Decizia civilă nr. 464/2013. Acțiune în pretenții comerciale
Comentarii |
|
R o m â n i a
T. ul Specializat C. Dosar nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
Decizia civilă nr. 464/R/2013 Ședința publică din data de_ Completul este compus din: Președinte - I. P.
Judecător - E. B. Judecător - C. G. Grefier - S. M.
Pe rol fiind examinarea recursului declarat de către recurenta SC M. S.
-M., reprezentată de către administratorul judiciar C. LJ 2. S., împotriva sentinței civile nr. 8354/_ pronunțată de către Judecătoria Cluj- Napoca, în dosarul nr._, privind-o și pe intimata SC HG G. S. C. -N.
, având ca obiect în primă instanță, pretenții.
La ambele apeluri nominale se constată lipa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, recurenta cerând judecarea cauzei și în lipsa sa din instanță.
S-a făcut referatul cauzei, după care tribunalul, apreciind că prezenta cauză se află în stare de judecată, o reține în pronunțare.
UL,
Prin sentința civilă nr. 8354/2013, pronunțată în data de_ în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. a fost admisă excepția netimbrării și anulată, ca netimbrată, cerea formulată de către reclamantul SC M. S. PRIN C. LJ 2. S. în contradictoriu cu pârâta SC HG G. S. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în sarcina reclamantei a fost stabilită obligația de plată a unei taxe judiciare de timbru în sumă de 249,1 lei taxă timbru și a unui timbru judiciar în sumă de 3,3 lei. Constatând că reclamanta nu a achitat taxa de timbru stabilită, deși a fost citată cu această mențiune, instanța de fond a admis excepția netimbrării și a anulat
cererea ca netimbrată în baza art. 20, al. 3 din Legea nr. 146/1997.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurenta SC
M. S., solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că nu a fost citată potrivit dispozițiilor art. 87, pct. 5 C.pr.civ., prin lichidatorul judiciar. Totodată, recurenta a arătat că acțiunea în recuperarea creanței promovată în fața instanței de fond este scutită de plata taxei de timbru, în conformitate cu art. 77 din Legea nr. 85/2006 și pe cale de consecință, față de prevederile art. 1 al. 2 din OG nr. 32/1995 și de depunerea timbrului judiciar. Reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 20, al. 3 din Legea nr. 146/1997 cu neobservarea prevederilor
art. 77 din Legea nr. 85/2006 și art. 15, lit. p din Legea nr. 146/1997, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cu luarea în considerare a prevederilor art. 304, pct. 5, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul va casa sentința judecătoriei și va trimite cauza spre rejudecare, aceleași instanțe.
Acțiunea, de la bun început, a fost formulată de către o societate cu privire la care s-a menționat că se află în reorganizare judiciară, ea fiind reprezentată de către administratorul judiciar C. LJ SS M., în cerere fiind indicată și adresa sediului acestuia. În plus, chiar în cuprinsul motivării acțiunii se arată, încă o dată, că societatea se află în insolvență și numărul sentinței comerciale dată de către Tribunalul Satu Mare prin care s-a pronunțat deschiderea procedurii. În ceea ce privește adresa la care s-a făcut citarea reclamantei în fața instanței de fond, se poate observa limpede că aceasta a fost cea a societății reclamante (dovada de îndeplinire a procedurii de ciotare reîntorcându-se), pentru ca hotărârea să fie comunicată totuși, la adresa administratorului judiciar. Art. 87, pct. 5 C.pr.civ. prevede faptul că cei supuși reorganizării judiciare se citează prin administratorul judiciar.
Deci, hotărârea a fost dată fără ca reclamanta să fi fost citată în mod legal, prin administratorul judiciar, ceea ce nu poate duce decât la casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei C. -N. . Judecătorul fondului, prin încheierea de ședință din data de 11 martie 2013 a dat dispoziție ca reclamanta să fie citată prin administratorul judiciar însă la termenul fixat a procedat la soluționarea cauzei prin admiterea excepției netimbrării, deși dovada de comunicare a citației nu se întorsese și deci procedura nu fusese îndeplinită; este foarte probabil ca citația nici măcar să nu fi fost emisă, neexistând vreo mențiune a grefierului de ședință, în acest sens, făcută pe încheierea de ședință din data de 11 martie 2013.
La rejudecare, instanța de fond va trebui să verifice aplicabilitatea în speță, a prevederilor art. 15, lit. p din Legea nr. 85/2006 și a art. 77 din Legea nr. 85/2006, toate acțiunile introduse de către administratorul judiciar sau de către lichidator pentru recuperarea creantelor, fiind scutite de taxe de timbru. Astfel, întrucât cererea are ca obiect pretenții îndreptate împotriva unei alte societăți comerciale, trebuie analizat faptul dacă prin aceasta se dorește recuperarea unei creanțe a societății aflate în insolvență, urmând să se procedeze în consecință.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de către recurenta SC M. SS M., reprezentat de către administratorul judiciar C. LJ 2. S., împotriva sentinței civile nr. 8354 din data de_ pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul nr._, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare, aceleași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||
I. | P. E. B. | C. G. | S. M. |
Red.IP/MM 2 ex./_
Judecător fond: C. M. C., Judecătoria Cluj-Napoca.
← Decizia civilă nr. 122/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 623/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
---|