Încheierea comercială nr. 630/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA C.Ă,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

ÎNCHEIERE Nr. 630/2011

Ședința Camerei de C. din data de 1 noiembrie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE : M. I. I.

GREFIER : A. B.

S-a luat în examinare cererea formulată de debitorul M. D. I. având ca obiect - suspendare provizorie a executării sentinței comerciale nr. 5102 din data de (...), pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în dosarul nr. (...).

Cererea este legal timbrată.

Petenta a depus la dosar dovada consemnării cauțiunii în valoare de 500 lei potrivit recipisei de consemnare nr. 7. din (...) eliberată de CEC B., S. C.

Examinarea cererii s-a făcut în camera de consiliu, fără citarea părților.

C U R T E A,

Prin cererea înregistrată la data de (...), debitorul M. D. I. a solicitat suspendarea provizorie a executării sentinței comerciale nr. 5102 din data de (...), pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în dosarul nr. (...), până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul recursului exercitat împotriva aceleiași sentințe.

În motivarea cererii a arătat că punerea în executare a acestei sentințe i-ar aduce prejudicii ireparabile având în vedere că i-a fost ridicat dreptul de administrare și s-a dat dispoziție băncilor la care debitorul are disponibil să nu dispună de acesta fără ordinul judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar. F. ridicat dreptul de administrare, petentul susține că este pus în imposibilitatea de a efectua orice operațiune privind bunurile sale personale inclusiv cele vizând întreținerea și asigurarea traiului debitorului.

Cum debitorul este persoană fizică, nefiind organizat în vreuna din formele prevăzute în mod expres de L. nr. 8., operațiunea de lichidare vizează toate bunurile sale, în lipsa unui patrimoniu de afectațiune pentru activitatea desfășurată. Astfel în opinia petentului, prin deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată i s-a creat o situație mult mai grea decât oricăruia dintre debitorii cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 8. dat fiind că în cazul debitorului persoană juridică procedura lichidării vizează bunurile aflate în patrimoniul persoanei și doar în cazuri expres prevăzute de lege poate fi atrasă răspunderea personală a membrilor organelor de conducere.

Petentul mai arată că a formulat recurs împotriva hotărârii judecătorului sindic precum și o cerere de suspendare a executării acestei hotărâri.

Examinând cererea de suspendare, Curtea reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. 5102 pronunțată la data de 12 octombrie 2011 în dosarul nr. (...) al T.ui C. C. s-a respins contestația debitorului M. D. I. și s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată împotriva debitorului M. D. I.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitorul, iar în cadrul recursului a solicitat și suspendarea executării sentinței recurate.

În considerarea dispozițiilor art. 723 ind. 1 C.pr.civ. petentul a depus o cauțiune de 500 lei cu recipisa CEC B. S. C. nr. 7. din (...).

Potrivit art. 8 alin. 4 din L. nr. 8. hotărârile judecătorului sindic nu vor putea fi suspendate de instanța de recurs în afară de cazurile enumerate la alin.

5 al aceluiași articol.

Potrivit art. 8 alin. 5 lit. b din L. nr. 8. instanța de recurs va putea dispune suspendarea sentinței prin care se decide intrarea in procedura simplificată.

Se constată așadar că sunt îndeplinite cerințele procedurale prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de suspendare provizorie a executării sentinței primei instanțe.

În privința fondului cererii de suspendare Curtea o apreciază ca fiind întemeiată în raport de motivele invocate.

Curtea constată că intrarea în insolvență în formă simplificată implică în condițiile Legii nr. 8. ridicarea dreptului de administrare și posibilitatea înstrăinării în scurt timp a bunurilor din averea debitorului în condițiile în care petentul M. D. I. invocă inaplicabilitatea procedurii reglementate de L. nr. 8. persoanelor fizice, iar în privința acestei probleme de drept nu a fost pronunțată încă o hotărâre irevocabilă și nici nu există o practică judiciară relevantă.

În consecință, față de cele menționate anterior și în temeiul art. 403 alin. 4

C.proc.civ. se va admite cererea formulată de debitorul M. D. I. și se va dispune suspendarea provizorie a executării sentinței comerciale nr. 5102 din data de (...), pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în dosarul nr. (...), până la soluționarea cererii de suspendare a acestei hotărâri, cerere de suspendare formulată în cadrul recursului ce face obiectul dosarului nr. (...) al T.ui C. C.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite cererea de suspendare provizorie formulată de debitorul M. D. I.

Dispune suspendarea provizorie a executării sentinței comerciale nr. 5102 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C., până la soluționarea cererii de suspendare a acestei hotărâri, cerere de suspendare formulată în cadrul recursului ce face obiectul dosarului nr. (...) al T.ui C. C.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din 1 noiembrie 2011.

PREȘEDINTE, GREFIER, M. I. I. A. B.

Red.MII

2 ex./(...)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea comercială nr. 630/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii