Decizia comercială nr. 106/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 106/2011
Ședința publică de la 13 I. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ana M. T.
Judecător R.-R. D.
Judecător L. U.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta SC I. S. B., împotriva sentinței comerciale nr. 1165 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. B.-N., în contradictoriu cu reclamantul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA- NĂSĂUD și intimata D. G. A F. P. A J. B.-N., având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. C U R T E A : Prin sentința comercială nr. 1.165 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) de T. B.-N. a fost admisă cererea formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B. reprezentat prin O. R. C. de pe lângă T. B.-N., în contradictoriu cu pârâta S. „. S. B. și, în consecință, în temeiul art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată, s-a dispus dizolvarea societății pârâte, comunicarea acestei hotărâri O.ui R. C., D.G.F.P. B.-N. și publicarea ei în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, pe cheltuiala petentului, acesta putând să se îndrepte împotriva societății pârâte Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că deși potrivit art. 28, 34-35 din Legea nr. 82/1991 și art. 2 din Ordinul nr. 917/2005 al M.ui F. P., pârâta avea obligația de a depune la R. C., până la data de 31 mai { F. |200}9, situația financiară aferentă an{ F. |ului 200}8, aceasta nu s-a conformat acestor dispoziții legale și astfel, nici până la data soluționării cauzei, situația nu a fost depusă. În același context, tribunalul a menționat că potrivit art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a O.ui R. C., tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la O. R. C. Cum, în speță, pârâta avea obligația de a depune la R. comerțului, până la data de { F. mai 200}9 situația financiară aferentă anului { F. |200}8 iar pârâta nu a depus-o nici până în prezent, în condițiile în care termenul de 6 luni, prevăzut de art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, s-a împlinit la { F. noiembrie 200}9, tribunalul a găsit întemeiată cererea petentului și în consecință a admis-o, în sensul că a dispus dizolvarea societății pârâte. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, societatea pârâtă S. „. S. B., solicitând admiterea lui, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii O.ui R. C. privind dizolvarea acestei societăți. Dezvoltându-și motivele de recurs, pârâta-recurentă a arătat că situațiile financiare aferente anului 2008 au fost depuse la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, conform facturii-chitanță nr. A1026935/(...), astfel încât nu se mai impune dizolvarea societății pârâte, atâta timp cât și-a îndeplinit obligația impusă de lege. Recursul declarat în cauză este întemeiat. Astfel, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate, a disp. art. 3041 C.pr.civ. precum și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele: Este real că în conformitate cu disp. art. 237 alin. 1 pct. b din Legea nr. 31/1990 republicată, la cererea oricărei persoane interesate precum și a O.ui N. al R. C., tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la O. R. C. Examinând acest text de lege se constată că această dispoziție nu are un caracter imperativ, deoarece în cuprinsul său este folosită sintagma „tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății";. Drept urmare, Curtea este pusă în situația de a examina consecințele depunerii situațiilor financiare anuale de către societatea pârâtă după expirarea termenelor legale care sunt cuprinse în disp. Legii nr. 82/1991 republicată coroborate cu termenul de 6 luni prevăzut de textul citat din Legea societăților comerciale. Având în vedere că din cuprinsul textelor legale în care sunt prevăzute termenele arătate, nu rezultă că acestea sunt termene de decădere, ci dimpotrivă, sunt termene de recomandare, concluzia firească este aceea că în condițiile în care societatea comercială pârâtă își îndeplinește obligația de a depune la O. R. C. situațiile financiare aferente, sancțiunea dizolvării societății comerciale pârâte nu se mai impune. Cum în cazul de față societatea pârâtă a făcut dovada depunerii la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud a situațiilor financiare anuale aferente anului 2008, recursul declarat de aceasta urmează a fi admis având în vedere disp. art. 312 alin. 1 teza I C.pr.civ., sentința civilă atacată modificată în sensul respingerii cererii formulate de reclamant privind dizolvarea societății pârâte. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de pârâta S. „. S. B. împotriva sentinței împotriva sentinței comerciale nr. 1.165 din data de 11 octombrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T. B.-N., pe care o modifică, în sensul că respinge cererea de dizolvare formulată de reclamantul O. R. C. de pe lângă T. B.-N. Dispune radierea mențiunilor din R. C. efectuate în baza sentinței recurate. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 13 ianuarie 2011. { F. | PREȘEDINTE, ANA M. T. JUDECĂTOR, R.-R. D. JUDECĂTOR, L. U. GREFIER, M. T. } Red.A.M.T. Dact.H.C./3 ex./(...). jud.fond.:A.P. M..
← Decizia comercială nr. 660/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 3889/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|