Sentința comercială nr. 121/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 121/2011
Ședința camerei de consiliu din 22 februarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : C. I.
GREFIER : V. D.
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, conflictul de competență ivit între Tribunalul Maramureș și Judecătoria Baia Mare, pentru soluționarea acțiunii formulată de reclamanta SC N. SRL, în contradictoriu cu pârâta D. S. V. ȘI PENTRU S. A. M..
Se constată că, mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de (...), încheiere care face partea integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4241 din 27 oct. 2010 pronunțată de Tribunalul Maramureș - Secția comercială de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. (...) s-a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și s-a declinat în favoarea Judecătoriei B. M. acțiunea în pretenții formulată de reclamanta SC N. SRL B. în contradictoriu cu pârâta D. S. V.
ȘI PENTRU S. A. M..
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că în speță acțiunea cu care instanța a fost investită este o acțiune în pretenții în materie comercială a cărui obiect are o valoare sub 1 miliar lei, așa încât în raport de prevederile art.2 pct.1 lit.a C. acesteia nu-i revine competența să soluționeze acțiunea și dimpotrivă competența aparține judecătoriei. S-a mai reținut că deși reclamanta a susținut că produsele au fost achiziționate de pârâtă în baza OUG nr.3., nu a fost depusă nicio dovadă în acest sens iar notificarea și convocarea la conciliere întocmită în sensul normelor art.7201
C. indică faptul că produsele livrate nu au avut la bază un contract de furnizare.
Investită cu soluționarea acțiunii Judecătoria Baia Mare prin sentința civilă nr.633 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) a admis la rândul său excepția de necompetență materială, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea T.ui M. și a constatat intervenirea conflictului negativ de competență între cele două instanțe dispunând suspendarea cauzei și înaintarea dosarului Curții de A. C. în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătoria a avut în vedere faptul că prin cererea formulată reclamantul și-a fundamentat pretenția dedusă judecății pe răspunderea contractuală specială reglementată atât sub aspect material cât și procesual de OUG nr. 3. așa încât competența materială stabilită în favoarea tribunalului de art. 286 alin.1 teza II din OUG nr.3. exclude competența judecătoriei dată de art.1 alin.1 C.
Analizând conflictul negativ de competență cu care a fost sesizată, Curtea constată următoarele:
Așa cum în mod întemeiat judecătoria a reținut, părților le revine sarcina fixării limitelor în care are loc judecata conform art.112 C. raportat la art.129 C., atât sub aspectul obiectului cererii, al persoanelor între care se desfășoară raporturile juridice procesuale cât al fundamentului pretenției deduse judecății, instanța fiind ținută să respecte cadrul procesual stabilit de părți.
Din însăși cererea reclamantului rezultă că acesta își fundamentează pretenția dedusă judecății pe dispozițiile OUG nr. 3. în concret fiind vorba de o acțiune în răspundere civilă contractuală specială reglementată de legea specială sus amintită.
Deoarece în speță sunt aplicabile norme procesuale speciale competența materială aparține tribunalului conform art. 286 alin.1 teza a II- a din OUG nr. 3..
Prin urmare având în vedere prevederile art. 22 alin.5 C. Curtea stabilește competența de soluționare a acțiunii în favoarea T.ui M. - secția comercială de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Stabilește competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta SC N. SRL B. cu sediul în B. Bd. B. Noi nr.212A sectoa 1, împotriva pârâtei D. S. V. ȘI PENTRU S. A. M. cu sediul în B. M. str. V. Alecsandri nr.66 jud. M., în favoarea T.ui M. - Secția comercială de contencios administrativ și fiscal.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 22 februarie 2011.
PREȘEDINTE GREFIER C. I. V. D.
Red.CI Dact.SzM/4ex. (...)
← Decizia comercială nr. 3553/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 603/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|