Decizia civilă nr. 297/2013. Încuviințare executare silită
Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator de date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ nr. 297/R/2013
Ședința publică din data de 13 mai 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE - V. LAURA OROS JUDECĂTOR - S. I. JUDECATOR - C. G.
GREFIER -S. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta S. C. ASIG S. ., în contradictoriu cu intimații S. Ș. și S. E. F., împotriva încheierii civile nr. 1627/2012 pronunțată la_ în dosarul nr._ de către Judecătoria Turda, având ca având ca obiect încuviințarea executării silite.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta recurentei, consilier juridic A.
P., lipsind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta recurentei depune la dosar dovada citării intimaților prin Monitorul Oficial nr. 154/_ .
Reprezentanta recurentei arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune sau excepții de invocat.
Nefiind alte cereri sau excepții de invocat și constatând că prezenta cauză se află în stare de judecată, tribunalul acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în întregime a încheierii nr. 1627/_ ca netemeinică și nelegală și admiterea cererii de încuviințare a executării silite formulate de către Biroul Executorului Judecătoresc Stolnean D. M. na în baza cererii formulate de către SC C. ASIG S. . împotriva debitorilor S. Ș. și S. E. - F. .
T. ul reține cauza spre soluționare.
T. UL,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea civilă nr. 1627/2012 pronunțată la_ în dosarul nr._ de către Judecătoria Turda, a fost respinsă cererea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc Stolnean D. M. privind pe creditoarea SC C. Asig SA și pe debitorii S. Ș. și S. E. -F. .
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut faptul că potrivit art. 374 ind. 1 Cod procedură civilă "înscrisurile cărora legea le recunoaște caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fără învestirea cu formulă executorie";. Potrivit art. 120 din OUG nr. 99/2006, "Contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii.";
În cauză, titlul executoriu - Contract de credit nr. 2/_ a fost încheiat între Banca Comercială C. SA, în calitate de creditor și debitorii S. Ș. și S. E. -
F. . SC C. ASIG SA a formulat cererea de executare silită prevalându-se de Contractul de asigurare ARF. C. 2005 privind asigurarea riscului de neplată a ratelor de credit și a dobânzilor aferente creditelor acordate persoanelor fizice (f. 8-12) în temeiul căruia a efectuat plata ratelor restante ale debitorilor, în favoarea creditoarei Banca Comercială C. SA, subrogându-se astfel în drepturile acesteia.
Instanța a apreciat însă că, deși reală împrejurarea că în temeiul contractului de asigurare și ca urmare a plății efectuate, SC C. ASIG SA se subrogă în drepturile creditorului plătit, în fapt, aceasta nu deține la acest moment un titlu executoriu împotriva debitorilor S. Ș. și S. E. -F., contractul de credit încheiat între debitori și creditorul plătit neputând constitui titlu executoriu decât între părțile acestuia. Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 373 indice 1, alin.2, Cod procedură civilă, instanța a respins cererea de încuviințare a executării silite astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta S. C. ASIG S. ., solicitând instanței admiterea recursului, modificarea in intregime a încheierii nr. 1627/_ ca netemeinica si nelegala, si admiterea cererii de încuviințare a executării silite formulate de către Biroul Executorului Judecătoresc Stolnean D. M. in baza cererii formulate de către S. C. ASIG S. . împotriva debitorilor S. Ș. si S. E. -F. .
În motivarea recursului, recurenta a arătat că asa cum prevede dreptul comun, potrivit art. 1593 si urm. Noul Cod civ, exista posibilitatea ca plata sa se facă prin subrogare in drepturile creditorului plătit, caz în care creanța se transmite solventului, care era terț fata de raportul inițial dintre creditor si debitor, cu toate garanțiile si accesoriile sale. in acest fel, plata prin subrogare este un mijloc de transmitere a dreptului de creanța, cu toate garanțiile sale, de la creditor la plătitorul creanței. La aceste dispoziții se adaugă legea speciala aplicabila, respectiv prevederile art.22 din Legea nr. 136/1995 care prevede că in limitele indemnizației plătite in asigurările de bunuri si de răspundere civila, asigurătorul este subrogat in toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.
Cu toate ca instanța de judecata apreciază prin încheierea civila nr. 1627/_ ca in temeiul contractului de asigurare si ca urmare a plații efectuate, S.C, C. ASIG S,A se subroga in drepturile creditorului platit, considera ca recurenta nu deține un titlu executoriu împotriva debitorilor S. Ș. si S. E. -F., contractul de credit încheiat intre debitori si creditorul plătit neputand constitui titlu executoriu decât intre părțile acestuia. Astfel, operand subrogarea, creanța fiind transmisa cu toate garanțiile si accesoriile sale către S. C. ASIG S. ., fiind transmis inclusiv titlul executoriu in original - contract de credit nr.2/_, este absurd ca subscrisa sa nu aibă titlu si sa mai solicite pe calea dreptului comun obținerea unui nou titlu. Aceasta cerere ar fi respinsa ca lipsita de interes deoarece in speța exista un astfel de titlu preluat ca urmare a subrogarii, asa cum rezulta din clauzele contractului de credit nr. 2/_, aceasta a fost încheiat pe o perioada de 60 luni începând cu data de_ . Neplata prelungita a ratelor aferente acestui contract a dus la producerea riscului asigurat si la plata despăgubirii de către S. C. ASIGS. . către BA. COMERCIALA C., respectiv a sumei totale de 2.913,83 lei.
Plata făcuta de către recurentă s-a realizat in baza Contractului de asigurare ARF.C.2005 privind asigurarea riscului de neplata a ratelor de credit si a dobânzilor aferente creditelor acordate persoanelor fizice. Astfel, creanța deținuta de S. C. ASIG S. . este certa, lichida si exigibila rezultând din contractul de credit ce este titlu executoriu. Din momentul plații a operat subrogarea asa cum recunoaște indirect instanța de judecata, in conformitate cu art. 11.4 din Contractul de asigurare ARF.C.2005 privind asigurarea riscului de neplata a ratelor de credit si a dobânzilor aferente creditelor acordate persoanelor fizice "Subrogația legală în drepturile creditorului poate interveni in cazul prevăzut de art.22 din Legea 136/1995 privind asigurările si reasigurările in România, fara alta formalitate sau fara înștiințarea imprumutatului/codebitorului/garantului de către banca".
In consecința, recurenta, in calitate de subrogator legal, considera ca este îndreptățită a începe procedura de recuperare a creanței de la debitorii principali S. Ș. si S. -E. -FLORJNA pe calea executării silite a debitului in suma de 2.913,83 lei, aceasta suma reprezentând contravaloarea ratelor restante in scopul de a putea fi recuperata dauna pe risc financiar de către S.C, C. ASIG SA. in baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 2/_ preluat prin subrogare.
Instanța de fond nu a avut in vedere faptul ca prin plata debitului, dobândește potrivit art.22 din Legea nr. 136/1995, toate drepturile creditorului inițial, evident si dreptul acestuia de a cere executarea silita in baza titlului executoriu constând in contractul de credit. Prin urmare, caracterul cert, lichid și exigibil al creanței deținute împotriva debitorilor "trebuie" analizat si in privința asigurătorului subrogat in drepturi, tot prin raportare la dispozițiile (conținutul) titlului executoriu, potrivit art.379 C.p.civ., urmând a se avea in vedere faptul ca valoarea indemnizației plătite prezintă relevanta in ceea ce privește stabilirea limitei maxime a dreptului de regres si nu trebuie sa fie confundata cu valoarea creanței deținute împotriva debitorilor, născuta din titlul executoriu. Astfel, recurenta arată că a făcut dovada unui titlu executoriu, contractul de credit si a unei creanțe certe, lichide si exigibile, subrogandu-se in drepturile creditorului inițial prin plata către acesta a sumei datorate de debitori, dovedita cu OP_ conform contractului de asigurare.
Pentru toate aceste considerente, având in vedere subrogarea sa, recurenta solicită admiterea prezentului recursului, modificarea in întregime a incheierii civile nr.1627/_ pronunțata de Judecătoria Turda in dosarul nr._ ca netemeinica si nelegala, precum si admiterea cererii de incuviintare a executării silite formulate de Biroul Executorului Judecătoresc Stolnean D. Mana in baza cererii formulate de S. C. ASIG S., împotriva debitorilor S. Ș. si S. E. -F. .
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304, 3041și 312 Cod proc.civ., tribunalul reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 372 Cod proc.civ., executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Așadar, premisa oricărei proceduri de executare silită o constituie existenta unui titlu executoriu dobândit de creditor în conditiile legii, care poate fi pus în executare împotriva debitorului. Având in vedere efectul urmăririi silite asupra patrimoniului debitorului, legiuitorul a reglementat în mod strict categoriile de înscrisuri care sunt titluri executorii, un înscris putând constitui titlu executoriu numai dacă legea prevede în mod expres aceasta.
În speța dedusă judecății, recurenta s-a prevalat de contractul de credit nr. 2/_ încheiat între S. BA. COMERCIALĂ C. S. ., în calitate de creditor, și intimații S. Ș. și S. E. F., în calitate de debitori, susținând că acest contract este titlul executoriu pe care îl deține împotriva intimatilor.
Potrivit dispozitiilor art. 120 din OUG nr. 99/2006, contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii. Textul legal enunțat stabileste așadar caracterul de titlu executoriu al unui contract de credit, însă acest caracter se manifestă doar în raporturile dintre părțile contractante.
Or, recurenta S. C. ASIG S. . nu a fost parte în contractul de credit nr. 2/_, care a fost încheiat între S. BA. COMERCIALĂ C. S. ., în calitate de creditor, și intimații S. Ș. și S. E. F. . Este real ca recurenta a achitat o indemnizație împrumutătorului S. BA. COMERCIALĂ C. S. ., în baza contractului de asigurare încheiat între acestea, ca urmare a procedurii riscului asigurat constând în neachitarea de catre debitori a ratelor de credit datorate. În
urma acestei plăti, recurenta s-a subrogat de drept în drepturile asiguratului său, în speță creditoarea S. BA. COMERCIALĂ C. S., ceea ce presupune, sub aspectul raporturilor de drept material, că a preluat dreptul de creanță pe care imprumutătorul îl deținea în contra debitorului, cu toate garanțiile și accesoriile sale. Cu toate acestea, subrogația, ca mijloc de transmitere a obligației, nu a putut opera și o transmisiune a titlului executoriu în favoarea asigurătorului, neexistând niciun temei legal în acest sens.
În același timp, deși efectul subrogației presupune transmiterea creanței împreună cu accesoriile și garanțiile sale, potrivit art.1106 si art.1107 pct.1 C.civ., contractul de asigurare nu are natura juridică a unui contract de garanție, reală sau personală si deci nu poate constitui titlu executoriu. Nu în ultimul rând, nu se poate aprecia că reprezintă un accesoriu al creanței caracterul de titlu executoriu al înscrisului care o constată, executorialitatea fiind un caracter al titlului, iar nu al creanței la care se referă.
Pentru considerentele arătate, tribunalul, în temeiul art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod proc.civ., va respinge, ca neîntemeiat, recursul declarat de recurenta S. C.
ASIG S. ., în contradictoriu cu intimații S. Ș. | și S. E. F. | , împotriva |
încheierii civile nr. 1627/2012 pronunțată la _ | în dosarul nr. _ | de către |
Judecătoria Turda, pe care o menține în întregime. |
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiat, recursul declarat de recurenta S. C. ASIG S. ., în contradictoriu cu intimații S. Ș. și S. E. F., împotriva încheierii civile nr. 1627/2012 pronunțată la_ în dosarul nr._ de către Judecătoria Turda, pe care o menține în întregime.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi,_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR | GREFIER | |||
V. | Laura Oros | S. | I. C. | G. | S. M. |
Fiind în concediu de odihnă semnează loctiitor presedinte
Red./O.V.L./Dact./U.L.;O.V.L. 2ex./_
Judecător fond: C. M. Bucea Judecătoria Cluj-Napoca
← Decizia civilă nr. 54/2013. Încuviințare executare silită | Decizia civilă nr. 167/2013. Încuviințare executare silită → |
---|