Decizia civilă nr. 113/2013. Încuviințare executare silită
Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. UL SPECIALIZAT C. Dosar nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 113/2013
Ședința publică din data de 28 octombrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE: C. G.
JUDECĂTOR: D. M. D. GREFIER: A. B.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta S.C E. -K. R. S.R.L în contradictoriu cu intimatul D. L., împotriva încheierii civile nr. 9972/CC/2013, pronunțată la data de 2 septembrie 2013, în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., cauza având ca obiect în primă instanță încuviințarea executării silite
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ambele strigări ale cauzei se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că apelanta a depus la dosarul cauzei, la data de 02 octombrie 2013, o adresă având atașată dovada calității de reprezentant a d-lui Horațiu P., un exemplar suplimentar al cererii de chemare în judecată și al înscrisurilor doveditoare precum și informațiile solicitate de către instanță referitoare la contul bancar al apelantei S.C E. -K. R. S.R.L și la datele de identitate ale intimatului.
T. ul, verificându-și, din oficiu, competența, în temeiul art. 131 alin. 1 N.C.P.C. raportat la art. 95 pct. 2 N.C.P.C., constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cale de atac.
Totodată, tribunalul reținând că s-a solicitat, în temeiul dispozițiilor art.223 N.C.P.C de către apelantă judecarea cauzei în lipsă, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor existente la dosarul cauzei.
T. UL,
Prin încheierea civilă nr. 9972/CC/2013 pronunțată la data de 2 septembrie 2013 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. a fost respinsă cererea formulata de către petentul B.E.J. V. A. C. privind încuviințarea executării silite a titlului executoriu - Contract de credit 2008538344/_ încheiat intre BA. COMERCIALA R. A in calitate de împrumutător si D. L., in calitate de împrumutat, la solicitarea SC E. K.
R. S., ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că Banca a cesionat creanța la SC E. K. R. S. potrivit Contractului de cesiune de creanțe nr. 277/_ .
Potrivit dispozițiilor art. 120 din OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului Contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii";. Din cele ce preceda rezulta ca natura de titlu executoriu recunoscuta de lege acestor contracte are in vedere atât calitatea creditorului cat si obiectul acestora, respectiv aceea de instituție de credit si ca au ca obiect împrumutul (creditarea) cat si garanțiile reale si personale. Așa fiind calitatea intuitu personae a uneia din partile contractante si obiectul convenției este decisiva pentru calificarea de către lege a acestor contracte ca fiind titluri executorii.
Prin urmare, natura intuitu personae a titlurilor executorii face imposibila transmiterea acestei calitati pe calea cesiunii. De aceea, contractul de cesiune nu poate fi calificat ca titlu executoriu in lipsa unei dispoziții legale speciale in acest sens.
Din aceasta perspectiva creditorul cesionar nu are la indemana decât acțiunea in justiție pentru răspundere contractuala iar executarea silita pentru pretenții ori despăgubiri ce s-ar cauza ca urmare a nerespectării obligațiilor asumate in contract ar putea fi declanșata doar pe baza unei hotărâri judecătorești care sa întrunească condițiile prevăzute de lege pentru a fi calificata ca fiind titlu executoriu.
Față de considerentele expuse mai sus, instanța a respins cererea formulata de către petentul B.E.J. V. A. C. privind încuviințarea executării silite a titlului executoriu - Contract de credit 2008538344/_ încheiat intre BA. COMERCIALA
R. A in calitate de împrumutător si D. L., in calitate de împrumutat, la solicitarea SC
E. K. R. S., ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelanta SC E. -K. R. S., solicitând admiterea apelului și schimbarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și încuviințarea executării silite a titlului executoriu contract de credit nr. 200853844/_ .
În motivarea apelului apelanta a arătat că la data de_ intre BA. COMERCIALA R. A in calitate de imprumutator si D. L. in calitate de imprumutat s-a incheiat contractul nr.2008538344. Deoarece debitorul nu a achitat in termenul stabilit in contract creditul, BA. COMERCIALA R. A a cesionat creanța reprezentând credit, dobânda si comisioane aferente ce rezultau din contractul de credit, către societatea noastră SC E. -K. R. S., care acționează in nume propriu pt efectuarea demersurilor legale in vederea recuperării creanței reprezentând credit neachitat, penalități de intarziere, dobânda si comisioane aferente ce rezultau din contractul de credit sus menționat.
In baza celor prezentate apelanta i-a solicitat Biroului executor Judecătoresc V.
A. C. sa procedeze la executarea silita a creanței in baza tilului executoriu contract nr. 2008538344/_ . Temeiul executării silite este titlul executoriu, care poate fi, conform art.632 alin.2 Cod Pr.Civ o hotărâre executorie, o hotărâre definitiva, sau orice alta hotărâre sau înscris care, potrivit legii, poate fii pusa in executare; in încheierea civila nr.9967/_ reținându-se corect că "contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reala sau personala, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii";. Încheierea Civila nr.9967/_ este nelegala si netemeinica, instanța de fond respingând cererea motivând că, prin cesiune, se pierde caracterul de titlu executoriu al
contractului nr. 2008538344/_ .
Ori, prin cesiunea de creanță se transferă creanța de la BA. COMERCIALA R. A în calitate de cesionar și apelantă în calitate de cesionar, contractul de credit rămânând în continuare contract de credit, deci titlu executoriu, în favoarea cesionarului.
Potrivit art. 1566 alin. 1 C. civ., cesiunea de creanță este convenția prin care creditorul cedent transmite cesionarului o creanță împotriva unui terț, iar potrivit art. 1568 alin. 1 C.civ., cesiunea de creanță transferă cesionarului: (a) toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanța cedată; (b) drepturile de garanție și toate celelalte accesorii ale creanței cedate.
Conform art.1574. alin.l Cod.Civ, cedentul este obligat să remită cesionarului titlul constatator al creanței aflat în posesia sa, precum și orice alte înscrisuri doveditoare ale dreptului transmis.
Așadar, prin cesiunea de creanța titlul constatator al creanței trece din posesia cedentului in cea a cesionarului, împreuna cu toate drepturile pe care cedentul le are in legătura cu creanța.
Așa cum Înalta Curte de Justiție si Casație Secția II Civila retine in decizia nr.12 din_, "Prin cesionarea creanței se schimbă doar titularul dreptului de a încasa creanța, și nicidecum drepturile și obligațiile debitorului";. Înalta Curte de Justiție si Casație, Secția II Civila, in Decizia nr.1664 din_, retine de asemenea ca "înțeleasă ca o convenție prin care un creditor transmite o creanță a sa unei alte persoane, cesiunea este un contract consensual, care se încheie valabil din momentul realizării acordului de voință" "Cu alte cuvinte, prin remiterea titlului se execută contractul de cesiune de creanță, valabil încheiat prin simplul acord de voință al părților";. Nicidecum cesiunea de creanța nu schimba caracterul titlului constatator al creanței, in. speța, cesiunea de creanța nu schimba caracterul de titlu executoriu al contractului de credit nr. 2008538344/_ .
In încheierea civila nr.9967/_ se retine in mod eronat că "aptitudinea unui contract de a fii titlu executoriu se raportează la calitatea instituției de credit care 1-a încheiat";. Legea stipulează ca "Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu"; (art.632 alin.l Cod Pr.Civ. În ceea ce privește efectuarea executării, legea nu distinge intre deținătorii titlului executoriu. Titlul executoriu contract de credit nr. 2008538344/_ a fost cumpărat de la BA. COMERCIALA R. A, îndeplinind toate condițiile legale de cesionare/vânzare-cumpărare create. Așadar, apelanta, in calitate de cesionar, in baza contractului de credit nr. 2008538344/_ poate sa îl execute silit pe debitorul D. L. in egala măsura (si in aceleași condiții) in care ar fi putut sa il execute si instituția cu care debitorul a încheiat contractul de credit, BA. COMERCIALA R. A, daca acesta nu ar fi cesionat contractul de credit nr. 2008538344/_ . Contractul de credit nr.2008538344/_ isi va pierde caracterul de titlu executoriu prin stingerea obligației debitorului.
Apelanta solicită ca prin decizia ce se va pronunța sa se constate ca nici cesiunea de creanța si nici încheierea civila nr. 9967/_ nu schimba caracterul contractului de credit nr. 2008538344/_, care rămâne titlu executoriu, in conformitate cu art. 638 alin. 1-3 Cod Pr.Civ.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 632 N.C.p.c. executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. Constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.
Titlul executoriu reprezintă acel înscris care, întocmit în conformitate cu prevederile legii de către organul competent, permite punerea în executare silită a creanței pe care o constată. Executarea nu e posibilă decât în raport cu obiectul și cu părțile pe care titlul executoriu le-a determinat.
În cazul de față în ce privește contractul de credit nr. 2008538344/_ încheiat între BA. COMERCIALA R. A, în calitate de împrumutător și D. L., în calitate de împrumutat, art. 120 din O.U.G. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului îi conferă acestui contract calitatea de titlu executoriu.
Astfel, potrivit art. 120 din O.U.G. 99/2006 contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală încheiate de instituțiile de credit constituie titluri executorii.
Așadar, valoarea de titlu executoriu al unui înscris, altul decât o hotărâre judecătorească, trebuie expres statuată de legiuitor.
T. ul achiesează susținerilor apelantei în sensul că cesiunea de creanțe este un contract consensual, care se încheie valabil din momentul realizării acordului de voință, însă, ca instrument juridic care conferă apelantei SC E. K. R. S. calitatea de creditor al obligației pecuniare, contractul de cesiune de creanță nu are natura juridică a unui
contract de garanție (reală sau personală) în sensul celor anterior menționate. Ca urmare, nu se poate extrapola caracterul de titlu executoriu în privința cesiunii de creanță.
Este adevărat că efectul cesiunii de creanță implică transmiterea creanței împreună cu accesoriile și garanțiile sale, potrivit ar. 1396 cod civil care guvernează contractul de cesiune invocat de către apelantă și depus în copie în dosarul primei instanțe.
Cu toate acestea, este greșită interpretarea în sensul că transferul creanței implică și transmiterea valorii sale de titlu executoriu. Dacă legiuitorul ar fi intenționat să confere acest caracter cesiunii de creanță ar fi precizat în mod expres, cum a făcut-o în cazul contractelor de garanție reală și personală. În nici un caz nu se poate aprecia caracterul de titlu executoriu ca fiind un accesoriu al creanței, fiindcă s-ar încălca caracterul imperativ al normelor procedurale care reglementează această materie.
Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 480 N.C.P.C., tribunalul va respinge apelul declarat de apelanta SC E. - K. R. S. în contradictoriu cu intimatul
D. L., împotriva încheierii civile nr. 9972/CC/2013, pronunțată la data de 2 septembrie 2013, în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca neîntemeiat apelul declarat de apelanta SC E. - K. R. S. , cu sediul procesual ales în C. N., str. B. ești, nr.16, etaj 3, jud. C., CIF RO 15089252, J40/13219/2002, cont bancar_ E445SV33744414450 deschis la BRD Sucursala Dorobanți, în contradictoriu cu intimatul D. L. , CNP 1., cu domiciliul în S.
, comuna Apahida, str. Ș., nr. 13, jud. C., împotriva încheierii civile nr. 9972/CC/2013, pronunțată la data de 2 septembrie 2013, în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în întregime.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | |
C. G. D. M. | D. | A. B. |
Red.CG/MM 4 ex./_
Judecător fond: N. F. B., Judecătoria Cluj-Napoca.
← Decizia civilă nr. 269/2013. Încuviințare executare silită | Decizia civilă nr. 93/2013. Încuviințare executare silită → |
---|