Decizia comercială nr. 503/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 503/2011
Ședința 4 februarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE G.-A. N. JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR S. AL H. GREFIER A. B.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de recurenta D. G. A F. P. A J. S., împotriva sentinței civile nr. 4./(...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe intimații OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN O. R. C. DE PE L. TRIBUNALUL SĂLAJ, SC A. SRL, având ca obiect radiere.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 28 ianuarie 2011, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.
CURTEA
Prin Sentința civilă nr. 4. din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-a admis cererea reclamantului OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ și s-a dispus radierea și înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere a societății pârâte S.C S. A. S. B., precum și comunicarea și efectuarea publicității legale a încheierii, în condițiile prevăzute de lege. P. a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea sa, reclamantul O. R. C. a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună radierea intimatei S. A. S., având numărul de ordine în registrul comerțului J(...), cod unic de înregistrare
18831762, înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere și efectuarea formelor legale de publicitate a încheierii.
În urma verificării datelor înregistrate în registrul comerțului computerizat și a documentelor din arhiva ORC S. privind persoanele juridice s-a constatat rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești nr.2188 din data de (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr.(...) prin care s-a dispus dizolvarea S. A. S., ca urmare a nedepunerii în termenul legal a situațiilor financiare aferente anului 2007 în conformitate cu dispozițiile art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990. De la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare începe să curgă termenul de
6 luni pentru numirea lichidatorului. D. expirarea acestui termen, în cazul în care instanța de judecată competentă nu a fost sesizată cu nici o cerere în acest sens, persoana juridică urmează a fi radiată din registrul comerțului din oficiu.
Așa fiind, în baza art. 237 alin. (8) și alin. (9) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cererea de față a fost admisă, astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs D. G. A F. P. A J. S., solicitând admiterea recursului, modificarea hotaririi atacate pronunțată de Tribunalul Sălaj, În sensul respingerii cererii ONRC si in consecinta a se dispune radierea mentiunii de radiere din registrul comertului. În motivare s-a arătat că:
H. judecatoreasca de radiere a fost pronuntata cu nerespectarea dispozitiilor legale imperative privind citarea partilor.
În conformitate cu dispozitiile art. 260 din Legea nr. 31/1990 republicata coroborate cu dispozitiile art 85 din Codul de P. C. "J. nu poate hotărî asupra unei cereri decât dupa citarea sau înfătisarea pârtilor, afara numai daca legea nu dispune altfel." Alin (10) si (11) Daca În termen de 3 luni de la expirarea termenului mentionat la alin. (1), prelungit de tribunal dupa caz, oficiul registrului comertului nu a fost sesizat cu nicio cerere de radiere sau cu nicio cerere de numire a lichidatorului, societatea este radiata din oficiu din registrul comertului. R.ierea se dispune prin sentinta a tribunalului comercial sau a sectiei comerciale a tribunalului În a carui circumscriptie se afla sediul societatii, pronuntata la cererea O. N. al R. C., cu citarea societatii si a Agentiei N.e de A. F. si a directiei generale a finantelor publice judetene sau a municipiului B., dupa caz.
(11) Hotrârea judecatoreasca de radiere se comunica societatii la sediul social, Agentiei N.e de A. F. si directiei generale a finantelor publice judetene sau a municipiului B., dupa caz, si oficiului registrului comertului unde este înregistrat, se înregistreaza În registrul comertului si se afiseaza pe pagina de internet a O. N. al R. C. si la sediul oficiului registrului comertului de pe lânga tribunalul În a carui circumscriptie s-a aflat sediul social al societatii. Art. 260 a fost modificat de art. IV din OUG nr. 43 12010. Conform art. V din OUG nr. 43 /2010, prevederile articolului 260 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, astfel cum a fost modificat, se aplica În mod corespunzator tuturor categoriilor de persoane juridice înregistrate În registrul comertului.
Art. VI din acelasi act normativ arata ca prevederile art. 260 din Legea nr. 31/1990 , se aplica În mod corespunzător si procedurilor de dizolvare sau lichidare voluntara aflate În derulare la data intrarii În vigoare a acesteia, data de la care curg termenele prevazute la art. 260 din Legea nr.
31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. S. cererii se face cu citarea societatii si a Agentiei N.e de A. F. si a directiei generale a finantelor publice judetene sau a municipiului B., dupa caz.
În speta de fată A. - D. S. nu a fost citată pentru radierea SC A. SRL, astfel că nu au fost Îndeplinite conditiile impuse de art. 85 C. C. referitoare la citare si de art. 260 din Legea nr. 31/1990 astfel că hotărârea de radiere pronuntată În data de (...) (prin care s-a radiat societatea debitoare) nu le poate fii opozabilă, atâta timp cât nu le-a fost comunicată. În spetă, judecătorul nu a dat eficientă dispozitiilor legale În materie enuntate mai sus
- art. 260, În sensul că acesta a preluat fără cenzură cererea formulată de O. si dispus radierea socletătii pârâte de la O., fără a fi Îndeplinita cerinta obligatorie a citarii.
