Decizia comercială nr. 22/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 22/2011

Ședința publică de la 03 F. 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE Ana M. T.

Judecător R.-R. D.

Grefier M. T.

{ F. | }

S-a luat în examinare apelul formulat de reclamantul K. N. Ș., împotriva sentinței comerciale nr. 3278/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Comercial C., în contradictoriu cu pârâtul Z. A., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru apelant, avocat C. V. M.

Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.

C.ea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., raportat la art. 7208, corelat cu art. 282 alin. 1, teza a II-a C. Pr. Civ. constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că apelul nu este timbrat.

Reprezentanta apelantului depune la dosar dovada achitării taxelor judiciare de timbru aferente, precizând că nu mai are alte cereri de formulat.

C.ea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea apelului.

Reprezentanta apalentului solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii introductive, cu cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxele judiciare de timbru și contravaloarea traducerii actelor pentru pârât, conform chitanței pe care o depune la dosar.

C.ea reține cauza în pronunțare.

{ F. | }

C.EA

Prin sentința comercială nr.3278/7 septembrie 2010 pronunțată în dosarul (...) a Tribunalului Comercial C., s-a respins cererea de chemare în judecată a reclamantului K. N.-Ș. în contradictoriu cu pârâtul Z. A.

Tribunalul comercial a reținut că raporturile de mandat s-au derulat între reclamant și SC Z. T. SRL iar reclamantul a înțeles să notifice pârâtul cu renunțarea la mandat conform art.1556 C.civ.raportat la 72 din Legea

31/1990 și nu societatea comercială.

Referitor la modificarea sediului aceasta nu poate fi modificat în lipsa modificării actului constitutiv al societății.

Reclamantul K. N.-Ș. a declarat apel împotriva sentinței comerciale nr.3278/2010 a Tribunalului Comercial C. solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Apelantul arată că sediul societății Z. T. SRL se află la domiciliul său, astfel că de o notificare ar fi luat la cunoștință doar reclamantul în calitate de administrator și nu asociatul unic în a căror competență exclusivă sunt date numirea unui nou administrator și schimbarea sediului societății.

Asupra apelului, C.ea va reține următoarele:

Apelantul-reclamant deține calitatea de administrator a SC Z. T. SRL iar sediul acestei societăți se află în municipiul T., str.Al.I.C. nr.15 unde își are domiciliul și reclamantul. A. unic al acestei societăți este Z. A. cu domiciliul în Italia, Via P. G. nr.8, E. G.-B.. Reclamantul l-a notificat pe pârât în calitate de asociat unic arătându-i că a decis să se retragă din calitatea de administrator al societății și că nu mai înțelege ca sediul societății să fie și în continuare la adresa sa de domiciliu, motiv pentru care îi solicită să schimbe sediul social al societății.

Este real faptul că raportul de mandat este derulat între reclamant și

SC Z. T. SRL iar reclamantul a notificat asociatul unic. Totuși, asociatul unic este cel în măsură să reprezinte societatea SC Z. T. SRL în condițiile în care reclamantul este administrator iar sediul societății se află la reclamant.

Prin urmare, reclamantul a notificat asociatul unic în calitate și de reprezentant al societății neavând altă posibilitate de a se notifica pe sine sau a se judeca cu societatea comercială a cărei administrator este.

Astfel fiind lipsit de altă posibilitate de a reglementa situația juridică în sensul renunțării la calitatea de administrator și a schimbării sediului în afară de cea urmată, C.ea va lua în considerare prevederile art.1552 pct.2

C.civ.și art.194 din Legea 31/1990 raportat la 1. alin.1 din aceeași lege.

Ca atare, în conformitate cu prevederile art.296 C.proc.civ.va admite apelul declarat de reclamantul K. N.-Ș. împotriva sentinței comerciale nr.3278 din 7 septembrie 2010 pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului Comercial C., pe care o va schimba în sensul că va admite în parte acțiunea și va obliga pârâtul Z. A. să efectueze demersurile necesare pentru înregistrarea în Registrul Comerțului a renunțării reclamantului la calitatea de administrator al SC Z. T. SRL și să modifice sediul social al societății de la domiciliul reclamantului.

Totodată, va respinge obligarea pârâtului la plata unei amenzi judiciare urmând ca aplicarea acesteia să fie făcută în condițiile în care apare ca justificată raportat la 5. și următ.C.proc.civ.

În conformitate cu art.274 C.proc.civ.va obliga pârâtul intimat la plata sumei de 881,40 lei cheltuieli de judecată în primă instanță și a sumei de

180,60 lei cheltuieli de judecată în apel reprezentând taxe timbru, timbru, timbru judiciar și onorar avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de reclamantul K. N.-Ș. împotriva sentinței comerciale nr.3278 din 7 septembrie 2010 pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului Comercial C., pe care o schimbă în sensul că admite în parte acțiunea și obligă pârâtul Z. A. să efectueze demersurile necesare pentru înregistrarea în Registrul Comerțului a renunțării reclamantului la calitatea de administrator al SC Z. T. SRL și să modifice sediul social al societății de la domiciliul reclamantului.

Respinge obligarea pârâtului la plata unei amenzi judiciare.

Obligă pârâtul intimat la plata sumei de 881,40 lei cheltuieli de judecată în primă instanță și a sumei de 180,60 lei cheltuieli de judecată în apel reprezentând taxe timbru, timbru, timbru judiciar și onorar avocațial.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 3 februarie 2011.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

GREFIER,

ANA M. T. R. R. D.

M. T.

Red.RRD/AC

4 ex. - (...)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 22/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii