Decizia comercială nr. 242/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 242/2011
Ședința publică de la 24 N. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D.
Judecător L. U.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare apelul formulat de pârâta SC S. SRL, împotriva sentinței comerciale nr. 3661/2011, pronunțată de T. S. C., în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamanta SC TO&R. SRL, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru apelantă, avocat G. S. I., cu delegație la dosar, iar pentru intimată, avocat I. A., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că apelul este timbrat, iar la data de (...), reclamanta intimată a depus întâmpinare, un exemplar comunicându-se cu reprezentanta apelantei.
Reprezentanta apelantei solicită în probațiune, încuviințarea efectuării unei expertize de evaluare a imobilului, precum și încuviințarea administrării probei testimoniale față de martorul C. C., cu domiciliul în comuna C., nr. 265, argumentând ca teză probatorie existența unei înțelegeri între părți și faptul că această înțelegere a căzut, la momentul la care societatea apelantă a formulat o plângere penală la DNA, împotriva primarului, care este fratele asociatului de la societatea intimată.
Arată în continuare faptul că suma de 30.000 euro face obiectul contractului de antrepriză. La dosar există raportul de expertiză al expertului care a răspuns la obiectivele privind evaluarea construcției la nivelul anului 2009, ajungând tot la suma de 30.000 euro. Depune la dosar în probațiune raportul de evaluare anuală pe C. emis de C. N. P., în cuprinsul căruia există stabilite valorile pe metru pătrat ale construcțiilor și terenurilor din diferite zone ale orașului. P. că în situația în care este vorba de un contract de antrepriză, nu poate fi vorba de valoarea de circulație, ci expertul trebuie să stabilească valoarea materialelor și a manoperei și nu valoarea de circulație a acesteia.
Reprezentanta intimatei arată că se opune la cererile în probațiune, precizând că, în ceea ce privește proba cu expertiza, apelanta a avut posibilitatea de a formula obiective și obiecțiuni la prima instanță.
Cât privește cererea cu audierea martorului apreciază că aceasta nu este utilă, deoarece, conform depoziției martorului G., la acea înțelegere nu au fost prezenți decât reprezentanții celor două societăți, iar martorul propus spre audiere nu a fost prezent. Arată că în ceea ce privește plângerea la DNA, aceasta fost formulată de către un terț.
Reprezentanta apelantei arată că din susținerile reprezentantei părții adverse, rezultă faptul că aceasta recunoaște că a avut loc o înțelegere între reprezentanții celor două societăți. Arată că sarcina de a propune și administra probe a fost în sarcina reclamantei intimate, precizând că laprima instanță, societatea pe care o reprezintă nu a fost obligată să administreze probe.
Curtea, după deliberare, urmează a respinge cererile în probațiune, învederând părților faptul că un raport de expertiză a fost efectuat la fond, când pârâta nu a formulat sau propus obiective, deși avea această posibilitate și ulterior nu a înțeles să formuleze obiecțiuni;mai mult decât atât, având în vedere obiectul dosarului, faptul că ceea ce trebuie dovedit în speță este existența sau nu a unui contract între părți cu privire la edificarea unei construcții și plată a prețului, precum și principiul libertății contractuale, Curtea constată că o astfel de probă este și inutilă, motiv pentru care urmează să o respingă.
Cât privește cererea privind proba testimonială, Curtea urmează a o respinge ca inutilă, având în vedere faptul că nu se neagă de către partea adversă existența unei înțelegeri privind eventualitatea încheierii unui contract de asociere. Mai mult decât atât, această probă decurge din depoziția martorului G. S. P., depoziție care nu a fost contestată de nici una dintre părți cu privire la discuțiile purtate în sensul încheierii unui contract de asociere.
Reprezentanta apelantei arată că lucrările nu sunt finalizate și că nu există valoarea cerută, sens în care nu există varianta de admitere în parte a acțiunii. De altfel un obiectiv pentru expertiză ar fi acela de a stabili în ce proporție este finalizată lucrarea.
Curtea constată că și din acest punct de vedere proba solicitată nu este utilă, în condițiile în care expertul care a efectuat lucrarea la fond s-a pronunțat și cu privire la acest aspect, care,de asemenea, nu a fost contestat în termenul prevăzut de art. 212 Cod procedură civilă.
Curtea învederează părților faptul că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, motiv pentru care declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reprezentanta apelantei solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală, precizând că urmează a solicita pe cale separată cheltuielile de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința comercială nr. 3661 din (...) pronunțată de Tribunalul
Comercial Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S. TO & R. S. în contradictoriu cu pârâta S. S. S.
și, în consecință:
A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 8.278,17 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și mărfurilor livrate, precum și contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plății a sumei de 30.000 euro, reprezentând contravaloarea lucrărilor prestate.
A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei dobânda legală în materie comercială aferentă celor două debite, de la data pronunțării hotărârii până la data achitării integrale a debitelor.
A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei în cuantum de 4.886,25 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbre judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul specializat a reținut următoarele:
Imobilul în litigiu, a cărui contravaloare se solicită pe calea acțiunii introductive de instanță, a fost edificat de către reclamantă pe un teren care face obiectul unui contract de concesiune încheiat între pârâtă și C. C. (f.39-
41).
În ceea ce privește acest imobil, reclamanta susține că a fost edificat la cererea pârâtei, în timp ce aceasta din urmă se apără, arătând că nu i-a solicitat reclamantei construirea imobilului. Existența convenției dintre părți, a fost însă dovedită cu ajutorul probelor testimoniale administrate în cauză și a prezumțiilor.
Astfel, din declarațiile martorilor audiați în cauză la cererea reclamantei, respectiv G. S. P. și D. M. (f.64-56), tribunalul a reținut că între părți a intervenit o convenție prin care reclamanta s-a obligat să edifice pe terenul concesionat de către pârâtă, situat în comuna C., C. de piatră C., unde pârâta are un punct de lucru, un sediu administrativ, în vara anului
2009, și o construcție pentru un cântar, în luna aprilie 2009, a cărui contravaloare a și fost achitată de către pârâtă. Un aspect relevant care rezultă din declarațiile martorilor, vizează relațiile dintre reprezentanții părților care, la început au fost de bună colaborare, după care acestea au fost întrerupte datorită formulării unor plângeri penale, ceea ce a și determinat negarea relațiilor comerciale dintre părți, de către societatea pârâtă. Sub acest aspect, instanța subliniază faptul că, pârâta a negat inclusiv edificarea construcției pentru cântar prin răspunsul la întrebarea nr. 11 din interogatoriu (f.16 și 51), deși chiar martorii audiați la propunerea pârâtei au relatat faptul că reclamanta a edificat în beneficiul pârâtei această construcție (f.66, 67).
Așadar, probele testimoniale au relevat existența unei înțelegeri între reprezentații părților cu privire la edificarea sediului administrativ, prețul acesteia fiind negociat la suma de 30.000 euro. Mai mult decât atât, reprezentanții pârâților au urmărit edificarea construcției, intervenind cu observații pe parcursul derulării lucrărilor, astfel cum a relatat martorul D.
M.
Sub aspectul prezumțiilor, instanța a reținut că, potrivit art.1199 C. civ. acestea sunt consecințele ce legea sau magistratul trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut. Astfel, instanța reține că pârâta nu a negat edificarea construcției de către reclamantă, susținând însă că nu ar fi fost beneficiara acestei construcții, deși o atare ipoteză nu poate fi primită, întrucât imobilul a fost edificat pe terenul aflat în folosința pârâtei, astfel încât dacă aceasta nu ar fi fost beneficiara acesteia, ar fi împiedicat efectuarea lucrărilor de construire, a depozitării materialelor, cu atât mai mult cât lucrările s-au derulat pe parcursul mai multor luni.
Concluzionând, reținând și dispozițiile art.1203 C. civ., instanța a apreciat că probabilitatea ca pârâta să fie beneficiara construcției, este evidentă.
Referitor la valoarea construcției, instanța a reținut concluziile raportului de expertiză depus la dosarul cauzei (f.84-92) ca urmare a expertizei dispuse în cauză, conform cărora, la nivelul anului 2009 construcției se ridica la suma de 124.500 lei.
Astfel, față de convenția încheiată între părți, instanța a reținut că în cauză s-a făcut dovada de către reclamantă asupra edificării construcției în beneficiul pârâtei, acesteia revenindu-i, obligația de a plăti prețul determinat prin contract. P. nu și-a îndeplinit întocmai această obligație, astfel încât, înconformitate cu dispozițiile art. 1073 C. civ., reclamanta creditoare a obligației de plată a contravalorii livrărilor de construire, este îndreptățită să obțină obligarea pârâtei la plata prețului neachitat, în cuantum de 30.000 euro.
Referitor la serviciile de vulcanizare și la contravaloarea anvelopelor, instanța reține că marfa și serviciile i-au fost facturate pârâtei (f.10 dosarul
Judecătoriei Huedin), însă față de refuzul acesteia de a-și îndeplini obligațiile, reclamanta a procedat la stornarea uneia dintre facturi, însă relevanță pentru dovedirea realității serviciului prestat de către reclamantă și a livrării anvelopelor, prezintă declarația nr.394 întocmită de către pârâtă privind livrările, prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul R., și în care, în anul 2010 au fost evidențiate achizițiile de bunuri și serviciile efectuate de către reclamantă în favoarea pârâtei (f.81), în cuantumul pretins de către reclamantă.
Așadar, reținând că potrivit dispozițiilor art.1184 C. civ. registrele comercianților fac dovadă împotriva lor, instanța a apreciat că și această cerere a reclamantei este întemeiată.
Pentru considerentele expuse, luând în considerare și disp.art.969
Cod civil, tribunalul a admis cererea de chemare în judecată cu consecința obligării pârâtei să-i plătească reclamantei suma de 8.278,17 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și mărfurilor livrate, precum și contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plății a sumei de 30.000 euro, reprezentând contravaloarea lucrărilor prestate.
În temeiul art.1082 C. civ. coroborat cu art.3 alin.1 și 4 din G.G. nr.9/2000, a obligat pârâta să-i plătească reclamantei dobânda legală în materie comercială aferentă celor două debite, de la data pronunțării hotărârii până la data achitării integrale a debitelor.
În temeiul art.274 C. pr. civ. a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei în cuantum de 4.886,25 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbre judiciare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC S. SRL solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța:
1. în principal, să se schimbe în parte hotărârea atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantei cu privire la pretențiile de obligare a pârâtei la plata contravalorii lucrărilor de construire
2. în subsidiar, să se desființeze hotărârea atacată și să se trimită cauza spre rejudecare primei instanțe având în vedere insuficienta cercetare a fondului. Cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de apel, arată apelanta că, se impune să lămurim instanța de apel cu privire la adevăratele raporturi dintre părțile litigiului, aceasta întrucât, pe de o parte, în cererea de chemare în judecată, reclamantul a prezentat o stare de fapt incompletă, deformată și trunchiată, creată special pentru a-i sluji interesele în cauză, iar pe de altă parte, prima instanță, pe baza probelor administrate în cauză, NU a realizat o corectă și reală stabilire a stării de fapt
Chiar dacă pârâta nu a prezentat cu ocazia judecății în primă instanță o stare de fapt detaliată, probele administrate în cauză au lăsat-o să se întrevadă fără prea mari eforturi de analizare, prima instanță fiind datoare (art. 129 alin 5) să stabilească în mod corect faptele și să aplice legea în concordanță cu acestea.
Astfel:
- pârâta SC SP A. SRL este o societate comercială cu capital mixt
(străin și român) titular al unui contract de concesiune încheiat la data de
(...) cu C. C. (contract nr. 1554/(...))
- în conformitate cu acest Contract de concesiune pârâta a primit în exploatare o suprafață de 20 ha teren pe raza comunei C. (din trupul de pășune C.) în vederea deschiderii și exploatării unei cariere de piatră.
- societatea pârâtă este în derularea contractului de concesiune, exploatând cariera de piatră împreună cu asociatul pârâtei SC G. A. SRL (o societate din grupul pârâtei de firme), investind până în prezent (în utilaje și linie de producție) aproximativ 4.000.000 E..
- în ceea ce privește relația cu societatea reclamantă aceasta a constat inițial în procurarea unor anvelope pentru utilajele de producție care aparțin lui SC G. A. SRL - servicii de altfel achitate, fapt recunoscut și de reclamantă. Ulterior, societatea reclamantă a edificat pentru pârâtă fundația unui cântar, servicii de asemenea achitate.
- serviciile de livrare anvelope si vulcanizare care sunt solicitate în prezentul litigiu au fost prestate tot cu privire la utilajele care sunt în proprietatea lui G., însă facturile au fost emise pe numele societății pârâte deși înțelegerea a fost ca aceste servicii să fie facturate pe G. care la rândul ei are de recuperat de la societatea reclamantă contravaloarea unor livrări de piatră. Acesta este motivul pentru care a susținut în fața primei instanțe că aceste servicii nu au fost prestate societății pârâte. Dat fiind faptul că în cele din urmă facturile au fost evidențiate în contabilitatea pârâtei, nu înțelege a mai insista prin prezentul apel asupra acestor servicii și debite, urmând a fi lămurite pe viitor între societatea pârâtă, G. și societatea reclamantă.
- în ceea ce privește serviciile constând în prestarea unor lucrări de construire a unui clădiri cu destinația de sediu administrativ însă, își mențin în totalitate punctul de vedere exprimat și în fața primei instanțe, neexistând o astfel de înțelegere între pârâta și societatea reclamantă.
- în realitate, astfel cum în final a arătat și martorul G. S. P., adevăratele raporturi între părți sunt următoarele:
- în cursul anului 2009, între societatea pârâtă, martorul G. S. P., fratele acestuia și societatea reclamantă a existat un proiect de asociere în vederea exploatării carierei de piatră.
- în baza acestui proiect, fiecare dintre societăți urma să aducă un aport pentru desfășurarea pe viitor a unei activități comerciale comune în cadrul carierei de piatră.
- pârâta urma să intre în această asociere cu investițiile realizate până în acel moment, martorul G. S. P. urma să aducă mai multe utilaje de exploatare a carierei de piatră iar societatea reclamantă a decis să contribuie cu edificarea unei construcții cu destinație de sediu administrativ precum și o anumită sumă de bani.
- în baza acestui proiect de asociere, societatea reclamantă a început să construiască clădirea în litigiu, fără a aștepta încheierea unei asocieri propriu-zise și fără ca anterior să întocmească un proiect al construcției sau să obțină avizele și autorizația de construire necesare edificării acesteia
- ridicarea acestei construcții fără autorizație, proiect, avize și mai mult decât atât pe terenul C. C. s-a realizat în condițiile în care Primarul C.
C. este fratele asociatului societății reclamante, d-nul D. T.
- în cele din urmă, asocierea amintită mai sus nu s-a mai încheiat, iar societatea reclamantă a oprit construcția care în prezent este nefinalizată - fapt care rezultă și din raportul de expertiză efectuat în cauză. Construcțiaîn cauză nu a fost niciodată predată și nu a fost niciodată folosită de societatea pârâtă.
- ulterior, pe fondul unei plângeri penale pentru trafic de influență pe care societatea pârâtă a formulat-o împotriva primarului comunei C. (care a pretins bani de la societatea pârâtă sub pretextul că ne poate înlesni obținerea unor permise de exploatare - acesta fiind condamnat în primă instanță) s-au deteriorat și relațiile cu societatea reclamantă, care a ajuns să pretindă lucrările realizate la acea construcție deși nu a existat nici o înțelegere în acest sens între părți.
Acestea sunt adevăratele raporturi între părțile din prezentul litigiu, raporturi care sunt confirmate inclusiv de martorul G. S. P., care a fost si el implicat în proiectul de asociere și care a recunoscut în cuprinsul declarației sale existența acestei înțelegeri.
Pornind de la această stare de fapt, criticile propriu-zise pe care le aduce hotărârii primei instanțe sunt următoarele:
1. Prima instanta a făcut o incorectă stabilire a stării de fapt și o incorectă interpretare și calificare a Întelegerii existente Între părti.
Fiind investită cu solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata contravalorii unor lucrări de construire, având în vedere că nu există o înțelegere scrisă între părți, iar pârâta a negat existența unui astfel de contract, instanța trebuia să verifice în primul rând care sunt adevăratele raporturi dintre părți și să stăruie în aflarea adevărului în cauză.
Deși martorul G. S. (martor al reclamantei) a reliefat starea de fapt invocată și de pârâtă cu privire la adevăratele raporturi dintre părți, iar ceilalți martori (Mâtea I. L. și C. Alin Eugen) au arătat că nu a existat niciodată o înțelegere între părți pentru construirea de către reclamantă a unei construcții în favoarea pârâtei (contract de antrepriză de construcții), instanța nu a fost preocupată de stabilirea În mod corect a raporturilor dintre părți, primind susținerile reclamantei astfel cum au fost formulate.
Următoarea operațiune pe care instanța trebuia să o realizeze după stabilirea în mod corect a stării de fapt, era cea de interpretare și calificare a înțelegerii dintre părți, respectiv dacă ne găsim în prezența unui contract de antrepriză de constructii sau a unei alte Înțelegeri, din această calificare decurgând o serie de efecte juridice extrem de importante pentru soluționarea cauzei.
Pornind de la starea de fapt prezentată mai sus, este evident că prima instantă a calificat În mod greșit Întelegerea existentă Între părti drept un contract de antrepriză de constructii, în realitate o astfel de înțelegere neexistând între părți.
Contractul de antrepriză de construcții este o convenție prin care una dintre părți numită antreprenor, se obligă să execute pe riscul său și în mod independent, o lucrare de construcție pentru cealaltă parte numită client, în schimbul unui preț (art. 1413 Cod Civil).
Codul civil definește antrepriza prin referire la un preț determinat (art.
1413), astfel că în cazul lucrărilor de mare amploare (cum ar fi ridicarea unei clădiri), contractul este nul dacă prețul nu este determinat sau cel puțin determinabil în momentul încheierii contractului.
Specific antreprizei de construcții este faptul că acesta se supune, pe lângă regulile generale (comune) cuprinse în Codul Civil, și altor prevederi existente în norme speciale, după cum urmează:
- executarea construcțiilor poate fi realizată numai în temeiul și cu respectarea autorizației de construire (Lg. 5011991)
- executarea construcțiilor poate fi realizată numai pe baza unui proiect întocmit în conformitate cu Lg. 10/1995 privind calitatea în construcții, verificat de specialiști verificatori de proiecte
- lucrările de construcții pot fi realizate numai de persoane fizice sau juridice autorizate
- în toate cazurile, contractul de antrepriză de construcții trebuie să fie încheiat în formă scrisă (cerută ad probationem) - a se vedea HG 1192/1990 pentru protecția populației împotriva unor practici ilicite în activitatea de proiectare, execuție și întreținere a lucrărilor de construcții.
Este greu de crezut că prima instanța a apreciat posibil ca societatea apelantă (care a realizat o investiție de aproape 4 milioane de E. în utilarea unei cariere de piatră) a încheiat în mod verbal un contract de antrepriză de construcții pentru edificarea unui sediu administrativ, fără a fi preocupați de incertitudinea unor elemente esențiale și deosebit de importante, precum: prețul lucrărilor de construire și modalitate a de stabilire și de plată a acestuia, existența unei autorizații de construire și a unui proiect, modalitatea de recepționare a lucrărilor, stabilirea garanției pentru execuție și de reparare a viciilor ascunse.
Toate aceste elemente sunt definitorii și esentiale pentru un contract de antrepriză de constructii, însă în prezenta cauză ele lipsesc cu desăvârșire.
Mai mult decât atât, având în vedere că această construcție urma să fie edificată pe un teren concesionat, era absolut necesară obținerea unei autorizații de construire eliberată de P. C. C., proprietarul terenului, singurul care putea dispune în acest sens.
Efectele lipsei acestui act administrativ sunt deosebit de clar reglementate de Lg. 5. în art 37 alin 5.
Potrivit art. 37 alin 5 din Lg. 5. construcțiile executate fără autorizație nu se consideră finalizate și nu pot fi întabulate în CF. In aceasta situație se aplica sancțiunile prevăzute de lege adică demolarea construcției.
Societatea pârâtă nu putea contracta executarea unei construcții fără autorizație de construire care ulterior urma să fie demolată de către P. C., cu atât mai mult cu cât, societatea pârâtă era într-un raport juridic cu această instituție în baza unui contract de concesiune, nedorindu-ne deteriorarea relațiilor.
Totodată, societatea pârâtă nu putea contracta și recepționa o construcție fără existența unui proiect care să îi ofere nu doar utilitate a construcției, dar și siguranța acesteia. În lipsa unui astfel de proiect nu există nici o certitudine că această construcție prezintă siguranță și că poate fi exploatată fără risc, lucrările nefiind verificate de I. de S. în construcții sau măcar de un responsabil tehnic.
Această construcție nu a fost finalizată, fiind încă în stadiu de construire, nu a fost predată și nu a fost utilizată niciodată de societatea pârâtă. Dovadă că aceasta este în continuare în posesia reclamantei este chiar faptul că la efectuarea expertizei doar acesta a fost prezentă, deschizând ușa de acces expertului.
Dispozițiile în materia contractului de antrepriză prevăd că, în lipsa unei dispoziții contrare, plata prețului se face odată cu recepționarea construcției și luarea ei în folosință.
Această construcție nu a fost recepționată și predată în folosința noastră. De asemenea, în lipsa unui proiect nici nu se poate stabili care a fost înțelegerea părților și dacă aceasta a fost respectată la execuția construcției. Situația este evident una teoretică întrucât Între părți nu aexistat un contract de antrepriză, însă în situația în care ar fi existat atunci trebuia să se realizeze o recepție a clădirii pentru a se constata modul de execuție a acesteia, stadiul de finalizare, eventualele neconformități ale acesteia etc.
Astfel cum a arătat mai sus, în lipsa autorizației de construire această construcție urmează să fie demolată de către P. C. (de altfel reclamanta a fost deja notificată să își ridice construcția sub amenințarea demolării), astfel că societatea pârâtă nu poate prelua o astfel de construcție și mai mult decât atât să plătească și prețul acesteia.
Potrivit art. 1479 cod civil dacă "lucrătorul dă materia iar lucrul piere, fie În orice chip, Înainte de a se fi trădat, dauna rămâne În sarcina sa"
Acest text lege reglementează riscul contractului de antrepriză în situația în care antreprenorul execută construcția furnizând totodată și materialul, iar bunul piere indiferent de cauză. Riscul urmează în această situație să fie suportat de către constructor.
Toate aceste elemente trebuia să fie avute în vedere și de către prima instanța întrucât calificarea contractului drept antrepriză de construcții dă naștere unor efecte care nu pot fi inlăturate sau ignorate de către instanță.
Prima instanță a cercetat însă foarte superficial cauza, fapt care a dus în final la pronunțarea unei hotărâri vădit netemeinice.
Calificarea corectă a înțelegerii dintre părți este cea a unui proiect de asociere în care reclamanta s-a obligat să aducă o construcție, constructie ce a fost executată pe riscul și răspunderea sa, cu privire la aceasta urmând a fi aplicate regulile de drept comun În materia accesiunii imobiliare, conform art. 494 și urm. Cod Civil.
2. Prima instanta a dat altceva decât s-a cerut.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii lucrărilor de construire ale clădirii, evaluate de aceasta la suma de 30.000 E..
Expertiza de evaluare efectuată În cauză a avut ca obiectiv evaluarea pretului de piată al constructiei, iar nu evaluarea lucrărilor de construire.
Ca atare, suma de 124.500 lei la care în final ajunge expertul este valoarea de piața a clădirii iar nu valoarea lucrărilor de construire.
Or dacă instanța a calificat contractului dintre părți drept o antrepriză de construcții nu o putea obliga decât la plata lucrărilor de construire (preț materiale și preț manoperă) iar nu la valoarea de piață a construcției (ceea ce echivalează cu o vânzare-cumpărare).
Totodată, valoarea la care a ajuns expertul este una discutabilă întrucât în realitate conform descrierii din raport construcția este de fapt o cabană de lemn pe fundație de beton, nefinisată în întregime la interior. Or valoarea unei astfel de construcții, situată în comuna C., nu este în mod evident 30.000 E. (probabil nici în C.-N. nu ar fi atât).
În ceea ce privește valoarea lucrărilor de construire, acestea în mod cert nu pot fi la nivelul valorii de piață a construcției, însă acest aspect este unul total nelămurit în cauză, întrucât nu a fost administrată nici o probă în acest sens.
Surprinzător în egală măsură este faptul că deși expertiza a stabilit o valoare de 124.500 lei, instanța a obligat pârâta fără nici o justificare la plata sumei de 30.000 E., care în mod cert depășește valoarea de 124.500 lei.
În realitate, raporturile dintre părți nu au fost niciodată în sensul contractării unor servicii de antrepriză de construcții, înțelegerea părțilorfiind de încheiere a unei asocieri în care reclamanta urma să aducă o construcție pe care a executat-o pe riscul și răspunderea sa.
Regimul juridic al unei astfel de construcții este cel de drept comun, reglementat de dispozițiile din materia accesiunii imobiliare.
În situația în care instanța va aprecia că suntem în prezenta unei
În drept s-au invocat prevederile: art. 282 și urm Cod Proc Civ., art. 494 și urm., art. 1413 si urm Cod Civil.
Reclamanta SC TO & R. SRL a formulat întâmpinare la apelul formulat de către pârâta apelantă solicitând a se dispune respingerea apelului ca nefondat și menținerea în întregime a sentinței comerciale atacate ca fiind legală și temeinică, cu obligarea pârâtei apelante la plata cheltuielilor de judecată - fila 27.
Examinând apelul declarat în cauză, Curtea constată că acestaeste neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Ceea ce se critică prin prezentul apel este chiar starea de fapt reținută de instanța de fond, cu consecințe directe asupra soluției date cererii formulate.
Astfel, în principal, se susține de către apelantă că adevărata înțelegere dintre părți a fost în sensul că între societatea apelantă, martorul
G. S. P. și fratele acestuia a existat un proiect de asociere în vederea exploatării carierei de piatră, în baza căruia fiecare dintre asociați urma să aducă un aport pentru desfășurarea pe viitor a unei activități comerciale comune în cadrul carierei de piatră, aportul societății reclamante constând tocmai în edificarea clădirii în litigiu. Consideră apelanta că, în condițiile în care această asociere nu a mai avut loc, nu poate fi obligată la plata contravalorii construcției.
Cu privire la această apărare, Curtea constată că această împrejurare a fost invocată pentru prima dată în apel, în fața instanței de fond fiind negată orice relație contractuală cu societatea reclamantă.
Mai mult decât atât, Curtea constată că această susținere vine în contradicție cu ansamblul probator administrat în cauză.
Astfel, este real că, în fața instanței de fond, martorul G. S. P. a declarat că a existat o discuție între persoanele mai sus arătate cu privire la posibilitatea încheierii unui acord de asociere, în cadrul căruia construcția edificată să reprezinte aportul în natură adus de societatea reclamantă, dar relevant în speță este faptul că această discuție a avut loc ulterior înțelegerii intervenite între părți cu privire la edificarea construcției de către reclamantă în schimbul plății prețului d30.000 E. de către apelanta-pârâtă. Astfel, în condițiile în care asocierea nu a mai avut loc, este evident că ceea ce a rămas valid a fost înțelegerea inițială, respectiv cea privind edificarea de către societatea reclamantă, a construcției reprezentând sediul administrativ, cu obligația corelativă de plată a prețului, din partea pârâtei- intimate.
Relevantă în reținerea acestei situații de fapt este împrejurarea potrivit căreia, pe tot parcursul edificării construcției, reprezentanții apelantei au intervenit cu observații, urmărind efectiv modalitatea în care s-au executat lucrările,aspect ce rezultă din depoziția martorului D. M., de asemenea necontestată.
În subsidiar, arată apelanta-pârâtă că, și dacă s-ar aprecia că între părți s-ar fi încheiat un contract de antrepriză, ceea ce, însă, în realitate, nu s-a întâmplat, plata prețului se face odată cu recepționarea construcției și luarea ei în folosință, împrejurare care, de asemenea, nu a avut loc. Mai arată apelanta că lipsa oricăror proiecte și avize legale conduce la concluziacă între părți nu ar fi existat o astfel de înțelegere, întrucât o societate care efectuează investiții de 4 milioane euro pentru exploatarea unei cariere de piatră nu încheie verbal un astfel de contract, fără a fi preocupată de incertitudinea unor elemente esențiale, respectiv: prețul lucrărilor de construire și modalitatea de stabilire și plată a acestuia, existența unei autorizații de construire și a unui proiect, modalitatea de recepționare a lucrărilor,stabilirea garanției pentru execuție și de reparare a viciilor ascunse.
În aceeași ordine de idei, consideră apelanta că, și dacă s-ar ajunge la concluzia că între părți a existat un contract de antrepriză, riscul contractului este suportat de reclamantă, în calitate de antreprenor. Prin urmare, tot nu ar putea fi obligată la plata prețului, în condițiile în care construcția a fost edificată fără autorizările necesare și urmează a fi demolată.
În acest context, Curtea constată că lipsa autorizației de construire și a oricărui proiect nu prezumă inexistența înțelegerii dintre părți, mai ales în condițiile în care rezultă din probatoriul administrat că însăși cariera de piatră exploatată de apelantă a fost executată în lipsa unei autorizații de construire, motiv pentru care s-a și întocmit proces-verbal de contravenție (fila 38 dosar apel).
În ceea ce privește riscul contractului de antrepriză, este real că potrivit dispozițiilor 1479 și 1481 acesta este suportat de antreprenor, dar edificarea construcției în absența unei autorizații de construire și probabilitatea demolării sale, în lipsa autorizației nu reprezintă un risc al contractului, ci o culpă a apelantei-pârâte care, în calitate de concesionar, trebuia să efectueze toate demersurile în vederea edificării construcției, potrivit dispozițiilor legale.
Riscul contractului este reprezentat de o împrejurare ulterioară, independentă de voința părților contractante și în nici un caz de o împrejurare cunoscută la momentul perfectării înțelegerii, determinată de lipsa autorizărilor necesare.
Prin urmare, riscul demolării construcției nu este determinat de o împrejurare fortuită, ci de lipsa autorizației de construire, nefiind, astfel, în prezența unui risc al contractului care să fie suportat de intimata- reclamantă, în calitate de antreprenor, astfel cum este acesta reglementat de dispozițiile legale.
În ceea ce privește lipsa recepției lucrării, Curtea constată că, odată finalizată construcția, apelanta era obligată să recepționeze lucrarea și să o ia în primire. În condițiile în care nu s-a dovedit, în speță, că apelanta ar fi fost în imposibilitate de a recepționa lucrarea din cauza atitudinii culpabile a intimatei-reclamante, apelanta nu poate invoca această împrejurare ca motiv pentru exonerarea sa de plată a prețului convenit. În acest sens, Curtea constată că nu există la dosar nici o probă din care să rezulte că reclamanta ar fi refuzat predarea lucrării, astfel încât să se poată pune problema neexecutării, culpabile, a contractului de către aceasta.
În fine, o ultimă apărare în apel vizează nefinalizarea construcției, aspect, de asemenea, infirmat de expertiza efectuată în cauză, cu privire la care nici una dintre părți nu a formulat obiecțiuni potrivit dispozițiilor art. 212 Cod procedură civilă.
Prin urmare, Curtea constată, la fel ca și prima instanță, că între părți a intervenit o înțelegere în sensul că intimata-reclamantă SC To&R. SRL s-a obligat să edifice, în favoarea apelantei-pârâte SC S. SRL, o construcție, contra unei sume de 30.000 euro, neavând relevanță în cauză posibilitateaca respectiva construcție să aibă o valoare de circulație mai mică, cunoscut fiind principiul libertății contractuale. Prețul construcției nu a fost achitat, aspect necontestat în cauză.
În consecință, pentru considerentele expuse anterior, Curtea constată că sentința apelată este legală și temeinică, apelul formulat fiind nefondat, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâta S. SRL împotriva sentinței civile nr.
3661 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C., pe care o menține în întregime.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 24 N. 2011.
{ F. |
PREȘEDINTE,
M. D.
JUDECĂTOR,
L. U.
GREFIER, M. T.
}
Red.M.D./dact.L.C.C.
4 ex./(...).
Jud.fond: N. Koșa
| ← Decizia comercială nr. 1419/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 474/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
|---|
