Decizia civilă nr. 433/2013. Încuviințare executare silită

1

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 433/2013

Ședința Camerei de consiliu din 26 Iunie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: I. P. JUDECĂTOR V. C. JUDECĂTOR D. E. L.

GREFIER L. C. A.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurent SC. M. S., împotriva Încheierii civile nr. 1042/CC/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._, în contradictoriu cu petent B. C. A. R. și intimații P. V., P. A. -E., având ca obiect încuviințarea executării silite.

La apelul nominal făcut în ședința nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu intimații.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Tribunalul, efectuând verificările impuse de art. 159 alin.4 C.pr. civ. constată că este competent general, material și teritorial să soluționează prezentul recurs, potrivit art. 299 pct. 2 C.pr.civ. rap la art. 2 pct. 3 C. pr.civ.

C. de atac este declarată în termen legal, motivată, comunicată, legal timbrată.

Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, constatând că nu sunt alte cereri de formulat precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată că :

Prin încheierea civilă nr. 1042/CC/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._, s-a respinge cererea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc C. A. R., de încuviințare a executării silite a contractului de garanție reală imobiliară autentificat notarial de BNP Claudia M. Sasarman sub nr. 801/_, obiect al dosarului de executare nr. 49/ex/2012, referitor la creditoarea SC M. S., cu sediul în B., cart. V., nr. 255, jud. B. -Năsăud și debitorii P. V. și P. A. -E., ambii cu domiciliul în B., str. C. M., nr. 6, sc. A, p. 7, jud. B. -Năsăud.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut următoarele:

Conform dispozițiilor art. 372 C.pr.civ., executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar potrivit art. 3712C.pr.civ., pot fi executate silit obligațiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinței acestuia, desființarea unei construcții, plantații ori altei lucrări sau în luarea unei alte măsuri admise de lege.

Potrivit art. 379 C.pr.civ. nicio urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă. Dacă datoria consistă în suma nelămurită, urmările se vor amâna până mai întâi se va face lichidarea. Creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. Creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o osebită socoteală.

Analizând cuprinsul convenției depuse la dosar, instanța a constatat că între creditoarea SC

M. S., în calitate de creditor-ipotecar, și numiții P. V. și P. A. E., în calitate de

2

garanți ipotecari, a fost încheiat contractul de garanție imobiliară autentificat de B.N.P. Claudia

M. Sasarman sub nr. 801/_, prin care garanții ipotecari au garantat, prin înscrierea unei ipoteci asupra imobilelor lor, achitarea sumei de 70.000 lei reprezentând datoria SC Benjamin-Oil Com S. față de creditoarea SC M. S. .

Potrivit art. 66 din Legea nr. 35/1995, are putere de titlu executoriu actul autentificat de notarul public, însă acesta trebuie să constate o creanță certă, lichidă și care să fie ajuns la scadență, aspect care nu este îndeplinit în prezentul dosar. La dosarul cauzei nu s-a depus titlul executoriu care să constate existența unei creanțe certe, lichide și exigibile în patrimoniul SC M. S. și în sarcina SC Benjamin Oil Com S., care să poată fi executată silit prin urmărirea bunurilor garanților ipotecari, sentința comercială nr. 1409/2011 pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud neconstatând existența unei asemenea creanțe iar tabelul definitiv consolidat depus la dosar neavând valoarea de titlu executoriu, nefiind semnat de lichidatorul judiciar.

Din aceste considerente, instanța a apreciat că cererea de executare silită formulată este neîntemeiată, contractul de garanție imobiliară autentificat de B.N.P. Claudia M. Sasarman sub nr. 801/_ neconstituind prin sine însuși titlu executoriu, și, în temeiul art. 373¹ alin. 4 pct. 3 C.pr.civ., o va respinge ca atare.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs în termen legal recurenta SC M. S., care a solicitat admiterea recursului și anularea încheierii menționate și să se dispună încuviințarea executării silite împotriva debitorilor P. V. șiP. A. E. .

In motivarea recursului s-a arătat că, încheierea atacată este netemeinică și nelegală. In speță este depus titlu executoriu, respectiv contractul notarial autentificat sub nr. 80/2l iulie 2009. In ceea ce privește tabelul definitiv consolidat, in eroare s-a depus o pagină unde nu era ștampila lichidatorului, dar anexează prezentul recurs, copia tabelului care poartă ștampila și semnătura lichidatorului precum și copia contractului de vânzare-cumpărare nr. 289/ll.0l.2007 care a stat la baza contractului de garanție imobiliară a cărui executare a solicitat-o.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și sub toate aspectele potrivit disp.art.304/l Cod procedură civilă, tribunalul constată că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind dat motivul de recurs prev.de art.304 pct. 9 C.pr.civ, pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.

Potrivit prev. art. 101 din Legea nr. 36/1995 "Înscrisul autentificat de notarul public care constată o creanță certă și lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilității acesteia";.

În speță contractul de garanție imobiliar autentificat de BNP Claudia M. Săsărman sub nr. 801/_ este un înscris autentificat de notarul public, sentința comercială nr. 1409/2011 pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosarul nr._ prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC Benjamin Oil Com S. pentru care au garantat intimații P. V. și P. A. E. este irevocabilă, iar tabelul consolidat al creanțelor declarate împotriva debitoarei este semnat de lichidatorul judiciar Consult Management UV IPURL prin practicianul în insolvență U. V. .

În consecință în cauză sunt întrunite cerințele prevăzute de disp. art. 3711, 372 și 379 Cod procedură civilă referitoare la existența titlului executoriu și a creanței certe, lichide și exigibile.

Însă în speță creanța nu este în cuantum de 70.000 lei cum s-a prevăzut în contractul de garanție reală imobiliară ci este în sumă de 42.992,38 lei astfel cum figurează recurenta în calitate de creditoare în tabelul consolidat al creanțelor declarate împotriva societății debitoare.

În consecință intimații P. V. și P. A. E. pot fi executați silit în calitate de garanți ipotecari numai până la concurența sumei de 42.992,38 lei.

Pentru considerentele menționate tribunalul urmează să admită recursul, să modifice în totalitate încheierea atacată și să încuviințeze executarea silită pentru suma de 42.992,38 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I DE

Admite recursul declarat de petenta SC. M. S., cu sediul în B., str.Viișoarei nr. 255, jud.BN, împotriva încheierii civile nr. l042 din ll.02.20l3 pronunțată de Judecătoria B. în dosar civil nr.l6l3/l90/20l3 pe care o schimbă în întregime și încuviințează executarea silită.

3

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 26.06.20l3.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

G.

IER,

I. P. V.

C.

- D. E. L.

L.

C.

A.

Red/dact CV/CR/2 ex. _

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 433/2013. Încuviințare executare silită