Decizia comercială nr. 502/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR.502/2012
Ședința ta de 23 ianuarie 2012
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : C. P. JUDECĂTOR : A. M. C.
JUDECĂTOR : M. S.
GREFIER : L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta A. F. P. DEJ PRIN D. G. A F. P. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 1607 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C., în contradictoriu cu intimata SC IS D. SRL, având ca obiect numire lichidator.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut cauzei, după care Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2., constată că este legal investită raportat la dispozițiile art. 3 pct.3 C.pr.civ. și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare. C U R T E A Prin sentința civilă nr.1607 din 16 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr.(...), a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea introdusă de reclamanta A. F. P. A M. DEJ, autorizată de D. a jud. C., în contradictoriu cu pârâta SC IS D. SRL, având ca obiect desemnarea unui lichidator al pârâtei. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 21 din OUG nr. 1., competența de numire a lichidatorului în situațiile prevăzute la art. 237 alin. 7 din L. nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 31 alin. 4 din L. nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, cu modificările și completările ulterioare, aparține directorului oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal și/sau persoanei ori persoanelor desemnate, care dispune/dispun și cu privire la plata onorariului lichidatorului, în cuantum fix, de 1000 lei. A. dispoziție a fost introdusă în cuprinsul OUG nr. 119/2006 prin pct. 3 al articolului unic din L. nr. 84 din 13 mai 2010, publicată în M. Of. nr. 323/17 mai 2010 și a modificat art. 3 alin. 4 din OUG nr. 1., care, în redactarea inițială, stabilea competența de numire a lichidatorului în situațiile prevăzute la art. 237alin. 7 din L. nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 31 alin. 4 din L. nr. 359/2004, cu modificările și completările ulterioare, în favoarea secției comerciale a tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul comerciantul. L. nr. 84/2010 nu cuprinde dispoziții tranzitorii, situație în care sunt aplicabile dispozițiile în materie cuprinse în Codul de procedură civilă. În conformitate cu dispozițiile 725 alin. 2 C.proc.civ., procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe. În caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile legii noi privitoare la competență sunt pe deplin aplicabile. Casarea sentinței comerciale nr. 905/24 februarie 2010 a fost efectuată prin decizia civilă nr. 3193, pronunțată de Curtea de A. C. - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal la 6 decembrie 2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 84/2010 și schimbarea competenței de soluționare a prezentei cereri prin scoaterea ei din sfera de competență a instanței specializate și atribuirea ei directorului oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal și/sau persoanei ori persoanelor desemnate prin art. 21 din OUG nr. 1., introdus prin pct. 3 al articolului unic din L. nr. 84 din 13 mai 2010. În consecință, sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 725 alin. 2 C.proc.civ., mai sus citate. În consecință, la momentul pronunțării prezentei sentințe, tribunalul nu mai are competența de a soluționa prezenta cerere. Cu toate acestea, în speță nu poate fi pronunțată o soluție de declinare a competenței în favoarea directorului oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal și/sau persoanei ori persoanelor desemnate, deoarece acest organ al administrației publice nu face parte din sistemul judiciar, din sistemul administrativ-jurisdicțional sau din sistemul arbitrajului, fiind astfel incidente dispozițiile art. 159 pct. 1 C.proc.civ. care impun respingerea cererii ca inadmisibilă, în condițiile în care cererea nu este de competența instanțelor judecătorești. În consecință, tribunalul, având în vedere dispozițiile art. 21 din OUG nr. 1., coroborate cu cele ale art. 159 pct. 1 C.proc.civ., a respins, ca inadmisibilă, cererea introdusă de reclamanta A. F. P. A M. DEJ, autorizată de D. a jud. C. în contradictoriu cu pârâta SC IS D. SRL, având ca obiect desemnarea unui lichidator al pârâtei. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A. F. P. DEJ prin D. a J. C. solicitând admiterea recursului cu casarea sentinței . În motivarea recursului a arătat că soluția instanței de fond este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 315 alin.1 C.proc.civ. care prevede în mod expres faptul că „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegare, precum si asupra necesitații administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului." Poziția procesuală a recurentei este determinată de împrejurarea potrivit căreia la data promovării de către Curtea de A. C. a hotărârii judecătorești prin care a fost casată hotărârea instanței de fond erau deja în vigoare prevederile legale care atribuiau competența numirii lichidatorului în sarcina directorului ORC. In mod greșit, Tribunalul Comercial Cluj fiind sesizat în rejudecare cu soluționarea cererii de numire lichidator au aplicat prevederilor art.725 alin.2 din Codul de procedura civila, potrivit cărora in caz de casare cu trimitere spre rejudecare dispozițiile noii legi la competenta sunt pe deplin aplicabile întrucât acest text legal nu are aplicabilitate în situația înlăturării în totalitate a competentei judecătorești. Procedând în această manieră Tribunalul Comercial Cluj a pus instituția în imposibilitatea valorificării drepturilor conferite de legiuitor, în condițiile în care în acest moment o cerere de numire lichidator adresata directorului ORC ar fi înmod evident ca tardiv formulate, deși inițial aceasta a fost introdusă în termen legal. In opinia recurentei, soluția instanței de control judiciar prin care s-a dispus transmiterea cauzei spre rejudecare în vederea numirii unui lichidator a fost pronunțată în acord cu prevederile tezei inițiale art. 725 din C.proc.civ., care stipulează faptul că "procesele în curs de judecata la data schimbării competenței legal investire vor continua să fie judecate de acele instanțe. In final, învederează că, chiar și în situația în care instanța de fond ar fi dorit să efectueze o aplicabilitate a noilor norme de procedură, în condițiile în care instanța de control judiciar a dispus casarea hotărârii și transmiterea cauzei spre rejudecare, ar fi trebuit să-și decline competența în favoarea autorității care în prezent avea atribuții de a soluționa cererea prin care a solicitat desemnarea unui lichidator. Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele: Problema de drept pe care instanța de recurs trebuie să o clarifice vizează aplicabilitatea prevederilor art. 725 alin. 2 C.pr.civ. în situația dedusă judecății. În fapt, cererea de numire a unui lichidator pentru intimata S. I. D. SRL a fost înregistrată de către recurenta A. F. P. Dej prin D. C. la data de (...) la Tribunalul Comercial Cluj, moment la care competența de numire a lichidatorului revenea secției comerciale a tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul comerciantul potrivit art. 3 alin. 4 din OUG nr. 1.. În primul ciclu procesul, Tribunalul Comercial Cluj, prin sentința comercială nr. 905 din (...) a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință și exercițiu a recurentei și a anulat cererea de chemare în judecată. A. sentință a fost recurată, iar prin decizia civilă nr. 3193 din (...) a Curții de A. C. s- a dispus casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe în vederea soluționării pe fond a cererii. Între momentul dezinvestirii T.ui C. C. și soluționarea recursului de către Curtea de A. C. a intervenit o modificare legislativă care a atribuit competența de numire a lichidatorului în situațiile prevăzute la 237 alin. (7) din L. nr. 31/1990, directorului oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal. Este vorba despre L. nr. 84/(...) privind aprobarea Ordonanței de urgență a G. nr. 1. pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului, care a fost publicată în MO nr. 323/17 mai 2010 în vigoare din 20 mai 2010. Nu se contestă că prevederile art. 21introduse prin L. nr. 84/(...) nu ar fi norme de procedură atributive de competență, însă acestea nu pot influența competența de soluționare a cererilor deja înregistrate pe rolul instanțelor de judecată la momentul apariției noii legi. Dispozițiile tranzitorii de drept comun reglementate de art. 725 alin. 2 din codul de procedură civilă care stabilesc că în caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile legii noi privitoare