Decizia comercială nr. 193/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A C.Ă, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 193/2011
Ședința la 14 O. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE M.-I. I.
Judecător G.-A. N.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâta S. M. B. SA - S. B. împotriva sentinței civile nr.524/2011 pronunțată de T. B.-N., în contradictoriu cu intimații P. G. D., A. L. M., având ca obiect nulitate act juridic.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din (...), mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.
C U R T E A :
Prin sentința comercială nr. 524 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) de T. B.-N. s-a admis acțiunea formulată de reclamanții P. G. D. și A. L. M., împotriva pârâtei S. M. B. S. - S. B. și, în consecință, s-au anulat clauzele abuzive din contractul de împrumut nr. FA 5413/(...), respectiv pct.6 lit.c, d și e din contractul nr. 5410/(...) pct.7 lit.d și e, iar din scrisorile de garanție personale pct.9 , iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 620 lei către reclamantul P. G. D. și 620 lei către reclamantul A. L. M.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că potrivit art.1 din L. nr.1. „Orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate."; T. în art. 2 se arată că „Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale"; iar în alineatul al doilea „Prin comerciant se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia.";
Din analiza acestor texte legale rezultă ca suntem în prezenta unor contracte care intra sub incidenta L. nr. 1. deoarece părțile au calitățile specifice cerute de lege, astfel că urmează a se analiza caracterul clauzelor invocate ca fiind abuzive.
A., potrivit art.6 lit. c din contractul de împrumut nr. FA 5413/0(...) se prevede că „ Bilet la ordin în alb, privind suma si data scadentei stipulate fără protest emis de I. si avalizat de A. L. M. si P. G. D., în calitate de garanți, obligați în solidar si indivizibil cu I.ul față de bancă. I.ul autorizează B. sa completeze Biletul la ordin cu data scadentei sau orice data la care se consideră că I.ul si-a încălcat obligațiile fața de B., sumele reprezentând întreaga datorie plus cheltuielile cu executarea si conservarea bunurilor, alte costuri, penalități pentru întârziere. G. se angajează în mod irevocabil si necondiționat să garanteze restituirea la timp si întocmai a împrumutului acordat de B. I., conform prezentului acord de împrumut, sume la care se adaugă dobânzile aferente, comisioanele, taxele si orice alte cheltuieli precum si orice alte sume rezultate din amendamentele la acestea. G. renunță în mod irevocabil si necondiționat la beneficiul discuțiunii si diviziunii, prevăzute de art. 1662 si art.1667 din C. civil, la beneficiul termenului prevăzut de C. civil, si în general la orice contestație/opoziție împotriva Băncii sau a acțiunilor pe care aceasta le va întreprinde în vederea recuperării tuturor si oricăror sume datorate în baza prezentului contract.";
Dispozițiile punctului 6 lit. d din contractul de împrumut nr. FA 5413/(...) referitor la ,, prevederi speciale pentru împrumuturi neangajate prevede că: ,, Scrisoare de garanție personală emisă de garantul A. L. M. în favoarea Băncii, în forma și conținutul acceptate de bancă la libera sa alegere. A. scrisoare de garanție personală va acoperi toate obligațiile împrumutatului către bancă, inclusiv, dar fără a se limita la capital, dobânzi, taxe, costuri și alte cheltuieli în legătură cu împrumutul.";
Punctul 6 lit. e din același contract prevede că : ,,scrisoare de garanție personală, emisă de garantul P. G. D. în favoarea Băncii, în forma și conținutul acceptate de bancă la libera sa alegere. A. scrisoare de garanție personală va acoperi toate obligațiile împrumutatului către bancă, inclusiv, dar fără a se limita la capital, dobânzi, taxe, costuri și alte cheltuieli în legătură cu împrumutul.";
De asemenea punctele 7 lit. c, lit.d și e din contractul de împrumut nr. FA
54110/0(...) sunt identice cu cele menționate mai sus în ce privește conținutul.
Referitor la punctul 9 din scrisorile de garanție personală instanța reține că acesta prevede că: ,,garantul renunță în mod irevocabil și condiționat la beneficiul discuțiunii și diviziunii, prev. De art. 1662 și 1667 din C. civil, și în general la orice contestație și opoziție împotriva creditorului, izvorâte din prezentul contract și acordul de împrumut, ca și orice alte excepții personale împotriva băncii.";
Potrivit art. 4 din L. 1. o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Instanța de fond a reținut că toate clauzele a căror anulare se cere în prezenta cauză sunt clauze standard, preformulate, ale contractelor de împrumut ale băncii conform art.4 alin.2 din L. nr.1., acestea nefiind negociate direct cu consumatorul. In acest sens instanța a solicitat pârâtei să depună la dosar R. intern și procedura internă a băncii pentru a verifica sub acest aspect preconstituirea tipologiei de contract, condițiile generale de împrumut, însă pârâta nu s-a conformat acestei dispoziții a instanței și nici nu a depus vreo altă probă contrară desi avea obligația potrivit art.4 alin.3 din L. nr.1. să facă o astfel de proba, astfel că concluzia nu poate fi decât aceea a preconstituirii clauzelor contractuale. Pe de altă parte toate susținerile pârâtei formulate în apărare nu arată modul de negociere a acestor clauze în sensul de a se preciza care a fost forma inițială propusă de bancă ( pârâta fiind cea care a întocmit contractele de împrumut) și forma finală rezultată în urma negocierii.
Pornind așadar de la această stare de fapt, instanța de fond, potrivit art. 4 din L. nr.1. a analizat dacă aceste clauze prin ele însele sau împreună cu alte prevederi din contract creează consumatorului în speță reclamanții, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
A apreciat tribunalul că din analiza tuturor clauzelor contractuale se poate observa că nu există nici un fel de clauză corespunzătoare în ce privește asumarea unor obligații sau renunțarea la vreun drept prevăzut de lege de către pârâtă. A., consumatorul este cel care renunță în mod irevocabil la drepturiprevăzute de lege fără ca, pentru păstrarea unui echilibru contractual banca să renunțe la vreun drept echivalent. Mai mult decât atât, consumatorul renunță nu doar la drepturi expres prevăzute, respectiv beneficiul discuțiunii și diviziunii ci, și, în general la orice contestație și opoziție împotriva creditorului ca și la orice excepții personale. A. de renunțări pot fi considerate în sens larg renunțări chiar de a chema în judecată pârâta, fapt ce constituie evident un abuz contractual încălcându-se inclusiv dreptul constituțional și fundamental de acces la justiție.
Aceste renunțări creează un evident dezechilibru între părțile contractuale, iar legea nr. 1. intervine și produce efecte exact în astfel de situații protejând interesele consumatorului aflat într-o situație de un astfel de echilibru contractual.
Toate clauzele contractuale menționate mai sus sunt formulate în acești termeni, respectiv renunțarea la drepturi în mod irevocabil și necondiționat.
In ce privește scrisoarea de garanție personală emisă de către reclamant în favoarea băncii, tribunalul a apreciat că sunt întocmite în forma și conținutul acceptate de bancă la libera sa alegere, ori executarea unor contracte trebuie să aibă în vedere clauze din care să rezulte drepturi și obligații aproximativ egale ale părților contractuale și nu posibilitatea uneia dintre părți de a stabili ,,la libera sa alegere"; anumite drepturi și obligații. In plus, scrisorile de garanție, așa cum au fost prevăzute în contractele de împrumut, se întind atât asupra obligațiilor împrumutatului cât și asupra altor cheltuieli, fără a fi însă limitate în vreun fel. Desigur că lipsa unei astfel de limitări constituie prin ea însăși un dezechilibru semnificativ între părți deoarece în tot cuprinsul contractului nu există nici o altă clauză prin care banca, ca parte contractuală să aibă vreo răspundere nelimitată.
Față de considerentele expuse mai sus, instanța de fond a constatat că aceste clauze contractuale sunt clauze abuzive conform dispozițiilor art. 4 din L. nr. 1., astfel că în consecință, a dispus anularea acestor clauze abuzive din contractele de împrumut menționate mai sus și respectiv din scrisorile de garanție personală.
In baza art. 274 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâta să plătească reclamanților câte 620 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe, pârâta S. M. B. (ROMANIA) S. - S. B., (fosta S. EGNATIA B. (ROMANIA) S.) a declarat apel, solicitând desființarea în tot sentinței apelate și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În primul rând, având în vedere dispozitiile art. 137 Cod pr.civ., pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive si a capacitații de folosință a S. M. B. (Romania) SA - S. B., excepții care nu au fost luate în considerare de către prima instanță. A., în conformitate cu dispozițiile art.3 pct. 4 din L. 58/1998, pârâta apreciază că nu poate sta in nume propriu în fata instanței de judecată, deoarece nu are personalitate juridică si pe cale de consecință, nu are calitate procesuală pasivă, neputând fi obligată pasiv într-un raport juridic de drept procesual, acționând similar unui mandatar în limita puterilor conferite pentru actele si operațiunile în care titulara de drepturi si obligații este societate a mamă. In condițiile în care însăși legea recunoaște sucursalelor aptitudinea de a avea drepturi si obligații, dispozițiile legale incidente în materie fiind de strictă interpretare, pârâta apreciază că nu are personalitate juridica si nu poate sta de sine stătătoare in calitate de pârâtă în prezentul litigiu, motiv pentru care solicită admiterea excepției si respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă.
Pe fondul pricinii, pârâta solicită respingerea susținerilor reclamanților ca fiind neîntemeiate.
In ceea ce privește susținerile privind caracterul abuziv al clauzelor contractuale si aplicabilitatea dispozițiilor L. nr. 1., pârâta a învederat faptul că dispozițiile acestei legii nu-si găsesc aplicabilitate în situația dedusă judecații.
In primul rând, reclamanții omit să observe sfera de aplicare a acestui act normativ cu strictă referire la natura operațiunilor juridice între consumatori si comercianți, dar mai ales cu privire la sfera subiectelor asupra cărora acest act normativ își întinde efectele, si anume subiectele de drept la care face referirea legiuitorul: comercianții si consumatorii. Așadar legitimare procesuala sau calitate în sensul persoanei îndrituite a se prevala de dispozițiile acestei legi cu privire la contestarea unor clauze ca fiind abuzive nu poate avea decât persoana fizică care este destinatar sau beneficiar al serviciului respectiv. Or, în situația dedusă judecații titular al serviciului bancar si al sumelor împrumutate este o persoana juridică, societatea comercială S. D. M. SRL, care a acționat subsumat scopului său comercial, în timp ce garanții se afla într-un raport de fidejusiune față de bancă si garanție fata de debitorul principal, aceștia nefiind beneficiarii produsului bancar.
Pe de altă parte, pârâta a învederat faptul ca nu s-a probat existenta unui dezechilibru între drepturile si obligațiile părților și nu s-a făcut dovada încălcării cerințelor bunei-credințe ca principiu fundamental al oricărei convenții.
A apreciat pârâta că apărările formulate din perspectiva dispozițiilor art. 4 din L. 1. sunt afectate de un fine de neprimire datorită faptului ca se excede noțiunii de consumator. O interpretare contrara a situației deduse judecății ar încălca ratiunea pentru care legiuitorul a înteles sa acorde o protecție mai mare persoanelor fizice care intra în raporturi juridice cu comercianții în anumite servicii, având în vedere minima diligenta si posibilitatea de apreciere a riscurilor comerciale în comparație cu un consumator persoană juridică care la rândul său detine calitatea de comerciant.
In situația dedusă judecații, reclamanții, ca fidejusori, nu numai că nu au calitatea de comercianți, dar nu sunt nici măcar consumatori, nefiind cei cărora le era adresat sau care ar fi putut consuma/beneficia de serviciile de finantare ale contractelor de împrumut criticate.
In ceea ce privește critica adusa clauzelor contractuale prin care debitorii personali garanți au renunțat la beneficiul diviziunii si discuțiunii ca fiind abuzive si lovite de nulitate, pârâta apreciază că reclamanții au făcut o analiză superficială a legalității acestor clauze contractuale, având în vedere insuficienta cunoaștere a unor norme elementare de drept specifice instituției juridice a fidejusiunii. Or, ceea ce demonstrează a nu cunoaște reclamanții este faptul ca una din aceste condiții nu este întrunită si anume cea prev. în cuprinsul disp. art. 1662 Cod C., respectiv 1667 Cod C., care reglementează instituția renunțării exprese la aceste beneficii de discuțiune si de diviziune cât si situația în care prin convenție s-a prevăzut clauza solidarității între fidejusori, ceea ce înseamnă tot o renunțare la diviziune.
