Decizia comercială nr. 4272/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 4272/2011

Ședința publica din data de 1 noiembrie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. I. JUDECĂTOR: D. P. JUDECĂTOR: A. I. A. GREFIER : I. S.

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta SC A. T. N. R. S. - societate în insolvență- prin administrator judiciar G. M. R. I. împotriva Ordonanței Președințiale nr. 4211 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C., în contradictoriu cu intimata pârâtă SC F. „ E. D. T. N. SA PRIN S. DE D. A E. E. C.-N.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, la a doua strigare, se consilier juridic P. Rus, pentru intimată, care depune delegația de reprezentare la fila 12 din dosar, lipsă fiind recurenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul formulat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată și că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 C. proc. civ.

C.ea, din oficiu, procedând la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2., constată că este competentă să judece recursul în temeiul art. 582 alin. 3 C. proc. civ. raportat la prevederile art. 3 pct. 3 C. proc. civ.

Reprezentanta intimatei pârâte SC F. „ E. D. T. N. SA PRIN S. DE D. A E.

E. C.-N. invocă excepția tardivității formulării recursului, raportat la faptul că ordonanța președințială a fost pronunțată la data de (...) iar recursul a fost înregistrat la Tribunalul Comercial Cluj la data de (...). Potrivit dispozițiilor legale, ordonanța este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor, motiv pentru care solicită admiterea excepției tardivității formulării recursului.

C.ea, după deliberare, constată că, deși recursul a fost înregistrat la

Tribunalul Comercial Cluj la data de (...), acesta a fost trimis prin poștă la data de (...), așa cum rezultă din plicul existent la fila 8 din dosarul nr. (...) al Curții de A. C. A. în vedere ce constatate anterior, C.ea apreciază că recursul a fost formulat în termenul legal prevăzut de art. 582 C. proc. civ., de 5 zile de la data pronunțării, motiv pentru care respinge excepția tardivității formulării recursului invocată de reprezentanta intimatei pârâte.

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, C.ea, în temeiul art. 150 C. proc. civ., declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta intimatei pârâte SC F. „ E. D. T. N. SA PRIN S. DE D. A E. E. C.-N. solicită respingerea recursului ca fiind nelegal și netemeinic, fără cheltuieli de judecată.

C.ea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin Ordonanța Președințială nr. 4211 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C., s-a respins cererea formulată de reclamanta SC A. T. N. R. SA O., reprezentată prin administrator judiciar B. M. R. I. în contradictoriu cu pârâta SC F. E. D. T. N. SA.

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că prin contractul nr. 2097/(...) pârâta SC F. E. D. T. N. SA a acordat reclamantei SC

A. T. N. R. SA dreptul de utilizare temporară a stâlpilor de susținere a liniilor electrice aeriene de distribuție de joasă tensiune ca suport al rețelelor de telecomunicații din gestiunea reclamantei. D. contractului a fost stabilită inițial până la data de (...), iar ulterior prin acte adiționale a fost prelungită până la data de (...).

Prin hotărârea nr. 565/2006 a C. Local al mun. C.-N. s-a aprobat realizarea și administrarea unei rețele municipale de canalizații pentru pozarea cablurilor de telecomunicații și s-a stabilit că toți operatorii de telecomunicații sunt obligați să se conecteze în rețeaua municipală de canalizație în termen de

45 de zile de la finalizarea fiecărui tronson(f. 28-29). Prin adresa nr. 15161/(...) pârâta a comunicat reclamantei că va avea loc relocarea infrastructurii aeriene în subteran și a solicitat acesteia să-i comunice data la care se va realiza conectarea la rețeaua de canalizație subterană. O adresă cu același conținut a fost comunicată reclamantei si la data de (...).

Prin adresa nr. 116492/451/(...) Municipiul C.-N. a comunicat pârâtei lista operatorilor de telecomunicații care au fost notificați cu privire la relocarea infrastructurii aeriene în subteran și că în termen de 45 de zile de a primirea acestor notificări trebuie demarate procedurile de dezafectare a rețelelor de comunicații pozate aerian pe tronsonul funcțional al rețelei de canalizație subterană C. T.-intersecție str. Observator-intersecție str. Bună-Ziua. Pârâta a solicitat operatorilor de telecomunicații, inclusiv reclamantei, prin adresa nr.

13570/(...), să demareze în regim de urgență lucrările de demontare a circuitelor și echipamentelor de telecomunicații montate pe stâlpi și pozarea acestora în subteran pe tronsonul funcțional, urmând ca de la data de (...) să se realizeze dezafectarea rețelelor de telecomunicații rămasă fără preaviz pentru tronsonul indicat în adresă. R. nu a procedat la pozarea în subteran a circuitelor și echipamentelor de telecomunicații montate pe stâlpi.

Pârâta a procedat la dezafectarea rețelelor de telecomunicații de pe tronsonul C. T.-intersecție str. Observator-intersecție str. Bună-Ziua și de pe tronsonul str. Uzinei E.-intersecția cu Aleea Stadion și Splaiul Independenței, iar la data de (...) și (...) reprezentanți ai părților au semnat procese verbale prin care au diminuat numărul stâlpilor care au făcut obiectul închirierii în aceste zone.

Din dispozițiile art.581 C.p.c. rezultă că admisibilitatea cererii de ordonanță președințială este condiționată de existența urgenței, a vremelniciei și de neprejudecarea fondului. Aceste condiții trebuie îndeplinite cumulativ.

Condiția urgenței este îndeplinită atunci când măsura solicitată este necesară pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru a preveni o paguba iminentă și care nu s-ar mai putea repara, precum și pentru a înlătura piedicile care s-ar ivi in timpul unei executări.

Instanța a apreciat că măsura solicitată de reclamantă pe calea ordonanței președințiale nu îndeplinește condiția urgenței, astfel cum aceasta este definită de art. 581 C. deoarece măsura solicitată de reclamantă nu este necesară pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere sau pentru a preveni o pagubă iminentă și care nu s-ar mai putea repara. Astfel, iar dreptul de proprietate al reclamantei asupra rețelelor de telecomunicații aeriene nu este prejudiciat prin faptul că acestea au fost demontate de pe stâlpi, reclamanta având posibilitatea de a-și conserva dreptul asupra acestor cabluri. De asemenea, prejudiciile care s-ar produce în patrimoniul reclamantei prin faptul că aceste cabluri sunt deteriorate, reclamanta având posibilitatea de a solicita pe calea unei acțiuni promovate conform dreptului comun acordarea despăgubirilor pentru eventualele prejudicii care i-au fost cauzate.

Din actele dosarului nu rezultă că pârâta ar fi acționat în mod abuziv atunci când a procedat la dezafectarea rețelelor de telecomunicații care aparțineau reclamantei. R. a avut cunoștință încă din anul 2009 de faptul că, în conformitate cu hotărârea consiliul local, are obligația să se conecteze la rețeaua municipală de canalizație în termen de 45 de zile de la finalizarea fiecărui tronson, însă nu a înțeles să efectueze demersurile necesare și să respecte hotărârea consiliului local. De altfel, reclamanta a semnat și procesele verbale prin care s-a realizat un acord cu privire la reducerea numărului de stâlpi închiriați cu acei stâlpi de pe care s-a demontat rețeaua de telecomunicații a reclamantei. În concluzie aparența dreptului este în favoarea pârâtei.

T. a apreciat că raporturilor existențe între părți nu le sunt aplicabile dispozițiile art. 38 din L. nr. 8. deoarece contractul încheiat între reclamant și pârâtă nu are ca obiect furnizarea serviciilor avute în vedere de acest text de lege, ci este un contract de închiriere a unor stâlpi în vederea montării unei rețele de telecomunicații care aparține pârâtei.

Față de aceste considerente, instanța a apreciat că cererea reclamantei nu îndeplinește, cumulativ, toate condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, motiv pentru care, în baza art.581 C.p.c. a respins-o ca neîntemeiată.

Împotriva acestei ordonanțe a declarat recurs reclamanta SC A. T. N. R. S. solicitând modificarea ordonanței președințiale în sensul admiterii cererii formulate, respectiv obligarea pârâtei la îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate potrivit contractului nr.2097/0(...) respectiv la reinstalarea cablurilor aferente rețelelor de telecomunicații proprietatea recurentei pe stâlpii de susținere ai liniilor electrice aeriene la nivelul mun. C.-N., cabluri ce în mod abuziv au fost dezinstalate de către pârâtă; în subsidiar solicită autorizarea recurentei la îndeplinirea operațiunilor de reinstalare a cablurilor pe stâlpii de susținere ai liniilor electrice aeriene la nivelul mun. C.-N. pe cheltuiala pârâtei în situația în care aceasta nu va îndeplini această obligație ce îi incumbă.

În motivare a arătat că procedura ordonanței președințiale are un caracter derogator de la dreptul comun, pentru incidența acesteia fiind necesară îndeplinirea unor condiții speciale, respectiv: urgența măsurii pentru care se aplică; caracterul vremelnic al acesteia și neprejudecarea fondului litigiului dintre părți.

Consideră că în speță sunt îndeplinite în totalitate aceste condiții.

