Decizia comercială nr. 6/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 6/2011
Ședința { F. publică} de la 20 I. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Judecător R.-R. D.
Judecător Ana M. T.
Grefier M. T.
{ F. | }
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de pârâta SC L.
SRL, împotriva deciziei civile nr. 1., pronunțată de Curtea de A. C., în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ și intimata D. G. A F. P. A J. M., având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că prezenta contestație este legal timbrată, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin decizia civilă nr. 1202 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al
Curții de A. C., a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de S. L. S. împotriva Sentinței civile nr. 349 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui
M., care a fost menținută în întregime.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 146/1997, s-a stabilit în sarcina recurentului obligația de a achita taxa judiciară de timbru in sumă de 19,5 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar in sumă de 0,3 lei.
Neîndeplinirea obligației de plata pana la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii în conformitate cu prevederile art 20 alin 3 din Legea nr 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.
Potrivit art. 11 din același act normativ pentru cale de atac taxa judiciară este de 50% din taxa datorată pentru acțiunea soluționată de prima instanță.
Constatând că recursul nu a fost timbrat cu suma stabilită, că recurentul nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la (...) (f. 12), că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecatăa dat eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și a dispus anularea recursului ca netimbrat.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurenta SC L. SRL, solicitând admiterea acesteia în temeiul art.318 teza unu C.pr.civ.
În motivare, recurenta a arătat la data de (...) s-a achitat de către recurenta S. L. S. taxa de timbru în cuantumul indicat de instanță, depunând prezentei acțiuni, chitanța care face dovada achitării acesteia.
Totodată, societatea prin administrator a redactat note de ședință pentru a fi expediate prin fax, prin care solicită amânarea pronunțării pentru a expedia în original taxa de timbru, însă în aceste note de ședință a fost indicat greșit numărul de dosar în sensul că s-a indicat ca fiind vorba de un dosar din anul 2008, în loc de 2009.
Având în vedere dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar pentru termenul la care s-a soluționat recursul, faptul că obiectivul urmărit prin promovarea acestui tip de acțiune, respectiv realizarea publicității situațiilor financiare anuale a fost realizat, anterior pronunțării hotărârii de dizolvare, recurenta solicită admiterea prezentei contestații în anulare.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor contestației în anulare șia apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Raportat la motivul contestației în anulare invocat de contestatoare,
Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 318 teza I C.pr.civ. hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
În sensul textului citat mai sus, „greșeală materială"; înseamnă greșeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite.
În alte cuvinte, pentru a se reține această instituție, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.
În acest context, legea re în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care au condus la pronunțarea unei soluții eronate.
Contestația în anulare nu este admisibilă dacă actul de procedură în raport de care se apreciază greșeala materială a ajuns la instanță după data pronunțării în cauza respectivă.
Așa fiind, instanța care soluționează contestația în anulare trebuie să se raporteze la situația existentă în dosarul de recurs la data pronunțării deciziei ce se atacă, deoarece numai față de ceea ce judecătorii aveau la dispoziție în acel moment se poate aprecia dacă soluția este sau nu rezultatul unei greșeli materiale.
Din această perspectivă, anularea recursului ca netimbrat nu constituie rezultatul unei erori materiale în situația în care recurentul nu a expediat în timp util dovada de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. Și este așa, deoarece cererile adresate instanțelor judecătorești, potrivit dispozițiilor Legii nr. 146/1997 cu modificările și completările ulterioare, se timbrează anticipat și numai prin excepție până la primul termen de judecată.
Curtea observă că chitanța în regim special doveditoare a plății taxei judiciare de timbru în valoare de 19,50 lei a fost expediată prin fax instanței de recurs în ziua fixată pentru judecata recursului la data de 5 mai 2010 la ora
12,20 după încheierea dezbaterilor și după pronunțarea deciziei atacate.
Că este așa, se poate reține și din ora marcată pe chitanță depusă în copie unde se menționează că suma de bani s-a plătit la data de 5 mai 2010 ora 11:29:34 AM.
Or, Curtea observă că recursul declarat de recurentă a fost depus la dosarul instanței de fond la data de 8 martie 2010 când conform regulilor generale în materie trebuia să fie însoțit de dovada plății taxei judiciare de timbru și a timbrului mobil judiciar.
Prin rezoluția din data de 23 martie 2010 (f. 8 do. recurs) s-a stabilit în sarcina recurentei obligația de a face dovada plății taxei judiciare de timbru în valoare de 19,50 lei și a timbrului mobil judiciar de 0,3 lei până la primul termen de judecată fixat pentru data de 5 mai 2010 sens în care a fost și citat.
Din dovada de îndeplinire a procedurii de citare rezultă că recurentul a fost citat pentru data de 5 mai 2010 ora 8,30 (f. 12 dos. recurs) procedura fiind îndeplinită prin afișare la data de 25 martie 2010 conform art. 921 C.pr.civ. Prin urmare, recurenta a avut posibilitatea ca timp de mai bine de o lună și jumătate până la termenul de judecată fixat în cauză să facă dovada impusă de instanța de recurs. Astfel fiind, cererea transmisă prin fax la data de 5 mai 2010 în ziua termenului de judecată în vederea amânării pronunțării pentru a se face dovada depunerii în original a actului de plată a taxei judiciare de timbru comunicată în copie prin fax ca anexă la cerere și pentru a se depune timbrul mobil judiciar, primită la judecători după închiderea dezbaterilor și pronunțarea deciziei nu constituie o eroare materială, transmiterea tardivă a acestei cereri și lipsa dovezii depunerii în original a dovezii plății taxei judiciare de timbru și aplicarea timbrului mobil judiciar aferent fiind imputabile părții. Așa fiind, se poate conchide că anularea recursului ca netimbrat nu constituie rezultatul unei erori materiale în situația în care recurentul nu a expediat în timp util dovada de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. Din această perspectivă, Curtea urmează ca în temeiul art. 320 C.pr.civ. să respingă contestația în anulare formulată de recurenta SC L. SRL S. M., împotriva deciziei civile nr. 1202 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Curții de A. C. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge contestația în anulare declarată de recurenta SC L. SRL, împotriva deciziei civile nr. 1202 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Curții de A. C., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din data de 20 ianuarie 2011. { F. | PREȘEDINTE, L. U. JUDECĂTOR, R.-R. D. JUDECĂTOR, ANA M. T. GREFIER, M. T. } Red.L.U./Dact.S.M/2 ex./(...)./Jud.recurs: G.A.N., F.T. și A.I.A..
← Decizia comercială nr. 104/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 4298/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|