Decizia comercială nr. 3001/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Operator de date cu caracter personal 8428

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR.3001/2011

Ședința publică din 05 septembrie 2011

Completul compus din: PREȘEDINTE: A. C. JUDECĂTOR: M. S. JUDECĂTOR: C. P.

GREFIER: V. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. R. S., împotriva sentinței civile nr. 340 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalul Sălaj, în contradictoriu cu intimații OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ și D. G. A F. P. S., având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat pentru recurentă doamna C.ca

I., în calitate de asociat, lipsă fiind intimații.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul este timbrat cu 19,5 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de

1 leu.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-au înregistrat la dosar înscrisuri din partea recurentei la care s-au anexat dovezilor ce atestă plata taxelor de timbru datorate în copie și original ( f. 9 -13).

Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ. astfel cum a fost modificată prin L. nr.

2. constată că este legal investită să judece recursul în temeiul Legii nr. 31/1990.

Reprezentanta recurentei depune la dosar un set de înscrisuri și arată că nu are de formulat alte cereri în probațiune.

Curtea, în urma deliberării, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, respingerea acțiunii ORC, întrucât sunt de rea credință că nu i-au anunțat când au introdus acțiunea în instanță.

C U R T E A

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.340 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. a fost admisă cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului

Comerțului B. reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sălaj, în contradictoriu cu pârâta S. S., iar pe cale de consecință, a fost dispusă dizolvarea S. S., în temeiul disp. art. 237 alin. 1 lit. b din L. nr. 31/1990 republicată și modificată.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că în cauză sunt incidente prev. art. 237 alin. 1 lit. b din legea nr. 31/1990 republicată întrucât societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anule ce trebuiau depuse la O. R. C.

Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâta S. S., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței, respingerea cererii.

În motivare se susține că a depus actele impuse de lege la autoritățile competente.

Deși citat, intimatul nu a depus întâmpinare și nici nu a trimis reprezentant în instanță în vederea precizării poziției procesuale.

Examinând recursul declarat în raport cu probele administrate, cu prevederile art.3041 C.pr.civ. și cu dispozițiile legale incidente, Curtea reține că acesta este întemeiat.

Astfel, art. 237 alin.1 din L. nr. 31/1990 prevede că la cererea oricărei persoane interesate precum și a O.ui N. al R. C., tribunalul va putea pronunța dizolvarea în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni.

Din norma enunțată rezultă că legea recunoaște legitimare procesuală activă

O.ui R. C. de a sesiza tribunalul cu acțiune în pronunțarea dizolvării în temeiul prevederilor lit.a, precum și oricărei persoane interesate, dizolvarea judiciară fiind facultativă atât pentru partea care are dreptul să o ceară, cât și pentru instanță care apreciază dacă dizolvarea, ca sancțiune a societății, este oportună sau nu.

În cazul în care din probe rezultă că activitatea societății nu a încetat și că dizolvarea cu titlu de sancțiune a acesteia nu se impune pentru asigurarea continuării activității comerciale, că o manifestare a voinței societare nu lipsește, cererea întemeiată pe art. 237 lit.a din L. nr. 31/1990 republicată poate fi respinsă.

În speță, actele îndeplinite de recurentă prin numirea unui administrator pe o perioadă nedeterminată, cererea de înscriere a acestei mențiuni fiind admisă de O. S., în afara termenului, se impun a fi validate, interesul menținerii ființei societare urmând să primeze alături de ocrotirea acesteia, impunându-se și ocrotirea deopotrivă a altor persoane juridice cu care se presupune că a intrat în raporturi juridice, câtă vreme activitatea sa comercială nu a încetat, iar societatea reflectă voința de a continua activitatea și de a îndeplini obligațiile impuse de lege. Or, în acest context, nu mai apare ca justificată aplicarea sancțiunii dizolvării, de vreme ce publicitatea în registrul comerțului a actelor și faptelor din activitatea recurentei a fost îndeplinită.

Prin urmare, reținând că nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.237 lit.a din L. nr. 31/1990, în temeiul art.312 C.proc.civ., instanța va admite recursul și va modifica hotărârea atacată în sensul respingerii cererii formulate de O.

R. C. C. pentru dizolvarea societății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E:

Admite recursul declarat de S. S., împotriva sentinței civile nr. 340 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea formulată de OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B. prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE

LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ.

Dispune radierea mențiunilor din Registrul C. efectuate în baza sentinței recurate.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. C. M. S. C. P.

GREFIER V. D.

Red.CP/Dact.GC

3 ex/(...)

Jud. primă instanță: M. L.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 3001/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii