Decizia comercială nr. 1656/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1656/2012

Ședința publică de la 01 M. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. D.

Judecător R.-R. D.

Judecător L. U.

Grefier M. T.

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul formulat de reclamantul M. M. V., împotriva sentinței comerciale nr. 581/C/2011, pronunțată de T. S. C., în contradictoriu cu pârâții SC R & C T. S. PRIN LICHIDATOR J. S. S., SC F. P. T. S., L. M. și P. A. C., având ca obiect acțiune în anulare a hotarârii AGA.

S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. , care învederează faptul că la data de (...) s-au depus la dosar, de către pârâta intimată SC F. P. T. S., concluzii scrise. La data de (...), recurentul a depus la dosar concluzii scrise.

Se constată totodată faptul că prin încheierea de ședință din data de (...) s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.

C.EA

Prin sentința comercială nr. 581/C din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. C., s-a respins excepția de nulitate a completării de acțiune; s- a respins acțiunea completată, precizată și extinsă formulată de reclamantul M. M. V. în contradictoriu cu pârâții SC R & C T. S. PRIN LICHIDATOR J. S. S., SC F. P. T. S., L. M. și P. A. C.

T. Comercial a reținut că deși nu există un convocator AGA a SC R &

C T. S. atât hotărârea 2/2009 cât și hotărârea 3/2009 sunt semnate și pentru asociatul reclamant iar acesta nu a probat afirmația în sensul că ar fi defăimat autorul falsului pe care îl reclamă că nu s-ar fi prevalat de înscrisuri cu caracter de autenticitate iar din probele testimoniale administrate se poate trage concluzia că se știa că reclamantul este reprezentat în firmă de către P. A. D. și că acest pârât era mandatat inclusiv să semneze inclusiv pentru reclamant.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul M. M. V. solicitând casarea sentinței comerciale și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea în parte a acestei sentințe în sensul admiterii acțiunii completată, precizată și extinsă, cu cheltuieli de judecată.

Se susține în recursul declarat că tribunalul nu a administrat probațiunea necesară apreciind că probele nu sunt utile, pertinente cauzei și prin aceasta nu s-a analizat fondul cauzei, astfel că se impune casarea cauzei cu trimiterea spre rejudecare în vederea administrării probațiunii necesare elucidării aspectelor invocate.

Intimata SC F. P. T. S. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței susținând că prima instanță a cercetat fondul cauzei și a administrat mai multe probe, respectiv proba cu înscrisuri, proba testimonială și proba cu interogatoriul pârâtului P. A. C. A., probațiunea care ar fi necesară conform susținerilor nu a fost solicitată și susținută în fața primei instanțe, respectiv interogatoriul pârâților-persoane fizice precum și proba cu martori, iar în ce privește proba cu expertiza grafoscopică reclamantul nu a reluat această probă și nu indică motivele pentru care apreciază că prima instanță nu a cercetat fondul cauzei.

Cât privește modificarea hotărârii, nu se indică motivele incidente pentru modificarea hotărârii iar asociatul P. A. C. era și este împuternicitul reclamantului pentru luarea oricărei decizii în cadrul societății unde reclamantul a figurat doar scriptic. De asemenea, reclamantului nu i s-au modificat în niciun fel părțile sociale și participarea la profit în cadrul societății, așa încât nu se înțelege care este prejudiciul suferit de către reclamant.

Asupra recursului, C.ea va reține următoarele:

Reclamantul a solicitat anularea hotărârii AGA nr.2 din (...) a SC R &

C T. S. precum și a hotărârii asociatului unic nr.1, a SC F. P. T. S. adoptată la (...) și a contractului de cesiune încheiat de către L. M. și P. A. C. M. de nulitate invocate prin acțiune sunt lipsa convocării, la adunarea generală extraordinară precum și falsul din hotărârea nr.2 din (...) în ceea ce privește semnătura care apare în dreptul numelui reclamantului. S-a susținut că prin aceste manopere în calitate ca asociata R & C T. S. care la rândul ei era asociat unic al SC F. P. T. pierde orice calitate a acesteia din urmă, iar hotărârea asociatului unic al SC F. P. T. S. s-a solicitat ca urmare a faptului că a fost adoptată în baza unei hotărâri nule absolute.

Ulterior, acțiunea a fost precizată și extinsă împotriva pârâților L. M. și

P. A. C., solicitându-se și anularea actelor subsecvente încheierii celor trei hotărâri a căror nulitate se solicită, respectiv hotărârile 2 și 3 de la SC R & C T. S. și hotărârea asociatului unic nr.1 al SC F. P. T. S.. În probațiune, s-a solicitat efectuarea unei expertize grafoscopice în vederea stabilirii dacă semnătura de pe cele 2 hotărârei ale SC R & C T. S. aparține reclamantului, precum și interogatoriul pârâților și proba testimonială.

În ședința publică din data de (...) s-a respins proba cu interogatoriul reclamantului, s-a încuviințat proba cu interogatoriul pârâtului P. A. C. precum și proba testimonială propusă de către pârâta SC F. P. T. S. C. Cu toate că i s-a cerut acest lucru, la data de (...) Tribunalul Comercial Cluj a apreciat că cererea în probațiune este tardiv formulată astfel că a respins-o.

C.ea va aprecia prevederile art.129 alin.5 c.proc.civ., obligă judecătorul cauzei să stăruie prin toate mijloace legale putând chiar din oficiu să pună în discuția părților și să administreze orice probe necesare pentru soluționarea justă a cauzei. Pe de altă parte, prevederile art.180 alin.1

C.proc.civ., obligă instanța în cazul în care una din părți declară că scrisul sau semnătura este falsă să procedeze la verificarea de scripte având obligația să administreze expertiza grafologică.

Prin urmare, instituția decăderii părții din dreptul de a propune probe nu se aplică în cazul verificării de scripte întrucât motivul nulității actului îl constituie tocmai falsul raportat la semnarea hotărârilor AGA de către o altă persoană decât reclamantul. De asemenea, interogatoriul era necessar potrivit prev.art.218 C.proc.civ., întrucât a fost propus pentru fapte personale care puteau duce la dezlegarea pricinii iar în funcție deadministrarea acestor probe, se putea aprecia dacă era necesară suplimentarea probatoriului cu proba testimonială cerută de reclamant.

Prin neadministrarea acestor probe necesare pentru soluționarea justă a cauzei, tribunalul nu a putut verifica apărările părții reclamante și a pronunța o soluție corectă cu cercetarea fondului cauzei.

În consecință, în conformitate cu prevederile art.312 alin.5C.proc.civ.,C.ea va admite recursul, va casa în întregime sentința comercială nr.581 din (...) a T.ui Comercial C. și va trimite cauza spre rejudecare în vederea administrării tuturor probelor necesare elucidării cauzei și pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M. M. V. împotriva sentinței civile nr.581 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui Comercial C., pe care o casează în întregime și trimite cauza spre rejudecare.

Decizia este irevocabilă.

P.nunțată în ședința publică din 1 martie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER M. D. R. R. D. L. U. M. T.red.RRD/AC

2 ex. - (...)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 1656/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii