Decizia comercială nr. 331/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 331/2011

Ședința publică de la 28 I. 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-A. N. J.ECĂTOR: D. M. J.ECĂTOR: S. AL H.

G.: A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de către SC J. C. SRL împotriva deciziei civile nr. 1. din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., privind și pe intimații D. G. A F. P. A J. B.-N. și SC E. COM SRL, având ca obiect poprire asiguratorie menținere poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este legal timbrat, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2

C.pr.civ.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4

C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.

După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând reține că prin cererea înregistrată sub nr.(...) reclamanta D.

G. a F. P. B.-N. a chemat în judecată pe pârâta SC E. COM SRL solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună menținerea popririi înființată de către A. a comunei Uiu împotriva terțului poprit în baza titlului executoriu nr.6639/21 mai 2009- creanță bugetară în cuantum de

47.233 lei.

Prin sentința civilă nr.4631 pronunțată de Judecătoria Baia Mare la 7 mai 2010, s-a dispus menținerea popririi înființată de reclamantă asupra sumei datorate de terțul poprit SC J. C. SRL debitoarei SC E. Com SRL până la concurența sumei de 41.760 Ron fiind respinsă petitul referitor la obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat apel terțul poprit SC

J. C. SRL solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună reformarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii introductive.

Apelanta nu a indicat motivele de nelegalitate pe care se sprijină cererea sa de apel.

Prin decizia nr.1. pronunțată la 30 septembrie 2010 Tribunalul

Maramureș a anulat ca netimbrat apelul declarat de apelanta SC J. C. SRL împotriva sentinței civile nr.4631/7 mai 2010 pronunțată de Judecătoria

Baia Mare în dosarul nr.(...).

Pentru a dispune în acest sens, tribunalul a reținut că apelanta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, neîndeplinirea acestei obligații procesuale fiind sancționată conform prevederilor art.20 alin.3 din

Legea 146/1997 cu sancțiunea anulării cererii.

În interiorul termenului de recurs, terțul poprit SC J. C. SRL a solicitat reformarea deciziei civile 11./(...) în sensul casării acesteia cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare invocând motivul de casare prevăzut de art.304 pct.5 C.proc.civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a relavat că instanța de apel prin hotărârea dată a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității la art.105 alin.2 al Codului de procedură civilă.

În esență, s-a susținut că instanța a făcut o aplicare greșită a prevederilor art.242 alin.2 C.proc.civ., întrucât nu a dispus suspendarea soluționării apelului, deși, față de lipsa părților de la dezbateri, această conduită procesuală se impunea, dezlegarea cererii de apel fiind realizată în temeiul excepției nelegalei timbrări, care a fost admisă conform prevederilor art.11, 20 alin.3 din Legea 146/1997.

Intimata D. G. a F. P. B.-N. prin întâmpinarea formulată, s-a opus admiterii recursului.

Deliberând, Curtea reține următoarele:

Recurenta a investit instanța de recurs cu cererea sa de reformare a deciziei 1./2010 pronunțată de Tribunalul Maramureș întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art.304 pct.5 C.proc.civ.

Recurenta a relevat că prin hotărârea dată instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității la art.105 alin.2

C.proc.civ. Ea a susținut că soluționarea excepției de ordine publică privitoare la netimbrarea apelului, s-a făcut cu încălcarea formelor de procedură care reglementează incidentul privitor la suspendarea judecății,

Curtea reține că potrivit prevederilor art.242 C.proc.civ.instanța va suspenda judecata când ambele părți o cere, sau când niciuna din părți nu se înfățișează la strigare pricinii, dacă reclamantul sau pârâtul nu a cerut judecarea în lipsă. Ambele impoteze invocate de legiuitor se referă la manifestarea de voință a părților care poate fi expresă sau tacită.

Formularea art.242 C.proc.civ.este explicit imperativă așa încât, măsura suspendării judecății devine obligatorie pentru instanță.

Prin suspendarea judecății se înțelege oprirea cursului acesteia datorită unor împrejurări voite de părți - reflectând astfel principiul disponibilității - sau indepedente de voința lor, când părțile se află în imposibilitate fizică sau juridică de a se prezenta la judecată.

Există o jurisprudență constantă în sensul că judecata trebuie suspendată, instanța neputând proceda la anularea cererii pentru netimbrare sau insuficientă timbrare, chiar dacă cererea de chemare în judecată nu a fost timbrată sau nu a fost timbrată în întregime. (Cas.I, dec.nr.1658/1938, apud C.Gr.C.Zotta, op.cit., p.196.) În același sens: Plen.Trib.Supr., decizia de îndrumare nr.11/1964, pct.1, în Îndreptar interdisciplinar, cit.supra, p.326-327; Trib.Supr., col.civ., dec.nr.2100/1967, R.R.D.nr.5/1968, p.161.

T. soluționând apelul fără să dea curs normei imperative care reglementează suspendarea obligatorie a judecății, a pronunțat o hotărâre cu încălcarea normelor de procedură.

Potrivit cu natura cauzelor, a normelor prin care ele sunt stabilite și a soluțiilor impuse sau lăsate la aprecierea instanței, suspendarea poate fi obligatorie sau facultativă.

Ori, lipsa părților de la dezbateri și inexistența unei cereri emanând de la părțile litigante pentru judecarea pricinii în lipsa lor de la dezbateri, se integrează în cazul de suspendare obligatorie prevăzut de art.242 alin.2

C.proc.civ.

În această situație, instanța nu are un drept de opțiune, suspendarea nefiind lăsată la aprecierea sa fiind, impusă de lege.

Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că tribunalul a dispus în mod nelegal anularea cererii de apel, deși trebuia să procedeze la oprirea cursului judecății, atât timp cât părțile s-au aflat în imposibilitatea de a se prezenta la judecată și nu au cerut judecarea în lipsă.

Caracteristica esențială a contestației la executare în materie fiscală este că , în marea majoritate a situațiilor , aceasta nu este pornită în temeiul unei hotărâri judecătorești irevocabile , ci a unei proceduri începute în temeiul unui act administrativ fiscal căruia îi conferă putere de titlu executoriu. În speță titlul executoriu în baza căruia s-a pornit executarea silită de către reclamantă pe temeiul prevederilor art. 149 și urm din codul de procedură fiscală este un act administrativ fiscal . Dar, numai această simplă împrejurare nu este de natură să determine competența instanțelor de contencios administrativ în materie de executare silită, instanța competentă material în prim grad de jurisdicție să judece o contestație privitoare la executarea silită a creanțelor fiscale săvârșită în baza unui titlu de creanță fiscal fiind, conform art. 373 ali.2 Cod. proc. civ., judecătoria ca instanță civilă de drept comun, urmând ca recursul sau după caz apelul să fie soluționat de către secția civilă a tribunalului care este instanța ierarhic superioară .

În temeiul art.312 C.proc.civ. raportat la art.304 pct.5 C.proc.civ., art.242 alin.2 C.proc.civ., va admite recursul și va dispune trimiterea cauzei în vederea continuării judecății către Tribunalul Maramureș secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC J. C. SRL împotriva deciziei civile nr.1. din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M., pe care o casează și trimite cauza în vederea continuării judecății.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2011.

PREȘEDINTE, J.ECĂTORI, G., G.-A. N. D. M. S. AL H. A. B.

Red.S.A.H./A.C.

3 ex. - (...) J..fond.R. D. J..apel:Ț. D.; H. D.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 331/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii