Decizia comercială nr. 497/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 497/2011
Ședința publică de la 04 F. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. M. JUDECĂTOR: G.-A. N. JUDECĂTOR: S. AL H. GREFIER: A. B.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul declarat de D. G. A F. P. A J. S. împotriva sentinței civile nr. 3./(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., privind și pe intimații O. PRIN O. R. C. DE PE L. TRIBUNALUL SĂLAJ și S. D. EST S., având ca obiect radiere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Se mai învederează faptul că la data de 28 decembrie 2010 s-a înregistrat la dosarul cauzei, din partea recurentei, o cerere de renunțare la judecarea recursului.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. După deliberare, față de actul de dispoziție procedurală al părții, Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată. { F. | } CURTEA Prin sentința civilă nr. 3. pronunțată la data de (...) în dosarul nr. (...) al T.ui S., a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B. reprezentat prin O. R. C. de pe lângă T. S. în contradictoriu cu pârâta S. D. EST S., iar pe cale de consecință, a fost dispusă radierea S. D. EST S. din evidențele registrului comerțului. Împotriva soluției menționate a declarat recurs intimata D. G. a F. P. a J. S., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate pronunțată de Tribunalul Sălaj în sensul respingerii cererii ONRC, cu consecința dispunerii radierii mențiunii de radiere din registrul comerțului. Pentru termenul de azi recurenta a depus un script din care rezultă că renunță la soluționarea recursului.(f.23) În consecință, în temeiul art. 246 c.pr.civ. se va constata că recurenta a renunțat la judecarea recursului. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Constată că recurenta D. G. a F. P. a județului S. a renunțat la judecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 3./(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S.. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 4 februarie 2011. { F. | PREȘEDINTE, D. M. JUDECĂTOR, G.-A. N. JUDECĂTOR, S. AL H. GREFIER, A. B. } Red.DM Dact.DM/2ex/(...) Jud. prima instanță R.M. P.
← Decizia comercială nr. 2991/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 1321/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|