Decizia comercială nr. 712/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA C.Ă, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 712/2011
Ședința publică de la 18 F. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE S. AL H. JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR G.-A. N. GREFIER A. B.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. C.-N. reprezentat de P. împotriva sentinței civile nr. 2981 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C., privind și pe intimatul B. A. V., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este legal timbrat, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2
C.pr.civ.
C.ea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., C.ea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în baza actelor existente la dosar. { F. | } C.EA Prin ordonanța președințială nr.2981 din 8 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, s-a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul M. C.-N., reprezentat de P., împotriva pârâtului B. A. V., având ca obiect suspendarea activității din garajul situat în C.-N., str.Maramureșului nr.90, până la îndeplinirea tuturor condițiilor legale pentru funcționarea în condiții normale. Pentru a hotărî astfel, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale ordonanței prevăzute de art. 581 C., respectiv urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului, instanța a reținut că cererea reclamantei nu îndeplinește aceste cerințe. Împotriva acestei ordonanțe președințiale a formulat recurs M. C.-N. solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței comerciale atacate, pentru motivul prev.de art.304 pct.8 C., cu consecința admiterii cererii de ordonanță președințială, așa cum a fost formulată. În motivele de recurs se arată că prin ordonanța președințială reclamantul-recurent a solicitat instanței să-l oblige pe pârât la suspendarea activității din garajul situat în C.-N., str.Maramureșului nr.90, aparținând SC Nord Conforest SA unde funcționează un atelier auto administrat de B. A. V., până la îndeplinirea tuturor condițiilor legale pentru funcționarea în condiții normale precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată însă, instanța de fond a respins cererea de ordonanță președințială. Invederează faptul că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art.581 C. Recurentul arată că pe lângă activitățile de reparații auto ce se desfășoară în garajul de pe str.Maramureșului nr.9o, numitul B. A. V., fără a deține autorizațiile prevăzute de lege, acesta își desfășoară activitatea fără a deține acordul coproprietarilor imobilului și fără a deține un contract de salubritate cu o firmă specializată și agreată de C. local al municipiului C.-N. Astfel, depășirea nivelului de zgomot maxim admis, cauzează o stare de tensiune în primul rând pentru locatarii imobilului și a celor din împrejmuiri, care sunt puși în situația de a nu avea liniște în propria locuință. Nerespectarea condițiilor minime de igienă conduce la un adevărat focar de infecție. Nu în ultimul rând, siguranța locatarilor din imobil este grav pusă în pericol prin scurgerile de ulei și alte reziduri produse în urma reparațiilor la mașini. Reclamantul-recurent arată că urgența cererii este determinată de cerința asigurării liniștii locatarilor învecinați cu spațiul în care funcționează pârâtul, precum și de cerința assigurării aplicării imediate a legii, aspect ce vizează funcționarea pârâtului în condiții de legalitate, adică pe baza unei autorizații, a unui orar de funcționare și cu respectarea normelor de igienă publică. Intimatul deși legal citat cu mențiunea de a depune întâmpinare, nu și-a exprimat poziția procesuală. Din actele și lucrările dosarului, C.ea reține următoarele: În urma controalelor efectuate de către inspectorii din cadrul Direcției Poliției Comunitare, s-a constatat că intimatul desfășoară la obiectivul situat administrativ în C.-N., str.Maramureșului nr.90 lucrări de reparații auto, fără să dețină o autorizație în acest sens. Prin procesul verbal de constatare a contravenției nr.(...), s-a dispus măsura suspendării activității până la data obținerii autorizațiilor și avizelor legale. Ulterior acestui moment, respectiv la 14 iunie 2010 a fost încheiat un alt proces verbal de constatare și sancțiune a contravenției nr.(...) prin care s-a dispus măsura suspendării activității până la momentul obținerii autorizațiilor și avizelor legale. Recurenta a relevat că nici unul din cele două procese verbale nu a fost contestat în instanță. Totodată, a menționat că pârâtul nu a depus la P. muncipiului C.-N. nici o documentație în vederea eliberării autorizației și a orarului de funcționare. În raport de aceste considerente, a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prev.de art.581 C.pentru obligarea pârâtului pe cale de ordonanță președințială, la suspendarea activității desfășurate în garajul situat în municipiul C.-N., str.Maramureșului nr.90 jud.C., până la îndeplinirea tuturor condițiilor legale pentru funcționarea în condiții normale. S-a relevat că, continuarea desfășurării acestei activități constituie un pericol grav și iminent fiind necesare măsuri urgente pentru a preîntâmpina prejudiciile irecuperabile ce s-ar putea produce. Potrivit prevederilor art.581 C.instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubiprin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s- ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări. Trei sunt cerințele care trebuie îndeplinite pentru ordonarea unei măsuri pe cale de ordonanță președințială și anume: vremelnicia măsurii, urgența acesteia și nu în ultimul rând neprejudecarea fondului cauzei. În ceea ce privește cerința vremelniciei măsurilor solicitate, instanța are în vedere faptul că prin cererea introductivă de instanță reclamantul nu a indicat nici un moment determinat sau determinabil până la care ordonanța și-ar produce efectele, motiv pentru care măsura de suspendare a activității comerciale a pârâtei este o măsură cu caracter definitiv, contrară cerinței vremelniciei, care este de esența ordonanței președințiale. Subsecvent, prin luarea măsurilor definitive mai sus arătate, instanța s-ar pronunța, implicit, și asupra fondului raporturilor juridice dintre părți, în condițiile în care o eventuală soluție de admitere a cererii ar tranșa problema legalității activității desfășurată de pârâtul B. A. V. De altfel, nici nu s-a dovedit că siguranța locatarilor din imobil ar fi grav pusă în pericol prin depășirea nivelului de zgomot admis, prin scurgerile de ulei și alte reziduri produse în urma reparațiilor. Codul de procedură civilă, nu definește cerința urgenței enumerând doar cele trei cazuri în care s-ar putea apela la ordonanța președințială. În doctrină, s-a relevat că există urgență ori de câte ori dreptul părții care reclamă ar fi amenințat că se pierde cu totul, dacă această parte ar recurge la procedura obișnuită de judecată sau cel puțin ar suferi un prejudiciu imediat, atât de grav încât să fie foarte greu de reparat. În cauză, trebuie să se stabilească în ce măsură reclamantul ar suferi un prejudiciu iminent, care ar putea justifica urgența măsurii solicitate și dacă existența unui atare prejudiciu, ar fi dificil de reparat, având în vedere și faptul că suspendarea sancțiunii complementare care a fost dispusă prin procesul verbal de contravenție, a intervenit în puterea legii ca urmare a neatacării actului încheiat de către reclamant. Analizând faptele concrete expuse de reclamant în cererea formulată, instanța a constatat că acesta s-a limitat la simple afirmații referitoare la pretinsa pagubă iminentă, fără să dovedească existența acesteia, astfel încât acestea nu sunt de natură să justifice urgența cererii. Față de aceste considerente, C.ea apreciază că prima instanță a realizat o greșită aplicare a prevederilor art.581 C., motiv pentru care în baza art.312 C.va respinge recursul promovat de recurentă și va menține ca legală și temeinică hotărârea atacată. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de M. C.-N. împotriva sentinței civile nr.2981 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C. C., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, S. AL H. D. M. G.-A. N. A. B. Red.S.Al H./A.C. 2 ex. - (...) Jud.fond.C. C.
← Decizia comercială nr. 3104/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 3331/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|