Mai mult, având în vedere starea de insolvență în care se află recurenta în temeiul căreia a devenit titulara unor drepturi specifice, modificarea unilaterala a contractului de către pârâta, având drept consecința întreruperii serviciilor prestate la nivelul municipiului C. N., ar periclita în mod grav șansele de reușită a reorganizării activității noastre. Principiile ce guvernează procedura insolvenței reglementată de L. 8. stabilesc preeminența reorganizării judiciare față de falimentul debitorului supus acestei proceduri.

Pentru reușita unui plan de reorganizare este esențial ca debitorul să își mențină și să își consolideze relațiile de afaceri actuale în vederea restructurării și continuării activității pe care o desfășoară. Or întreruperea activității prestate la nivelul municipiului C. N. ar avea ca efect pierderea tuturor clienților din această rază teritorială, afectându-ne în mod grav activitatea și punând sub semnul întrebării succesul inițiativei noastre de reorganizare.

Referitor la urgența arată că această condiție are un caracter temporar. Rațiunea ordonanței președințiale este tocmai de a permite luarea unor măsuri rapide pe o perioadă determinată de timp. Prin urmare această procedură nu poate fi utilizată în scopul instituirii unor măsuri permanente, cu caracter definitiv, prin care s-ar tinde la tranșarea unei dispute litigioase.

Potrivit prevederilor art. 581 Cod Proc. Civ., conceptul de urgență se circumscrie doar situațiilor justificate de: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum si pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

În prezenta cauza urgenta măsurii ce solicită a fi luată ca urmare a prezentului demers este justificată de interesul recurentei evident de prevenire a unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara.

Prin urmare pericolul de distrugere a cablurilor de telecomunicații sau de sustragere a acestora este iminent în condițiile în care paza sau supravegherea acestora nu este asigurată în nici un fel.

În concluzie măsura reinstalării pe stâlpi a cablurilor ce aparțin recurentei reprezintă singura măsura viabilă la acest moment de natura să înlăture pericolul continuu și iminent al sustragerii sau deteriorării acestora.

Referitor la vremelnicia arată că Ordonanța președințială nu poate fi utilizată pentru instituirea unor măsuri ce tind să devină definitive.

In speță, solicită reinstalarea temporară a cablurilor de telecomunicații proprietatea recurentei pe stâlpii ce aparțin pârâtei doar până la momentul soluționării irevocabile a dosarului cu nr. (...) aflat pe rolul T. C. C. Prin acțiunea ce formează obiectul dosarului respectiv a solicitat angajarea răspunderii contractuale a paratei respectiv obligarea acesteia la îndeplinirea obligațiilor asumate in condițiile calității recurentei de consumator captiv conform prevederile art. 38 coroborate cu art. 3 pct. 32 din legea 8..

În plus în momentul de față nu am avut nici măcar posibilitatea relocării rețelei de cabluri într-o altă locație deoarece rețeaua subterană realizată de o terță parte nu este încă funcțională în întregime.

Din această perspectivă, măsura care solicită a fi dispusă are doar caracter temporar subzistând în timp doar până la momentul în care instanța de fond va statua în mod irevocabil asupra îndreptățirii de a utiliza în continuare stâlpii închiriați de la pârâta.

Referitor la neprejudecarea fondului arată că pronunțându-se în cadrul unei cereri de emitere a unei ordonanțe președințiale, instanța nu se poate pronunța cu privire la fondul litigiului dedus judecății. Cu alte cuvinte aceasta nu poate tranșa problema litigioasă ce îi este supusă atenției.

Cu toate aceste prezenta procedură permite o examinare sumară a raportului juridic supus judecății pentru a putea stabili de partea cui este aparenta dreptului. În vederea îndeplinirii acestui demers învederează următoarele aspecte ce o îndreptățește la promovarea prezentei cereri.

Contractul cu nr.2097/0(...) încheiat între parți este în vigoare și își produce în totalitate efectele.

Respectivul contract nu a fost reziliat și nu a încetat în vreun mod.

Așadar nu exista nici un motiv care sa o îndreptățească pe pârâta să procedeze la demontarea cablurilor de pe stâlpii ce îi aparțin.

Recurenta și-a îndeplinit în totalitatea obligațiile contractuale asumate astfel încât parata este ținuta sa îndeplinească obligațiile corelative ce îi revin.

În plus, pârâta nu a respectat dispozițiile exprese ale articolului 20 din contractul încheiat între părți unde se menționează că în cazul relocării cablurilor în rețeaua subterană, pârâta trebuie să înștiințeze recurenta cu cel puțin 6 luni înainte de orice fel de acțiune efectivă.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate șiavând în vedere disp. art.304, 3041 C. C.ea reține următoarele:

Cererea cu care a fost investită prima instanță are un caracter special fiind vorba de ordonanța președințială formulată de o societate în insolvență și având ca obiect obligarea pârâtei intimate SC F. E. D. T. N. SA la îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate prin contractul nr.2097 din 0(...) respectiv la reinstalarea cablurilor aferente rețelelor de telecomunicații proprietatea reclamantei pe stâlpii de susținere ai liniilor electrice aeriene la nivelul mun. C.-N., cabluri care în opinia reclamantei au fost în mod abuziv dezinstalate de către pârâtă.

La data de 0(...) între părți s-a încheiat contractul nr.2097 privind utilizarea temporară a stâlpilor liniilor electrice aeriene de distribuție de joasă tensiune ca suporți pentru rețelele de telecomunicații . Urmare a încheierii acestui contract, în schimbul unui tarif lunar, pârâta se obliga să asigure în favoarea reclamantei folosința unui număr de 1970 stâlpi situația pe raza mun. C.-N. aferent unui număr de 3255 de circuite în vederea instalării cablurilor ce fac parte din rețeaua de telecomunicații.

În executarea acestui contract s-a procedat la instalarea rețelei de cabluri, durata contractului având o valabilitate de 12 luni, fiind prelungită ulterior prin două acte adiționale până la data de (...).

R. recurentă intră sub incidența procedurii insolvenței urmare a cererii formulate de aceasta în temeiul art.27 alin.1 din L. nr.8. la data de (...) fiind deschisă procedura generală a insolvenței (cu intenția manifestată de reorganizare).

Notificată fiind în conformitate cu prevederile art.86 din L. insolvenței pârâta și-a manifestat intenția inițial de menținerea contractului încheiat.

Ulterior a procedat la demontarea cablurilor aferente rețelelor de telecomunicații, iar în prezent întreaga rețea de cablaje este complet dezafectată.

Prin urmare reclamanta recurentă apreciază că în speță sunt întrunite condițiile speciale impuse de art.581 C. respectiv urgența măsurii pentru care se aplică, caracterul vremelnic al acesteia și neprejudecarea fondului litigiului dintre părți.

Urgența măsurii rezidă din interesul recurentei de prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara dat fiind pericolul de distrugere sau sustragere a cablurilor de telecomunicații în condițiile în care paza sau supravegherea acestora nu este asigurată.

Contrar celor invocate de recurentă C.ea reține că în speță prima instanță a apreciat că cererea nu îndeplinește condiția urgenței astfel cum aceasta este definită de art.581 C. întrucât dreptul de proprietate al reclamantei nu este prejudiciat prin faptul că rețelele de telecomunicații aeriene au fost demontate de pe stâlpi, aceasta având posibilitatea de a-și conserva dreptul asupra acestor cabluri. Cât privesc prejudiciile ce s-ar putea produce în patrimoniul reclamantei prin faptul că aceste cabluri sunt deteriorate, nu poate fi susținut în cauză întrucât aceasta are posibilitatea de a solicita pe calea unei acțiuni separate acordarea despăgubirilor pentru eventualele prejudicii cauzate.

Nici chiar aparența dreptului nu este în favoarea reclamantei întrucât din actele dosarului nu rezultă că pârâta ar fi acționat în mod abuziv atunci când a procedat la dezafectarea rețelelor de telecomunicații ce aparțineau recurentei. Dimpotrivă, aparența dreptului este în favoarea intimatei deoarece reclamanta recurentă avea cunoștință încă din anul 2009 de hotărârea C. local al mun. C.- N. în ceea ce privește obligația de a se conecta la rețeaua municipală de canalizație în termen de 45 de zile de la finalizarea fiecărui tronson, însă nu a înțeles să respecte această hotărâre. R. a semnat procesele-verbale prin care s- a realizat un acord cu privire la reducerea numărului de stâlpi închiriați cu acei stâlpi de pe care s-a demontat rețeaua de telecomunicații a reclamantei.

Pe de altă parte, contractul încheiat între părți nu este supus dispozițiilor art.38 din L. nr.8. întrucât acesta nu are ca obiect furnizarea serviciilor de electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice sau altele asemenea ci este un contract de închiriere a unor stâlpi în vederea montării unei rețele de telecomunicații care aparține pârâtei.

Pentru toate aceste motive C.ea reține că în speță nu sunt întrunite condițiile cumulativ impuse de dispozițiile art.581 C. motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 C. recursul declarat de reclamantă urmează a fi respins ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :

Respinge recursul declarat de SC A. T. N. R. S. prin administrator judiciar G. M. R. I. împotriva ordonanței președințiale nr. 4211 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

I. C. P. D. A. A.-I.

GREFIER I. S.

Red.CI Dact.SzM/2ex. (...)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 4272/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii