Decizia comercială nr. 48/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR. 48/2011
Ședința ata de 06 iunie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. I. I. JUDECĂTOR : A. C. JUDECĂTOR : M. S.
GREFIER : L. F.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A. V. SRL B. împotriva decizie civile nr. 3375 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Curții de A. C. în contradictoriu cu intimații O. R. C. DE PE L. T. B. - N. și intimata D. G. A F. P. A J. B. - N., având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat pentru contestatoare dl. Bugnar I., cu delegație la dosar fila.49, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația în anulare este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 3 lei.
S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 01 iunie 2011 s- a comunicat de către Tribunalul Bistrița Năsăud dosarul Curții de A. C. nr. (...).
Reprezentantul contestatoarei arată că nu mai are de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 319 alin. 1 C.pr.civ. este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezenta contestație în anulare și constatând că nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, acordă cuvântul în susținerea contestație în anulare. Reprezentantul contestatoarei solicită admiterea contestației în anulare, casarea deciziei atacate și admiterea recursului astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată, învederând instanței că societatea nu a fost citată, nici în primă instanță și nici în recurs și nu a avut cunoștință de existența recursului. C U R T E A Prin contestația în anulare formulată la data de 18 aprilie 2011 de către contestatoarea SC A. V. SRL împotriva deciziei civile nr. 3375 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Curții de A. C. în contradictoriu cu intimații O. R. C. DE PE L. T. B. - N. și intimata D. G. A F. P. A J. B. - N., se solicită casarea acesteia și rejudecarea recursului formulat împotriva sentinței comerciale nr.1352/2010. În motivarea contestației se arată că T. B.-N. prin sentința comercială nr.1352 pronunțată în dosarul nr.(...), a dispus dizolvarea societățiicontestatoare, fără ca aceasta să fi avut cunoștință de existența acestui proces civil. Arată că, după primirea acestei hotărâri, a declarat recurs la data de (...) pe care, din eroare nu l-a timbrat. Precizează că la data de (...) a solicitat T. B.-N. o copie a deciziei emise în dosarul nr.(...), ocazie cu care a constatat că decizia a fost cea firească de anulare a recursului ca fiind netimbrat. Arată că la fila 12 din dosarul tribunalului există procesul verbal de înmânare a unei citații din data de (...) din care rezultă că factorul poștal, Suciu V., ar fi afișat citația pe ușa sediului societății, citație pe care aceasta nu a primit-o. În concluzie, deși din documentul mai sus menționat s-a putut trage ușor concluzia citării legale, învederează că citarea nu a existat, conform art.921 C.proc.civ. Comunicarea citației și a altor acte de procedură nu se poate realiza prin afișare în cazul persoanelor juridice decât atunci când persoanele prezente refuză primirea citației sau dacă se constată lipsa oricărei persoane la sediul acesteia. În cazul de față, nu se poate discuta de vreun refuz, contestatoarea fiind cea interesată de admiterea recursului, iar pe de altă parte, sediul societății este în aceeași curte cu 5 dintre angajați, unde aceștia își au și domiciliul, fapt imposibil de a nu fi existat cineva la sediu. Mai mult decât atât, societatea are un număr de 10 angajați, un număr de 6 autotractoare care sunt dirijate în cursa de către un dispecer care nu părăsește sediul societății. În concluzie, solicită a se constata că este îndeplinit termenul legal de depunere a contestației și judecarea acesteia în conformitate cu art.320 C.proc.civ., întrucât există riscul dizolvării unei societăți care nu are datorii față de persoane fizice sau juridice, și-a respectat obligațiile fiscale, riscă a pierde o parte din încasări și contractele de transport aflate în derulare, iar un număr de 10 persoane să devină șomeri. Analizând contestația în anulare formulată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.317 C.pr.civ., Curtea a apreciat-o ca fiind nefondată pentru următoarele considerente: Prin decizia civilă nr.3375 pronunțată la data de 16 decembrie 2010 în dosarul nr.(...) al T. B. - N., s-a anulat ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC A. V. SRL împotriva sentinței civile nr.1352/2010 a T. B. - N. Potrivit art.317 alin.1 pct.1 C.pr.civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare (…) când procedura de citare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit legii. În speță se constată că dispozițiile legale amintite anterior nu sunt incidente întrucât procedura de citare a părților pentru data soluționării recursului a fost legal îndeplinită, părțile fiind legal citate la adresele comunicate instanței de judecată. Din conținutul dovezii de îndeplinire a procedurii de citare a contestatoarei rezultă fără echivoc că aceasta a fost citată la sediul său astfel cum rezultă din înscrisurile existente la ORC C., citația fiind afișată pe ușa principală a imobilului. Potrivit art.921C.pr.civ., comunicarea citației și a altor acte de procedură nu se poate realiza prin afișare în cazul persoanelor juridice, precum și al asociațiilor sau societăților care, potrivit legii, pot sta în judecată, cu excepția cazurilor în care se refuză primirea sau dacă se constată lipsa oricărei persoane la sediul acestora. În speță, agentul procedural a procedat la afișarea citației expediate contestatoarei menționând că nu a putut fi identificată nici o persoană care este abilitată de lege să primească acest înscris. Probele existente la dosar relevă împrejurarea că acest imobil nu este unul colectiv, cu mai multe apartamente astfel că se poate susține cu temei că la data comunicării actului de procedură cu contestatoarea s-a constatat lipsa oricărei persoane la sediul acestora. Se poate observa, de asemenea, că nu există la dosar nici o probă care să infirme consemnările agentului procedural cu privire la motivul afișării citației contestatoarei, susținerile contrare ale acesteia fiind nefondate. În consecință, constatând că procedura de citare pentru termenul la care s-a soluționat recursul declarat de către contestatoarea SC A. V. SRL a fost legal îndeplinită astfel că ipoteza normei legale din art.317 pct.1 C.pr.civ. nu este întrunită iar contestația în anulare formulată este nefondată. Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia contestația formulată ca fiind nefondată iar în temeiul art.322 și urm. C.pr.civ. o va respinge. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A. V. SRL B. împotriva decizie civile nr. 3375 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Curții de A. C. în contradictoriu cu intimații O. R. C. DE PE L. T. B. - N. și intimata D. G. A F. P. A J. B. - N., având ca obiect dizolvare societate. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 6 iunie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, M. I. I. A. C. M. S. L. F.red.M.S./A.C. 2 ex. - (...)
← Sentința comercială nr. 133/2011, Curtea de Apel Cluj -... | Decizia comercială nr. 235/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|