple erori judiciare, unele lamurite pe parcurs, altele solutionate gresit, altele ramase spre a fi solutionate pe calea apelului de fata. A. ca aceste grave greseli nu sunt simple erori, ci o inlantuire de motivatii nelegale, cu scopul de a evita raspunderea juridica a paratelor, drept pentru care vom actiona cu mijloace legale adecvate la organele competente, pentru tragerea la raspundere a celor vinovati.

Chiar daca motivele reclamantei de apel vizeaza in principal criticile privind admiterea eronata a exceptiei inadmisibilitatii, fiind in calea devolutiva a apelului va expune toate erorile constatate in acest proces pana la momentul apelului, pentru ca magistratii sa poata avea o imagine completa si corecta asupra cauzei si pe viitor sa fie prevenita orice greseala in infaptuirea actului de justitie. a) Eroarea judiciara a declinarii nelegale de competenta- irevocabila

Conform actelor din dosar, actiunea introductiva a fost depusa la Tribunalul

Cluj, formandu-se dosarul nr. nr.144/117/20 11, cu primul termen de judecata la (...). La acest termen, prin sentinta civila nr.125/2011/(...), Tribunalul Cluj a admis exceptia necompetentei sale materiale si a declinat in favoarea T. C. C. competenta solutionarii cauzei.

D. prin actiune reclamanta a solicitat judecarea in lipsa, cf.art.242 alin.2 Cod P. C. si citarea si comunicarea tuturor actelor de procedura la sediul ales din B., S. F. de G. nr. 21, P., S. 2, nu i-a fost comunicata procedural nici intampinarea paratelor, nici sentinta civila nr. 1..2011, de declinare a competentei.

Despre cele petrecute la termenul din data de (...) a luat cunostinta cu ocazia consultarii Portalului instantelor de judecata, astfel incat ulterior termenului a solicitat fotocopierea dosarului instantei. Studiind dosarul, a observat ca paratele au invocat prin intampinare exceptia de necompetenta functionala a T. C., motivand ca fata de natura comerciala a litigiului, instanta competenta este Tribunalul Comercial Cluj. Aceasta exceptie a fost invocata si de catre instanta din oficiu (desi conform art.159 ind.l CPCnecompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare.) si admisa prin sentinta civila irevocabila nr.

125/2011/(...), de declinare a competentei.

ART. 158 alin.1 si alin.3 Cod P. C., asa cum a fost modificat de L. nr.202/25.(...), prevede: "(1) Cand in fata instantei de judecata se pune in discutie competenta acesteia, ea este obligata sa stabileasca instanta competenta ori, daca este cazul, un alt organ cu activitate jurisdictionala competent. ( .. .) (3) Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent. "

Fata de aceste prevederi ale legii, declinarea de competenta nu este supusa nici unei cai da atac, fiind irevocabila. Dar, avand in vedere ca problema competentei nu a fost dezbatuta corect procedura!, in conditii de contradictorialitate, face urmatoarele precizari:

Tribunalul Cluj, analizand in temeiul art.137 si 159 ind.I alin.3 Cod P. C., exceptia necompetentei materiale, a primit cu usurinta sustinerile paratelor si a admis-o, pentru urmatoarele considerente:

"-prin cererea principala s-a solicitat constatarea nulitatii unui contract de vanzare-cumparare autentic incheiat intre 2 comercianti si obligarea unuia dintre acestia la incheierea unui contract de vanzare- cumparare cu privire la obiectul contractului a carui anulare s-a solicitat;

-partile in principal desfasoara activitati comerciale in materia tipariturilor, iar obiectul conventiilor il reprezinta un imobil-teren si constructiile necesare desfasurarii unei activitati de tipografie;

-toate partile sunt comercianti, fiind incidente in cauza dispozitiile art.4 si 7 Cod C.;

-contractul de vanzare in litigiu priveste fondul de comert al paratei SC

T. S. (de fapt- este SA) si reprezinta o fapta subiectiva de comert;

-natura litigiului este una comerciala, ceea ce atrage competenta unei instante comerciale. "

Or, aceasta exceptie nu trebuia admisa, pentru urmatoarele motive: Rezulta din dispozitiile art. 3 Cod Corn. care enumera faptele de comert, ca vanzarea-cumpararea comerciala poate avea ca obiect doar bunuri mobile si niciodata imobile.

Spre deosebire de faptele de comert obiective, derivate din continutul actului, enumerate in art. 3 Cod Corn., in art. 4 legiuitorul aduce in discutie faptele subiective de comert, derivate din calitatea de comerciant al celui care le savarseste, creand prezumtia legala ca toate actele savarsite de un comeciant sunt de natura comerciala. Tot legiuitorul stabileste prin insusi continutul art. 4, cele 2 cazuri in care aceasta prezumtie este inlaturata " daca nu sunt de natura civila sau daca contariul nu rezulta din insusi actul".

Potrivit doctrinei si practicii judiciare, "C. pentru vanzarea imobilelor deci si cele pentru inchirierea lor, sunt acte de natura civila, iar nu acte de comert, chiar daca sunt facute in scop de specula. A. contracte fiind de natura civila, ele nu pot lua, conform art. 4 Cod Com. caracterul comercial, nici atunci cand au loc intre comercianti. "(codul corn. adnotat pag.55, par.I2).

In acelasi sens se arata ca: "Operatiunile asupra imbilelor sunt de natura civila, chiar daca sunt facute in scop speculativ de catre un comerciant. Intrucat cumpararea sau inchirierea unui imobil pentru ainstala in el un comert este un act de natura civila, potrivit art.3 cod com., pentru aceleasi motive trebuie considerat ca avand un caracter civil prin natura sa si contractul pe care il incheie un comerciant a carui cauza civila rezulta din insusi actul, chiar atunci cand aceasta constructie ar fi destinata pentru exercitarea comertului." (codul corn. adnotat pag.56, par. 14).

Doctrina si practica judiciara precizeaza: "Numai atunci cand aceste operatiuni intervin asupra unui fond de comert, din care face parte si imobilul vandut sau inchiriat, operatiunea respectiva devine comerciala, aceasta din cauza naturii comerciale a ei, indiferent de persoanele intre care a intervenit. " (codul corn. adnotat pag.55, par.12).

In speta, instanta a admis pe baza sustinerilor paratelor, fara a face o verificare in acest sens, ca acest contract de vanzare in litigiu priveste fondul de comert al paratei SC T. S. Astfel, la dosarul cauzei, nu exista nici un inscris din care sa rezulte ca imobilul ce face obiectul litigiului ar face parte din fondul de comert al paratei T. S.R.L., iar instanta, prin incalcarea evidenta a rolului sau activ, nu a intreprins nici un demers de natura a lamuri acest aspect.

Reclamanta arată ca se admite ca un contract de vanzare cumparare poate avea ca obiect fondul de comert, ca bun unitar, sau elemente componente ale acestuia. In privinta bunurilor imobile cuprinse in fondul de comert sunt aplicabile regulile dreptului comun referitoare la instrainarea imobilelor, inclusiv cele privind publicitatea imobiliara.

Precizează ca vanzarea fondului de comert constituie un act care trebuie inregistrat in R. C.. Potrivit art. 21, lit.a din L. nr.2611990, comerciantul are obligatia sa faca mentiune in R. C. despre vanzarea fondului de comert. M. devine opozabila tertilor de la data efectuarii ei in R. C..

Dispozitiile art.2I, lit. a din L. nr.26/1990 in acest sens sunt foarte clare: "In registrul comertului se vor inregistra mentiuni referitoare la: a) donatia, vanzarea, locatiunea sau garantia reala mobiliara constituita asupra fondului de comert, precum si orice alt act prin care se aduc modificari inregistrarilor in registrul comertului sau care face sa inceteze firma ori fondul de comert; ".

Or, in primul rand instanta nu a avut la dispozitie contractul de vanzare-cumparare aut. sub nr.2692/24.08.20 10, incheiat intre parate. Contractul in litigiu nu se afla depus de parate la dosarul cauzei, desi reclamanta l-a solicitat. In aceste conditii, instanta nu avea cum sa verifice natura comerciala a acestuia, astfel incat sa poata sustine ca acest contract priveste fondul de comert al paratei SC T. SA, iar obiectul contractului il reprezinta un imobil-teren si constructiile necesare desfasurarii unei activitati de tipografie a partilor, decat primind "pe cuvant" afirmatiile nedovedite ale paratelor.

Instanta nu a dat dovada de rol activ, fiind in mod primordial obligata sa puna in vedere paratelor sa depuna la dosarul cauzei contractul de vanzare-cumparare a carui nulitate se solicita.

In lipsa acestuia, este evident ca instanta nu a facut nici o verificare asupra continutului contractului.

Pe de alta parte, aceasta presupusa "vanzare a imobilelor in litigiu care privesc fondul de comert al paratei se T. S." nu a fost inregistrata in R. C., potrivit dispozitiilor legale cuprinse in art.21 , lit. a din L. nr.26/1990, pentru ca mentiunea sa poata fi opozabila tertilor de la data efectuarii ei in R. C..

Reclamanta a depus la dosarul cauzei informatii complete obtinute de la O. R. C., privind cele 2 societati parate, iar din acestea nu rezulta ca imobilele vandute prin actul atacat fac parte din fondul de comert al paratei, nu rezulta ca aceasta vanzare asupra fondului de comert ar fi fost inregistrata legal, dupa cum nu rezulta nici faptul ca aceste imobile se regasesc acum in fondul de comert al paratei achizitoare. Din nou, instanta, fara a verifica aceste documente, a primit "pe cuvant" afirmatiile nedovedite ale paratelor.

Daca Tribunalul Cluj i-ar fi comunicat procedural intampinarea paratelor, prin care au ridicat si exceptia necompetentei functionale a instantei, ar fi putut opune toate aceste aparari privind exceptia la termenul din data de (...).

In concluzie, pentru toate aceste motive, considera ca declinarea irevocabila de competenta in favoarea Tribunalul Comercial Cluj este nelegala si netemeinica. b) Problema timbrajului actiunii- solutionata de doua ori, o data de catre Tribunalul Cluj prin I. C. nr. 11/CC/(...)- irevocabila, prin care s-a admis cererea reclamantei de reexaminare a taxei de timbru si a doua oara prin respingerea de catre Tribunalul Comercial Cluj la termenul din data de (...) a acestei exceptii invocate de parate.

Asa cum rezulta din actele dosarului, dupa inregistrarea cererii de chemare in judecata la Tribunalul Cluj, instanta a dispus citarea reclamantei cu mentiunea de a achita taxa judiciara de timbru de 159.502 lei si timbru judiciar de 10 lei, stabilind pentru fiecare petit taxa judiciara de timbru de 79.751 lei, raportat la valoarea de 6.100.000 lei + TVA a imobilului privitor la care s-a incheiat contractul de vanzare cumparare a carui nulitate se solicita.

Reclamanta a facut cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, prin care a invederat T. C. ca taxa de timbru pentru primul capat de cerere prin care solicita constatarea nulitatii contractului de vanzare cumparare dintre parate este corect calculata, iar privitor la al doilea capat de cerere taxa de timbru este gresit calculata, intrucat instanta trebuia sa faca o circumstantiere pe care nu a facut-o.

In cererea de reexaminare a aratat ca reclamanta nu a solicitat instantei prin capatul 2 de cerere sa pronunte o hotarare care sa tina loc de act de vanzare-cumparare, pentru ca instanta sa calcuIeze o taxa de timbru la valoarea imobilului, pentru motivul ca nu ne aflam in aceasta ipoteza juridica.

Solicitarea reclamantei din capatul 2 de cerere este clara si vizeaza obligarea paratei T. la respectarea unei "obligatii de a face", inscrisa in Contractul de inchiriere nr.355/(...), pentru a se da eficienta juridica P. de preferinta continut in art.28 din Contractul de inchiriere.

Tribunalul Cluj a considerat fondate sustinerile reclamantei, in sensul ca reclamanta a solicitat doar obligarea paratei sa isi indeplineasca obligatia de a face. In consecinta, arata T., in cauza nu sunt incidente dispozitiile art.3 ind.1 alin.1 din L. nr.146/1997, conform carora "cererile introduce la instantele judecatoresti, prin care se solicita pronuntarea unei hotarari judecatoresti care tine loc de act autentic de instrainare a unor bunuri imobile, se taxeaza potrivit prevederilor art.2 alin.l, la valoarea imobilului" fiind aplicabile prevederile art.13 din aceeasi lege, cererea recIamantei fiind una neevaluabila in bani.

Pentru aceste motive, Tribunalul Cluj, prin I. C. nr.11/CC/2011, irevocabila, data in sedinta Camerei de C. din (...), in dos.(...), in baza art.18din L. nr.146/1997, admite cererea reclamantei si stabileste taxa judiciara de timbru datorata ca fiind in suma de 79.759 lei (79.751 lei pentru primul petit si 8 lei pentru al doilea petit).

Cu toate acestea, dupa declinarea de competenta catre Tribunalul Comercial Cluj, reclamanta a fost citată de catre aceasta instanta pentru termenul din data de (...), iar prin citatie i s-a pus in vedere sa precizam obiectul fiecarei cereri si sa achitam taxele judiciare la acea valoare, respectiv taxa judiciara de timbru si timbru judiciar conform Legii 146/1997 republicata si OG nr.321l995.

Asadar, fara a verifica actele dosarului, Tribunalul Comercial Cluj repune in discutie chestiunea timbrajului actiunii, solutionata irevocabil de catre Tribunalul Cluj, prin I. C. nr. 11/CC/(...). Fata de aceasta solicitare, a aratat ca dovada achitarii de catre reclamanta SC G. T. S. a taxei judiciare de timbru datorate in cuantum de 79.759 lei se afla la dosarul cauzei, fila 95 si a reluat in fata T. C. C., cele expuse mai sus.

In consecinta, Tribunalul Comercial Cluj a constatat plata corecta a taxei de timbru si a respins la termenul din data de (...) exceptia insuficientei timbrajului, ridicata de parate. c) Exceptia prematuritatii cererii de chemare in judecata prin neindeplinirea procedurii concilierii invocate de parate

Prin intimpinarea depusa, paratele au invocat exceptia prematuritatii cererii de chemare in judecata determinata de neindeplinirea de catre reclamanta a procedurii concilierii directe.

Vazand exceptia invocate de parate, prin citatia emisa pentru termenul de judecata din (...), Tribunalul Comercial Cluj a solicitat reclamantei sa depună si dovada concilierii directe cu paratele.

Reclamanta a raspuns la aceasta solicitare a instantei conform celor aratate prin "C. esentiale" depuse la dosar, privitoare inclusiv la aceasta procedura prealabila. Reclamanta a invederat instantei ca nu ne aflam in ipoteza juridica in care sa fi fost necesara convocarea paratelor la conciliere directa, anterior introducerii cererii de chemare in judecata, motivand pe larg in documentul procesual mentionat. Precizează ca reclamanta a depus anterior termenului de judecata din data de (...) si raspuns la intampinarea si exceptiile invocate de parate.

La termenul de judecata din data de (...), instanta a dat cuvantul pe exceptia prematuritatii cererii de chemare in judecata.

Paratele, prin avocat, au sustinut ca procedura concilierii directe este o procedura obligatorie, fiind vorba despre un litigiu comercial, evaluabil in bani, timbrat la valoare pe primul capat de cerere.

Reclamanta a solicitat respingerea acestei exceptii, motivand in esenta ca raportat la obiectul actiunii deduse judecatii-constatare nulitate act, avem in vedere aplicarea sanctiunii nulitatii care este eminamente o sanctiune judiciara, ceea ce nu atrage incidenta art.720 ind.l Cod P. C., care se aplica doar actiunilor evaluabile in bani. Cata vreme scopul actiunii nu este reprezentat de pretentii materiale impotriva paratelor, nu se justifica procedura prealabila a concilierii directe. Faptul ca a timbrat la valoare primul capat de cerere potrivit legii taxei de timbru, nu califica actiunea reclamantei ca find evaluabila in bani, fiind vorba despre un alt tip de actiune, care urmareste aplicarea sanctiunii nulitatii unui act juridic patrimonial.

Magistratul a aratat ca procedura prelabila este prevazuta de lege si nu trebuie comentata legea, intrucat oricum ar fi, legea trebuie aplicata,fiind vorba despre un litigiu comercial si o actiune evaluabila in bani, timbrata la valoare.

Trebuie sa remarcam acum, dupa darea solutiei de admitere a acestei exceptii, ca posibilul caracter de antepronuntate a sustinerilor magistratului, care a fost suspectat de noi la termenul din (...) prin concluziile scrise depuse la dosar, s-a dovedit o realitate: magistratul si-a spus parerea privitoare la solutia pe care a va da acestei exceptii chiar la termenul respectiv, preluand in mod subiectiv sustinerile paratelor. A. foarte grav faptul ca magistratul s-a comportat ca un "veritabil avocat al paratelor", explicandu-ne de fapt cu argumentele lor ca aceastea au dreptate, iar noi nu trebuie sa comentam legea.

Imediat dupa sedinta, deci tot in ziua de vineri (...), a depus pe adresa de e-mail a T. C. C. (singurul mijloc de comunicare functional) concluzii scrise privitoare la exceptia prematuritatii, solicitand atasarea lor urgenta la dosar. V. dosarul cauzei in ziua lucratoare urmatoare, respectiv luni (...), in mod suspect nu a regasit concluziile reclamantei atasate, drept pentru care le-a depus si personal. A regasit in schimb pronuntarea instantei pe aceasta exceptie, "anuntata inca din sedinta publica". Aceleasi argumente le-a regasit in S. C. atacata.

Considera ca motivarea data de Tribunalul Comercial Cluj pentru admiterea exceptiei inadmisibilitatii este eronata, ceea ce o indreptateste la admiterea prezentului apel, deoarece:

In primul rand exceptia invocata si discutata a fost cea a prematuritatii si nu cea a inadmisibilitatii. Cele doua tipuri de exceptii procesuale nu trebuie confundate, cum a facut instanta de fond, deoarece: in timp ce exceptia prematuritatii presupune indeplinirea unei procedure prealabile pentru exercitiul dreptului la actiune, exceptia inadmisibilitatii nu conditioneaza exercitarea dreptului la actiune, ci paralizeaza de fapt dreptul la actiune, prin prevederile anumitor norme legale; de exemplu exceptia de inadmisibilitate a exercitarii recursului impotriva hotararilor irevocabile, etc.

Atat in fata instantei cat si prin actele procesuale depuse la dosar, a aratat ca declinarea irevocabila de competenta in favoarea Tribunalul

Comercial Cluj este nelegala si netemeinica. Dar chiar si in aceste conditii, calificarea eronata a litigiului ca fiind comercial, nu atrage automat necesitatea urmarii procedurii prealabile a concilierii directe, intrucat:

In speta, capatul I de cerere privind constatatea nulitatii contractului de vanzare cumparare incheiat fraudulos de parate a fost timbrat la valoare, potrivit dispozitiilor art.2 alin.l ind.l din L. nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Art.2 din L. nr.146/1997 are urmatoarea redactare:

" (1) A.le și cererile evaluabile În bani, introduse la instanțele judecătorești, se taxează astfel: b) până la valoarea de 50 lei - 6 lei; c) între 51 lei și 500 lei - 6 lei + 10% pentru ce depășește 50 lei; d) Între 501 lei și 5.000 lei - 51 lei + 8% pentru ce depășește 500 lei; e) Între 5.001 lei și 25.000 lei - 411 lei + 6% pentru ce depășește

5.000 lei; f) între 25.001 lei și 50.000 lei - 1.611 lei + 4% pentru ce depășește 25.000 lei; j) Între 50.001 lei și 250.000 lei - 2.611 lei + 2% pentru ce depășește

50.000 lei; g) peste 250.000 lei - 6.611 lei + 1% pentru ce depășește 250.000 lei.o 1 ind.1 Dispozitiile alin. 1 se aplică În mod corespunzător și cererilor privind declararea nulitătii, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui act juridic patrimonial, precum și cererilor privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial; cererea privind repunerea părților În situația anterioară este scutită de taxă de timbru dacă este accesorie cererii privind declararea nulității, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea actului juridic patrimonial.

A.. (1 ind. 1) al art. 2 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din L. nr. 276 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 482 din 13 iulie 2009, care modifică pct. 1 al art. I din ORDONANTA DE URGENTĂ nr.

212 din 4 decembrie 2008, publicată În MONITORUL OFICIAL nr. 837 din

12 decembrie 2008. "

Rezulta clar din modul de redactare a acestor dispozitii legale, ca L. a dorit sa faca o DISTINCTIE intre notiunile de "A. si cereri evaluabile in bani", prevazute la art.2 alin.l si ALTE CERERI CARE VIZEAZA SANCTIUNILE APLICABILE UNUI ACT JURIDIC PATRIMONIAL, prevazute la art.2 alin.l ind.l din lege, chiar daca a prevazut aceeasi necesitate a timbrarii la valoare a ambelor categorii de cereri.

Este asa, deoarece daca "cererile care vizeaza aplicarea unor sanctiuni actelor juridice patrimoniale" ar fi fost unul si acelasi lucru cu "cererile evaluabile in bani", nu ar fi existat ratiunea introducerii ulterioare a dispozitiilor art.2 alin.l ind.l in L. taxei de timbru, pentru ca art.2 alin.l ar fi fost atotcuprinzator.

Din redactarea dispozitiilor legale a art.2 din L. taxelor de timbru, reiese asadar ca cererea reclamantei privind constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare NU F. P. DIN C. A. SI C. E. IN B., chiar daca a fost timbrata la valoare, distinctia prevazuta in lege privitoare la cele doua categorii de cereri fiind una evidenta si logica.

ART. 720 ind. 1 din C. de P. C., prevede: "(1) În procesele și cererile în materie comercială evaluabile În bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, rec!amantul va încerca solutionarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă."

Trebuie observat ca procedura prealabila a concilierii directe este prevazuta pentru CERERILE E. IN B., caci altfel, legiuitorul nu ar fi facut aceasta precizare necesara.

Coroborand dispozitiile legale prevazute in art.2 alin.I si art.2 alin.I ind.l din L. nr.I46/I997 cu dispozitiile art.720 ind.l Cod Proc C. si raportandu-le la obiectul actiunii reclamantei, respectiv constatarea nulitatii unui act juridic patrimonial, rezulta fara dubiu ca in speta dedusa judecatii, nu era necesara parcurgerea procedurii concilierii directe.

Argumentelor prezentate mai sus, le succed in mod logic urmatoarele argumente:

Scopul actiunii cu care a investit instanta nu este reprezentat de eventuale pretentii materiale impotriva paratelor, ori drepturi de care partile pot dispune astfel incat sa desfasoare o conciliere directa sau o mediere fara interventia instantei, ci dimpotriva, presupune ca instanta sa aplice sanctiunea judiciara a nulitatii contractului de vanzare cumparare incheiat prin frauda.

Dispozitiile art.720 ind.I si urm. Cod P. C. prevad o intreaga procedura prin care reclamantul, inainte de introducerea cererii de chemare in judecata, va incerca solutionarea litigiului prin conciliere directa sau prin mediere cu cealalta parte. Rezulta ca scopul acestei proceduri prevazute de lege este incercarea solutionarii litigiului prin conciliere directa sau mediere,legiuitorul deschizand partilor posibilitatea de a a-si realiza pretentiile in mod amiabil, fara interventia instantei, atunci cand acest lucru este posibil. Aplicarea dispozitiilor suscitate nu se poate face in virtutea inertiei, ci trebuie avuta in vedere posibilitatea obtinerii unui rezultat concret, raportat la obiectul actiunii deduse judecatii.

Or, in cazul in speta, aplicarea sanctiunii nulitatii absolute a actului juridic solicitata prin actiune, este atributul exclusiv al instantei de judecata, intrucat nulitatea este judiciara, stiut fiind ca nulitatile nu opereaza de drept.

Astfel, solutionarea prin conciliere directa sau mediere anterior investirii instantei, a litigiului de fata constand in aplicarea sanctiunii nulitatii contractului de vanzare-cumparare este obiectiv imposibila, deoarece chiar in situatia in care paratele semnatare ale contractului ar fi recunoscut cu ocazia concilierii directe incheierea prin complicitate la frauda a actului, nu ar fi [ost in masura sa-si anuleze propriul act, pentru a deschide calea incheierii corecte a unui nou act, cu respectarea dreptului de preferinta la cumparare al subscrisei reclamante. A admite ca acest scop sau jinalitatea urmarita de reclamantă prin actiune se poate realiza pe calea concilierii directe, este iluzorie si lipsita de eficienta juridica.

Este evident ca prin efectuarea concilierii directe sau a medierii, anterior introducerii actiunii in instanta, legiuitorul a vazut un mijloc de asigurare a eficientei practice a acestei proceduri, astfel incat partile sa poata solutiona eventualul litigiu in mod amiabil, fara interventia instantei, conditie inaplicabila in speta.

Fata de toate argumentele ce preced, considera ca raportat la obiectul actiunii - aplicare sanctiune nulitate act- in cauza nu sunt incidente dispozitiile art. 720 ind.1 si urm. Cod P. C. privitoare la concilierea directa.

Admiterea de catre instanta de fond a acestei exceptii a fost facuta in mod nelegal si netemeinic, fara o analiza corespunzatoare a obiectului actiunii si a dispozitiilor legale incidente.

Mai mult, prin sentinta atacata, Tribunalul Comercial Cluj a obligat reclamanta la plata unor cheltuieli de judecata exorbitante catre parate, pentru fiecare in suma de 31.000 lei, in contextul in care dovada achitarii catre avocat a acestor sume nu a fost depusa la dosar, la termenul din data de (...).

Precizează ca la termen, desi avocatul paratelor a solicitat cheltuieli de judecata, nu avea asupra sa dovada incasarii onorariului, afirmand ca va depune la dosar chitanta de onorariu.

Or, se ridica mai multe semne de intrebare:

1. A depus avocatul chitanta de onorariu pana la inchiderea sedintei pentru ca magistratul sa poata delibera si admite cheltuielile de judecata?

2. In contextul in care acelasi avocat reprezinta 2 clienti, recte paratele care sunt persoane juridice, fiecare cu bugetul sau, este necesar din punct de vedere fiscal sa existe cel putin 2 chitante si nu una singura, cu atat mai mult cu cat judecatorul a acordat pentru fiecare parata distinct cheltuieli de judecata, in suma de 31.000 lei fiecare!

3. Tot din punct de vedere fiscal, plata unor sume atat de mari nu se poate face in numerar printr-o singura chitanta, pentru cheltuielile fiecarei parate, stiut fiind ca legea prevede un plafon de plati zilnice in numerar de maxim 5.000 lei! Deci, ar fi fost nevoie de cel putin cate 7 chitante pentru fiecare parata, avand in vedere ca platile onorariilor nu s-au facut prin virament bancar!

4. Judecatorul nu a dat dovada de rol activ, conform prevederilor art. 274 alin.3 Cod Proc C., care confera judecatorilor dreptul sa micsoreze onorariile avocatilor ori de cate ori vor constata ca sunt nepotrivit de mari, fata de munca indeplinita de avocat. In cauza, avand in vedere ca judecatorul a "rezolvat procesul" la un singur termen de judecata prin admiterea exceptiei, trebuia sa plafoneze onorariile avocatului paratelor, motivat de proportionalitatea cu munca depusa de avocat, care nu a necesitat asistenta juridica la judecarea fondului. Nici in contextul judecarii fondului ace aste sume exorbitante nu si-ar fi gasit justificare si ar fi trebuit plafonate de judecator. Ba mai mult, nici dovedirea incasarii acestor sume de catre avocat, nu a fost facuta legal.

Considera ca stabilirea in sarcina reclamantei a unor cheltuieli de judecata exorbitante si nedovedite, in suma totala de 62.000 lei, fara ca judecatorul sa plafoneze aceste onorarii de avocat, conduce la imbogatirea fara justa cauza aparatelor.

Felul in care judecatorul a rezolvat problema cheltuielilor de judecata este nelegal, netemeinic, si profund pagubitor pentru reclamantă. Subliniază ca a platit deja o taxa de timbru enorma in suma de 79.759 lei, pentru care nici macar nu s-a putut judeca pe fondul cauzei, fiind practic "ingropati de fiecare data in exceptii", pe care judecatorul le-a primit cu o suspecta usurinta.

Intreaga atitudine si dispozitiile judecatorului au fost marcate de subiectivism, partinire si limitarea sub toate formele a accesului la justitie, pentru a descuraja reclamanta in restabilirea drepturilor sale legitime incalcate de parate.

Pentru toate considerentele de fapt si de drept expuse, Solicita admiterea apelului, in baza art.297 Cod P. C., desfiintarea sentintei atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante.

IN DREPT s-au invocat prevederile art. 282 si urm. Cod P. C.

Probe: - inscrisuri, interogatoriu, martori, precum si orice alta proba a carei necesitate ar reiesi din dezbateri.

Pârâții intimați SC T. SA și SC K&R I. I. S. au formulat întâmpinare prin care înțeleg să răspundă apelului formulat de reclamanta SC G. T. S. împotriva Sentinței C.e nr. 3338/(...) pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în prezentul dosar, solicitând instanței ca prin hotărâre a ce o va pronunța:

1. Să respingă apelul formulat de reclamanta-apelantă și să mențină hotărârea primei instanțe ca temeinică și legală.

2. Solicită obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocatial.

În motivare s-a arătat că:

Prin S. Com. nr. 3338/(...), Tribunalul Comercial Cluj a respins acțiunea promovată de apelanta-reclamantă SC G. T. S. împotriva pârâtelor intimate, ca efect al admiterii exceptiei inadmisibilitătii actiunii determinată de neîndeplinirea procedurii prealabile a concilierii directe prevăzută de art. 720 ind. l Cod Proc C.

La pronunțarea acestei hotărâri, instanța a avut în vedere caracterul comercial și evaluabil În bani al litigiului dedus judecătii precum și dispozitiile imperative ale art. 720 ind. 1 Cod Proc Civ care instituie obligativitatea îndeplinirii procedurii concilierii directe anterior sesizării instanței, procedură care nu a fost urmată de către reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC G. T. S., care a formulat mai multe critici cu privire la modul de derulare a prezentuluiproces, dintre care însă doar două privesc În mod direct hotărârea atacată, respectiv: admiterea în mod nelegal a excepției inadmisibilității acțiunii. acordarea în întregime a cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtelor intimate.

Alături de aceste două critici indicate mai sus, apelanta a ținut să înșire în cuprinsul memoriului de apel încă două "erori judiciare" (în accepțiunea sa) săvârșite de instanțele inferioare, dezvoltând teorii stufoase cu privire la competența de soluționare a cauzei determinată de caracterul necomercial al litigiului și cu privire la timbrajul acțiunii introductive de instanță.

Fiind chestiuni pe de o parte dezlegate irevocabil (precum competența de soluționare a cauzei) iar pe de altă parte solutionate, În final, favorabil pentru reclamantă (precum chestiunea timbrajului), nu au reușit să înțeleagă motivația pentru care au fost totuși readuse în discuție de către apelantă.

Justificarea pe care apelanta o dă acestei expuneri, respectiv că prin această trecere în revistă a "erorilor judiciare" săvârșite de instanțele inferioare se dorește atenționarea instanței de apel cu privire faptul că nu suntem în prezența unor simple erori judiciare, ci a unei înlănțuiri de motivații nelegale cu scopul de a evita tragerea la răspundere judiciară a pârâtelor (cu alte cuvinte imparțialitatea instanțelor anterioare), și că se va acționa împotriva persoanelor vinovate astfel încât pe viitor să fie prevenite noi greșeli în înfăptuirea actului de justiție, li se pare o manieră total necuvenită de a exercita presiune asupra instantei de apel.

În realitate, aceste erori judiciare nu există (sunt soluții perfect legale și corecte date unor probleme de drept de către instanțele care au soluționat cauza) iar "acuzația" de imparțialitate nu există decât În Închipuirea reclamantei, trădând în realitate frustrarea pe care aceasta o are ca urmare a pornirii în mod pripit a procesului, ca urmare a alegerii unei strategii procedurale total greșite (întrucât în mod cert nu putem vorbi în ceea ce o privește pe reclamantă de necunoașterea legii, mai ales că a avut și are în continuare asistență specializată), și ca urmare a faptului că, din propria sa culpă, costurile procesului se pot transforma într-o pierdere costisitoare, fiind "îngropată în excepții" pentru a o cita chiar pe reclamantă din memoriul de apel.

Solicitarea pârâtelor este de respingere a apelului formulat de reclamantă și de mentinere ca temeinică și legală a hotărârii primei instante, toate criticile formulate de apelantă (atât cele aduse în mod direct hotărârii atacate, cât și cele străine de controlul instanței de apel) fiind nefondate.

1. Criticile formulate de apelantă cu privire la declinarea de competentă În esență apelanta invocă următoarele:

- problema competentei nu a fost dezbătută corect din punct de vedere procedural, întrucât fiind vorba despre o necompetență de ordin privat nu putea fi pusă în discuție din oficiu de către instanță, ci doar invocată de pârât prin întâmpinare. D. pârâtele au invocat prin întâmpinare această excepție, întâmpinarea nu le-a fost comunicată și nu s-au putut apăra cu privire la această excepție.

