Decizia comercială nr. 200/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...) R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A C., DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA nr. 200/2011
Ședința a 21 O. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M.-I. I.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - apelul declarat de pârâta SC F. S. împotriva sentinței comerciale nr. 1. pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimata SC A. I. S. prin lichidator judiciar C. DE I. T. S., având ca obiect pretenții.
Se constată că la data de 19 octombrie 2011 s-au înregistrat la dosar concluzii scrise formulate de apelanta SC F. S.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 14 octombrie
2011, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.
I.
Prin sentința comercială nr.1344 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T. C. C. s-a admis cererea de chemare in judecată formulată de reclamanta SC A. I. S. prin lichidator judiciar C. de I. T. S., în contradictoriu cu pârâta SC F. S. a fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei contravaloarea în lei din ziua efectuării plății a sumei de 100.000 euro cu titlu de rest de preț precum și dobânda legală în materie comercială calculată asupra sumei în lei la cursul BNR în ziua plății începând cu data de (...) și pana la plata integrala a sumei, și a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecata în favoarea reclamantei în cuantum de 20.500 lei reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că între părți s-a încheiat la data de (...), contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notar public dr.
D. A. P., prin încheierea de autentificare nr. 2. din (...), prin care reclamanta i-a înstrăinat pârâtei bunurile, în cadrul procedurii de lichidare a bunurilor din patrimoniul societății aflată în procedura insolvenței.
Asupra modalităților de achitare a prețului, părțile au convenit conform capitolelor 3, 4 și 5 din contract, însă tribunalul a procedat doar la analiza acelor cauze care interesează soluționarea cauzei, respectiv art. 5.2.2 din contract, conform căruia părțile au convenit că „suma de 100.000 E. va fi eliberată din Contul escrow în contul vânzătorului ca urmare a i) obținerii, ca urmare a demersurilor și pe cheltuiala vânzătorului, a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile în dosarul nr. 1.", aflat pe rolul J. C., „. care titlul de proprietate al vânzătorului, descris în anexa 1 nu este modificat și suprafețele respectivelor imobile nu sunt diminuate, nu mai târziu de 6 luni de la data încheierii tranzacției; sau (ii) încheierea în mod satisfăcător, ca urmare a demersurilor și pe cheltuiala vânzătorului, a unei tranzacții cu doamna U. E., reclamant în dosarul nr. 1.", aflat pe rolul J. C., „. care titlul de proprietate alvânzătorului asupra imobilelor proprietatea vânzătorului, descrise în anexa 1 nu este modificat și suprafețele respectivelor imobile nu sunt diminuate, nu mai târziu de 6 luni de la data încheierii tranzacției.
T. a reținut de asemenea că, la data încheierii tranzacției, pe rolul J. C. N. se derula litigiul, înregistrat sub numărul (...), nr. V. 1., dintre d-na U. E. și reclamanta SC A. I. S., alături de alți pârâți, cauza având ca obiect grănițuirea. Relevant, sub acest aspect este faptul că reclamanta era proprietară asupra imobilului învecinat cu imobilului d-nei U., litigiul purtându-se asupra granițelor dintre imobile și în niciun caz asupra proprietății care nu putea fi diminuată întrucât litigiul nu a avea ca și obiect și revendicarea unor suprafețe de teren de către reclamanta U. E. care, eventual, ar fi implicat și operațiunea de comparație a titlurilor.
Așadar, conform convenției încheiate între părți la data de 30 mai 2007, reclamanta SC A. I. S. avea la dispoziție un termen de 6 luni fie a unei tranzacții, pe cheltuiala sa, cu d-na U., fie a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin acre titlul de proprietate al vânzătorului să nu fie afectat.
Cu toate acestea însă, la aceeași dată, 30 mai 2007, pârâta a încheiat cu d-na U. E. un contract de vânzare cumpărare prin care aceasta i-a înstrăinat imobilul învecinat cu cel al reclamantei SC A. I. S. și care făcea obiectul litigiului aflat pe rolul J. C. N., în vederea stabilirii graniței dintre proprietăți.
Mai mult decât atât, așa cum a rezultat din declarația martorului audiat în cauză, respectiv dl. C. O. F., pârâta a purtat negocieri cu d-na U., anterior încheierii contractului de vânzare cumpărare cu reclamanta și, chiar mai mult a încheiat contractul de vânzare cumpărare cu d-na U., chiar dacă în aceeași zi, înainte de a-l încheia pe cel cu reclamanta (f.194 față - verso), cunoscând astfel, la momentul semnării convenției cu reclamanta, că aceasta este împiedicată să realizeze demersurile în sensul clauzei cuprinse în art. 5.2.2 din contract, împiedicând astfel cu bună știință îndeplinirea condiției.
Este reală așadar susținerea pârâtei că demersurile de stingere a litigiului trebuiau făcute de către reclamantă, pe cheltuiala sa, însă, evident aceste demersuri au fost împiedicare de către pârâtă prin încheierea tranzacției cu d- na U. încă anterior semnării convenției cu reclamanta. D., sub acest aspect, pârâta a avut în vedere faptul că, prin operațiunea efectuată, lipsește de efecte clauza inserată în contract, respectiv clauza care condiționa plata restului de preț de către pârâtă.
Aceeași este situația și sub aspectul clauzelor asumate de către părți prin art.4.1.3.1 și art.4.1.3.2 din contractul de escrow încheiat între părți, întrucât, pârâta a împiedicat efectuarea vreunui demers pentru stingerea litigiului pe cheltuiala vânzătorului, însă anterior încheierii celor două convenții cu reclamanta. Mai mult decât atât, în lipsa unor înțelegeri în acest sens, dreptul reclamantei, conferit în egală măsură de clauzele cuprinse în contractul de vânzare cumpărare și de contractul de escrow, de a face demersuri pentru stingerea litigiului cu d-na U. în interiorul celor 6 luni convenite de părți, în niciun caz, nu a fost înlăturat de clauzele din contractul de escrow, așa cum susține pârâta. Î., prin modul în care a acționat, respectiv a încheiat un contract de vânzare cumpărare anterior încheierii tranzacției cu reclamanta, așa cum a arătat însuși martorul audiat la cererea pârâtei, aceasta a împiedicat orice demers al reclamantei, împiedicând în egală măsură îndeplinirea condiției de care depindea nașterea dreptului reclamantei de a încasa restul de preț.
Nu în ultimul rând este de reținut faptul că, în litigiul care s-a aflat pe rolul J. C. N., reclamanta U. E. a renunțat la judecată, instanța luând act de manifestarea sa de voință, prin sentința civilă nr.5991, pronunțată la data de 6iulie 2007 (f.196-198), neputându-se pune așadar problema „întrunirii calității procesuale active și pasive în persoana cumpărătorului";, având în vedere faptul că, urmare a manifestării de voință a reclamantei U., litigiul dintre părți s-a stins, părțile păstrându-și calitățile și, din aceeași perspectivă, nici de o tranzacție, în sensul art.1704 C. civ. nu poate fi vorba.
Prin urmare, modul de soluționare al dosarului nr. 1. al J. C.-N. a fost influențat de către pârâta S. F. S., prin înțelegerea pe care aceasta a încheiat-o cu U. E., însă înțelegerea nu s-a realizat în sensul clauzelor conținute în contractul de escrow, ci în condițiile descrise în cele ce preced și anterior încheierii tranzacției cu reclamanta.
Potrivit dispozițiilor art. 1014 C. civ., „condiția este reputată ca îndeplinită, când debitorul obligat sub această condiție, a împiedicat îndeplinirea ei". A., tribunalul constată că prin conduita sa, constând în încheierea unui contract cu reclamanta din dosarul aflat la momentul respectiv pe J. C.-N., pârâta a împiedicat împlinirea condiției convenite cu reclamanta în art. 5.2.2 din contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu aceasta.
Prin urmare, în baza prevederilor art. 1014 C. civ., condiția arătată a fost considerată ca fiind împlinită, astfel că pârâtei îi revine obligația de plată a sumei de 100.000 euro.
În ceea ce privește conduita pârâtei care, fiind obligată sub condiție, a împiedicat realizarea acesteia, tribunalul reține că, deși textul de lege citat nu distinge, după cum debitorul obligației a fost de bună sau de rea credință, prin modul în care a acționat, respectiv a purtat negocieri și, în final a încheiat o tranzacție cu d-na U. E., anterior asumării convenției cu reclamanta din prezenta cauză, a fost de rea credință, la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare cu reclamanta cunoscând faptul că aceasta nu va mai putea efectua niciun fel de demersuri în sensul clauzelor asumate, precum și imposibilitatea îndeplinirii condiției.
Cu toate că a reținut aspectele prezentate în alineatul p recedent, tribunalul a subliniat că, incidența dispozițiilor art. 1014 C. civ. nu este condiționată de existența unei fraude din partea debitorului obligat sub condiție, însăși împiedicarea realizării condiției fiind considerată de către doctrină ca fiind o fraudă.
În fine, tribunalul a mai subliniat și faptul că art. 4.1.3.2 din contractul de escrow conform căruia încheierea unui contract de vânzare-cumpărare între pârâtă și U. E., prin care pârâta să dobândească dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, reprezintă un fapt în urma căruia nu se mai puteau îndeplini condițiile prevăzute de art. 4.1.3.1 lit. a, nu înlătură incidența dispozițiilor art. 1014 Cod civ., acestea având caracter imperativ.
În subsidiar, tribunalul a reținut și dispozițiile art.1008 C.civ., conform cărora condiția imposibilă sau contrarie bunelor moravuri, sau prohibită de lege, este nulă și desființează convenția ce depinde de dânsa, apreciind că prin conduita sa, la momentul încheierii tranzacției cu reclamanta, condiția inserată în art.5.2.2 din contract era imposibilă.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, luând în considerare și dispozițiile art.969 alin.1 C.civ., precum și art.43 C.com. coroborat cu art.3 alin.1 și 4 din O.G. nr.9/2000, tribunalul a admis cererea de chemare in judecată cu consecința obligării pârâtei să-i plătească reclamantei contravaloarea în lei din ziua efectuării plății a sumei de 100.000 euro cu titlu de rest de preț, precum și dobânda legală în materie comercială calculată asupra sumei în lei la cursul BNR în ziua plății începând cu data de
(...) și pana la plata integrala a sumei.
În temeiul art.274 C.pr.civ. a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecata în favoarea reclamantei în cuantum de 20.500 lei reprezentând onorariu avocațial (f.150-151).
Împotriva acestei sentințe precum și a sentinței comerciale nr.
990/(...) pronunțată în dosar (...)0 creat ca urmare a disjungerii excepțieiprivind nerespectarea principiului repartizării aleatori a dosarului față de dosarul principal a declarat apel pârâta SC F. S. solicitând admiterea apelului și în principal anularea procedurii urmate, reținerea cauzei spre judecare și respingerii cererii de chemare în judecată, sau însubsidiar, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingeriicererii de chemare în judecată.
I.În motivele de apel se arată că sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea principiului distribuirii aleatorii a cauzelor, chiar de judecătorul din dosarul de faliment al A. I. S. ca urmare a unor erori grave și evidente de procedură.
Introducerea cererii de chemare în judecată împotriva F. S. în dosarul de faliment al SC A. I. S. nr. (...) aflat pe rolul T. C. C.
În primul rând, cererea de chemare în judecată formulată de A. I. S. împotriva F. S. având ca obiect obligarea apelantei la plata sumei de 100.000 de euro a fost introdusă inițial de A. I. S., prin lichidatorul său C. de I. T. S., în dosarul de faliment al reclamantei nr. (...) aflat pe rolul T. C. C., dosar În care F. S. nu este și nu era parte.
Având în vedere că la acel moment F. S. avea calitatea de terț cu privire la cauza ce făcea obiectul dosarului nr. (...) aceasta trebuia introdusă în proces printr-una dintre modalitățile procedurale prevăzute de art. 49 - 66 din Codul de P. C. (intervenția, principală sau accesorie, chemarea în judecată a altor persoane, chemarea în garanție, arătarea titularului dreptului) sau printr-o altă modalitate prevăzută de o lege specială.
Cu toate acestea la termenul din 5 noiembrie 2009 când s-a luat în discuție cererea introdusă de A. I. S., judecătorul sindic din dosarul de faliment nu a pus în discuția reclamantei necesitatea introducerii în cauză F. S., prin una din modalitățile prevăzute de lege și nici nu a sancționat în vreun fel introducerea în mod evident eronat de către A. I. a acestei cereri (Anexa 4 - încheierea de ședință din 5 noiembrie 2009). Consideră că instanța ar fi trebuit să respingă ca inadmisibilă o astfel de cerere formulată în dosarul de faliment al reclarnantei, după citarea pârâtei F. S.
A.anta arată că la termenul din 5 noiembrie 2009, judecătorul sindic a pus în discuție problema competenței sale de a se pronunța asupra unei astfel de cereri contrar dispozițiilor art. 85 din Codul de P. C., ce stabilesc în mod imperativ imposibilitatea judecătorului de a hotărî asupra vreunei cereri fără citarea părților. Că F. S. nu a fost citată și nu a fost prezentă la ședința de judecată din aceea dată, rezultă în mod clar din încheierea de ședință de la acel termen.
Nicio dispoziție legală nu îndreptățea judecătorul sindic să nu citeze una dintre părțile cererii de chemare în judecată introdusă de A. I. S. în condițiile în care instanța dorea să soluționeze o chestiune litigioasă cu privire la această cerere și anume competența sa.
Singura posibilitatea pe care o avea judecătorul sindic, în cazul în care nu dorea să se pronunțe asupra acestei cereri, și deci să nu citeze părțile, era să considere această cerere ca neregulat introdusă și pe cale administrativă să desprindă din dosar filele aferente acesteia, urmând să o trimită către registratura T. C. C. pentru a fi repartizată în mod aleatoriu unui anumit complet de judecată, conform dispozițiilor art. 53 din Legeanr. 304/2004 privind organizarea judiciară și a art. 95 din H. C. nr. 3., lucru care nu s-a întâmplat.
Ceea ce s-a întâmplat mai departe în dosar a fost decizia judecătorului sindic de a își declina competența cu privire la cererea de chemare în judecată introdusă de A. I. S. împotriva F. S. în dosarul de faliment al reclamantei nr.
(...) și de a disjunge judecarea acestei cereri de dosarul de faliment, fără să existe însă condițiile procesuale pentru a se putea dispune o asemenea disjungere.
Conform art. 165 din Codul de P. C. în orice stare a judecății instanța poate dispune despărțirea pricinilor întrunite pentru soluționare dacă consideră că numai una dintre ele este în stare de judecată. După cum se poate observa premisa de la care pleacă textul legal se referă la existența a două cereri (pricini) între părțile procesului ce trebuie soluționate de instanță.
Învederează faptul că în cazul de față o asemenea premisă nu există deoarece cererea de chemare în judecată introdusă de A. I. S. împotriva F. nu poate fi considerată o pricină, adică o cerere care să fi investit instanța cu soluționarea acesteia din moment ce F. S. nu era citată și introdusă în cauză pentru a dobândi calitatea de parte în procesul ce făcea obiectul dosarului nr. (...).
Precizează că urmare a disjungerii cauzei, judecătorul sindic din dosarul de faliment a decis aplicarea art. 99 alin. 7 teza finală din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești aprobat prin H. C. nr. 3. și a trimis dosarul la completul de cauze comerciale corespunzător, care era format din același judecător . În acest mod repartizarea aleatorie a cauzei, ce reprezintă regula în sistemul nostru judiciar, conform art. 53 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară precum și de art. 95 din aceeași H. C. nr. 3., nu a fost respectată fără a exista un motiv legal în acest sens având în vedere că nu exista nici un caz de disjungere, după cum am arătat anterior.
Ca urmare a acestei disjungerii s-a format un nou dosar pe rolul T. C. C. cu nr. 5. cu prim termen de judecată în data de 10 decembrie 2009 în care F. S. a fost citată prima oară .
Față de această situație în care în mod evident reclamanta A. I. S. a ocolit repartizarea aleatorie a cererii de chemare în judecată introdusă împotriva F. S. alegându-și astfel judecătorii care să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată, F. S. a formulat în dosarul nou format nr. (...) la termenul de judecată din 28 ianuarie 2010 excepția privind nerespectarea principiului repartizării aleatorii a dosarului, incident procedural ce avea ca obiect modul greșit și contrar dispozițiilor procedurale în care s-a format completul de judecată în acest dosar
Cu privire la disjungerea exceptiei privind nerespectarea principiului repartizării aleatori a dosarului față de dosarul principal, apelantul arată că deși a ridicat această excepție în cadrul dosarului nr. (...) ce avea ca părți pe F. S. și A. I. S., instanța a decis în mod nelegal disjungerea acestei excepții de judecarea cauzei formându-se un nou dosar fără a exista o dispoziție procedurală care să permită judecarea unei excepții de procedură într-un dosar separat de cauza în care această excepție a fost ridicată
Noul dosar a fost format sub nr. 256/1285/20l0 și a fost repartizat unui alt judecător al T. C. C. Un efect al formării noului dosar a fost că judecarea cauzei ce făcea obiectul dosarului nr. (...) a fost întreruptă, acesta fiind scos de pe rolul T. C. C. timp de l an de zile
În ce privește declinarea competentei de către Tribunalul Comercial Cluj privind solutionarea exceptiei arată că în dosarul nou format cu nr. (...)
Tribunalul Comercial Cluj a pronunțat sentința comercială nr. l21/C/2010 din
22 februarie 2010, prin care a decis declinarea competenței soluționării către
C.ea de A. C., sentință pronunțată fără a fi citate părțile și fără ca acestea să își spună cu părerea cu privire la excepția invocată de completul de judecată .Mai mult declinarea competenței a fost decisă în mod greșit de către instanță având în vedere că nu există nici un temei legal ca o excepție procedurală să fie soluționată de o altă instanță decât cea în fața căreia s-a ridicat.
Cu privire la soluționarea excepției privind nerespectarea principiului repartizării aleatori a dosarului precizează că declinarea competenței privind soluționarea excepției a fost greșită a rezultat și din faptul că la rândul ei C.ea de A. C. a decis prin încheierea civilă nr. 2. să își decline competența de soluționare a acestei excepții în favoarea T. C. C., rezultând astfel un conflict negativ de competență ce a fost soluționat în cele din urmă de Înalta Curte de Casație și Justiție în favoarea Curții de A. C., stabilindu-se astfel competența T. C. C. pentru soluționare acestui incident procedural .
Ca urmare a stabilirii de către Înalta Curte de Casație și Justiție a competenței T. C. C. în soluționarea prezentei excepții, dosarul nr. (...) a fost introdus pe rolul acestei instanțe primind primul termen de judecată în dată de
18 octombrie 2010 data la care soluționarea excepției fost amanata deoarece A. lntermed S. nu fusese citată . La termenul din 22 noiembrie 2011 instanța nu a soluționat excepția pe fondul ei ci a invocat din oficiu excepția inadmisibilității excepției privind nerespectarea principiului repartizării aleatorii a dosarului.
Prin încheierea comercială nr. 990/CC/(...) Tribunalul Comercial Cluj a respins ca inadmisibilă excepția invocată de către subscrisa, calificând-o în mod greșit ca o cerere introdusă împotriva încheierii de ședință pronunțată în data de 5 noiemhrie 2009 în dosarul de faliment al A. I. S. nr. (...), în condițiile în care aceasta nu era decât o excepție procedurală cu privire la modul în care s-a repartizat dosarul completului de judecata.
Cu privire la reluarea judecării cauzei din dosarul nr. (...) apelanta arată că imediat după soluția pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. (...) a fost repus pe rol dosarul nr. 5. stabilindu-se termen de judecată pentru data de 13 ianuarie 2011, în condițiile în care cauza ce făcea obiectul dosarului nr. (...) privind excepția invocată de subscrisa nu era soluționată în mod definitiv și irevocabil.
Deși la termenul din 13 ianuarie 2011 apelanta a învederat instanței că dosarul nr. (...) nu se află în stare de judecata până când dosarul nr. (...) nu este solutionat în mod definitiv și irevocabil, solicitând suspendarea judecării cauzei, judecătorul a decis continuarea judecării cauzei considerând că sentința pronunțată în dosarul nr. (...) nu poate fi atacată decât odată cu hotărârea pronunțată în dosarul nr. (...).
II. În ceea ce privește modul de soluționare a fondul raportului juridic litigios apelanta susține că prima instanță a realizat o greșită aplicare a prevederilor legale incidente în materia analizată. Față de posibilitatea acordată prin contractul de vânzare-cumpărare și de contractul de escrow, F. S. a reușit prin eforturi și pe cheltuiala proprie să stingă singură litigiul dintre U. E. și A. I. S. prin încheierea cu U. E. a contractului de vânzare-cumpărarea autentificat sub nr. 177/(...), întrunind astfel în persoana sa calitatea activă si cea pasivă.
A., litigiul menționat mai sus a fost stins ca urmare a sentinței civile nr. 5. pronunțată având în vedere renunțarea la judecată a reclamantei U. E., așa cum aceasta se obligase prin articolul 4.5 din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 177/2007 încheiat între SC F. S. și d-na U. E. I. a ignoratfaptul că reclamanta A. I. S., prin reprezentantul său C. de I. T. S., a fost de acord cu eliberarea sumei din contul escrow către F. S. considerând că obligația de plată a sumei de 100.000 euro nu mai există. Faptul că plata sumei de 100.000 EUR nu mai era datorată de F. S. a fost acceptat și de către reclamanta SC A. I. S., care în data de (...), împreună cu SC F. S., au adresat o notificare agentului escrow, prin care au solicitat transferarea sumei de
100.000 de EUR, in conformitate cu art. 4.1.3.2. din acest contract, in contul
SC F. S., arătând că "nu se mai pot îndeplini condițiile prevăzute în secțiunea
4.1.3.1. lit. a" . În consecință, prin notificarea transmisă agentului escrow, A. I.
S. a recunoscut că îndeplinirea condițiilor nu mai poate fi realizată și că astfel obligația de plată nu există, fiind de acord cu returnarea sumei de 100.000
EUR către F. S. Această notificare reprezintă o recunoaștere a SC A. I. S. a faptului obligația de plată a sumei de 100.000 EUR nu s-a născut niciodată în sarcina F. S.
Deliberând C.ea reține următoarele :
În ceea ce privește cererea de reformare a sentinței civile 9.pronunțată de T. comercial C.
În esență, apelanta a criticat nerespectarea formelor procedurale în privința actelor de procedură prin care acțiunea introductivă a fost disjunsă din dosarul de faliment ,nerespectarea principiului repartizării aleatorii
,implicit înfrângerea principiului egalității părților, a dreptului la apărare, dar
și încălcarea unuia dintre principiile reglementării competenței și anume : ". acțiunii este și judecătorul excepției ".
Așa cum s-a relevat în doctrină, vătămarea este un conceptprocesual de o suplețe deosebită, însă în conținutul său pot fi incluse doar acele neregularități care care au aptitudinea de a influența negativ soluționarea cauzei.( a se vedea în acest sens I. D., Tratat de procedură civilă, vol. I, ed. 2, Ed. C.H. Beck, București, 2007, pag. 158)
Operațiunile juridice a căror amendare se solicită pe calea apelului nu au condus la dezorganizarea apărării ,amputarea sau limitarea contradictorialității ori ignorarea avantajelor ce ar decurge dintr-un proces echitabil în ceea ce privește fondul raportului juridic litigios.
T. comercial C. era competent să soluționeze pricina și a asigurat dreptul la apărare, dând posibilitate părților să discute în contradictoriu toate elementele de fapt și de drept în privința fondului raportului juridic litigios.
P. au fost tratate în mod egal pe toată desfășurarea cercetării procesului din perspectiva temeiniciei pretențiilor deduse judecății.
Egalitatea inter partes putea fi umbrită doar de lipsa imparțialității instanței. Or,acesta nu poate fi prezumată și nu putea rezulta doar din eventuala încălcare a principiului repartizării aleatorii. Pe de altă parte, alte elemente care să conducă la concluzia lipsei de loialitate a instanței nu au fost semnalate.
În concepția Curții E.pene, egalitatea armelor nu este o egalitate matematică, ci posibilitatea rezonabilă oferită fiecărei părți de a-și prezenta cauza în ansamblul procedurii, nu neapărat în fiecare din etapele acesteia ( a se vedea H. din 27 octombrie 1993, nr.4 sau H. din 24 iunie 1993, nr.4, Vol.
Jurisprudența Curții E.pene a Drepturilor Omului ). Văzând lucrurile din această perspectivă se poate concluziona că părțile au fost corect arbitrate în competiția lor pentru a ajunge la adevăr și dreptate . Atașamentul instanței de apel față de această abordare pornește și de la ideea că forța persuasivă a actelor finalizatoare procesului civil poate fi asigurată doar prin consacrarea stării de drept cu celeritate. Și această soluție se impunea cu precădere cât timp elementele de care depindea înfăptuirea justiției în speță erau prezente.
De altfel C.ea observă că apelanta nu a dublat apărările sale cu o cerere de reluare a judecății prin refacerea actelor procedurale, din momentul în care a apreciat că a intervenit nulitatea invocată.
Nu a existat în etapa apelului o cerere formulată de apelantă în scopul refacerii probelor testimoniale și a probei cu interogatoriile administrate în primă instanță. Or, nulitatea invocată, dacă ar fi sancționată ,putea fi îndreptată doar prin înlocuirea actelor procedurale „viciate";( chiar prin efectul de ricoșeu) cu acte noi. Această operațiune implica o temporizare a procedurii pe care apelanta nu și-a asumat-o prin cererea de reformare cu atât mai mult cu cât a cerut Curții să tranșeze litigiul pe baza probelor administrate de prima instanță . Această conduită procesuală a determinat C.ea să aprecieze că apărările apelantei nu tind în mod real la reformarea actului jurisdicțional
.Din aceste considerente analiza instanței de apel urmează să se raporteze la modul în care prima instanță a tranșat fondul raportului juridic litigios.
Pentru aceste considerente va respinge apelul pârâtei SC F. S., împotriva sentinței comerciale nr. 990/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C.
În ceea cererea de reformare a sentinței civile 1. pronunțată de T.comercila C.
Între A. I. S. prin lichidator judiciar C. de I. T. S. în calitate de vânzător și F. S. în calitate de cumpărător s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP D. A. P. sub nr. 262 C/(...) având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile identificate în Anexele 1, 2, 3, 11,12,13 și 14 la contractul menționat
Prin C. de vânzare-cumpărare, părțile au convenit ca dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile si imobile sa se transfere de la vânzător la cumpărător la data încheierii sale, respectiv (...), urmând ca prețul acestora în cuantum total de 3.500.000 E. exclusiv TVA, să fie plătit parțial, respectiv suma de 1.800.000 E., la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar restul de 1.700.000 E. să fie eliberați către cumpărător din contul escrow, în trei tranșe: 1.400.000 E. - se transferau vânzătorului după plata creanțelor ipotecare ce grevau imobilele cumpărate; 200.000 E. - se transferau vânzătorului după predarea către cumpărător a anumitor bunuri corporale menționate în contractul de vânzare-cumpărare; 100.000 E. - se transferau vânzătorului ca urmare a soluționării favorabile, ce nu modifica titlul vânzătorilor, în cel mult 6 luni de la data încheierii contractului de vânzare- cumpărare, a litigiului ce făcea obiectul dosarului nr. 1., fie prin obținerea unei hotărâri judecătorești, fie ca urmare a unei tranzacții încheiată de către vânzător cu reclamanta U. E.
Pentru a reglementa în detaliu modul în care suma de 1.700.000 E.
(inclusiv suma de 100.000 E. care face obiectul prezentului litigiu) se va achita vânzătorului părțile din contul escrow părțile au încheiat împreună cu agentul escrow Raiffesisen Bank contractul de escrow la aceeași data cu contractul de vânzare-cumpărare. A., contractul de escrow reprezintă anexa 8 la C. de vânzare-cumpărare, fiind astfel parte integrantă a acestuia din urmă.
Prin contractul de escrow, părțile au decis deschiderea unui cont escrow la agentul escrow Raiffeisen Bank pe numele F. S. în calitate de cumpărător în care F. S. urma să depună în termen de 2. de la semnarea contractului de vânzare-cumpărare restul de preț de 1.700.000 E.. Acesta urma să fie eliberat de agentul escrow către A. I. S. potrivit condițiilor menționate de contractul de vânzare-cumpărare și de contractul de ecrow, înscrisuri ce împreună conțineau înțelegerea părților în legătură cu tranzacția încheiată.
Plata sumei de 100.000 E. ce face obiectul prezentei cereri de chemare în judecată introdusă de A. I. S. a fost reglementata atât prin prevederilearticolului 5.2.2 din contractul de vânzare-cumpărare, precum și prin cele ale articolului 4.1.3 din contractul de escrow.
Ultimele pagini ale contractului de vânzare-cumpărare enumeră toate anexele acestuia, inclusiv anexa nr. 8 reprezentând contractul de escrow. Mai mult, prin răspunsul la interogatoriul intimatei - pârâte A. I. S. la întrebarea nr. 2, aceasta a confirmat că acest contract reprezintă o anexă a contractului de vânzare-cumpărare. Pe cale de consecință, interpretarea și analizarea prevederilor contractuale încheiate între părți trebuie să vizeze ansamblul dispozițiilor cuprinse în toate documentele tranzacției, respectiv atât contractul de vânzare- cumpărare, precum și anexele sale ce fac parte integrantă a acestuia.
La data încheierii convenției între părți exista pe rolul J. C. N. un litigiu, înregistrat sub nr. (...) (număr vechi de dosar 1.) între d-na U. E. și SC A. I. S. cauza având ca obiect grănițuirea. Acest litigiu avea ca obiect acțiunea în grănițuire prin care reclamanta U. E. dorea să stabilească limitele dintre proprietatea sa și proprietăți învecinate deținute de pârâte (printre care și A. I.
S.), reclamând și anumite porțiuni din terenul deținut de A. I. S. ce făcea obiectul contractului de vânzare-cumpărare. L. dintre U. E. și A. I. S. s-a stins ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărarea autentificat sub nr.
177/(...) prin care F. a dobândit în proprietate terenul deținut de reclamanta din procesul de grănițuire . Sentința civilă nr. 5. a fost pronunțată urmare a renunțării reclamantei U. E. la judecată.
Față de probele concludente existente la dosarul cauzei, afirmația instanței de fond în sensul că reclamanta era proprietară asupra imobilului învecinat cu imobilul d-nei U., litigiul putându-se asupra granițelor dintre imobile și în nici un caz asupra proprietății care nu putea fi diminuată întrucât litigiul nu avea ca și obiect și revendicarea unor suprafețe de teren de către reclamanta U. E., vine în contradicție directă atât cu susținerile reclamantei din acea pricină cât și cu mențiunile existente în sentința civilă nr. 5991/(...).
În aceste condiții relevanța pe care instanța de fond o acordă faptului că obiectul acțiunii introdusă de U. E. ar fi fost doar grănițuirea nu are nici un efect asupra modului de soluționare a fondului litigiului dintre F. S. și A. I. S.
În vederea analizării circumstanțelor în care SC F. S. avea obligația de a plăti suma de 100.000 E. către SC A. I. S., trebuie luate în considerare atât prevederile contractului de vânzare-cumpărare și respectiv, ale contractului de E. încheiate între părți, precum și înțelegerea concretă a părților, astfel cum aceasta rezultă din contextul întregii tranzacții și a modului în care s-au desfășurat lucrurile în fapt.
Este esențial de observat că atât C. de vânzare-cumpărare, precum si C. de E. formează împreună un tot unitar reglementând astfel conditiile tranzactiei, din dispozitiile acestora rezultând vointa si intentia părtilor în ceea ce priveste plata sumei de 100.000 E..
Într-adevăr, conform prevederilor Articolului 5.2.2 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 262/(...) suma de 100.000 E. urma să fie datorată de către SC F. S. numai dacă aceasta din urmă, în calitate de V. fie reușea să obțină, ca urmare a demersurilor și pe cheltuiala sa o hotărâre judecătorească definitive și irevocabile în dosarul nr. 1. prin care titlul vânzătorului asupra imobilelor proprietatea vânzătorului, descrise in anexa I nu este modificat si suprafețele respectivelor imobile nu sunt diminuate; fie, alternativ reușea să încheie cu reclamanta U. E., ca urmare a demersurilor și pe cheltuiala sa, o tranzacție în baza căreia titlul vânzătorului asupra imobilelor proprietatea vânzătorului, descrise in anexa I nu este modificat si suprafețele respectivelor imobile nu sunt diminuate.
A., obligația de plată era afectată de o condiție, respectiv aceea de a obține o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă sau a încheia, după caz, o tranzacție, condiția având totodată și o cerință esențială, respectiv aceea că oricare dintre aceste demersuri să fie efectuate ca urmare a eforturilor sau cheltuielilor vânzătorului.
De asemenea, prevederile contractului de escrow încheiat între părți sunt în sensul menționat mai sus.
Mai mult, reglementarea din acest contract a modalității de plată prevede în mod expres că îndeplinirea condiției nu are loc dacă hotărârea judecătorească prin care litigiul era stins era obținută ca urmare a întrunirii calității procesuale active și pasive în persoana cumpărătorului.
De asemenea, conform prevederilor articolului 4.1.3.2 teza a II-a, părțile au convenit expres că achizitionarea imobilului aflat în proprietatea reclamantei U. E. de către SC F. S. reprezintă o faptă în urma căreia condiția suspensivă nu mai putea fi îndeplinită și deci obligația de plată nu putea lua naștere.
Prima instanță nu a dat eficiență acestor prevederi contractuale. În interpretarea voinței părților cu privire la drepturile și obligațiile acestor rezultate din vânzarea bunurilor precum și la condițiile în care plata sumei de
100.000 E. urma să fie efectuată, tribunalul trebuie să aibă în vedere ambele contracte, fără a da întâietate unuia dintre ele, trebuie să aplice principiile de interpretare a convențiilor prevăzute de art. 977-985 din Codul Civil și trebuia să dea întâietate principiului voinței interne (reale) a părților, astfel cum aceasta rezultă din contextul analizării tuturor împrejurărilor în care a avut loc înțelegerea părților.
