Decizia comercială nr. 167/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 167/2011
Ședința din data de 28 S. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR M. B. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâții M. D. I. și SC D. & S. C. S. împotriva Sentinței comerciale nr. 8227 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Comercial C., în contradictoriu cu reclamanții C. A. I. și D. A., având ca obiect - rezoluțiune contract.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă intimatul C. A. I., identificat cu CI seria XC nr. 2. eliberată de comuna S. și intimata D. A.
(căs. C.) identificată cu CI seria KX nr. 7. eliberată de S. C.-N., lipsind apelanții-pârâți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza a fost repusă pe rol ca urmare a formulării din partea apelanților a unei cereri de acordare a ajutorului public judiciar.
Se constată că de la dosar lipsește dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciare, aferente apelului declarat.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) intimații-reclamanți au depus la dosarul cauzei întâmpinare, într-un singur exemplar.
C.ea având în vedere că prin încheierea pronunțată la data de (...) de
C.ea de A. C. în dosarul nr. (...)/a1 a fost respinsă cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de apelanții-pârâți și constatând că până la acest termen de judecată apelanții nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 3633,77 lei și timbru judiciar de 5 lei, datorate pentru apelul declarat, deși au fost legal citați cu această mențiune, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la filele 20-21 din dosar, în temeiul dispozițiilor art. 137 C.pr.civ., coroborat cu prevederile art. 20 al.1 și 3 din Legea nr. 146/1997, invocă din oficiu excepția nelegalei timbrări a apelului declarat și pune în discuția părților prezente excepția invocată.
Intimații-reclamanți personal solicită admiterea excepției invocată și anularea apelului ca netimbrat. T. arată că nu solicită acordarea cheltuielilor judiciare.
C.ea, raportat la concluziile părților prezente, reține cauza în pronunțare pe excepția nelegalei timbrări.
C U R T E A,
Prin sentința comercială nr. 8227 din data de (...), pronunțată în dosarulnr. (...) al Tribunalului Comercial C. s-a admis în parte cererea formulată dereclamanții C. A.-I. și C. A. L. (fostă D.) în contradictoriu cu pârâții M. D. I. și
SC D. & S. C. S. și, în consecință :
S-a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți și atestat de d-na av. H. I. sub nr. 154/2 iulie 2008 ca urmare a neîndeplinirii culpabile de către pârâtul M. D. I. a obligațiilor asumate.
Au fost obligați pârâții M. D. I. și SC D. & S. C. S., în solidar, să plătească reclamanților C. A.-I. și C. A. L. (fostă D.) echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății al următoarelor sume :
- 22.000,00 euro, din care 2 X 500 euro reprezintă dublul avansului achitat, 20.000,00 euro reprezintă primele două rate din preț, iar suma de 1.000 euro reprezintă avans pentru cele
2 locuri de parcare aferente apartamentelor nr. 20 și 21 din imobilul situat în com. Baciu, str. Viilor Lab, nr. 982, corp
C4B, et. III.
- penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, calculate prin raportare la suma de 21.500 euro
(suma efectiv încasată de pârâți), începând cu data de 1 iunie
2009 și până la achitarea integrală a debitului.
Au fost obligați pârâții M. D. I. și SC D. & S. C. S., în solidar, să plătească reclamanților C. A.-I. și C. A. L. (fostă D.) suma de 7272,55 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-au respins, ca neîntemeiate, pretențiile reclamanților având ca obiect obligarea pârâților la plata de penalități de întârziere pentru suma de
500 euro reprezentând contravaloarea celui de al doilea avans, obligarea pârâților la plata de penalități de întârziere pentru data de 31 mai 2009 și, respectiv, obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată solicitate cu titlu de onorariu avocațial, 3.570,00 lei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termenul legal, pârâții
M. D.-I. și SC D. & S. C. S. C.-N.
În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina pârâților apelanți obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 3633,77 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr.
32/1995 timbru judiciar în sumă de 5 lei.
În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 apelanții au fost înștiințați să achite în contul bugetului local al unității administrativ teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât
și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.
Constatând că apelul nu a fost timbrat anticipat, că pârâții apelanți nu s-au conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de (...) - fila 6, respectiv (...) - fila 5, lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 3633,77 lei și timbru judiciar în sumă de 5 lei, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum
și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea apelului ca netimbrat.
Pentru a hotărî astfel, C.ea a luat în considerare și faptul că, prin încheierea pronunțată la data de (...) de C.ea de A. C. în dosarul nr. (...)/a1, a fost respinsă cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de apelanții-pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite excepția nelegalei timbrări.
Anulează ca netimbrat apelul declarat de pârâții M. D.-I. și SC D. & S.
C. S. C.-N. împotriva sentinței comerciale nr. 8227 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Comercial C., pe care o menține în întregime.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată in ședința publică, azi, (...).
Red.M.B./dact.L.C.C.
7 ex./(...)
Jud.fond: F.-Iancu Moțu
← Decizia comercială nr. 236/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 316/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|