Decizia comercială nr. 2979/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...) R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA C.Ă, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2979/2011
Ședința 10 A. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE R.-R. D.
JUDECĂTOR M.-I. I. JUDECĂTOR D. M. GREFIER A. B.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamanta SC W. I. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 3312 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C., în contradictoriu cu intimata SC S. SRL, având ca obiect ordonanță președințială.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 9 august
2011, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței comerciale nr.
3312 din 12 mai 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C., constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 3312/12 mai 2011 T. C. C. s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta SC W. I. SRL în contradictoriu cu pârâta SC S. S.
Pentru a hotărî în acest sens, tribunalul a reținut că între cele două părți litigante a avut loc în cursul anului 2008 o negociere în vederea încheierii unui contract de colocare, reclamanta susținând că această negociere a fost finalizată și că între cele două părți s-au derulat raporturi comerciale specifice în baza cărora pârâta i-a furnizat serviciile ce au făcut obiectul contractului, neîntrerupt, începând cu luna decembrie 2008.
Pârâta nu a recunoscut încheierea contractului de colocare, susținând că furnizarea acestor servicii au fost prestate din eroare și că s-au purtat negocieri între părți în vederea încheierii unui contract de colocare, contract care însă nu a fost finalizat, părțile neajungând la un consens. În acest sens a fost depus la dosar contractul de colocare CO-5. decembrie 2008 care nu poartă semnătura reclamantei și nici semnătura pârâtei.
Instanța reține că funcționarea serverului aflat în colocare la societatea pârâtă, server aparținând societății reclamante, pe perioada cuprinsă între 15 ianuarie 2009 și 15 februarie 2011, chiar în condițiile în care pârâta susține că a fost în eroare și că funcționarea serverului nu s-a făcut în baza unei obligații asumate contractual, face dovada existenței unor raporturi contractuale între cele două părți litigante.
Instanța apreciază că în cauză, fiind vorba de o obligație de a face ce se solicită a fi dispusă în sarcina pârâtei, cererea este nefondată întrucât reclamanta nu a făcut dovada că fapta pârâtei de întrerupere a serviciilor prestate este una savamolnică, abuzivă și că pârâtei îi este opus un drept legitim invocat de reclamantă. Astfel, chiar în condițiile în care pârâta a prestat o perioadă destul de lungă de timp un serviciu în favoarea reclamantei și s-ar accepta ideea conformcăreia a fost în eroare prestând acest serviciu, întrucât nu i-a fost achitată o contravaloare pentru activitatea prestată și între părți nu s-a încheiat un contract valabil, pârâta contestând încheierea acestuia, instanța consideră că refuzul pârâtei de a presta ulterior datei de 3 martie 2011 serviciile de furnizare, refuz comunicat reclamantei, după cum aceasta a recunoscut, nu poate fi catalogat ca abuziv, în condițiile în care pârâta este societate comercială, iar scopul oricărei persoane juridice de acest fel este obținerea unui profit prin realizarea obiectului de activitate specific și nu prestarea de activități gratuite.
Examenul sumar al actelor și probelor administrate de părți în cauză, fără a fi analizată însă validitatea titlurilor prezentate de ambele părți, întrucât în acest mod s-ar rezolva fondul litigiului, relevă faptul că reclamanta nu justifică un interes legitim pentru a se menține o anumită stare de fapt pe care o invocă până la soluționarea litigiului pe calea dreptului comun.
Reclamanta a depus la dosarul cauzei dovada unor negocieri purtate între cel două părți pe e-mail, în condițiile în care pârâta a procedat la deconectarea serverului la data de 15 februarie 2011, discuții din cuprinsul cărora a rezultat în mod clar acordul exprimat de către pârâtă de a reconecta serverul și intenția acesteia de a proceda la prestarea serviciului specific unui contract de colocare până la data de 3 martie 2011, dată de la care reclamantei i s-a solicitat preluarea serverului sau furnizarea unei alte adrese în vederea expedierii acestuia prin curier.
Față de probele existente la dosarul cauzei nu se poate reține lipsa calității procesuale pasive invocată de către pârâtă, de plano, întrucât s-a făcut dovada furnizării unor servicii de către aceasta în favoarea reclamantei, cel puțin pe o anumită perioadă, aspectele legate de încetarea raporturilor comerciale după data de 3 martie 2011 și, implicit, lămurirea faptului dacă pârâta mai are calitate procesuală pasivă impunându-se a fi stabilite pe calea unei acțiuni de drept comun.
Instanța apreciază că pe calea ordonanței președințiale nu poate fi lămurit fondul litigiului, respectiv împrejurarea dacă între cele două părți litigante a existat un contract de colocare, durata pentru care părțile ar fi încheiat un astfel de contract și respectiv faptul dacă pârâta și-a îndeplinit obligațiile pretinse de către reclamantă și, implicit, împrejurarea dacă se află în culpă pentru întreruperea, la un moment dat, a furnizării acestor servicii.
A. aspecte țin de fondul litigiului, putând face obiectul unei acțiuni de drept comun, în cadrul căreia părțile, în baza probelor administrate în cauză, au posibilitatea să dovedească, în condițiile reglementate de dreptul comercial, existența contractului sau inexistența acestuia, drepturile și obligațiile părților, precum și culpa uneia sau alteia dintre părți în exercitarea obligațiilor asumate.
Ceea ce instanța reține este faptul că în urma solicitării reclamantei, adresată pârâtei prin e-mail la data de 16 februarie 2011 (f.7), pârâta s-a obligat să furnizeze serviciul întrerupt, până la data de 3 martie 2011 și că, din această perspectivă, între cele două părți a existat o înțelegere ale cărei efecte încetau la data menționată. Întreruperea furnizării după această dată și, respectiv, dreptul pârâtei de a proceda în acest fel se impune a fi analizat în cadrul raportului de drept substanțial, instanța considerând că până la data de 3 martie 2011 se poate reține în favoarea reclamantei o aparență a dreptului, drept constând în furnizarea de servicii specifice contractului de colocare.
După această dată, însă, aparența dreptului dedus judecății, drept pe care reclamanta îl invocă în cuprinsul cererii de ordonanță președințială, nu mai poate fi reținută, pârâta exprimându-și în mod clar și neechivoc refuzul de a presta în continuare serviciul solicitat de reclamantă.
Solicitarea reclamantei de a fi emisă o ordonanță președințială și de a obliga pe pârâtă să repună în funcțiune serverul proprietatea sa până lasoluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului ce vizează fondul raportului dintre părți înregistrat sub nr.(...), nu are nici un fel de justificare, aparența dreptului nemaiputându-se reține în favoarea acesteia începând cu data de 4 martie 2011.
Din această perspectivă, instanța consideră cererea formulată de reclamantă ca fiind nefondată, urmând să o respingă.
De altfel, pretențiile formulate de reclamantă pe calea ordonanței președințiale, astfel cum este reglementată de disp. art.581 C.pr.civ., nu întrunesc condițiile de admisibilitate prevăzute în cuprinsul acestor norme legale.
Conform acestor norme, instanța poate să ordone măsuri vremelnice, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Condițiile de admisibilitate ale cererii sunt urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului. Prima condiție care justifică folosirea ordonanței președințiale este urgența, aceasta urmând a fi apreciată în concret de către instanță în raport de circumstanțele obiective ale cauzei, instanța putând să încuviințeze ordonanța președințială în măsura în care sunt îndeplinite și celelalte condiții de admisibilitate, respectiv vremelnicia și neprejudecarea fondului.
Urgența nu trebuie însă confundată cu celeritatea, cu promptitudinea în rezolvarea unei pricini și această condiție trebuie să persiste pe tot parcursul judecății, nefiind suficient ca ea să existe la data introducerii cererii și să dispară ulterior acestui moment.
A doua condiție de admisibilitate este ca măsura ordonată de instanță să fie vremelnică. Pe calea ordonanței președințiale nu se pot lua măsuri definitive, care privesc rezolvarea fondului litigios, ci numai măsuri provizorii care tind să păstreze un drept periclitat prin întârziere sau să preîntâmpine o pagubă iminentă și ireparabilă.
În principiu, măsurile luate pe această cale sunt limitate în timp până la rezolvarea în fond a litigiului.
Cea de a treia condiție de admisibilitate este ca măsura luată să nu prejudece fondul dreptului și decurge din cea anterioară. Condiția decurge și din prevederea legală conform căreia ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când există judecată asupra fondului. A nu prejudeca fondul înseamnă că instanța de judecată nu are de cercetat fondul cauzei și în consecință să statueze asupra existenței sau inexistenței dreptului, ci numai să facă o examinare sumară asupra aparenței acestuia.
În cazul în speță, instanța consideră că nu este îndeplinită condiția neprejudecării fondului, întrucât stabilirea pe cale de ordonanță președințială, în sarcina pârâtei, a obligației de repunere a serverului aparținând reclamantei în funcțiune, ar soluționa litigiul existent între cele două părți, în condițiile în care reclamanta afirmă existența unor drepturi în favoarea sa și, corelativ, a unor obligații pe care pârâta le-ar avea în baza unui contract de colocare, iar pârâta contesă existența acestui contract, chiar și neîncheiat în formă scrisă, existând la dosar exprimat neechivoc refuzul pârâtei de a presta vreun serviciu în favoarea reclamantei începând cu data de 4 martie 2011.
Din această perspectivă, aparența dreptului nu este în favoarea reclamantei, motivele invocate de aceasta în cuprinsul cererii introductive impunând analizarea unor probe pentru a se stabili cu certitudine dacă în sarcina pârâtei poate sau nu să fie reținută culpa pentru întreruperea și deconectarea de la internet a serverului reclamantei. A. aspecte, însă, nu pot fi soluționate pe calea ordonanței președințiale.
Instanța consideră că nici condiția vremelniciei impusă de dispozițiile art.581 C.pr.civ. nu poate fi reținută în cauză, întrucât în dosarul înregistrat subnr.(...) pe rolul T. B., obiectul cererii cu care a fost învestită instanța îl reprezintă solicitarea reclamantei de publicare a unui comunicat de presă detaliat prin care pârâta să-și asume culpa exclusivă pentru suspendarea funcționării portalului și plata unor daune rezultate din rezilierea contractelor de promovare (f.42-43 dosar Tribunalul București). Cele două petite formulate de către reclamantă în contradictoriu cu pârâta nu sunt de natură a lămuri împrejurarea dacă între cele două părți a existat un contract valabil încheiat și nici împrejurarea dacă acesta a fost respectat sau încălcat de către pârâtă și, implicit, nici faptul dacă pretinsele obligații pe care reclamanta le afirmă au fost asumate de către partea adversă și acesteia îi revine în concret obligația de a conecta serverul proprietatea reclamantei la internet și de a-i furniza neîntrerupt internet de mare viteză.
Ori, în această situație, tribunalul consideră că între cererea de ordonanță președințială și cererea ce face obiectul dosarului nr.(...) nu poate fi stabilită o legătură care să justifice vremelnicia măsurii ce se solicită a fi dispusă pe calea ordonanței președințiale, chiar în condițiile în care atât reclamanta, cât și pârâta sunt părți în dosarul menționat, nefiind formulată o cerere de repunere în funcțiune a serverului aparținând reclamantei pe calea dreptului comun.
De altfel, reclamanta a formulat cererea de repunere în funcțiune a serverului proprietatea sa, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului ce face obiectul dosarului nr.(...), însă măsura pe care o solicită tinde să devină definitivă, în condițiile în care în dosarul menționat nu se soluționează fondul litigiului dintre părți, pe de o parte și, pe de altă parte, întrucât nu s-a făcut dovada faptului că actul săvârșit de pârâtă este abuziv și că aceasta, chiar în condițiile în care măsura ar deveni definitivă, ar avea posibilitatea de a se adresa instanței, pe calea dreptului comun, pentru a înlătura măsura dispusă de instanță pe calea ordonanței președințiale.
Susținerile reclamantei în sensul că vremelnicia măsurii ar rezulta din posibilitatea celor două părți de a-și compensa pretențiile pecuniare în calea acțiunii formulate pe fondul litigiului, nu pot fi reținute, impunându-se a fi înlăturate, întrucât recuperarea unor sume cu titlu de despăgubire pe care părțile ar fi eventual îndreptățite să le solicite nu determină caracterul vremelnic al măsurii, ci este menită doar să asigure o recuperare justă și echitabilă părților și acoperirea unor eventuale prejudicii pe care însă trebuie să le dovedească.
Referitor la condiția urgenței, instanța consideră că din perspectiva disp. art.581 alin.3 C.pr.civ., acestea se impun a fi analizate în corelație cu existența unui drept care s-ar păgubi prin întârziere și prevenirea unei pagube iminente care nu s-ar putea repara.
Reclamanta nu a făcut dovada faptului că are un drept care a fost încălcat de către pârâtă prin conduita sa, întrucât, astfel cum s-a reținut în considerentele de mai sus, aparența dreptului nu este în favoarea acesteia, ulterior datei de 3 martie 2011, împrejurare față de care nu se impun a fi dispuse măsuri pe calea ordonanței președințiale pentru păstrarea acestui drept, pe de o parte, iar pe de altă parte, întrucât nu s-a făcut nici dovada pretinsei pagube invocate, cu atât mai puțin dovada faptului că paguba nu ar mai putea fi remediată.
Deși reclamanta a susținut că respingerea cererii de ordonanță președințială și repunerea în funcție a serverului doar odată cu fondul ar face practic imposibilă relansarea portalului , nu a făcut în nici un fel această dovadă, mărginindu-se doar la a susține caracterul urgent al măsurii, în contradicție cu disp.art.1169 C.civ.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta SC W. I. SRL prin care a solicitat în principal casarea sentinței și trimiterea cauzei spre competentă soluționare instanței competente din B., în subsidiar casarea sentinței, admiterea excepției de necompetență teritorială a instanțelor din C. cu consecințaconstatării ivirii conflictului de competență și înaintării dosarului Înaltei Curți de C. și Justiție în vederea stabilirii competenței teritoriale. Pentru ipoteza în care primele două solicitări vor fi respinse, recurenta a solicitat casarea în întregime a sentinței recurate și în urma rejudecării cauzei pe fond să se dispună admiterea cererii de ordonanță președințială astfel cum a fost formulată.
În motivarea cererii de recurs se arată că în mod greșit Tribunalul
București a respins cererea de decădere a pârâtei din dreptul de a ridica excepții de ordine privată și de a propune probe în contextul în care aceasta nu a depus întâmpinarea cu cel puțin 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată așa cum prevede art. 1141 alin. 2 C.proc.civ. Consecința directă a acestui fapt consta în opinia recurentei în decăderea pârâtei din dreptul de invoca excepția de necompență teritorială raportat la împrejurarea că cererea cu care a fost investită instanța de judecată nu revenea în competența teritorială exclusivă a unei anumite instanțe. Față de aceste considerente, recurenta a solicitat trimiterea cauzei T. B. în vederea soluționării pe fond a cauzei. În continuare, reclamanta susține că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă. În argumentarea acestui punct de vedere se arată că părțile litigante au convenit prin contractul depus la dosarul cauzei ca litigiile în legătură cu acest contract să fie soluționate de instanțele din B., astfel că dispoziția de respingere a excepției de necompetență teritorială invocată de reclamantă în fața T. C. C. este nelegală contravenind prevederilor art. 982 și 969 C.civ. care instituie principiul forței obligatorii a contractului. Mai pretinde reclamanta că Tribunalul București era competent să soluționeze cererea de ordonanță președințială și în considerarea prevederilor art. 10 pct. 4 și art. 10 pct. 1 C.proc.civ. care statuează că în cazul obligațiilor comerciale este competentă și instanța locului unde obligația a luat naștere sau aceea a locului plății, respectiv instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, cel puțin parțială, a obligației. În cazul dedus judecății, nașterea obligației, executarea acesteia și plata au avut loc în B.. În considerarea acestor argumente, recurenta a solicitat casarea hotărârii, admiterea excepției de necompetență teritorială a T. C. C. și înaintarea dosarului Înaltei Curți de C. și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență. Mai susține recurenta că în mod greșit prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive deși a făcut dovada încheierii unui contract între părțile litigante în baza căruia pârâta și-a îndeplinit obligațiile timp de peste 2 ani. Pe fondul cauzei, reclamanta susține în esență că pronunțarea hotărârii s-a făcut fără analizarea temeinică a probelor depuse la dosar, insistând asupra faptului că predarea serverului în vederea colocării nu a avut loc în momentul demarării negocierilor așa cum susține pârâta, ci doar în momentul în care s-a convenit asupra termenilor contractuali prezentați în înscrisul depus la dosar. În fapt se arată că în ianuarie 2009 a încheiat cu parata un contract de prestări servicii având ca obiect colocarea serverului proprietatea sa. Pana in data de (...) serviciul a fost furnizat in parametrii stabiliți, serverul funcționând in mod corespunzător. Începând cu această dată, fără nici o notificare prealabilă, serverul a fost deconectat de la internet, făcând astfel imposibila funcționarea portalului www.jobmate.ro. După discuțiile purtate cu reprezentantul pârâtei, care a motivat acțiunea de conectare prin lipsa contractului în formă scrisă, reprezentantul paratei i-a comunicat ca va menține serverul in funcțiune timp de 15 zile. Reclamanta pretinde că decizia de suspendare a furnizării serviciului este nejustificată cât timp reclamanta și-a îndeplinit întocmai obligațiile asumate prin contract. In afara de prejudiciul direct si indirect provocat reclamantei, consideră ca este demn de luat in considerare si prejudiciul provocat utilizatorilorwww.jobmate.ro, studenți si tineri profesioniști din România, datorita faptului ca, acest portal era singurul din România care integra oportunități naționale si internaționale de dezvoltare profesionala. Recurenta mai susține că pronunțarea hotărârii s-a făcut fără analizarea temeinica a condițiilor de admisibilitate ale ordonanței președintiale. În opinia recurentei caracterul urgent al masurilor solicitate este dat de faptul ca, in cazul in care repornirea serverului s-ar judeca împreuna cu fondul cauzei, ar deveni practic imposibila relansarea portalului . Afirmația paratei referitoare la durata in timp a migratiei serverului ( maxim o oră ) este nesustenabila, fiind infirmată de informații preluate de pe site-ul R., singura autoritate naționala cu atribuții in domeniu, iar domeniului pe un alt server se face numai cu întreruperea funcționarii site-ului respectiv. De asemenea, arată că este îndeplinită și cerința necesității prevenirii unei pagube iminente, datorita imposibilității relansării portalului . În cazul în care o astfel de măsură ar fi dispusă doar odată cu soluționarea fondului cauzei. Condiția vremelniciei este, de asemenea îndeplinită în opinia recurentei, deoarece, pe rolul T. B. exista deja o acțiune pe fondul cauzei. Prin întâmpinarea formulată, pârâta SC S. SRL a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate. Referitor la susținerea reclamantei că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art. 114 indice 1 alin. 2 C.proc.civ. învederează că urgența măsurii solicitate pe cale de ordonanță președințială exclude aplicarea art. 114 indice 1 C.proc.civ., în legătură cu termenul necesar pentru pregătirea și depunerea întâmpinării. În condițiile în care cererea a fost înregistrată în data de 29 martie 2011, iar primul termen de judecată a fost stabilit în data de 4 aprilie 2011 era practic imposibil ca de la data citării să mai aibă la dispoziție cele 5 zile prevăzute pentru depunerea întâmpinării cu 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată. Totodată subliniază că reclamanta solicită instanței de recurs să facă aplicarea unor dispoziții abrogate, respectiv cele din cadrul art. 118 al. 2 C.proc.civ care prevedeau decăderea din dreptul de a mai invoca excepții și a propune probe. Referitor la necompetența T. C. consideră că instanța de fond în mod corect a respins ca inadmisibilă excepția de necompetența teritorială invocată de către reclamanta recurentă întrucât este vorba despre o necompetența de ordine privată care poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau când aceasta nu este obligatorie pana la prima zi de judecată potrivit dispozițiilor art. 159 indice 1 alin.3 C.proc.civ. astfel cum a fost modificat prin L. nr. 2.. Din cuprinsul normelor rezultă că doar pârâtul este cel care poate invoca excepția. Mai mult excepția de necompetență teritorială a fost invocată de către subscrisa pârâtă prin întâmpinarea depusă în fața T. B., iar instanța s-a pronunțat în sensul admiterii acesteia și declinării competenței în favoarea T. C. C.. Prin sentința comercială nr. 4568/(...) pronunțată de către Tribunalul București - secția a Vl-a C.ă s-a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 7 din C.proc.civ., susținerile reclamantei privind incidența art. 10 pct.1 și 4 C.proc.civ. fiind înlăturate ca neîntemeiate. H. nu mai este susceptibilă de a fi atacată și a devenit irevocabilă. Referitor la susținerile reclamantei privitoare la existența contractului, pârâta arată că înscrisul depus la dosar reprezintă doar un draft completat cu datele reclamantei în momentul desfășurării negocierilor, însă care nu valorează contract deoarece nu a fost acceptat de către pârâtă. Pârâta reiterează că a prestat serviciul reclamantei din eroare ca urmare a omisiunii de deconectare a serverului de la curent si de returnare a acestuiaproprietarei, eroare în care s-a aflat din cauza numărului mare de servere deținute în colocare. Cât privește temeiul de drept invocat, respectiv art. 36 din C.com. susține că aceste prevederi nu sunt aplicabile prezentei spețe deoarece executarea s-a făcut din eroare. Referitor la susținerile reclamantei privitoare la aplicabilitatea dispozițiilor art. 10 alin.1 și 4 din C.proc.civ. se arată că între părți nu există un contract, negocierile derulate în 2008 nefinalizându-se cu un acord de voințe. Prin urmare în mod corect s-a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin 1 C.proc.civ. potrivit cărora „cererea împotriva unei persoane de drept privat se face la instanța Mai adaugă faptul că excepții si apărări legate de competenta teritorială a primei instanțe nu pot fi invocate in recurs, încheierea de declinare a competentei nefiind susceptibila de cale de atac, nici separat si nici concomitent cu fondul pretențiilor, raportat la art. 159 indice 1 aliniat 3 C. pr. civila si art. 158 aliniat 3 C. pr. civila. Critica adusă admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive este lipsită de obiect întrucât prima instanță a respins această exepție. Referitor la susținerile reclamantei recurente privitoare la condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, consideră că situația ar fi putut fi remediată de către reclamanta recurentă într-un timp scurt, cu atât mai mult cu cât a avut la dispoziție un răgaz de 15 zile acordat de către pârâtă pentru a întreprinde preluarea serverului. În ceea ce privește existența unui drept care s- ar prejudicia prin întârziere, atâta timp cat între părți nu există un contract, nu poate fi vorba despre îndeplinirea de către reclamanta recurenta a acestei condiții de admisibilitate. Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și sub toate aspectele potrivit articolului 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat și în temeiul articolului 312 alin. 1 Cod procedură civilă urmează să îl admită pentru următoarele considerente: Primele două critici formulate de către recurentă vizează necompetența primei instanțe în soluționarea cauzei și se subsumează motivului de recurs prevăzut de pct. 304 pct. 3 C.proc. civ. Curtea ține să precizeze în primul rând că obiecțiunile formulate cu privire la măsura de declinare a cauzei dispusă de Tribunalul București prin sentința comercială nr. 4568 din 6 aprilie 2011 nu pot fi analizate în cadrul prezentului demers judiciar deoarece hotărârea de declinare a competenței teritoriale a intrat în puterea lucrului judecat, legiuitorul eliminând prin L. nr. 2. calea de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătorești de declinare. În acest sens, au relevanță dispozițiile art. 158 alin. 3 C.proc.civ. care statuează că hotărârea prin care o instanță se declară necompetentă nu este supusă niciunei căi de atac. În subsidiar, Curtea reține că excepția de necompetență teritorială a fost invocată cu respectarea prevederilor art 1591 alin. 3 C.proc.civ. introdus prin L. nr. 2., respectiv prin întâmpinarea formulată la data de 4 aprilie 2011. Nu se poate reține vreo culpă în sarcina pârâtei pentru nerespectarea termenului de 5 zile pentru depunerea întâmpinării instituit de art. 114 1 alin. 2 C.proc. civ. în condițiile în care aceasta a primit citația doar în data de 4 aprilie 2011 ( f. 51 ) și a acționat cu promptitudine, redactând și expediind întâmpinarea prin poștă chiar în aceeași zi ( f. 121 ), iar prin fax în data de 5 aprilie 2011 ( f. 54 ). Obligația respectării termenului de 5 zile pentru depunerea întâmpinării subzistă doar în cauzele în care citarea pârâtului pentru primul termen de judecată s-a realizat cu 15 zile înainte de termenul stabilit, iar în pricinile urgente, înainte de cu cel puțin 5 zile. Cum în cauza de față citarea pârâtului s-a realizat la 4 aprilie 2011, iar primul termen de judecată era fixat pentru 6 aprilie 2011, era imposibil ca pârâta să respecte prevederile art. 114 1 alin. 2 C.proc. civ. Prin urmare, sancțiunea decăderii din dreptul de a invoca excepția de necompetență teritorială nu este aplicabilă pârâtei în contextul în care aceasta a dovedit că a fost împiedecată să depună întâmpinarea cu 5 zile înainte de primul termen de judecată printr-o împrejurare mai presus de voința sa, fiind incidentă ipoteza reglementată de art. 103 alin. 1 teza finală din codul de procedură civilă care se constituie într-o excepție de la aplicarea unei astfel de sancțiuni procesuale. Nici solicitarea recurentei de a se constata ivit conflictul negativ de competență și de a sesiza Înalta Curte de Casație și Justiție cu acest incident procedural nu poate fi primită deoarece, pe de o parte, nu există premisele unui conflict negativ de competență astfel cum acestea sunt reglementate de art. 20 pct. 2 C.proc.civ.( nu s-au declarat necompetente două instanțe), iar pe de altă parte doar instanța în fața căreia s-ar fi ivit un conflict de competență poate sesiza instanța competentă să hotărască asupra conflictului ( în cazul de față Tribunalul Comercial Cluj ), iar nu instanța învestită cu soluționarea recursului în cuprinsul căruia se aduc și critici referitoare la necompetența primei instanțe. De altfel, Curtea constată că în mod corect Tribunalul Comercial Cluj a respins ca inadmisibilă excepția de necompetență teritorială invocată în fața sa de reclamanta-recurentă cât timp necompetența teritorială de ordine privată poate fi invocată în acord cu prevederile art. 1591 alin. 3 C.proc.civ. doar de către pârât prin întâmpinare sau când întâmpinarea nu este obligatorie cel mai târziu la prima zi de înfățișare. Ca atare, dreptul de a invoca excepția de necompetență teritorială de ordine privată este rezervat exclusiv pârâtului, reclamantul nefiind îndrituit să invoce o astfel de excepție. Pe de altă parte, așa cum s-a menționat într-un paragraf anterior sentința comercială nr. 4568 din 6 aprilie 2011 pronunțată de către Tribunalul București, de declinare a competenței de soluționare a cauzei în favoarea T. C. C., este irevocabilă și beneficiază de putere de lucru judecat astfel că pretinsa convenție referitoare la instanța competentă să soluționeze litigiile dintre părți, invocată de către recurentă, este lipsită de relevanță. Recursul reclamantei nu este fondat nici din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ întrucât nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale. Potrivit dispozițiilor art. 581 Cod procedură civilă, procedura specială a ordonanței președințiale impune condiții specifice, respectiv urgența, nerezolvarea fondului cauzei, justificarea unui interes legitim în prevenirea unei pagube iminente, toate subordonate caracterului vremelnic al soluției pronunțate prin această procedură specială. Așa cum rezultă, atât din acțiune, cât și din motivele de recurs, problemele invocate de către recurentă ating fondul cauzei referitoare la perfectarea unui contract de colocare, respectiv de conectare continuă la internet de mare viteză a serverului proprietatea recurentei, astfel că cerința de neprejudecare a fondului nu este îndeplinită în speță. Chiar dacă, cu ocazia examinării unei cereri de ordonanță președințială, instanța are obligația efectuării unui examen sumar al actelor, ea nu va examina validitatea lor, ci în raport cu ele va stabili aparența dreptului în favoarea uneia sau alteia dintre părți. În speță însă, atât prin cererea formulată în primă instanță, cât și prin motivele de recurs s-a invocat de către reclamantă perfectarea unui contract în formă simplificată în condițiile art. 36 din Codul comercial sub forma comenzii urmate de executare, în timp ce pârâta contestă încheierea acestui contract susținând că a prestat servicii reclamantei din eroare, iar negocierile purtate între părți nu au fost finalizate prin încheierea unui contract. Obiectul ordonanței președințiale este acela de a obliga pârâta să repună în funcțiune serverul reclamantei până la soluționarea pe fond a dosarului nr. (...)înregistrat la Tribunalul București, adică o obligație de a face, măsură ce nu poate fi dispusă în cadrul procedurii speciale a ordonanței președințiale. În mod cu totul excepțional, prin intermediul ordonanței președințiale se poate dispune o obligație de a face însă doar în condițiile în care se tinde spre restabilirea unei situații anterioare săvârșirii unui act samavolnic. Chiar dacă, înainte de data de 3 martie 2011, recurenta reclamantă a beneficiat de servicii de conectare la internet de mare viteză din partea pârâtei, de vreme ce pentru a se institui și pentru viitor în sarcina pârâtei o astfel de obligație este necesară analizarea pe fond a problemei existenței unui contract în vigoare între cele două părți litigante, cererea reclamantei nu putea fi soluționată pe calea ordonanței președințiale. Așa cum bine a reținut și prima instanță, din probele de la dosarul cauzei, nu rezultă caracterul samavolnic al refuzului pârâtei de a presta servicii de conectare la internet a serverului reclamantei. Nici cerința vremelniciei nu este îndeplinită deoarece reclamanta nu a făcut dovada că ar fi investit vreo instanță de judecată cu o acțiune de drept comun care să aibă același obiect ca și cererea de ordonanță președințială, acțiunea înregistrată la Tribunalul București sub nr. (...) la care se face trimitere în cuprinsul cererii referindu-se la alte pretenții formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâta și anume: obligarea pârâtei la publicarea unui comunicat de presă prin care pârâta să își asume culpa exclusivă pentru suspendarea funcționării portalului și la plata unor daune interese rezultate din rezilierea contractelor de promovare, ieșirea portalului din motoarele de căutare și afectării imaginii portalului în rândul utilizatorilor și partenerilor comerciali. Prin urmare, prin promovarea cererii de ordonanță președințială reclamanta tinde în fapt la instituirea unei obligații definitive de a face în sarcina pârâtei, fapt care este inadmisibil în acest cadru procesual. Curtea își însușește argumentele primei instanțe în ce privește neîndeplinirea cerinței urgenței care se impune a fi analizată în corelație cu existența unui drept care s-ar păgubi prin întârziere. De vreme ce aparența dreptului de a beneficia de serviciul de conectare la internet de mare viteză nu este de partea sa începând cu data de 3 martie 2011, recurenta nu poate proba că se expune unei pagube iminente care ar putea fi remediată exclusiv prin luarea de urgență a măsurii solicitate pe cale de ordonanță președințială. Nimic nu o împiedecă pe reclamantă să apeleze la serviciile oferite de alți prestatori de serviciu în acest domeniu până la clarificarea raporturilor contractuale încheiate cu pârâta și a obligațiilor ce au decurs din acestea. Criticile referitoare la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive nu se mai impun a fi analizate față de dispoziția de respingere a acestei excepții adoptată de prima instanță, recurenta fiind într-o evidentă eroare la momentul redactării memoriului cuprinzând motivele de recurs. Față de considerentele anterior reținute, Curtea în temeiul art. 312 C.proc.civ. va respinge recursul declarat de reclamanta SC W. I. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 3312 din 12 mai 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C. pe care o va menține în întregime. PENTRU A. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE Respinge recursul declarat de reclamanta SC W. I. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 3312 din 12 mai 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C. pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința de la 10 A. 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI R. R. D.- CO M. I. I. D. M. - CO Semnează Președintele Semnează Președintele C. de A. C., C. de A. C., V. M. V. M. GREFIER - CO A. B. Semnează prim grefierul instanței M. T. Red. MII/ 19 A. 2011
| ← Decizia comercială nr. 4506/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 125/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
|---|