la competență sunt pe deplin aplicabile nu sunt incidente în cazul de față de vreme ce potrivit noii legi competența aparținea unui organ fără activitate jurisdicțională, iar nu unei instanțe de grad diferit. Doar în ipoteza în care noua lege de procedură ar modifica competența materială sau competența teritorială exclusivă, atribuind altor instanțe de judecată competența de soluționare a unei anumite cereri, prevederile art. 725 alin. 2 din Codul de procedură civilă ar fi aplicabile, iar nu și în ipoteza în care se elimină competența generală a instanței de judecată de a soluționa respectiva cerere. Dacă am accepta interpretarea dată acestui text de lege de prima instanță, măsura casării cu rejudecare dispusă de instanța de recurs ar fi lipsită de efecte juridice în condițiile în care actul jurisdicțional în România se poate realiza doarde o instanță de judecată sau de un organ cu activitate jurisdicțională. Așadar, s- ar ajunge la situația absurdă în care deși cererea a fost trimisă în vederea efectuării unei noi judecăți, o astfel de etapă să nu mai fie parcursă sub paravanul modificării ulterioare a competenței generale a instanțelor de judecată. În situația concretă dedusă judecății, această concluzie se impune și în considerarea faptului că soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de numire a lichidatorului cauzează grave prejudicii recurentei de vreme ce termenul de 6 luni în care putea formula cererea de numire a lichidatorului a expirat la momentul actual. Prin urmare, acesteia nu i se poate oferi ca remediu procesual la modificările legislative intervenite în privința competenței posibilitatea de a reitera cererea de numire a lichidatorului în fața directorului oficiului registrului comerțului întrucât ar fi decăzută din acest drept. Cum cererea inițială de numire a lichidatorului a fost formulată în interiorul termenului de 6 luni, așteptarea recurentei de a obține o hotărâre favorabilă este una legitimă. Deși prima instanță a soluționat cauza fără a intra pe fondul cauzei, raportat la prevederile art. 312 alin. 61Cproc.civ și la art. 304 pct. 9 și la împrejurarea că în această cauză a mai fost dispusă o casare cu trimitere, Curtea va admite recursul declarat de reclamanta A. F. P. DEJ prin D. C. împotriva sentinței comerciale nr. 1607 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C., astăzi T. Specializat C., pe care o va casa și va rejudeca pe fond pricina. Examinând înscrisurile de la dosarul cauzei, Curtea retine că prin S. comerciala nr. 3010 din (...) pronunțată de către Tribunalul Comercial Cluj, s-a dispus dizolvarea intimatei SC I. SRL Dej, sentința rămânând irevocabila prin nerecurare. A. hotărâre a fost publicata in Monitorul Oficial al României. Potrivit dispozițiilor art. 237 alin. 7 și 7^1 din L. nr. 31/1990 rep., în forma aflată în vigoare la data introducerii cererii, dacă in termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare nu se procedează la numirea lichidatorului, tribunalul la cererea oricărei persoane interesate, numește un lichidator de pe L. practicienilor în reorganizare și lichidare, remunerarea acestuia urmând a fi făcută din averea persoanei juridice dizolvate sau, in cazul lipsei acesteia, din fondul de lichidare constituit in temeiul Legii nr. 85/2006. Reclamanta A. F. P. Huedin prin D. G. a F. P. C. are interesul formulării prezentei cereri întrucât deține împotriva intimatei un titlu executoriu, titlu pe care intenționează să-l valorifice în procedura lichidării intimatei. De asemenea, nu rezultă că în cauză ar fi fost desemnat un lichidator pe seama intimatei, astfel ca în temeiul art. 237 alin. 7 și 7^1 din L. nr. 31/1990, va fi admisă cererea petentei și va fi numită S. I. în calitate de lichidator al intimatei. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursul declarat de A. F. P. DEJ PRIN D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 1607 din (...),pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C., pe care o modifică în sensul că admite cererea. Desemnează lichidator al debitoarei SC IS D. SRL pe S. I. Stabilește onorariul lichidatorului la 1000 lei +TVA. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI C. P. A. M. C. M. S. L. F. GREFIER Red.A.M.C./S.M.S. 2 ex./(...)
← Decizia comercială nr. 5360/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 2671/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|