În concluzie, din examinarea prevederilor contractuale asumate de către părți, rezultă fără niciun dubiu că obligația de plată era afectată de o condiție suspensivă având următorul conținut: obținerea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile în dosarul nr. 1. sau încheierea unei tranzacții, oricare dintre cele două trebuind însă să fie obținute ca urmare a demersurilor și pe cheltuiala vânzătorului, respectiva SC A. I. S. A., rezultă în mod indubitabil că atingerea unui rezultat anume (respectiv, stingerea litigiului) nu era suficientă pentru îndeplinirea condiției suspensive, întrucât o cerință esențială în conținutul acesteia era modalitatea de realizare a condiției - ca urmare a eforturilor vânzătorului și nu a oricărei alte persoane (inclusiv, spre exemplu, cumpărătorul SC F. S.).
În speță intimata-reclamantă SC A. I. S. nu a întreprins niciun demers pentru stingerea litigiului dintre aceasta și U. E. nici anterior, nici ulterior semnării contractului de vânzare- cumpărare nr. 262/(...). În consecință, condiția suspensivă prevăzută atât prin dispozițiile contractului de vânzare- cumpărare, precum și prin cele ale contractului de escrow nu poate fi considerată ca fiind îndeplinită, obligația de plată a SC F. S. neluând ființă.
Conform prevederilor articolului 4.1.3.1 din contractul de E., obligația de plată nu mai exista în cazul "întrunirii calității procesuale active și pasive în persoana cumpărătorului rezultând fără nici un dubiu că părțile au înțeles să acorde SC F. S. posibilitatea și dreptul de a încerca rezolvarea litigiului cu U. E. pe cont propriu, prin cumpărarea imobilului deținut de către aceasta.
C.ea apreciază că acest drept reglementat prin documentele tranzacției încheiate între părți și nereținut de către instanța de fond este esențial în aprecierea situației de fapt cu privire la stingerea efectivă a litigiului existent între U. E. și SC A. I. S.
A., interpretând dispozițiile contractuale în lumina regulilor de interpretare a contractelor prevăzute de art. 977 (prevalența voinței interne apărților), art. 978 (interpretarea clauzelor în sensul producerii de efecte juridiceș, art. 982 (interpretarea clauzelor contractuale unele prin altele) și art. 983 (in dubio pro reo) din Codul civil, este evident că intenția părților a fost ca
și SC F. S. să poată stinge pe cont propriu litigiul cu U. E. prin cumpărarea imobilului proprietatea acesteia, conditionându-se astfel plata sumei de
100.000 de EUR si de lipsa unei astfel de tranzactii.
Or, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 177/(...) de BNP N. D. G., încheiat între d-na U. E. și SC F. S., calitatea activă și cea pasivă s-au întrunit în persoana SC F. S., întrucât aceasta a dobândit calitatea de proprietar al ambelor terenuri implicate în litigiul ce făcea obiectul dosarului nr. 1. aflat pe rolul J. C. A., în conformitate cu dispozițiile articolului 4.1.3.1 din contractul de escrow, condiția suspensivă avută în vedere de către părți nu s-a mai îndeplinit întrucât situația de excepție agreată de către părți a devenit incidentă în cauză prin dobândirea de către SC F. S. a dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză. Prin urmare obligația de plată a sumei de 100.000 de E. nu mai putea lua naștere în condițiile reglementate de înțelegerea părților. D. conditione, respectiv atunci când evenimentul condiție nu s-a realizat se consideră că între cele două părți nu a existat niciodată obligația respectivă.
I. de fond, deși reține prin intermediul sentinței comerciale nr. 1. pronunțată în ședința publică din data de 0(...) că la aceeași dată - respectiv data de (...) - au fost semnate atât tranzacția de vânzare cumpărare între SC F. S. și SC A. I. S. (respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 262 C/(...) precum și toate anexele acestuia, inclusiv contractul de escrow), precum și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 177/(...) de BNP N. D. G., încheiat între d-na U. E. și SC F. S., nu a observat aplicabilitatea situației de excepție prevăzută și agreată de către părți prin contractul de escrow .
T. nu a dat relevanță unor împrejurări exterioare acordului de voință a părților care puteau folosi descoperirii voinței reale și anume atitudinea
PĂRȚILOR ȘI CONȚINUTUL DISCUȚIILOR PREALABILE ,NEGOCIERILE PRECONTRACTUALE , COMPORTAMENTUL PĂRȚILOR ÎN TIMPUL ȘI DUPĂ PERFECTAREA C., CONȚINUTUL CORESPONDENȚEI DINTRE ELE PÂNĂ LA NAȘTEREA L.UI. Din înscrisurile existente la dosarul cauzei( fila 191 dos fond) rezultă în mod indubitabil că A. I. S., prin reprezentantul său C. de I. T. S., era la curent cu negocierile dintre F. S. și U. E. și a avut cunoștință de semnarea acestui contract. Reclamanta SC A. I. S. cunoștea demersurile SC F. S. de a stinge litigiul existent între U. E. și SC A. I. S. și le-a acceptat în mod explicit prin acordul de eliberare a sumei de 100.000
E.. A., așa cum rezultă din procesul verbal al adunării creditorilor încheiat la data de (...) (în care se menționează ca aceștia au fost informați asupra înțelegerii dintre d-na U. E. și SC F. S.), era cunoscut anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare între părți faptul că SC F. S. întreprindea demersuri pentru cumpărarea terenului deținut de U. E. și acceptat totodată de către C. de I. T., precum și de creditorii SC A. I. S.
În plus, prin răspunsul oferit de către intimata-reclamantă la întrebarea
10 din interogatoriul luat părții, precum și din declarația martorului C. O. F. rezultă în mod indubitabil că reprezentanții vânzătorului cunoșteau și erau la curent cu intenția SC F. S. de a cumpăra terenul în cauză precum și faptul că semnarea contractului cu U. E. s-a făcut în prezenta reprezentantilor Casei de I. T. S. Cu toate acestea, aprecierea instanței de fond nu s-a realizat prin raportarea la toate aceste detalii și circumstanțe legate de identificarea corectă și exactă a situației de fapt.