Mai mult, consideră ca H. judecatoreasca de radiere pronuntată În data de (...) este nulă, Întrucât aceasta s-a făcut cu Încălcarea dispozitiilor Legii nr.31/1990 republicata cu modificarile si completarile ulterioare.
H. judecatoreasca atacată este netemeinică si nelegală Întrucât D. S. ca si creditor fată de societatea comercială pârâtă, radiată, este Înimposibilitate de a-si incasa creanta deoarece odată cu radierea, bunurile mobile sau imobile din patrimoniul pârâtei nu vor mai putea fi urmărite.
Prin solutia de radiere se creează avantaje pentru debitor, care prin radierea sa nu mai poate fi urmărit, si dezavantaje pentru creditor, care ajunge În imposibilitatea recuperării creantelor. Analizând institutia nulitătii absolute, În spetă a pronuntării Hotaririi judecatoresti de radiere, s-a constatat că aceasta intervine pentru sanctionarea încălcăril unor conditii legale imperative existente la momentul Î. actului.
Având În vedere că la data pronuntării Hotaririi judecatoresti de radiere a SC A. SRL această societate figurează cu datorii la bugetul de stat si nu putea fi radiată din Registrul C., apreciind că hotărărea prin care s-a dispus radierea este nulă de drept.
În sustinerea celor arătate, depune documente din care rezultă că societatea comercială radiată figurează cu debite fată de bugetul de stat, astfel că nu putea fi dispusă radierea societătii din Registrul C.
De altfel, În spete similare Î. Curte de C. si J. a dispus anularea radierii pentru societătile cu datorii fată de bugetul de stat.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea apreciază că acesta este fondat pentruurmătoarele considerente:
Potrivit art. 85 c.pr.civ. judecătorul nu va putea hotărâ asupra unei pricini decât numai după citarea părților.
Art. 237 al. 6 din Legea nr. 31/1990 prevede că :"; La data ramanerii irevocabile a hotararii judecatoresti de dizolvare, persoana juridica intra in lichidare, potrivit prevederilor prezentei legi."; Se constată așadar, trimiterea pe care o face acest text legal la dispozițiile aferente, referitoare la lichidarea societăților comerciale. Dispozițiile privind lichidarea societăților comerciale se regăsesc în Titlul al VII al Legii nr. 31/1990.
La art. 260 al. 10 din Legea nr. 31/1990, dispoziții cuprinse in Titlul al
VII-lea al Legii, se prevede:"; (10) Dacă în termen de 3 luni de la expirarea termenului menționat la alin. (1), prelungit de tribunal după caz, oficiul registrului comerțului nu a fost sesizat cu nicio cerere de radiere sau cu nicio cerere de numire a lichidatorului, societatea este radiată din oficiu din registrul comerțului. R.ierea se dispune prin sentință a tribunalului comercial sau a secției comerciale a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul societății, pronunțată la cererea O. N. al R. C., cu citarea societății și a Agenției N.e de A. F. și a direcției generale a finanțelor publice județene sau a municipiului B., după caz. P. prevăzută de 3 din Ordonanța de urgență a G. nr. 1. se aplică în mod corespunzător.";
De asemenea, art. VI al. 1 și 2 din OUG nr. 43/2010 prevede:
"(1) Prevederile 260 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică în mod
corespunzător și procedurilor de dizolvare sau lichidare voluntară aflate înderulare la data intrării în vigoare a acesteia, data de la care curg termenele prevăzute la 260 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(2) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1), societățile comerciale care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se află în dizolvare
sau lichidare voluntară de mai mult de 3 ani sunt radiate din oficiu din registrul comerțului. R.ierea se dispune prin sentință a tribunalului comercial sau a secției comerciale a tribunalului în a cărui circumscripție seaflă sediul societății, la cererea O. N. al R. C. S. cererii se face cu citarea societății și a Agenției N.e de A. F. și a direcției generale a finanțelor publice județene sau a municipiului B., după caz. P. prevăzută de 3 din Ordonanța de urgență a G. nr. 1. pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului se aplică în mod corespunzător.";
Se constată așadar, că disp. art. 237 al. 1 lit. b), din legea nr.
31/1990, ce consacră un caz de dizolvare obligatorie a unei societăți comerciale, se completează cu dispozițiile art. VI al. 1 și 2 din OUG. nr.
43/2010, care nu face distincție între formele de dizolvare ale unei socități comerciale. Normele procedurale de lichidare, prev de art. 237 al. 6-10 din Legea nr. 31/1990, se completează așadar cu disp. art. VI, din actul normativ menționat anterior, care se aplică "în mod corespunzător";. Dispoziția referitoare la citare, care nu există în textul art. 237 al. 6-10 din Legea nr. 31/1990, urmează a se aplica și în privința acestui caz de dizolvare legală.
În consecință, în temeiul art. 304 pct.5 C.civ. se va admite recursul declarat de D. G. a F. P. S. împotriva sentinței civile nr. 4. din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o casează în întregime și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
P. ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de D. G. A F. P. S. împotriva sentinței civile nr. 4. din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o casează în întregime și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 februarie 2011.
Red.G.A.N./dact.L.C.C.
3 ex./(...) Jud.fond: M. S.
← Decizia comercială nr. 299/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 99/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|