- litigiul nu are un caracter comercial ci unul civil întrucât vânzarea- cumpărarea unui bun imobil nu este o operațiune comercială, ci una civilă.

D. consideră că aspectele privind declinarea de competență nu pot fi rediscutate în această fază procesuală, din spirit argumentativ și pentru a nu lipsi de replică pledoaria părții adverse, expune și pâârtele, fără însă a reține prea mult instanța de apel, punctul lor de vedere cu privire laaspectele invocate de către apelantă, punct de vedere de altfel exprimat în mod constant și unitar în literatura de specialitate și jurisprudența recente.

Solicită, în consecință, instanței de apel să rețină următoarele argumente:

1. În primul rând. declinarea de competență nu poate face obiectul controlului exercitat de instanta de apel, raportat la prevederile art. 158 alin.

3 Cod Proc Civ (astfel cum a fost modificat prin Lg. 2.) care stabilesc că hotărârea de declinare a competenței este irevocabilă, precum și raportat la faptul că declinarea de competență s-a hotărât prin S. C. nr. 125/(...) a T. C.

- Secția C. -, iar nu prin hotărâre a supusă controlului judiciar în prezentul apel.

2. În al doilea rând, apelanta este în eroare cu privire la natura juridică a excepției invocate de pârâte, considerând că este vorba despre o necompetentă de ordin privat care putea fi invocată doar de pârâte prin întâmpinare iar nu și de instanță din oficiu.

Excepția invocată atât de instanță din oficiu, cât și de pârâte prin întâmpinare, punea în discuție competenta materială de solutionare a cauzei, pornind de la caracterul comercial iar nu civil al cauzei și de la împrejurarea că reclamanta a investit instanța civilă cu judecarea unei pricini comerciale (în condițiile existenței unui Tribunal specializat pentru judecarea litigiilor comerciale).

Potrivit art. 159 alin. 1 pct. 2 Cod Proc C., necompetența este de ordine publică în cazul incălcării competenței materiale, astfel că este dincolo de orice evidență că și instanța din oficiu putea invoca această excepție.

Mai mult, în condițiile art. 159 ind. 1 alin. 4 Cod Proc C. (introdus prin

Lg. 2.), judecătorul este obligat la prima zi de înfățișare ca din oficiu să își verifice competența și să stabilească dacă instanța este competentă general, material și teritorial să judece cauza, astfel că nu putem vorbi despre un "excel de zel" al instanței care și-a invocat din oficiu necompetența materială de soluționare a cauzei. (cu trimitere la acuzațiile de imparțialitate - înlănțuirea de motivații nelegale).

Față de aceste împrejurări și văzând că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă (în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod

Proc Civ) , Tribunalul Cluj a pus în discuție necompetența sa materială și a declinat în mod just cauza spre competentă soluționare T. C. C.

Nu suntem așadar nici In prezența unei erori judiciare și nici a unei încălcări a drepturilor procesuale ale reclamantei (contradictorialitatea) , câtă vreme aceasta a înțeles să se judece în lipsă.

3. În al treilea rând, întreaga teorie expusă de apelantă cu privire la natura civilă a înstrăinărilor imobiliare realizate de comercianți are un caracter vetust, aparținând unei concepții căzute de mult în desuetudine, fiind îmbrățișată de apelantă doar conjunctural (în aprecierea pârâtelor), respectiv pentru a-și argumenta susținerile privind necomercialitatea litigiului, prin aceasta urmărind evident "să scape" de neîndeplinirea procedurii concilierii directe.

Întradevăr, foarte mult timp în dreptul nostru s-a considerat că vânzările de imobile sunt acte de natură civilă, întrucât art. 3 din C. C., care enumeră faptele obiective de comerț, omite operațiunile de cumpărare a bunurilor imobile din această categorie. Chiar dacă imobilul făcea parte sau era destinat să intre în fondul de comerț, operațiunea juridică menționată ar fi tot de natură civilă. Numai atunci când se vindea întreg fondul de comerț,incluzând și imobilele, vânzarea avea caracter comercial, deoarece fondul de comerț are natura juridică a unui bun mobil.

Această teorie se fundamenta în principal pe următoarele elemente: a. La data adoptării C. C. principalul element al patrimoniului era reprezentat de bunurile imobile, bunurile mobile fiind considerate accesorii ale imobilelor în cadrul activului patrimonial. Astfel, s-a considerat că este preferabil ca imobilele, prin valoarea lor mare, să fie supuse reglementărilor civile, acestea oferind mai multe garanții prin instituirea formalităților pentru valabilitatea sau opozabilitatea acestor operațiuni.

De asemenea, C. C. român nu a preluat și textul art. 1 alin. 3 din C. comercial italian de la 1882, care prevedea în mod expres că operațiunile speculative asupra imobilelor sunt comerciale, ceea ce a condus la interpretarea voinței legiuitorului în sensul excluderii de sub incidența dreptului comercial a operațiunilor cu privire la imobile. b. Art. 3 punctul 1 și 2 din C. comercial se referă numai la bunuri mobile, astfel că per a contrario legiuitorul român nu a avut în vedere și operațiunile imobiliare comerciale.

Pe cale de consecință, s-a considerat În mod tradițional că, în raport de legislația noastră, vânzarea-cumpărarea bunurilor imobile nu este un act de comerț, chiar dacă ar fi fost făcută cu intenția de revindere sau închiriere. În consecință, operațiunile imobiliare nu ar putea face obiectul de activitate al unei societăți comerciale, acesta aparținând societăților civile.

Această teorie, expusă și de apelantă în cuprinsul memoriului de apel, a fost abandonată În prezent, considerațiile care au stat la baza stabilirii naturii civile a operațiunilor privind bunurile imobile nemaifiind actuale, soluția anterioară bazată pe valoarea diferită a bunurilor mobile și imobile nemaifiind un criteriu stabil, în condițiile în care există bunuri mobile cu o valoare net superioară bunurilor imobile, cum ar fi navele, aeronavele

Se consideră în prezent că, deși în C. C. nu se califică în mod expres operațiunile imobiliare ca fiind comerciale, nu se poate trage concluzia că ele nu pot fi decât civile.

În concepția actuală se pornește de la prevederile art. 4 din C. C., care califică drept comerciale orice obligațiuni ale comercianților rezultate din exercitarea comerțului lor, iar ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, operațiunile imobiliare putând intra, cel puțin implicit, sub incidența acestor dispoziții.

Art. 4 din codul comercial instituie o prezumție de comercialitate, astfel că regula este comercialitatea și nu civilitatea.

Pentru a înlătura prezumția de comercialitate instituită de art. 4 C. comercial, trebuie ca actul respectiv să fie esențialmente civil, ceea ce nu este cazul cu operațiunile imobiliare, în general, întrucât acte esențialmente civile sunt: testamentul, acceptarea sau renunțarea la o succesiune, adopția, recunoașterea de paternitate/maternitate, căsătoria.

O decizie prin care s-a reconsiderat problema naturii juridice a operațiunilor imobiliare este cea a C. de A. C., nr. 1 din 4 ianuarie 1994.

Prin această decizie, instanța a statuat că inchirierea de către o societate de turism a unui imobil cu destinația de birou către o societate bancară este un act de comerț. La baza acestei soluții s-au aflat următoarele considerente:

- faptele de comerț obiective la care se referă art. 3 C. com. sunt prevăzute enunțiativ, exemplificativ, iar nu limitativ, astfel că și alte acte ar putea fi comerciale;

- faptele subiective de comerț la care se referă art. 4 C. com. cuprind celelalte obligații ale comerciantului dacă contrariul nu rezultă din acel act și actul nu are caracter civil;

- art. 21 alin. 1 lit. a) din L. 26/1990 privind registrul comerțului, cu modificările și completările ulterioare, prevede că în registrul comerțului se menționează și donația, vânzarea. locațiunea fondului de comerț, iar art.11 lit.c din L. nr.11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, cu modificările și completările ulterioare, precizează că fondul de comerț constituie ansamblul bunurilor mobile și imobile, corporale și necorporale, utilizate de un comerciant în vederea desfășurării activității sale.

Curtea Supremă de Justiție, prin decizia nr. 379/(...) a Secției C.e, a hotărât că inchirierea unui spațiu comercial, în temeiul unui contract de închiriere intervenit între două societăți comerciale, se caracterizează ca un raport de drept comercial, natura litigiului dintre cele două societăți fiind comercială.