Deci, este posibilă si legală o renunțare la beneficiul de discuțiune si diviziune si nu au caracter abuziv clauzele de renunțare la aceste beneficii, fiind permise de legiuitor si aduse la cunoștința contestatorilor debitori personali.
Referitor la reținerea instanței de fond că "toate clauzele a căror anulare se cere în prezenta cauză sunt clauze standard, preformulate ale contractelor de împrumut ale băncii conform art. 4 alin.2 din L. 1., acestea nefiind negociate direct cu consumatorul", pârâta susține că aceasta este lipsită de fundament juridic. A., aceste contracte de împrumut bancar sunt expresia voinței liberei a părților contractante iar, conform art. 969 Cod C. "convențiile legal făcute au putere de lege" între părțile actului juridic.
Pârâta menționează că în situația pendinte nu ne aflam în fata unui contract de adeziune care să fie unul abuziv si discreționar, atâta timp cât părțile în deplină cunoștință de cauză au cunoscut conținutul său si au acceptat în mod liber sa-l semneze, asumându-si drepturile si obligațiile specifice.
Reclamanții P. G. D. și A. L. M. au depus întâmpinare în cauză prin care au solicitat respingerea ca neîntemeiată a excepției lipsei calității procesuale pasive și a capacității de folosință invocate de apelantă, iar pe fond, respingerea apelului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
În argumentarea acestei poziții, reclamanții au arătat că în mod corect instanța de fond a apreciat că încheierea contractelor de împrumut bancar nr. FA
5413/0(...) si nr.5410/0(...), respectiv a scrisorilor de garanție personală aferente acestor contracte de împrumut nu sunt expresia voinței libere a părților contractante, conținând clauze abuzive, astfel cum este aceasta definită de L. nr.
1., privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți si consumatori.
Arată reclamanții că este lovită de nulitate absolută clauza prin care garanții au renunțat la beneficiul de discuțiune și diviziune deoarece nu a fost negociată și a creat în detrimentul acestora, contrar cerinței bunei-credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, mai exact între obligația pe care aceștia și-au asumat-o prin semnarea în calitate de garanți a contractului de credit și modalitatea de interpretarea a acesteia de către bancă.
Analizând apelul formulat, Curtea reține următoarele:
Prin motivele de apel s-a susținut că sentința s-a pronunțat în contradictoriu cu sucursala B. care conform art. 3 pct. 4 din L. nr. 58/1998 nu are personalitate juridică, fiind lipsită de capacitate juridică, iar singura în măsură a compărea în fata instanțelor de judecată este societatea bancară - mamă. Față de cele expuse, se arată ca cerere reclamanților a fost îndreptată împotriva unei persoane lipsite de capacitate și calitate procesuală pasivă.
Procedând la verificarea acestei apărări, Curtea constată că acțiunea a fost formulată de intimații reclamanți P. G. D. și A. L. M. în contradictoriu cu M. B.
SA- S. B. Din analiza statutului acestei sucursale ( f. 39-40 din dosarul nr. (...) al
Judecătoriei B. N.) reiese ca aceasta are un organ propriu de conducere în persoana doamnei director Frent I.. În acest context, mai trebuie subliniat și faptul că sucursala este înființată din fondurile unei societăți-mame, care îi afectează capitalul necesar și o organizează spre a desfășura o activitate economică proprie în cadrul obiectului său de activitate specific. S. face parte din structura organică a societății care a înființat-o și, chiar dacă nu are personalitate juridică, are organe de conducere proprii și autonomie în activitatea sa, în folosirea fondurilor cu care este dotată și în executarea obligațiilor pe care și le asumă. După cum se poate observa, acordul de împrumut în litigiu a fost încheiat între reclamanți și apelanta M. B. SA- S. B.
Potrivit art. 41 alin. 2 Cod procedura civila, societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte dacă au organe proprii de conducere. A. dispoziție legală îi conferă implicit apelantei-pârâte M. B. SA- S. B., în contradictoriu cu care s-a soluționat litigiul în primă instanță, atât capacitate cât si calitate procesuala pasivă, așa încât criticile aduse cu privire la acest aspect sunt nefondate.
