Decizia comercială nr. 657/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 657/2011
Ședința publică din 15 februarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : C. I. JUDECĂTOR : D. P. JUDECĂTOR : A. I. A. GREFIER : V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de SC B. SA, împotriva încheierii din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., cauza privind și pe intimata SC A. I. SRL prin administrator judiciar S. Z., având ca obiect recurs la încheierea de suspendare.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat pentru recurentă, avocat
Pop A., lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul nu este timbrat, lipsind dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ. astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2. constată că, este competentă să soluționeze recursul în temeiul art. 3 C.pr.civ. Reprezentantul recurentei depune la dosar dovezile ce atestă achitarea taxelor de timbru datorate pentru recursul promovat ( f. 13) și arată că, nu mai are de formulat alte cereri în probațiune. Curtea constată că, recursul este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar și reținând că, nu mai sunt de formulat alte cereri în probațiune, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezetantului recurentei asupra recursului. Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, repunerea pe rol a dosarului nr. (...) al T.ui M.. Susține că, este o altă opoziție la executare față de debitoare, cauză înregistrată sub nr. (...) al T.ui M., cauză care este legal suspendată. În această cauză este o opoziție la executare, având ca titluri executori bilete la ordin avalizate de către administratorul statutar al intimatei, prin suspendarea judecății cauzei recurenta este prejudiciată prin imposibilitatea de a realiza dreptul de urmărire împotriva avalistului. C U R T E A Prin Încheierea civilă din 11 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a suspendat soluționarea cauzei în temeiul art. 36 din L. nr. 85/2006 cu referire la art. 243 pct. 5 Cod procedură civilă, dosarul fiind trimis spre păstrare la A. instanței. Pentru a pronunța această încheiere tribunalul a reținut că reprezentantul intimatei administratorul judiciar S. Z. a solicitat suspendarea soluționării cauzei în temeiul art.36 din L. nr.85/2006 privind procedura insolvenței, având în vedere că prin sentința civilă nr. 3717 din 28.XI.2007 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) a fost deschisă procedura insolvenței cu privire la intimata-contestatoare SC „. I. S. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs SC B. SA solicitând modificarea încheierii și repunerea pe rol a acestui dosar. În motivare arată că acțiunea dedusă judecății este o opoziție la executarea pornită de societate, având ca titluri executorii BO-uri avalizate de către administratorul societății L. S. Acțiunea a fost suspendată în apel, raportat la faptul că s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței a debitorului urmărit. Necesitatea modificării încheierii atacate rezidă din faptul că în cadrul acestei proceduri în prima instanță s-a constatat nulitatea BO-urilor care reprezintă titlu executoriu, soluționarea apelului în favoarea recurentei permițându-i executarea silită a avalistului. Menținerea suspendării judecării acestei cauze nu prejudiciază prin imposibilitatea de a-și realiza dreptul de urmărire împotriva avalistului. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și având învedere prevederile art. 304, 3041 C.proc.civ. Curtea constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4410 din 27 sept.2007 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr. (...) s-a admis opoziția la executare formulată de SC A. I. SRL în contradictoriu cu intimata SC B. SA și s-a constata nulitatea absolută a biletului la ordin emis la data de (...) în localitatea B. M. pentru suma de 50.000 E. în favoarea intimatei, cu scadența la data de (...) și a biletului la ordin emis la data de (...) în localitatea B. M. pentru suma de 2000 E. în favoarea aceleiași intimate, cu scadența la data de (...). Totodată s-a dispus anularea formelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 264/2007 al executorului judecătoresc M. M. iar intimata a fost obligată la plata către oponentă a sumei de 8,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a dispune astfel prima instanță a reținut că cele două bilete la ordin au foste mise pentru garantarea creditorului contractat de oponentă de la intimată și a contractului de garanție imobiliară, a anexelor și actelor adiționale la contractul de credit precum și a altor titluri executorii pornindu- se executarea silită împotriva SC A. I. SRL în dosarul execuțional sus arătat. Totodată biletele la ordin emise de către oponentă în favoarea intimatei, cu plata la vedere sunt vizate și semnate, la data emiterii însă, nu indică scadența la un anumit timp de la data emisiunii sau la o zi fixă așa încât sunt nule în conformitate cu dispozițiile art.36 alin.2 din L. nr. 58/1934. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intimata SC B. SA care a solicitat schimbarea hotărârii în sensul respingerii opoziției la executare. Prin Încheierea recurată pronunțată de instanța de apel la data de 11 ianuarie 2008 s-a dispus suspendarea soluționării cauzei în temeiul art.36 din L. nr. 85/2006 cu referire la art.243 pct.5 C.proc.civ. reținându-se în esență că față de oponenta SC A. I. SRL s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței prin sentința civilă nr.3717 din (...) în dosar nr. (...) a T.ui M.. Temeiul de drept al suspendării pronunțate de instanța de apel în reprezintă disp.art.36 din L. nr.85/2006 care analizează unul dintre principalele efecte ale deschiderii procedurii insolvenței arătând că, de la data deschiderii procedurii, se suspendă, ope legis, toate acțiunile, fie judiciare, fie extrajudiciare, pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor acestuia. Din textul legal rezultă că toate acțiunile individuale, formulate anterior datei deschiderii procedurii, care au ca obiect realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, sunt suspendate de drept pe data începeriiprocedurii. Deci, ca efect al încetării procedurii, orice urmărire individuală împotriva debitorului se suspendă. În speță opoziția a fost formulată la data de 6 iunie 2007 în dosarul nr. (...) iar deschiderea procedurii insolvenței oponentei s-a realizat la data de (...). Prin urmare dispozițiile art.36 din L. nr.85/2006 sunt pe deplin aplicabile și imperative. Contrar susținerilor recurentei acțiunea dedusă judecății este într-adevăr o opoziție la executare însă este pornită de debitoare și nu de către intimată și nici un moment în calea de ataca a apelului sau în fața primei instanțe nu s-a invocat executarea silită a avalistului în persoana administratorului statutar al debitoarei - L. S. Prin urmare nu se poate reține că prin suspendarea judecării cauzei recurenta este prejudiciată prin imposibilitatea de a realiza dreptul de urmărire a avalistului, câtă vreme aceasta nu a constituit un motiv al opoziției sau al apelului formulat. Față de toate considerentele mai sus expuse, Curtea reține că în speță, instanța de apel a pronunțat o soluție corectă prin aplicarea întocmai a dispozițiilor art. 36 din L. nr.85/2006, iar motivele de recurs invocate fiind neîntemeiate, urmează ca în raport de prevederile art.312 alin.1 C.proc.civ. recursul declarat de SC B. SA să fie respins ca neîntemeiat. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge recursul declarat de SC B. SA împotriva încheierii civile din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 15 februarie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI I. C. P. D. A. A.-I. GREFIER D. V. Red.CI Dact.SzM/2ex. (...)
← Sentința comercială nr. 341/2011, Curtea de Apel Cluj -... | Decizia comercială nr. 230/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|