Tot Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că vânzarea-cumpărarea unui imobil care face parte din fondul de comerț este comercială, fiind supusă reglementărilor specifice ale dreptului comercial, acțiunea în anularea vânzării având natură comercială, competența materială de soluționare revenind instanței comerciale iar nu civile. (Dec. Com. nr.

1673/17 mai 2006)

Ca atare, concepția îmbrățișată în prezent atât de jurisprudență, cât și de literatura de specialitate este cea potrivit căreia ori de câte ori imobilele sunt afectate activității de comerț, operațiunile referitoare la acestea sunt calificate fapte de comerț cărora urmează a li se aplica dispozițiile de drept comercial, completate cu cele de drept comun (civil), iar competența de soluționare aparține instanțelor comerciale. (a se vedea Stanciu D. Cărpenaru "Drept comercial român" pag. 109)

Pornind de la aceste considerente, pârâtele au susținut și susțin în continuare caracterul comercial al acestui litigiu, aspect care rezultă din următoarele date concrete ale cauzei: a. Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2692/(...) este un act juridic încheiat între două societăți comerciale - SC T. SA și SC K&R I. I. S. - cu privire la un fond imobiliar compus din terenul si construcțiile edificate pe acesta, construcții utilizate pentru desfășurarea de activități de tipografie și birou - conform specificațiilor din contract. b. Art. 4 Cod C. stabilește regula potrivit cu care orice operatiune făcută de un comerciant este o operatiune comercială dacă nu rezultă contrariul din act sau dacă operațiunea nu este una de natură civilă., iar art. 7 prevede că "sunt comercianti aceia care fac fapte de comert având comertul ca profesiune obișnuită, și societătile comerciale" c. Contractul de vânzare-cumpărare în litigiu este încheiat între două societăți comerciale - comercianți în accepțiunea art. 7 din C. C. - și privește fondul de comerț al vânzătoarei SC T. S. (clădiri de birouri, ateliere etc pentru desfășurarea activităților de tipografie și birou), astfel încât reprezintă o faptă subiectivă de comerț, conform art. 4 din C. C.. d. Totodată din actul de vânzare-cumpărare nu rezultă contrariul sau că am fi în prezența unui act civil câtă vreme cumpărătoarea SC K&R I. I. S. are ca și obiect principal de activitate "dezvoltarea (promovarea) imobiliară" - Cod Caen 4110, imobilele fiind achiziționate de această societate comercială în conformitate cu obiectul său principal de activitate, ca investiție imobiliară, mare parte dintre ele fiind închiriate altor societăți comerciale printre care se numără și reclamanta SC G. T. S.e. Aspectele invocate de apelantă cu privire la neînregistrarea operațiunii de înstrăinare în R. C. nu prezintă nici o relevanță, întrucât nu schimbă cu nimic natura juridică a contractului dintre părți, mențiunile din

R. C. având doar rol informativ și de publicitate pentru terți, neafectând valabilitatea sau natura juridică a actului.

În considerarea acelorași argumente Tribunalul Cluj și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea T. C. C., soluție cu deplină acoperire legală, considerată în mod total nefondat de către apelanta drept o eroare judiciară.

II. Criticile formulate de apelantă cu privire la chestiunea timbrajului.

A. că discuția lansată de apelantă cu privire la timbrajul cererii de chemare în judecată este inutilă în condițiile în care a primit o soluție favorabilă în această chestiune.

A.anta acuză prima instanță că a repus în discuție chestiune a timbrajului deși aceasta fusese soluționată de Tribunalul Cluj prin încheierea de reexaminare a taxei de timbru. "A." este nefondată întrucât stabilirea taxei de timbru este atributul instanței competente să judece cauza, or Tribunalul Cluj nu fusese instanța competentă, prima instanță (Tribunalul Comercial Cluj) procedând în mod legal, iar nu abuziv, astfel cum încearcă să insinueze apelanta.

III. Criticile formulate de apelantă cu privire la exceptia inadmisibilitătii acțiunii determinată de neÎndeplinirea procedurii concilierii directe.

În esență, apelanta invocă următoarele:

- faptul că pârâtele au invocat excepția prematurității acțiunii iar instanța a admis excepția inadmisibilității acțiunii

- că acțiunea din prezentul litigiu nu face parte din categoria cererilor evaluabile în bani ci a cererilor care vizează sancțiunile aplicabile unui act juridic patrimonial

- că obiectul acțiunii este constatarea nulității unui contract de vânzare-cumpărare, astfel că o conciliere pe această chestiune ar fi fost imposibilă, inutilă și fără rezultat, aplicarea sancțiunii nulității fiind atributul exclusiv al instanței.

Susținerile apelantei sunt nefondate, rugând instanța de apel să observe următoarele:

1. În primul rând, se văd nevoite să clarifice din nou "acuzațiile" aduse de reclamantă primei instanțe, de această dată că s-ar fi antepronunțat asupra excepției.

A.anta prezintă deformat discuțiile care au avut loc pe marginea acestei excepții, singura întrebare care a fost adresată de instanța fondului reclamantei fiind cea prin care i-a solicitat să precizeze dacă obiectul cererii de chemare în judecată este sau nu evaluabil în bani. Or, o astfel de solicitare din partea instanței nu poate fi considerată antepronunțare.

2. Cu privire la criticile propriu-zise arată următoarele: a. "Problema" pe care apelanta o ridică - faptul că pârâtele au invocat exceptia prematuritătii actiunii, iar instanta a admis exceptia inadmisibilitătii actiunii - este una falsă si nu prezintă nici o relevanță în cauză, câtă vreme temeiul invocat de pârâte și considerentele pentru care excepția a fost admisă sunt identice - respectiv, lipsa concilierii directe.

Prin întâmpinare a formulată în cauză, pârâtele au invocat excepția prematurității cererii de chemare în judecată arătând că în conformitate cu prevederile art. 720 ind. 1 Cod Proc C., în materia litigiilor comerciale, evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată,reclamantul este obligat să încerce soluționarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă cu cealaltă parte.

În acest scop, reclamanta va convoca cealaltă parte (în speță pârâtele) prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, comunicând în scris toate pretențiile sale și temeiul lor legal. precum și toate înscrisurile pe care se sprijină pretențiile sale. Dovada rezultatului concilierii sau, în caz de neprezentare a pârâtului la concliere, a faptului că de la data primirii convocării au trecut 30 de zile, se atașează la cererea de chemare în judecată.

În prezenta cauză, reclamanta nu a făcut dovada convocării subscriselor la mediere sau conciliere directă anterior promovării acestei acțiuni.

Coroborând aceste prevederi legale cu dispozițiile art. 109 alin 2 din C. de P. C. potrivit cu care:

"sesizarea instanței se poate face numai după Îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede În mod expres aceasta. Dovada

Îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare În judecată" devine evident că îndeplinirea procedurii prealabile a concilierii directe sau a medierii în materia litigiilor comerciale, este o condiție de promovabilitate a cererii de chemare în judecată, sanctiunea neÎndeplinirii acesteia fiind, În opinia exprimată de pârâte prin Î., prematuritatea cererii.

La termenul la care această excepție a fost pusă în discuția contradictorie a părților, reprezentanta pârâtelor a sustinut această exceptie sub forma inadmisibilitătii cererii de chemare În judecată, astfel fiind reținut și în practicaua hotărârii pronunțate în cauză.

Pe cale de consecință, nu se mai poate susține că una s-a invocat

(prematuritate) și altceva s-a admis (inadmisibilitate), întrucât excepția pusă în discuția părților a fost cea a inadmisibilității, determinată de exact aceleași considerente pentru care prin întâmpinare invocaseră excepția prematurității - respectiv, neîndelpinirea procedurii prealabile a concilierii directe.

Controversa prematuritate-inadmisbilitate provine dintr-o practică neunitară la nivelul instanțelor judecătorești, unele apreciind că într-o astfel de situație vorbim despre prematuritate (câtă vreme dreptul la acțiune nu este prescris), iar altele despre inadmisibilitate (apreciindu-se că vorbim despre o cerință de admisibilitate a demersului judiciar), însă sanctiunea pe care ambele conceptii jurisprudentiale o aplică este respingerea actiunii reclamantului determinată de neîndeplinirea procedurii prealabile a concilierii directe - ca atare, acțiunea reclamantului este paralizată.

Punctul de vedere al I. este că într-o astfel de situație, acțiunea urmează să fie respinsă ca inadmisibilă. În opinia I., prematuritatea presupune un drept care încă nu este născut, în vreme ce în cazul inadmisibilității vorbim despre un drept născut și actual, nefiind însă îndeplinită o procedură prealabilă pentru promovarea demersului judiciar.

(Dec. nr.3184/2004). b. Susținerile că actiunea din prezentul litigiu nu face parte din categoria cererilor evaluabile În bani ci a cererilor care vizează sanctiunile aplicabile unui act juridic patrimonial, nu pot fi de asemenea primite, fiind total nefondate.

Astfel, ceea ce reclamanta încearcă să ne convingă este faptul că solicitarea sa de constatare a nulitătii contractului de vânzare-cumpărare este o cerere neevaluabilă în bani, nefiind obligatorie procedura concilierii directe.

Solicită instanței de apel să respingă aceste susțineri ale reclamantei, făcând trimitere la următoarele argumente:

Potrivit art. 1 din C. de procedură civilă, judecătoriile judecă, în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe, plângerile împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege, și în orice alte materii date prin lege în competența lor, iar în conformitate cu art. 2 din același cod tribunalul judecă în primă instanță, printre altele, procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani și procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cu excepția cererilor de împărțeală judiciară, a cererilor în materia succes orală, a cererilor neevaluabile în bani și a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terții vătămați în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar.

Ca atare, se poate observa că în timp ce art. 2 pct. 1 lit. a) din C. de procedură civilă stabilește expres competența după materie, în primă instanță, a tribunalului, în procesele și cererile de natură comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei ori este neevaluabil în bani, art. 1 pct. 1 din același cod reglementează competența de drept comun, în primă instanță, a judecătoriilor, ceea ce înseamnă că le sunt atribuite în competență procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare până la 100.000 lei.

Așadar, dacă o actiune comercială are un obiect evaluabil în bani, competenta în primă instantă este determinată de criteriul valoric, judecătorie sau tribunal, după caz.

Acțiunile patrimoniale sunt cele care au un conținut economic, pe când acțiunile extrapatrimoniale corespund unor drepturi subiective indisolubil legate de persoana titularului lor. indiferent dacă este persoană fizică sau juridică, drepturi fară conținut economic, deci drepturi personale nepatrimoniale. Natura acțiunilor corespunzătoare acestor din urmă drepturi, precum și caracterele juridice ale respectivelor acțiuni sunt atribuite de natura și specificul drepturilor personale nepatrimoniale prezentate, chiar dacă incomplet, de art. 54 din Decretul nr. 31/1954.

Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac.

Ca atare, se poate afirma că dreptul subiectiv care este pus în discutie în justitie "transferă" caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși și, astfel, procesul va putea fi evaluabil în bani, ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial, dedus judecății, intră un drept patrimonial, real sau de creanță.

În consecință, ori de câte ori pe calea actiunii în justitie se pune în discutie un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă și necesară. Aceasta, întrucât la stabilirea criteriului valoric legiuitorul a avut în vedere valoarea obiectului litigiului în materialitatea sa, pretenția concretă, precum și dreptul subiectiv asupra fiecărui bun reclamat, sens în care a și impus prin art. 112 alin. 1 pct. 3 din C. de procedură civilă obligația reclamantului de a preciza valoarea obiectului cererii. De aceea trebuie considerate acțiuni patrimoniale, în care valoarea obiectului cereriidetermină competența materială și căile de atac, între altele, acțiunea prin care reclamantul solicită obligarea pârâtului să-i întocmească act de vânzare-cumpărare, cererea de raport, acțiunea în reducțiune testamentară, acțiunile în constatarea existenței sau inexistenței unui drept, în măsura în care se referă la bunuri evaluabile în bani, acțiunile în constatarea simulației unui contract de vânzare-cumpărare a unui bun imobil sau mobil, acțiunile în regres și în revocare.

Atunci când este vorba despre desființarea unui contract de vânzare- cumpărare, de locațiune, donație etc.. contracte ce au dat naștere unor drepturi patrimoniale, este evident că și lipsirea de efecte a unor astfel de acte juridice are tot consecinte patrimoniale și, ca atare, actiunea prin care se valorică un asemenea drept este patrimonială. A susține că acțiunea în desființarea unui act juridic producător de consecințe patrimoniale nu are caracter evaluabil în bani înseamnă a ignora natura însăși a dreptului pe care se fundamentează acțiunea, drept care este personal și cu conținut economic.

Un drept are caracter personal, fără continut economic și, prin urmare, neevaluabil În bani, atunci când este strâns legat de persoană, servind la individualizarea acesteia în cadrul societății sau al familiei: dreptul la viață, la sănătate și integritate fizică și morală, la libertate, la onoare, cinste, reputație, dreptul la nume și la domiciliu etc.

Or, dreptul a cărui valorificare se urmărește prin acțiunea în desființarea sau ineficacitatea unui act juridic cu efecte patrimoniale nu poate fi integrat drepturilor personale nepatrimoniale menționate anterior.

A afirma că există actiuni patrimoniale neevaluabile În bani Înseamnă a sustine o contradictie juridică, a spune de fapt că există drepturi patrimoniale neevaluabile în bani, ceea ce contravine naturii intrinseci a acestor drepturi, cea care le deosebește de drepturile personale nepatrimoniale, caracterul patrimonial al acțiunii subzistând indiferent de formularea unor pretenții accesorii privitoare la repunerea părților în situația anterioară.

Pe cale de consecință, cererea de chemare în judecată prin care se solicită constatarea nulității absolute unui contract de vânzare-cumpărare (chiar dacă nu se cere și restituirea prestațiilor efectuate de părți), este o cerere patrimonială, evaluabilă în bani supusă condiției prevăzută de art. 720 ind. 1 Cod Proc Civ, de efectuare anterior promovării acțiunii a concilierii directe. c. Susținerea că obiectul actiunii este constatarea nulitătii unui contract de vânzare-cumpărare, astfel că o conciliere pe această chestiune ar fi fost imposibilă, inutilă și fără rezultat, aplicarea sanctiunii nulitătii fiind atributul exclusiv al instantei, nu poate fi reținută, fiind total nefondată, argumentele pârâtelor fiind următoarele:

Art. 720 ind. 1 Cod Proc Civ, introdus prin OUG nr. 1., consacră o practică relativ frecventă, la care recurgeau mai ales comercianții, în vederea conservării relațiilor comerciale cu partenerii și prin care urmăreau să-și stabilească pretentiile și să încerce solutionarea diferendelor lor fără sesizarea instantei.

Prin instituirea procedurii prealabile de conciliere, legiuitorul a urmărit să transpună în practică principiul celerității soluționării litigiilor dintre părți - mai pregnant în materie comercială - și să degreveze activitatea instanțelor de judecată. Astfel, rolul normei acestei norme procedurale este acela de a reglementa o procedură extrajudiciară care să ofere părților posibilitatea de a se ințelege asupra eventualelor pretenții ale reclamantului,fără implicarea autorității judecătorești competente. Față de aceste rațiuni majore, condiționarea sesizării instanței de parcurgerea procedurii de conciliere cu partea potrivnică nu poate fi calificată ca o îngrădire a accesului liber la justiție, în accepțiunea prohibită de prevederile constituționale de referință, atâta vreme cât partea interesată poate sesiza instanța judecătorească cu cererea de chemare în judecată"

Scopul urmărit prin această procedură este de rezolvare a neînțelegerilor dintre comercianți înainte de sesizarea instanței și deci prevenirea litigiilor și degrevarea instanțelor.

A.. 1 al art. 720 ind. 1 nu este un text de recomandare a unei proceduri prealabile ci, din modul său de redactare, rezultă, Iară dubiu, caracterul său imperativ: "reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte"

Ca atare, față de caracterul prealabil și obligatoriu al concilierii, neefectuarea ei constituie un fine de neprimire a cererii de chemare în judecată, acțiunea reclamantului urmând a respinsă. pe cale de excepție, ca inadmisibilă, prin aplicarea prevederilor art. 720 ind. 1 alin. 1 și 5 coroborate cu art.I 09 alin. 2 Cod Proc Civ

Față de considerentele expuse mai sus și față de utilitatea evidentă a conci1ierii prealabile, ea nu poate fi privită ca o procedură a cărei realizare poate fi lăsată la libera apreciere a reclamantului.

Or, apelanta tocmai de acest lucru încearcă să ne convingă prin susținerile sale, respectiv că această procedură este la libera apreciere a reclamantului, care are libertatea de a îndeplini în funcție de utilitatea sau șansa de reușită pe care el o întrevede.

Total fals și eronat, întrucât astfel cum a arătat mai sus, această procedură este prevăzută în norme imperative și obligatorii pentru toți subiecții de drept comercial în cazul litigiilor evaluabile în bani.

Chiar dacă suntem în cadrul unei acțiuni în nulitate nu se poate susține că procedura concilierii nu s-ar fi putut realiza. sau că ar fi fost inutilă și lipsită de orice efect.

Chiar dacă părțile nu pot anula actul "lovit de nulitate" la îndemâna lor sunt multe alte remedii pentru a soluționa amiabil litigiul, în cazul de față cel mai energic remediu fiind instrăinarea în favoarea reclamantei a acestor imobile. Într-o astfel de situație nu era nevoie nici de intervenția instanței și nici de anularea contractului de vânzare-cumpărare, concilierea putând soluționa efectiv litigiul dintre părți.

Pe cale de consecință, acțiunea în nulitate nu este exceptată de la concilierea directă, părțile putând găsi în cadrul concilierii alte remedii pentru soluționarea amiabilă a litigiului, fără intervenția instanței.

IV. Criticile referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată sunt de asemenea nefondate, la dosarul cauzei existând la filele 91-108 dovada cheltuielilor de judecată efectuate de către subscrisele cu prezentul litigiu. A. au fost depuse de reprezentanții pârâtelor în timpul ședinței de judecată până la închiderea dezbaterilor în cauză, astfel că instanța era obligată să țină cont de ele.

Cu privire la cuantumul "exorbitant" al acestora, aprecierile reclamantei li se par neavenite, în condițiile în care ele nu reprezintă nici măcar 1 % din valoarea litigiului dintre părți.

Posibilitatea instanței de a cenzura onorariul avocatului trebuie să țină seama de criteriile de stabilire a onorariului prevăzute de L. și S. avocatului, printre care amintim doar: valoarea litigiului, renumele avocatului și titlurileacestuia, gradul de dificultate a cauzei, astfel că nu se poate susține că suntem în prezența unui onorariu exorbitant.

În drept s-au invocat prevederile: art. 4, art. 7 Cod C., art. 2, art. 109, art. 720 ind. 1 Cod Proc Civ

Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 3338 din (...) pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis excepția inadmisibilitatii și în consecință s-a respins in intregime actiunea comerciala formulata de catre reclamanta SC G. T. S. impotriva paratelor SC T. S.A. si SC K & R I. I. S. A fost obligată reclamanta sa plateasca paratei SC T. S.A. suma de 31.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata si paratei SC K & R I. I. S. suma de 31.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Litigiul dintre parti este de natura comerciala, toate partile fiind societati comerciale. Potrivit disp.art.720 indice 1 din C.proc.civ, în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii, reclamantul va incerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte. Reclamantul are obligația să convoace partea adversă și să-i comunice în scris pretențiile sale și temeiul lor legal, precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea.

Art 2 pct 1 lit a Cod pr civ stabilește că tribunalul este instanța de drept comun în cazul litigiilor comerciale al căror obiect este neevaluabil în bani. Prin urmare se poate reține că există litigii comerciale evaluabile în bani și litigii comerciale neevaluabile în bani.

In speta, capatul 1 de cerere privind constatatea nulitatii contractului de vanzare cumparare a fost timbrat la valoare, potrivit dispozitiilor art.2 alin.l ind. l din L. nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Art.2 alin 1 din L. nr.146/1997 are urmatoarea redactare:

" (1) A.le și cererile evaluabile in bani, introduse la instanțele judecătorești, se taxează astfel: b) până la valoarea de 50 lei - 6 lei; c) între 51 lei și 500 lei - 6 lei + 10% pentru ce depășește 50 lei; d) Între 501 lei și 5.000 lei - 51 lei + 8% pentru ce depășește 500 lei; e) Între 5.001 lei și 25.000 lei - 411 lei + 6% pentru ce depășește

5.000 lei; f) între 25.001 lei și 50.000 lei - 1.611 lei + 4% pentru ce depășește 25.000 lei; j) Între 50.001 lei și 250.000 lei - 2.611 lei + 2% pentru ce depășește

50.000 lei; g) peste 250.000 lei - 6.611 lei + 1% pentru ce depășește 250.000 lei. Art 2 alin 1 ind.1 are urmatoarea redactare „Dispozitiile alin. 1 se aplică în mod corespunzător și cererilor privind declararea nulitătii, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui act juridic patrimonial, precum și cererilor privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial; cererea privind repunerea părților în situația anterioară este scutită de taxă de timbru dacă este accesorie cererii privind declararea nulității, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea actului juridic patrimonial.";

Rezulta așadar că în materia timbrarii cererilor evaluabile în bani, legiuitorul a înțeles în mod distinct să reglementeze cererile privind declararea nulitătii, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui act juridic patrimonial, precum și cererile privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial. Împrejurarea că aceste cereri distincteau același tratament din punctul de vedere al timbrajului nu poate duce la concluzia că aceste cereri sunt evaluabile în bani, iar dacă distincția nu era necesară - nu se impunea delimitarea acestor tipuri de cereri de cererile evaluabile în bani. De altfel trebuie observat inclusiv remediul propus de legiuitor, atunci când o cerere neevaluabilă este însoțită de o cerere evaluabilă în bani - cum este cererea privind repunerea părților în situația anterioară. Atunci când o asemenea cerere evaluabilă în bani este alăturată cererii neevaluabile ea este scutită de taxă de timbru - tocmai pentru că legiuitorul a înțeles să trateze cererile neevaluabile de la art 2 alin 1 ind 1 ca și cererile evaluabile și să scutească partea de plata unei noi taxe de timbru în cazul cererii de restabilire a situației anterioare.

ART. 720 ind. 1 din C. de P. C., prevede: "În procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, rec!amantul va încerca solutionarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă." Trebuie observat ca procedura prealabila a concilierii directe este prevazuta numai pentru cererile evaluabile in bani, caci altfel, legiuitorul nu ar fi facut aceasta precizare necesara.

Coroborand dispozitiile legale prevazute in art.2 alin.1 si art.2 alin.1 ind.l din L. nr.146/I997 cu dispozitiile art.720 ind. l Cod Proc C., art 2 pct 1 lit a teza finală Cod proc civ si raportandu-le la obiectul actiunii reclamantei, respectiv constatarea nulitatii unui act juridic patrimonial, rezulta ca in speta dedusa judecatii, nu era necesara parcurgerea procedurii concilierii directe.

Scopul actiunii cu care a investit instanta nu este reprezentat de eventuale pretentii materiale impotriva paratelor, ori drepturi de care partile pot dispune astfel incat sa desfasoare o conciliere directa sau o mediere fara interventia instantei, ci dimpotriva, presupune ca instanta sa aplice sanctiunea judiciara a nulitatii contractului de vanzare cumparare incheiat prin frauda.

Dispozitiile art.720 ind.1 si urm. Cod P. C. prevad o intreaga procedura prin care reclamantul, inainte de introducerea cererii de chemare in judecata, va incerca solutionarea litigiului prin conciliere directa sau prin mediere cu cealalta parte. Rezulta ca scopul acestei proceduri prevazute de lege este incercarea solutionarii litigiului prin conciliere directa sau mediere, legiuitorul deschizand partilor posibilitatea de a a-si realiza pretentiile in mod amiabil, fara interventia instantei, atunci cand acest lucru este posibil. Or, in cazul in speta, aplicarea sanctiunii nulitatii absolute a actului juridic solicitata prin actiune, este atributul exclusiv al instantei de judecata, intrucat nulitatea este judiciara.

Față de cele ce preced curtea potrivit art 297 cod proc civ va admite apelul declarat de reclamanta SC G. T. S. împotriva sentinței comerciale nr.

3. pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, pe care o va anula și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, față de împrejurarea că prima instanță a soluționat cauza prin admiterea excepției inadmisibilității.

PENTRU A. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite apelul declarat de reclamanta SC G. T. S. împotriva sentinței comerciale nr. 3. pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, pe care o anulează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din (...).

Red.G.A.N./dact.L.C.C.

6 ex./(...)

Jud.fond: E. Bendea

← Decizia comercială nr. 466/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii...		Decizia comercială nr. 3522/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... →

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Decizia comercială nr. 3870/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii Decizia comercială nr. 1559/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii Decizia comercială nr. 31/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii Decizia comercială nr. 466/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii Decizia comercială nr. 3522/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii Decizia comercială nr. 4274/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii Decizia comercială nr. 2028/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii Decizia comercială nr. 604/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii