Decizia comercială nr. 1826/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA C.Ă, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1826/2011
Ședința publică din 10 mai 2011
Completul compus din: PREȘEDINTE : A.-I. A. JUDECĂTOR : C. I. JUDECĂTOR : D. P.
GREFIER : V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de D. C. I., împotriva sentinței comerciale nr. 5356 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., cauza privind și pe intimata SC N. P. S. prin lichidator judiciar C. A. C. M., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din L. 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat pentru recurent avocat S.
I. Puț, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este timbrat cu 60 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul recurentului depune la dosar dovada ce atestă achitarea taxei judiciare de timbru datorate pentru recurs ( f. 35) și solicită să i se comunice întâmpinarea depusă de lichidator și să se dispună lăsarea cauzei la a doua strigare pentru lecturarea ei, moment la care va depune și timbru judiciar de 0,15 lei.
C.ea, în raport de solicitarea reprezentantului recurentului dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în cauză, la a doua strigare, s-a prezentat pentru recurent avocat S. I. Puț, lipsă fiind intimata, care depune la dosar timbru judiciar de 0,15 lei și arată că, nu are de formulat alte cereri în probațiune.
C.ea, în urma deliberării, constată că recursul este legal timbrat și apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentului susține recursul așa cum a fost formulat solicitând admiterea, fără cheltuieli de judecată. În ceea ce privește excepțiile invocate prin întâmpinare, de către lichidatorul judiciar, arată că, excepția netimbrării nu se mai susține. Referitor la excepția de tardivitate arată că, recursul a fost declarat în termen. Referitor la celelalte două excepții, arată că, s-a dispus închiderea procedurii dar că, clientul său nu a formulat calea de atac cu privire la aceea hotărâre. La solicitarea instanței arată că, în opinia sa închiderea procedurii, nu trebuie să priveze partea de formularea căii de atac împotriva unei hotărâri. Referitor la fondul cauzei, recursul este întemeiat, hotărârea de fond nu poate fi menținută, face inaplicabile chestiunile prevăzute de art. 138 din legea insolvenței. Între martorul J. T. și recurent s-a încheiat un act prin care s-a cesionat calitatea de administrator și asociat, în ceea ce privește actul, nu se pune problema de opozabilitate pentru terți, iar între părții este perfect valabil. Pentru a răspunde trebui să fi vinovat, nu poate opera prezumția, răspunderea trebui să fie personală.
C U R T E A
Prin sentința comercială nr. 5356 din 7 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar C. I. DE I. A. C. M., având ca obiect antrenarea răspunderii pârâtului D. C. I., pârâtul fiind obligat la suportarea pasivului debitoarei SC N. P. S. în cuantum 25.668 lei.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic analizând cererea de angajare a răspunderii, cu luarea în considerare a disp. art.138 lit. a, d și e din L. nr.85/2006, a constatat următoarele:
Conform dispozițiilor art.138 din L. nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de L. nr.31/1990 sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului fapte de natură a crea prejudicii, suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere, presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din L. nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni.
Judecătorul sindic a apreciat că fapta pârâtului poate fi încadrată în prev. art.138 lit.a din L. nr.85/2006, respectiv că aceasta a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu.
La baza formării acestei convingeri, judecătorul sindic a avut în vedere faptul că în bilanțul contabil aferent anului 2000 debitoarea figurează cu active imobilizate în valoare de 11.174,60 lei și active circulante în valoare de
89.001,70 lei din care disponibilități bănești în sumă de 84.384,70 lei și clienți și conturi asimilate în sumă de 4.617 lei, sume care nu au fost predate și nu au fost prezentate documente justificative referitor la aceste sume.
Astfel, față de situația relevată, judecătorul sindic a apreciat că atâta timp cât au existat sume de bani, iar la momentul deschiderii procedurii aceste sume nu mai existau în fapt, prezumția că acestea au fost folosite în folosul personal sau al altei persoane este pe deplin justificată, iar fapta se circumscrie disp. art.138 lit.a și e din L. nr.85/2006.
Mai mult decât atât, este de observat faptul că în situația în care pârâtul ar fi folosit disponibilitățile bănești în scopul derulării activității comerciale pentru care a fost constituită societatea și ar fi respectat inclusiv obligația de plată a creanțelor care decurg din activitatea desfășurată, societatea nu ar fi ajuns în stare de insolvență, lichiditățile existente scriptic fiind apte să acopere întregul pasiv al debitoarei. Ca atare, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu este mai mult decât evident.
Sub aspectul răspunderii pârâtului, judecătorul sindic nu a reținut apărările acestuia învederate prin întâmpinare pentru considerentele care se vor expune în cele ce urmează.
Astfel, este real că pârâtul a cesionat părțile sociale numitului J. T., prin actul adițional nr.1 din (...), însă potrivit clauzei contractuale cuprinse în actul juridic asumat de părți (cap.A, pct.1, paragraful 2), cesiunea urma să-și producă efectele doar de la data înregistrării actului în registrul comerțului, pârâtul pierzându-și calitatea de asociat și administrator doar de la această dată. Din această perspectivă nu au fost reținute apărările pârâtului în sensul că această obligație îi revenea cesionarului, întrucât în lipsa unei clauze asumate în acest sens, părțile aveau în egală măsură interesul să facă opozabil actul atât părților semnatare, cât și terților.
În acest context, pentru aceleași considerente, nu au fost reținute aserțiunile pârâtului potrivit cărora obligația de a întocmi și depune situațiile financiar contabile aferente anului 2001 îi revenea numitului J. T.
În ceea ce privește întrunirea în speță a disp. art. 138 alin.1 lit. d din L. nr. 85/2006, judecătorul sindic a reținut că în cazul în speță, în sarcina pârâtului a fost invocată de către lichidatorul judiciar săvârșirea unor fapte reglementate de art.138 lit.d din L. nr.85/2006, respectiv ținerea contabilității cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie.
Judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâtului poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care acesta nu i-a predat lichidatorului judiciar documentele contabile astfel cum sunt ele prevăzute în art.28 din L. nr.85/2006. Mai mult decât atât, instanța a apreciat că atâta timp cât, legiuitorul a înțeles să sancționeze neținerea contabilității în conformitate cu legea, cu atât mai mult sancționează neținerea contabilității.
În acest context, judecătorul sindic a considerat că pârâtului, astfel cum s-a subliniat și anterior, îi revenea, în calitate de administrator statutar, obligația de a-și îndeplini atribuțiile derivate din calitatea sa, administratorul fiind direct răspunzător de modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile sale reieșind cu claritate din disp. art.73 alin.1 lit.c și alin.2 ale Legii nr.31/1990, precum și din disp. art.11 alin.4 din L. nr.31/1990 republicată.
Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din L. nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea, se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor, pasiv care, dată fiind natura creanțelor înscrise în tabelul definitiv și anume, creanțe bugetare, în condițiile ținerii contabilității societății debitoare, putea fi substanțial mai mic întrucât debitele principale nu ar fi atras penalități și majorări de întârziere.
Astfel, judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâtului poate fi reținută și săvârșirea faptei reglementate de art.138 lit.d din L. nr.85/2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, faptă care a condus la producerea stării de insolvență a debitoarei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul D. C. I. solicitând admiterea recursului cu respingerea cererii introductive de instanță a lichidatorului judiciar A. C. M. având ca obiect angajarea răspunderii personale a recurentului ca neîntemeiată cu acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului a arătat că L. nr.85/2006 în alin.1 al art.138 lit.a-g stabilește limitativ cazurile în care se poate dispune angajarea răspunderii administratorilor societăților comerciale care au cauzat starea de insolvență, acestea fiind limitativ prevăzute de către legiuitor. Aceasta înseamnă ca orice altă faptă ar fi săvârșit administratorul nu are relevanta, semnificație juridică pentru legiuitor și implicit pentru judecător, iar faptele săvârșite și prevăzute la art. 138 lit. a-b din L. nr. 85/2006) trebuie să cauzeze starea de insolvență a debitorului.
Din probațiunea administrată cauză nu s-au putut dovedi niciuna dintre faptele prevăzute la art. 138 lit. a-b din L. nr. 85/2006 și nici nu exista fapte proprii, personale ale recurentului, în calitate de fost administrator, care să fi cauzat intrarea S.C. N. P. S.R.L. în insolența. Aceasta pentru că la data de (...) s-a încheiat A. adițional nr. 1/(...) intre recurent și ceilalți asociați de la acel moment și martorul J. T. prin care s-a hotărât că se modifică art. 6 din Statut referitor la administrarea și conducerea societății, în sensul ca aceasta va fi administrată de asociatul unic J. T.
Prin semnarea A.ui adițional nr. 1/(...) autentificat sub nr. 404/2002 de către BNP V. M., recurentul a pierdut calitatea de administrator și asociat al S.C. N. P. S.R.L.. Intre părți actul semnat este perfect valabil, producându-și absolut toate efectele specifice unui contract de cesiune. E. real ca pentru opozabilitate A. adițional trebuia înregistrat la ORC, dar aceasta era obligația noului asociat unic care s-a obligat și și-a asumat toate drepturile și obligațiile ce decurg din Statutul societății. Or, potrivit oricărui statut și Legii nr.
31/1990 obligațiile sunt executate doar de către asociații și administratorii de la acel moment, iar nu de către cei care au avut aceste calități în trecut.
Martorul a recunoscut semnătura de pe A. adițional nr. 1/(...) si nu a invocat/sugerat vreun viciu de consimțământ, ba mai mult a arătat ca discutând cu o d-na contabila a hotărât să nu mai ducă A. adițional la O.
Potrivit conținutului A.ui adițional nr. 1/(...), martorul a declarat ca are cunoștința de situația financiar-contabila a societății și-o însușește, iar actele societății i-au fost predate.
Exista un principiu fundamental al răspunderii juridice, în general: principiul răspunderii personale. Potrivit acestuia, răspunderea revine numai celui efectiv vinovat de comiterea faptei ilicite, iar în materia angajării răspunderii persona le a administratorului, principiul are caracter absolut, fără nicio excepție.
La data de (...) administratorul J. T. era în termen pentru a depune actele contabile pentru anul anterior, termenul legal fiind (...).
Cu toate acestea, Judecătorul sindic apreciază că nu poate reține acest argument pentru ca A. adițional nu s-a depus la R. C.
In cauza judecătorul sindic prezumă fapta prejudiciabila. Așa cum a arătat, a încheiat A. adițional cu numitul J. T., i-a predat toate actele așa cum apare consemnat în act și nu mai avea nici posibilitatea de a depune acte la instituțiile publice și nici de a efectua acte specifice poziției de administrator. Se prezumă și raportul de cauzalitate, pentru că fapta nu există, se prezumă și culpa recurentului pentru că vizează fapte care nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 138 al Legii și se discută despre un prejudiciu existent care nu are legătura cu celelalte trei elemente ale răspunderii juridice constatate față de recurent.
SC CASANOVI INSOLV SPRL, fost lichidator judiciar al debitoarei SC N.
P. S. prin întâmpinare (f.12-14) a solicitat respingerea recursului.
Examinând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și având învedere dispozițiile art. 304, 3041 C. C.ea constată următoarele:
Pârâtul recurent D. C. I. a formulat recurs împotriva hotărârii judecătorului sindic prin care s-a dispus obligarea acestuia la suportarea pasivului debitoarei SC N. P. S. în cuantum de 25668 lei, reținându-se incidența dispozițiilor art.138 lit.d din L. nr.85/2006.
Deși lichidatorul judiciar prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea recursului pe cale de excepție respectiv a se constata excepția lipsei capacității procesuale de folosință și exercițiu a debitoarei care a fost radiată din R. Comerțului în urma pronunțării sentinței comerciale nr.8119 din (...) prin care judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii falimentului, C.ea apreciază că se impune analizarea pe fond a recursului pentru a nu-i îngrădi recurentului dreptul de acces la justiție și totodată dreptul la un proces echitabil așa cum sunt ele consacrate în art.6 paragraf 1 din CEDO, de vreme ce recurentului îi lipsește calitatea procesuală activă în promovarea recursului împotriva hotărârii de închidere a procedurii. Prin urmare, chiar dacă judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei înainte, ca hotărârea de angajare a răspunderii administratorului, și care face obiectul prezentului recurs, să fi rămas irevocabilă, C.ea consideră necesară respingerea acestor excepții tocmai pentru a nu-i îngrădi recurentului dreptul la un proces echitabil.
În consecință, în raport d emotivele de nelegalitate a hotărârii judecătorului sindic invocate în cadrul recursului și care se referă la aplicarea greșită a legii, instanța urmează a le analiza.
Astfel, C.ea relevă că în urma analizării probatoriului din dosar judecătorul sindic în mod temeinic și legal a dispus antrenarea răspunderii administratorului statutar în persoana pârâtului recurent D. C. I. pentru săvârșirea faptei ilicite prev. de art.138 alin.1 lit.d din L. nr.85/2006, aferente perioadei sale de responsabilitate, respectiv pentru perioada anterioară datei de
13 martie 2002. Prin motivele de recurs recurentul pretinde că la data de (...) prin actul adițional nr.1/2002 autentificat sub nr.404 din (...) de BNP M. V. încheiat între D. C. I., Grasu Constantin Dragoș, Matyas Stefan V. și numitul
J. T. s-a realizat înstrăinarea părților sociale, acestea fiind preluate în totalitate de numitul J. T., iar odată cu înstrăinarea părților sociale recurentul ar fi pierdut calitatea de administrator al debitoarei.
Această stare de fapt a fost pe larg analizată de către judecătorul sindic reținându-se în mod corect că deși pârâtul a cesionat părțile sociale potrivit actului adițional încheiat la (...), prin clauza contractuală cuprinsă în cap.A pct.1 paragraf 2 din actul juridic asumat de către părți, cesiunea urma să-și producă efectele doar de la data înregistrării actului în R. Comerțului, pârâtul pierzându-și calitatea de asociat și administrator doar de la această dată. Și este firesc să fie așa deoarece actul adițional încheiat între părți nu poate fi opozabil terților decât în urma efectuării publicității acestuia prin înscrierea în evidențele Oficiului registrului C.
Drept urmare, în mod întemeiat judecătorul sindic a înlăturat apărările pârâtului în sensul că această obligație îi revenea cesionarului iar în lipsa unei clauze asumate, părțile aveau în egală măsură interesul să facă opozabil actul atât părților semnatare , cât și terților.
Tot pentru aceleași considerente au fost înlăturate apărările pârâtului potrivit cărora obligația de a întocmi și depune situațiile financiar-contabile aferente anului 2001 îi revenea numitului J. T., atâta timp cât la momentul deschiderii procedurii calitatea de administrator de drept o avea pârâtul recurent care nu a înregistrat actul adițional la O.
Concluzia care se desprinde este aceea că nefiind realizată publicitatea prevăzută la art.50 din L. nr.31/1990 cu modificările și completările ulterioare, actul adițional nr.2 /2002 nu produce efecte față de terți și prin urmare nici față de lichidatorul judiciar sau creditori.
În ceea ce privește fapta ilicită reținută de către judecătorul sindic în sarcina pârâtului recurent respectiv ținerea unei contabilități cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie, C.ea constată că în mod întemeiat judecătorul sindic a apreciat că, în condițiile în care acesta nu i-a predat lichidatorului judiciar documentele contabile astfel cum sunt ele prevăzute în art.28 din L. nr.85/2006, acesta este direct răspunzător de modul în care este ținută evidența contabilă iar prin neținerea contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor, pasiv care , dată fiind natura creanțelor înscrise (creanțe bugetare) în condițiile ținerii unei contabilități în conformitate cu legea ar fi putut fi substanțial mai mic, întrucât debitele principale nu ar fi atras penalități și majorări de întârziere.
Cum pârâtului recurent în calitate de administrator statutar îi revenea obligația de a-și îndeplini atribuțiile derivate din această calitate, fiind direct răspunzător de modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile sale reieșind cu claritate din disp.art.73 alin.1 lit.c și alin.2 a Legii nr.31/1990 combinat cu art.11 alin.4 din același act normativ, iar acesta nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de lege în sarcina sa, în mod întemeiat judecătorul sindic a constatat și îndeplinirea condiției privind existența unei culpe a administratorului.
Aserțiunile recurentului privind reținerea de către judecătorul sindic a prevederilor art.138 lit.a și e din L. nr.85/2006 vor fi înlăturate de către instanță de vreme ce hotărârea supusă recursului analizează și reține totodată în sarcina recurentului doar prev. art.138 lit.d.
Față de toate considerentele mai sus expuse C.ea constată că în speță nu este incident niciunul din motivele de recurs prevăzute de art.304 C., că hotărârea judecătorului sindic este legală și temeinică așa încât în raport de prevederile art.312 alin.1 C. combinat cu art.8 din L. nr.85/2006 recursul declarat de pârâtul D. C. I. urmează a fi respins ca neîntemeiat.
PENTRU ACE. MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :
Respinge recursul declarat de pârâtul D. C. I. împotriva sentinței civile nr.5356 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C.a C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 mai 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. A. I. I. C. P. D.
D. V.
GREFIER
Red.CI Dact.SzM/2ex. (...)
| ← Decizia comercială nr. 3030/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Sentința comercială nr. 710/2011, Curtea de Apel Cluj -... → |
|---|