Pe fondul litigiului, chestiunea la care trebuie să răspundă instanța de apel privește pretinsul caracter abuziv al clauzelor inserate la pct.8 lit. c, d și e din contractul nr. FA 5413/0(...), la pct.7 lit. d și e din contractul nr. 5410/0(...) și la pct.9 din scrisorile de garanție personale în care figurează ca semnatari și reclamanții P. G. D. și A. L. M.
De la început trebuie precizat faptul că cele două contracte de credit în care sunt inserate clauzele litigioase, respectiv contractul nr. FA 5413/0(...) și contractul nr. 5410/0(...), au fost încheiate între doi comercianți, respectiv între pârâta M. B. SA- S. B., în calitate de prestatoare a serviciului de creditare, și SC D. M. SRL, în calitate de beneficiară a sumelor împrumutate.
Reclamanții P. G. D. și A. L. M. au participat la încheierea contractului în calitate de garanți, obligându-se față de pârâtă să garanteze restituirea împrumutului printr-o scrisoare de garanție personală și prin avalizarea unui bilet la ordin emis „în alb"; de către SC D. M. S. Mai mult decât atât, chiar în preambulul celor două contracte de împrumut reclamanții au garantat restituirea împrumutului, „obligându-se în solidar și indivizibil cu împrumutatul față de bancă";.
Împrejurarea care în opinia reclamanților imprimă un caracter abuziv scrisorilor de garanție personale și clauzelor de la pct.8 lit. c, d și e din contractul nr. FA 5413/0(...) și de la pct.7 lit. c, d și e din contractul nr. 5410/0(...) constă în inserarea mențiunii că garanții renunță irevocabil la beneficiul discuțiunii și diviziunii, la beneficiul termenului prevăzut de C. civil și în general la orice contestație sau opoziție împotriva băncii.
Curtea trebuie să verifice mai întâi dacă L. nr. 1. este incidentă în cauza dedusă judecății. Prin acest act normativ s-a urmărit realizarea unui cadru juridic adecvat protecției consumatorului în concordanță cu reglementările europene.
Sub aspectul părților contractante, reglementarea privind clauzele abuzive se aplică raporturilor juridice stabilite între consumatori și comercianți. Prin consumator în sensul art. 2 alin. 1 din acest act normativ se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. Noțiunea de consumator trebuie privită însă în limitele impuse de textul precitat respectiv acesta trebuie își asume obligații și să dobândească drepturi prin încheierea unui contract ce are ca obiect vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, aceste două contracte intrând sub incidența L. nr. 1. potrivit articolului 1.
Nimeni nu contestă că reclamanții au acționat în calitate de persoane fizice la momentul încheierii scrisorii de garanție, însă aceștia figurează în contractele de împrumut bancar în calitate de garanții, iar nu ca beneficiari ai serviciului de creditare. D. acesta din urmă se circumscrie domeniului de aplicare al L. nr. 1. astfel cum acesta este stabilit de art. 1 din lege. De serviciul de creditare a beneficiat doar SC D. M. SRL care nu întrunește cerința de consumator în sensul legii.
Scrisoarea de garanție personală încheiată între reclamanți și apelantă are natura juridică a unui contract de fidejusiune astfel cum apare acesta reglementat în C. civil cu singura mențiune că devin aplicabile prevederile derogatorii ale art. 42 alin. 2 C.com referitoare la prezumția de solidaritate a fidejusorului având în vedere că reclamanții au garantat o obligație comercială.
Cu titlu preliminar se impun câteva observații cu privire la natura și raportul dintre contractele de împrumut și contractul de garanție personală ce fac obiectul litigiului de față.
Potrivit C.ui civil român în vigoare la momentul încheierii actelor juridice contestate, fidejusiunea este un contract consensual și unilateral prin care fidejusorul se obligă față de creditorul altei persoane să execute obligația celui pe care o garantează, dacă acesta nu o va executa la scadență.
Contractul de fidejusiune este accesoriu în raport de obligația principală în vederea garantării căreia se încheie, iar din raportul de fidejusiune se naște o singură obligație a fidejusorului față de creditor - aceea de a executa obligația debitorului garantat, în absența oricărei contraprestații. Acest lucru se explică prin caracterul esențialmente gratuit al contractului de fidejusiune, astfel că cel obligat nu urmărește obținerea de la cel garantat a unei prestații în schimbul obligației asumate de a executa obligația unui terț.
Ca atare, intimații-reclamanți din cauza de față, în raporturile cu apelanta, au calitate de fidejusori și nicidecum nu sunt beneficiarii serviciului de creditare prestat de apelantă, astfel că nu pot invoca cu succes prevederile L. nr. 1.. Pe de altă nu se poate susține că reclamanții ar fi prestat un serviciu apelantei întrucât cauțiunea personală excede noțiunii de serviciu, fiind o modalitate de garantare a executării obligațiilor asumate de terțe persoane.
Chiar dacă am admite că L. nr. 1. este aplicabilă raporturilor dintre părți, clauzele în discuție nu ar putea fi considerate abuzive deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 din acest act normativ. În conformitate cu acest text de lege, va fi considerată abuzivă o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Față de caracterul unilateral și gratuit al scrisorii de garanție personală nu se poate pune problema existenței unui echilibru între prestațiile părților semnatare deoarece prin încheierea acesteia reclamanții și-au asumat doar obligații, în lipsa unei contraprestații corelative din partea apelantei. Prin urmare, dezechilibrul contractual este inerent oricărei scrisorii de garanție personală și derivă din unilateralitatea obligațiilor asumate de o singură parte.
Mai mult decât atât, acceptând postura de fidejusori, prin semnarea scrisorii de garanție personală, reclamanții sunt prezumați că au cunoscut prevederile art. 42 din C. comercial și ale art. 1662 C.civil. Prin urmare, aceștia și-au asumat în cunoștință de cauză riscurile pe care le antrenează o asemenea calitate, anume cele care decurg din renunțarea la beneficiul de discuțiune și din prezumția de solidaritate în executarea obligațiilor pe care s-au angajat sa le garanteze, prezumție instituită prin art. 42 din C. comercial.
Clauza inserată la art. 9 din scrisoarea de garanție personală nu face altceva decât să confirme aplicarea în raporturile dintre apelantă și reclamanți a prevederilor art. 42 alin. 2 din C. comercial care statuează că în materie comercială garantul nu beneficiază de beneficiul de discuțiune și de beneficiul de diviziune.
Aceeași concluzie se impune și în privința clauzei inserate la pct.8 lit. c din contractul nr. FA 5413/0(...) și de la pct.7 lit. c din contractul nr. 5410/0(...) care dă eficiență prevederilor art. 106 coroborat cu art. 52 din L. nr. 58/1934 care stipulează că emitentul, girantul și avalistul biletului la ordin sunt ținuți solidar fata de posesor, iar posesorul are dreptul de urmărire împotriva tuturor acestor persoane, individual sau colectiv, fără a fi ținut sa observe ordinea în care s-au obligat.
Cât privește inserarea mențiunii că reclamanții „. în mod irevocabil și necondiționat …la orice contestație și/sau opoziție împotriva Băncii sau a acțiunilor pe care aceasta le va întreprinde în vederea recuperării tuturor și oricăror sume datorate în baza prezentului contract"; nu se poate concluziona că aceasta a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul reclamanților și contrar cerințelor bunei-credințe, ci mai degrabă se poate considera că nu este aptă să producă vreun efect juridic. D. cea mai elocventă în acest sens o reprezintă chiar promovarea contestației la executare ce formează obiectul dosarului nr. (...) al Judecătoriei B. N. și a acțiunii deduse judecății în prezentul dosar.
În concluzie, prevederea contractuală în discuție nu este aptă să restrângă dreptul reclamanților de acces la justiției și nici dreptul de a sesiza organismele ce acționează în domeniul protecției consumatorilor.
Față de toate aceste considerente, Curtea în temeiul art. 296 C,proc.civ. va admite apelul declarat de apelanta-pârâtă S. M. B. S. - S. B. împotriva sentințeicomerciale nr. 524 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., pe care o schimbă în tot în sensul că respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții P. G. D. și A. L. M. împotriva pârâtei S. M. B. S. - S. B.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite apelul declarat de apelanta-pârâtă S. M. B. S. - S. B. împotriva sentinței comerciale nr. 524 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., pe care o schimbă în tot în sensul că respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții P. G. D. și A. L. M. împotriva pârâtei S. M. B. S. - S. B.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 14 octombrie 2011.
Red.M.I.I./(...)
Dact.H.C./6 ex. Jud.fond: O.P.;
| ← Decizia comercială nr. 289/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 36/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
|---|