Ea a avut în vedere doar declarația martorului C. O. F. potrivit căreia SC F. S. a purtat negocieri cu d-na U. anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare și faptul că s-a perfectat în aceeași zi contractul de vânzare-cumpărare asupra imobilelor cu SC A. I. S. Era însă important de reținut împrejurarea că SC A. I. S. prin reprezentanții cunoștea aceste intentii și demersuri cu mult înainte de încheierea tranzactiei dintre părti. Nu se poate aprecia că apelanta a fost de rea-credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare din moment ce a adus la cunoștința reprezentanților A. I. S. negocierile acesteia cu U. E. în timp ce perfectarea contractului cu U. E. a avut loc în prezența acestora concomitent cu semnarea contractului de vânzare-cumpărare.
De altfel reclamanta A. I. S., prin reprezentantul său C. de I. T. S., a fost de acord cu eliberarea sumei din contul escrow către F. S. considerând că obligația de plată a sumei de 100.000 euro nu mai există.
Faptul că plata sumei de 100.000 EUR nu mai era datorată de F. S. a fost acceptat și de către reclamanta SC A. I. S., care în data de (...), împreună cu SC F. S., au adresat o notificare agentului escrow, prin care au solicitat transferarea sumei de 100.000 de EUR, in conformitate cu art. 4.1.3.2. din acest contract, in contul SC F. S., arătând că "nu se mai pot îndeplini condițiile prevăzute în secțiunea 4.1.3.1. lit. a atașând ca dovadă copia contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC F. S. si d-na U. E.
Această notificare reprezintă o recunoaștere a SC A. I. S. a faptului obligația de plată a sumei de 100.000 EUR nu s-a născut niciodată în sarcina
F. S.
Dispozițiile art. 1014 din Codul Civil nu au aplicare în speță.
T. a apreciat în mod greșit că demersurile ce trebuiau făcute de către A.
I. S., pe cheltuiala sa "au fost împiedicate de către pârâtă prin încheierea tranzacției cu d-na U. încă anterior semnării convenției cu reclamanta P. au avut în vedere inclusiv prin dispozițiile contractuale o asemenea situație - respectiv încheierea tranzacției direct între F. S. și d-na U., mai mult negocierile și demersurile inițiate de către apelantă în acest scop fiind cunoscute și acceptate de către A. I. S.
A.anta SC F. S. nu a împiedicat orice demers al vânzătorului în legătură cu încheierea unei tranzacții sau obținerea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, atâta timp cât posibilitatea ca SC F. S. de a stinge respectivul litigiu era agreată și cunoscută de către părți, încă înainte de momentul semnării tranzactiei de vânzare-cumpărare.
Pentru a putea fi vorba de o împiedicare a unui demers efectuat de către SC A. I. S., ar fi trebuit să fie analizate fapte sau omisiuni efective care ar fi putut pune intimata în imposibilitatea efectivă de a-și concentra eforturile în vederea îndeplinirii condiției. Or, prin simpla semnare a contractului de vânzare- cumpărare U. E. concomitent cu tranzacția de vânzare-cumpărare dintre părțile litigante , nu se poate reține reaua-credință a apelantei, faptul că aceasta ar fi împiedicat orice demers al reclamantei în vederea realizării evenimentului condiție.
Contextul în care s-au semnat practic aceste acte juridice , respectiv în cadrul aceleiași întâlniri, când toate părțile erau prezente este extrem de important pentru determinarea voinței lor reale. Mobilurile de ordin intern care se înscriu în cauza juridică a asumării obligației de plată sub condiție suspensivă pot fi identificate facil. P. aveau interesul în perfectarea de urgență a convenției, cumpărătorul a cerut însă reducerea prețului aprobat inițial de masa credală reclamând riscul evingerii. Readucerea acestei chestiuni în dezbaterea masei credale ar fi generat o temporizare excesivă a procedurii devalorificare a activului debitoarei falite, putând plasa sub semnul îndoielii chiar perfectarea contractului. Se poate prezuma în mod rezonabil că asumarea obligației de plată a diferenței de preț sub condiție suspensivă a fost o soluție de mijloc care la acel moment era în măsură să satisfacă să conducă la atingerea obiectivului comun alcătuit din suma intereselor vânzătorului și cumpărătorului( interesul cumpărătorului fiind să obțină transferul dreptului de proprietate în schimbul unui preț redus iar cel al vânzătorului de a nu rata șansa reală și serioasă a valorificării activului la un preț pe care-l considera corect în condițiile date. )
În speță apelanta și-a exercitat un drept contractual recunoscut de A. I. S. la încheierea C. de escrow care nu poate invoca culpa sau reaua -credință a partanerului său contractual din moment ce a recunoscut acestuia dreptul de a stinge litigiul cu U. E.
Refuzul de a face distincția între situația în care debitorul acționează în exercitarea unui drept al său și situația când acționează culpabil sau fraudulos, nu duce face decât să interzică debitorului să își exercite drepturi deplin recunoscute contractual. O asemenea interdicție nu reiese din cuprinsul art.1014 din Codul Civil .
Pentru aceste considerente , întemeiat pe dispozițiile art. 296 C.proc.civ
C.ea va admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr.
1344/0(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C., pe care o va schimba, în sensul că va respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge apelul pârâtei SC F. S., împotriva sentinței comerciale nr.
990/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C.
Admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 1344/0(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C., pe care o schimbă, în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 octombrie 2011.
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
GREFIER
S. AL H. M. I. I.
A. B.
5 ex. - (...)jud.fond.Koșa N.
| ← Decizia comercială nr. 1321/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Încheierea comercială nr. 423/2011, Curtea de Apel Cluj -... → |
|---|
